6,312 matches
-
Mulți dintre artiștii postmoderni se inspiră din geniul dovedit de Brâncuși în arta contemporană cu sculpturile de la Tg. Jiu, pe când foștii secretari cu propaganda din județ nu numai că le clasau în categoria "decadent", dar le și demolau barbar. Hipermodernitatea Estetica literară occidentală a anilor 1970 consemna apariția vocabulei hipermodernitate. Ihab Hassan, egiptean emigrat în SUA prin 1946, pare să o fi folosit, iar Gilles Lipovetski (n.1944) ar fi cel care i-a ilustrat conținutul prin feluri de hiper-, în
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
să publice în 1725 "Stiința nouă", cu mai multe noutăți, printre care și cele despre ciclicitatea civilizațiilor umane. Scrierea va fi înțeleasă însă de-abia la sfârșitul secolului. În 1735, A-G Baumgarten a folosit pentru prima oară termenul de estetică pentru analizele filosofice ale creațiilor artistice, completate ulterior și cu alte perspective. Amenințările la adresa religiei erau contracarate prin dovedirea existenței lui Dumnezeu cu ajutorul minunilor naturii (Fénelon) sau prin apeluri la intuiție și sentimente (janseniștii, pietiștii și chietiștii, cultul Sofiei mistice
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Asemenea tradiții sunt adoptate în familii și în acțiunile de educație. Toate sunt "tradiții care nu se pot regenera singure pe baza societății burgheze". (ib., p. 317) Lor li se adaugă "universalismul moral particularist" și "mentalitatea de supus", arta și estetica explozive sau, cum enunța H. Marcuse, "societatea ca operă de artă (...) cea mai mare utopie, cea mai radicală posibilitate de eliberare". (9, p. 441) Idee îmbrățișată de grupuri rock, jazz, după hippies sau beatniks, care s-au extins destul de repede
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Mihai Ralea, Dimitrie Gusti, Petre Andrei, D. Drăghicescu ori ale ideilor lui Constantin Noica propagate prin anii '80 și la Păltiniș, ale "exilaților" occidentali, Mircea Eliade, Emil Cioran, ofițerului naval și diplomatului Matila Costiescu Ghyka pentru vederile sale moderne în estetică, ale filosofului Ștefan Lupașcu, ale altor cercetători din filosofie și științe umane, apreciați în străinătate pentru relevanța contribuțiilor la îmbogățirea patrimoniului culturii universale. Valorificatorii, la rândul lor, și-au făcut cunoscute numele cu studiile și cărțile scrise despre constructorii noștri
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
prea mult de vrăjitorie, magie, religie etc. Privim din nou la deceniile interbelice mai faste, conservate parțial în memoria celor ce au reușit să se exileze în "lumea liberă" în deceniile postbelice. Unii s-au dedicat metafizicii, filosofiei, istoriei religiilor, esteticii și altor speculații teoretice, pe care guvernanții de astăzi ai țării le desfid cu nonșalanță, adoptând drept obiective de bază ale vieții lor averea, banul, dominarea cu înfumurare a semenilor. Redăm câteva din ideile unuia dintre exilați, Mircea Eliade (1907-1986
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
asupra mesianismului romantic, plecând de la filozofia kantiană a istoriei. Forma și conținutul unei disertații îl determină însă pe Benjamin să limiteze aria cercetării. Problematica istoriei devine o interogație asupra naturii operei de artă, de asemenea aflată în legătură directă cu estetica lui Kant. Benjamin este interesat să definească gestul critic plecând de la scrierile lui Friedrich Schlegel, pentru a evidenția forma sa „epistemologică“; ceea ce interesează aici este modul în care, prin această definiție, se conturează o imagine a gândirii ce va sta
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în capitolul al doilea, însoțește esen țial reflecția lui Benjamin despre modernitate. Pe de altă parte, este vorba de necesitatea de a-l aduce în discuție pe Freud. Pe urmele acestuia din urmă, trăirea șocului (Chockerlebnis), element esen țial al esteticii lui Baudelaire, poate fi analizată în relație cu conceptul de experiență (Erfahrung): tocmai trăirea șocului de termină, cum voi încerca să arăt mai jos, survenirea dialec tică a experienței. Proust opune memoria involuntară celei voluntare: cea din urmă depinde de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
concepte hermeneutice: alegoria joacă, în mod tradițional, un rol apologetic, în timp ce simbolul are o importantă funcție anagogică, ce se atașează la rolul său tradițional, de recunoaștere reciprocă a membrilor unei comunități. Gadamer analizează fundamentul acestei distincții, mai exact al preferinței esteticii secolelor XVIII-XIX pentru simbol, în detrimentul alegoriei. Este vorba de afirmarea autonomiei artei în raport cu teologia, pe de o parte, și a autonomiei creației artistice în raport cu „producerea“ ei în orizontul tradiției, pe de alta. Criteriul trăirii (Erlebnis) devine decisiv și, astfel, alegoria
