4,829 matches
-
involuntare, rezultat al deschiderii inconștientului creator către lumea imaginarului. Așa explică Gilbert Durand "efigiile" mistice și poetice ale genialității lui Rembrandt: "În geniul lui Rembrandt există o "remitologizare" spontană care e semnul efuziunii mistice sau cel puțin poetice: obiectele și făpturile cele mai cotidiene se încarcă de sens."49 Cine ne împiedică, se întreabă Durand, să vedem în celebrul tablou Rondul de noapte pe soldații veniți să-l aresteze pe Isus în noaptea trădării? Încruntarea și hotărârea lor, ca și jocul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
care ne duce într-o enanțiodromie fără sfârșit este "umbra", golul lui."77 Interesantă aici este nu doar asemănarea cu "Dumnezeul imperfect" al lui Lucian Blaga, cât faptul că Ladima, în anumite versuri ale sale, ni se înfățișează ca o făptură care, fiind martor atât la geneza cât și la extincția universului, ratează destinul cristic. Întocmai ca în Duhovniceasca lui Arghezi ("Am fugit de pe Cruce, / Ia-mă-n brațe și ascunde-mă bine. //), poetul ignoră mântuirea prin răstignire "Fășii de lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
superbia femeii se cuvine a fi dublată de o moralitate pe măsură. În periplul său cavaleresc, primele persoane pe care don Quijote le întânește sunt două prostituate și, conform principiilor sale distorsoniate, ele i se înfățișează ca cele mai încântătoare făpturi: "Și cele dintâi ființe omenești de care dădu în lume fură două tinere, din cele cunoscute sub numele de <<femei de stradă>>; cu două biete prostituate i-a fost prima întâlnire și eroica sa aventură. Dar lui i se părură
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
din cei mai avizați shakesperiologi ai secolului XX, G. Wilson Knight. Hamlet vede răul și vinovăția nu doar în persoana Gertrudei, ci și în cea a Ofeliei: "Mai mult decât atât, Hamlet descoperă acum răul în ființa mamei sale, în făptura Ofeliei chiar: gândul său se îndreaptă spre ele, mai mult decât spre Claudius"206. Lucru lesne de verificat, comportamentul Ofeliei este, cel puțin la începutul piesei, ambiguu. Ea ne apare docilă față de tatăl ei și dispusă să îl ispitească pe
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
226 Două reprezentări arhetipale de factură hamletiană ușor de urmărit în Jocul ielelor sunt "dramul de rău" și "Danemarca-i o închisoare". Constatând cu dispreț că lui Claudius băutura nu-i displace, închinând prea des la ospețe, Hamlet consideră că făptura umană, oricâte virtuți ar avea, poate fi umbrită de o simplă pornire malefică: Chiar de-s virtuți curate precum harul/Și fără număr-câte-ncap în om/Printr-un cusur anume să destrame/ Întreaga cumpănire;-un dram de rău/Mănează toată nobila
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Da...ce frumoasă erai...(cu un val de dorință), dar mi-ai părut și mai frumoasă...alaltăieri, când ai apărut în sală, neașteptată..."253 Dificultatea identificării permite rememorarea episodului omolog din versurile anticului Ovidiu: "Deseori mâna-și întinde s-atingă făptura sculptată,/Ca să-și dea seama de-i trup ori de-i fildeș; nu-și crede că-i fildeș."254 Asemănărea este convingătoare, însă ne îngăduie suplimentar un comentariu: aceasta este varianta pozitivă/poietică a mitului, pe care o putem pune
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
puncte de vedere decât odinioară când era o sursă de calomnie, cabală și spirit demolator). Metamorfoza lui David stârnește hohotele de râs ale fostului camarad, dorința lui de a iubi și de a le pricepe pe cele mai năbădăioase dintre făpturile Domnului se va lovi de nedumerirea și opacitatea masivă a celor ce vor continua să vorbească idiomul comun al cinismului și al urii, acest esperanto al lumii contemporane. David este un om care încearcă să fie bun printr-un proiect
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
phantasmatic cugetul-oglindă capabil sa transfere emoții și gînduri teleportante. Un vers din marele poem Troilus și Cresida dă măsura acusmatică a ceea ce poate unifica imaginarul poetic și anume convergența procedeelor stilistice : “ din cuget astfel Își croi oglindă/ În care plăsmuia făptura ei/ și mult rîvnea prilej să prindă/ să-i spună tot aleanul dragostei/ și să-i slujească . Iată versul eminescian „și din oglindă luminiș/ pe trupu-i se revarsă/ pe ochii mari, bătînd Închiși/pe fața ei Întoarsă” Își găsește ca
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