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ruină, devine contemplație melancolică a acestora. Benjamin descrie, s-ar putea spune, natura melancolică a limbii, în forma ei scrisă, singura legitimă din punct de vedere onto logic. Interioritatea sunetului, caracterul său ideal (după cum îl descria Hegel, în Prelegeri de estetică) sunt, în lumea căzută a barocului, irelevante. Scriitura care reflectă materialitatea închisă a lucrului este cea care vorbește mai mult despre esența limbii decât natura „hermeneutică“, „anagogică“ a sunetului. Și aceas tă scriitură este cea care aruncă asupra lumii o
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Benjamin vorbește despre aceștia. De altfel, între scrierile sale „teoretice“ sunt intercalate de fiecare dată texte „complementare“ importante prin modul în care conceptul este transformat în gest sau personaj. Considerațiile despre Chaplin, de pildă, pot fi suprapuse peste scrierile de estetică, la fel cum, voi încerca să arăt, figura lui Franz Hessel, cu a sa Spazieren in Berlin, nu face altceva decât să semnifice modalitățile fundamentale ale experienței urbane. Voi trece în revistă câteva dintre aceste figuri, tocmai pentru a exemplifica
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
material. Benjamin vorbește, de exemplu, de „unersättliche Materialhunger“ a lui Fuchs. Asumarea istoriei în cadrul unei experiențe cu caracter dialectic, necontemplativ, este posibilă plecând de la o astfel de înțelegere a obiectelor, iar nu de la „traducerea“ lor speculativă, specifică idealismului german sau esteticii romantice. Activitatea de colecționar este pentru Benjamin o exemplificare, dar și o critică a acestei viziuni materialiste asupra istoriei și asupra obiectul artistic. Câteva gesturi definesc această activitate și fac din ea o formă a experienței. În primul rând, foamea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
laboratorul modernității europene. "Omul de azi e sătul de proză, sătul de neguțitorism și realitate". Decupajul unei noi sensibilități artistice face loc unei dramatizări a excluderii luând forma alienării pe care o suportă cel repudiat, recte Zola, în fața unei noi estetici căruia acesta îi identifică sursa meprizabilă în estetismul englez, popular prin intermediul prerafaeliților și, în particular, prin succesul înregistrat de Burne-Jones în Franța. "Zola se simte absolut străin în mijlocul acestei arte, și crede că numai "misticismul și esteticianismul englez" e de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
numaidecât cu acești doi termeni. Pe când simbolismul a intrat în dicționarul de termeni literari în calitate de curent literar, decadentismul nu a primit investitura teoretică, rămânând la stadiul de atribut ocazional în măsură să precizeze o nuanță, o impresie și nicidecum o estetică sau un curent literar sau artistic. Am încercat să reconstruiesc o estetică decadentă într-o altă carte, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, carte pe care cea de față o completează. În cazul artelor plastice, decadentismul rămâne
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
termeni literari în calitate de curent literar, decadentismul nu a primit investitura teoretică, rămânând la stadiul de atribut ocazional în măsură să precizeze o nuanță, o impresie și nicidecum o estetică sau un curent literar sau artistic. Am încercat să reconstruiesc o estetică decadentă într-o altă carte, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, carte pe care cea de față o completează. În cazul artelor plastice, decadentismul rămâne tot un atribut legat de un context bine precizat, identificat în cultura
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
folosind adesea ambii termeni simbolism / decadentism fără a preciza dominanta, dependentă de un proces complicat, dacă nu inefabil, de decantare estetică. Procedeul include inevitabila subiectivitate a cercetătorului, totuși o subiectivitate controlată. O serie de teme specifice revendică, în opinia noastră, estetica decadentă, "spre exemplu, cea a femeii fatale sau a lui diminutio capitis" adesea reunite în același subiect al Salomeii, tema geniului ca artiste maudit, sau tot ceea ce ține de exhibarea unei sexualități virtual punitive sau de tematizarea privirii meduzante a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și pe Gustave Klimt care este reprezenativ pentru secesionismului vienez. De ce i-am ales tocmai pe aceștia? Ei constituie cele mai des invocate referințe în critica de artă a sfârșitului de secol și configurează un câmp de forțe în edificarea esteticii simboliste. Nu întâmplător, critica de artă românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ca și mărturiile și opiniile pictorilor, orientează preponderent către aceste repere. Acest fapt nu exclude o altă serie de influențe ale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și o vocație structurantă. I.2. Simbolism și decadentism în artele plastice Ce anume diferențiază decadentismul de simbolism în artele plastice: "this is the question!". Dacă în cazul literaturii distincția este recuperabilă prin detalierea unui parcurs istoric și reconfigurarea unei estetici 16, pentru istoria artei, decadentismul nu este decât o etichetă, nicidecum o estetică asumată în măsură să caracterizeze o școală, un stil, sau să fie asumată de vreun artist plastic. În majoritatea situațiilor, artiștii plastici sunt afiliați la cercuri sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
anume diferențiază decadentismul de simbolism în artele plastice: "this is the question!". Dacă în cazul literaturii distincția este recuperabilă prin detalierea unui parcurs istoric și reconfigurarea unei estetici 16, pentru istoria artei, decadentismul nu este decât o etichetă, nicidecum o estetică asumată în măsură să caracterizeze o școală, un stil, sau să fie asumată de vreun artist plastic. În majoritatea situațiilor, artiștii plastici sunt afiliați la cercuri sau grupări literare pentru care decadentismul constituie o marcă definitorie sub raport estetic sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
estul Europei, spre exemplu cei de la Tinerimea Artistică în România. Din punct de vedere istoric, termenul de decadentism se regăsește în artele plastice prin împrumut din spațiul literar pentru a marca nuanțe, contururi, un spectru de sensibilitate și nu o estetică propriu-zisă. Din acest punct de vedere ar fi improprie și nerealistă încercarea de a pune în circulație acest termen pentru artele plastice, ar însemna încercarea fără precedent de a izola o mare parte din situațiile de utilizare a lui în raport cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ar fi improprie și nerealistă încercarea de a pune în circulație acest termen pentru artele plastice, ar însemna încercarea fără precedent de a izola o mare parte din situațiile de utilizare a lui în raport cu artele plastice pentru a construi o estetică particulară în condițiile în care chiar simbolismul constituie un termen umbrelă, aglutinând dificil diversitatea unui fenomen estetic de o asemenea anvergură. De aceea am ales să utilizez acest termen în cadrul simbolismului pentru a nuanța, pentru a preciza mai bine raportul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
stilul decadenței (style of decadence) și stilul decadent (decadent style). Primul asigură punerea în circulație a temei decadente, cel de-al doilea o internalizează, o transformă în fapt de stil, primul este o retorică, cel de-al doilea precizează o estetică, respectiv o poetică. Cu toate acestea, temele decadente, mai ales când constituie o configurație stabilă, precizează o arie de interes în această zonă. Un al treilea mod de a preciza diferența este unul estetic, John Reed este printre puținii care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
polemică în raport cu naturalismul, ultimul coexistând cu acestea pe un anumit portativ tematic. Pe de o parte, avem partizanii unei arte realiste, expresie a vieții sociale, explorând toate mediile, mai ales cele periferice, mizerabiliste, pe de altă parte, avem partizanii unei "estetici idealiste". Reacția la materialismul grosier și meschinul vieții burgheze reprezintă o notă comună a curentelor fin de siècle pentru ca evocarea ei să spună ceva nou, iar climatul generat de înfrângerea Franței în războiul cu Prusia din 1870 contribuie la generalizarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ajunse la apogeu, înaintea destrămării lor. Un exemplu școală îl constituie scriitorul francez Karl-Joris Huysmans, unul dintre fidelii "Serilor de la Médan" alături de Guy de Maupassant, Paul Alexis și Léon Henniques, a cărui evoluție oferă datele unei reconversii a naturalismului în estetica decadentă, reconversie care are semnificația mai profundă a unei mutații estetice. Inițial, scriitorul publică romane "zoliste" precum Surorile Vatard (1879) și Pe apa sâmbetei (1882), pentru ca în 1884 să-i apară În răspăr, roman întrebuințat ca port-drapel, model exemplar și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care are semnificația mai profundă a unei mutații estetice. Inițial, scriitorul publică romane "zoliste" precum Surorile Vatard (1879) și Pe apa sâmbetei (1882), pentru ca în 1884 să-i apară În răspăr, roman întrebuințat ca port-drapel, model exemplar și manual al esteticii decadente. În același an apare un alt roman care cunoaște un succes aparte, deschizând o serie, romanul Viciul suprem al infatigabilului estet Joséphin Péladan, reprezentant al decadenței latine și a unui ordin estetico-ezoteric, realizând o adevărată platformă estetică a noului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reprezentant al decadenței latine și a unui ordin estetico-ezoteric, realizând o adevărată platformă estetică a noului curent. Cu rezervă critică, fenomenul poate fi observat pentru o bună parte din artiștii perioadei, unii dintre ei rămânând să oscileze între cele două estetici, precum frații Goncourt sau Gustave Flaubert. Acest mariaj întreținut cu dificultate este vizibil și pe plan tematic, pentru care termenul de decadență funcționează atât ca estetică particulară cât și ca factor de mediere al tranziției de la naturalism la simbolism, așa cum
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]