stăpîn al spiritelor, el este cel care stăpînește aquilo, pîcla, spiritul rău pe care profetul Iezechil a văzut-o venind dinspre Nord, dinspre Hyperidonia. PÎcla care duce la viciu. Îmi voi ridica tronul in Nord, spune Diavolul. Hypwerion este o făptură damnată. Are sînge rece. Este reptilă. Toate descrierile Îl Însumează unui erou teurgic, malefic. Hiperion se transformă la sfîrșitul poemei În Hyperidon despiciens cel care disprețuiește. Rămîne păstrătorul stelelor albe. În opoziție stă pajul care are o natură fericită, makaria
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
s‑ar ascunde acolo și de lumina zilei, iar o dată instalat astfel, e tot așa de nedezlipit de bîrlogul său ca și un melc sau semănînd cel puțin în această privință cu acel interesant soi de vietate care este și făptură, și casă la un loc, și care se numește broască țestoasă“1. Repetăm, între ceea ce întîmplă și se gîndește în aceste „unghere“ s‑a produs o ruptură, dar nu o mutație, nu o schimbare de regn. Iar „scuipăturile“ despre care
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
l-am mângâiat pe umeri// Nu uita era miezul nopții/ aveam cornițe...// Dimineața fac tumbe/ mă îmbrac în costum de prinț// Și cânt din nou despre/ Vestea cea "bună"" (După miezul nopții). Viziunile acestor personaje ambivalente, descrise în texte precum Făptura umană, Orașul nocturn, Îngerul pământului sau Rege din Uruk pe apele morții par a se reflecta direct în apele thanatice desprinse din mythosul pre(-) sau paleocreștin: "Vino, prietene, să plutim pe apele adânci,/ să părăsim această lume/ și Urukul-cel-Împrejmuit de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
adâncimea de praguri), "Flămânzi până la moarte, vulturii cenușii/(care) în negre cămăși cad, salivând,/ la picioarele meselor goale" (La picioarele meselor goale), "O pasăre neagră, bătrână, cu oasele putrede,/ prevestitoare de moarte atroce,/(care) strigă cu țipăt de om:/ "Laudă făpturilor gemând adormite pe dunga/ prăpastiei, departe de lumina lui Aton"", în sfârșit, "turma bătrânilor șerpi din cetate/ (care)se aruncă în gol și cu fălcile strânse/ înghit în cădere ecoul pământului/ în hrubele întunecate ale morții" (Cangea ascuțită a lui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
înving, semnele înfrângerii mele" (Sângele zorilor). Eroul emblematic al acestor tragice întâmplări ale Ființei poetice este, așadar, mai mult decât orice, un lucid aventurier al neantului. Pe care nu îl aproximează, ci îl circumscrie ca pe un dat imanent propriei făpturi: "Născutu-te-a pur Neantul fii mereu acela!". Căci neantul e leagănul și mormântul poetului, e partea de veșnicie care îi este dată, spațiul matrice în care își află rostul noile interogații aruncate Creatorului. O frază a lui Sartre despre figurile fantomatice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
noastre interioare și a conflictului intern care ne macină. "Potopul" lăuntric nu mai poate fi ignorat, avem a-l conștientiza și a așeza noi temelii vieții noastre. Trăim așa cum suntem, iar ceea ce se întîmplă ne privește pe toți, căci "toată făptura împreună suspină și împreună are dureri"13. Există valori universale, chiar dacă există identități specifice. Dar a vorbi despre "rase superioare" și "indigeni" la trei secole de la abolirea universală a sclaviei, despre "culturi înalte" și "culturi primitive", despre "civilizați" și "sălbatici
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cu țări și popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea un univers într-o picătură trecătoare (s.n.). Ce adânc e evreul acesta"! gândi el în sine despre dascălul Ruben (Eminescu: 2011, II, pp. 43-44). (S6f)...vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet.[...] În șir, răspunse Ruben, poți să te pui în viața tuturor inșilor care au pricinuit ființa ta și a tuturor a căror ființă vei pricinui-o tu (Eminescu: 2011, II, 45). Intertextul luminează pagina prozei eminesciene
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică și numai făptura ochilor noștri ne face să o vedem în mărimea în care o vedem? Ideea este repetată câteva pagini mai târziu, în aceeași operă). Mărimea fiind numai relativă... (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 33, 52). Interogația formulată de narator în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pădure de aur, oamenii devin urieși și poate că povestea veche, că-nainte urieșii locuiau pământul, atârna de construcția ochilor de pe atunci și nu de mărimea lor obiectivă sau, mai exact, de mărimea în care reflectă ochiul nostru de astăzi făpturile omenești. Care este criteriul realității? Despre ochi nu mai vorbim... ( [Archaeus] Eminescu: 2011, II, 207). Întrebările (cu răspuns știut) formulate pe tema adevăratei realități conturează un segment intratextual din cele pe care le vom numi ideatice. Teza dezvoltată în hipertext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
favorabil celei dintâi (R>D); însă, cum diferirea se dove dește de o relevanță invers proporțională cu suprafața acoperită în text, alegem să ne oprim la ea. Scrisoarea din operă începe cu apelativul "Stea", care deja avertizează asupra percepției de făptură intangibilă pe care îndrăgostitul o are despre Maria. Printr-un recurs la intratextu alitatea transprozastică generată prin cores pondență (orientată "pe orizontală"), invocăm dialogul protagoniștilor poveștii de iubire din Cezara, fragment în care se evidențiază faptul că accesibilitatea drumului către
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de literatură, altfel spus, hipo texte din câmpuri discursive mai mult sau mai puțin îndepărtate converg în același hipertext. Să ne oprim, de pildă, la memoria identității ätman-Brahman din proza [Archaeus] și din poeme. Viziunea sinecdotică asupra relației stabilite între făptura muritoare și divinitate, între om și Dumnezeu, între individ și Univers se naște în primul rând din nevoia localizării identitare (sigure și liniștitoare) a eu-lui în lume, apoi din cunoștințe asimilate din cărțile vechi românești, din gândirea indiană, din lucrările
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
consultate. Cosubstanțialitatea om-Univers se pune în lumină prin proiecția ei în dimensiune macrocosmică și se asociază în practica prozastică sau poetică "topirii" conjugărilor într-un prezent etern sau etern reluat. (H1a) [...] zise Dan azi sunt încredințat că vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet. Am trăit în viitor (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 45). (H1b) [...] atuncea vezi cumcă ființa în om e nemuritoare. E unul și acelaș punctum saliens care apare în mii de oameni, dizbrăcat de timp și spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
constantă în orice sistem de referință inerțial, adică aflat în repaos ori în mișcare rectilinie și uniformă. Corpurile materiale nu pot depăși această viteză de deplasare a fotonilor (Petre Osiceanu 78). Și Stephen W. Hawking descrie aceeași deplasare când prezintă "făpturile privile giate" care au izbutit, în epoca postmodernă, să se întoarcă în timp: particulele de la Geneva. Pentru geamănul care pleacă în călătoria inter siderală cu viteze apropiate de aceea a luminii, timpul se scurge mai lent, astfel încât la întoar cerea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de la început primesc o semnificație rațională. "Injuriile" pe care Montresor le-a suportat au reprezentat jigniri personale, integrabile vechii învățături de umilitate a "întoarcerii obrazului". "Insulta" a fost totuși ceva mai mult, a avut un caracter transpersonal, a trecut dincolo de făptura individuală a naratorului. Cînd spune insultă, Montresor definește blasfemia. Viața lui Fortunado ca atare constituie o balsfemie la adresa Dumnezeului creștin, iar acest lucru nu trebuie ignorat. Conflictul celor doi departe de a fi social sau psihologic devine mai curînd unul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
confuzie. Polii magnetici ai acestei lumi sunt viața și moartea, dar poeta nu se va lăsa nicio clipă condusă, în exclusivitate, de vreunul din ei"115: "Aș fi putut să te ating,/ Dar mi-e teamă să nu scutur,/ De pe făptura-ți nevăzută,/ Conturul nesperat de clar/ Aș fi putut să te învăț pe dinafară pentru clipa,/ Când, întreținându-se ninsoarea,/ Vei dispărea cu spaimă iar... "(Abia începusem să simt) Momentul absenței metaforei și al primatului absolut al sensului în fața formei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
romantici, eul liric descriind nu ceea ce vede în realitate, ci ceea ce își imaginează că vede, reușind în acest fel să dea contur chiar invizibilului. "Aș fi putut să te ating./ Dar mi-e teamă să nu te scutur,/ Dar pe făptura-ți nevăzută/ Conturul nesperat de dar/ Aș fi putut..." (Abia începusem să simt) În încercarea zadarnică de a regăsi ce pare pentru totdeauna pierdut, poezia în sine devine o călătorie spre viitor sau spre trecut, dinamismul fiind cel care caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din gramatica viziunii, condiționată de ansamblul de percepții și de coduri semiologice tradiționale. În trecere, fie zis, ne vine greu să nu remarcăm că scriitorul nu are cum să nu fie, în parte, un subiect social. Teritoriul intim al fiecărei făpturi omenești este surprinzător de redus, față de enormul înveliș social, care contribuie, la rândul lui, "la formarea eului și pe care arta trebuie să-l includă și să-l exprime"133. Prin acest amplu ingredient colectiv, societatea izbutește să multiplice, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]