9,442 matches
-
poetul pornit în căutarea altei ordini, aruncă o sfidare neantului, existenței, opticii ca atare. El se angajează în demiurgie verbală ( E. Cioran), unde-și va crea o lume a lui, fictivă, pentru că adevărurile noastre se deosebesc oricum prea puțin de ficțiuni, așadar nici poezia nu este obligată să subscrie la adevăruri. El ia limbajul în serios, își creează unul pe gustul său, particularitate ce se naște din intoleranța față de cuvinte ca atare. Incapabil să le suporte banalitatea și uzura, el este
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Bianca Iuţuc () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2301]
-
superstițios. Dacă în povestirile mitologice întâlnim fabulația convențională, în povestirile fantastice remarcăm prezența brutală a misterului în cadrul vieții reale, fiind legat de stările morbide ale conștiinței. În spațiul literaturii fantastice se vorbește despre ocultismul inițiatic, ca fiind o marcă a ficțiunii pure. Deși inserarea științelor oculte în acest domeniu a fost uneori contestată, mulți scriitori au explorat materia ocultismului magic, atrași de mitul reintegrării, aceștia au exprimat în operele lor sentimentul cosmic, titanismul. Fantasticul poate fi raportat și la sintagma științificofantastic
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
prin influențele masive exercitate de aceștia în momente mult ulterioare. Romanul Moby Dick, capodopera lui Herman Melville, a constituit sursa de inspirație a multor adaptări de film, televiziune, teatru, benzi desenate, operă etc. Privit foarte mult timp ca o simplă ficțiune de aventuri marine pentru tineret, romanul Moby Dick a fost redescoperit de public, recunoscându-i-se calitățile literare care i-au asigurat o popularitate crescândă ca una din creațiile cele mai importante ale literaturii universale și care au făcut pe
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
a ambianței în locul vitalității naturale, iar autorii preferă substituția enigmatică, realitateamască, personajul blestemat, solidar. În opera Masca de Alexandru Macedonski identificăm un fantastic apărut pe neașteptate în viața cotidiană, un fantastic al artificialului, cu schimbări de identitate, dublate, cu o ficțiune terifiantă introdusă subtil în planul realității. Răufăcătorii aflați în misiune, la o spargere, sunt înspăimântați de un tânăr care se pregătea să plece la un bal mascat. Nu ar fi reacționat așa, dacă în imaginația lor nu ar fi persistat
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
construcție atât de familiară meridianului nostru, al nuvelei lui Caragiale, încântarea te întâmpină chiar de la piciorul plaiului și nu te mai părăsește o clipă’’. Nuvela este o excelentă conte, având o pitorească culoare de epocă, concretizând o moralitate cu ajutorul unei ficțiuni, în care fantasticitatea are același sens de a adânci simbolul uman, scos în evidență cu mijloace realiste și magice în același timp. Cel care a remarcat trecerea la tonul de ,,ghidușie’’ care însoțește transformarea lui Belfegor în Aghiuță este Tatiana
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
conștiinței lui Stavrache, ce devine stare de permanentă încordare, până la a se anula granițele dintre realitate și închipuire, dintre imaginile vieții lucide și cele din vis. Se poate observa, mai mult ca înainte, cum însuși prozatorului îi scapă controlul, cum ficțiunea i-o ia înainte și avansează în confuzia și nesiguranța balansului dintre cele două planuri. Glisările dinspre real spre oniric sunt aproape imperceptibile, atât în ordinea consemnării semnelor naturii, cât mai ales în aceea a comportamentului lui Stavrache în lupta
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
a doi mari poeți - Ovidiu și Eminescu - în contexte sociale care să le releve calitățile excepționale fie prin contrast, fie direct, prin laude nemăsurate aduse de cei din jur. Tropaeum Traiani (jucată la teatrul constănțean în anii 1976-1978) este o ficțiune istorică menită să preamărească virtuțile dacilor, demnitatea și spiritul de jertfă al lui Decebal, fericita armonizare dintre învinși și cuceritori, care va duce la formarea poporului român. Simple exerciții de versificare și de imaginație sunt Basmul zmeilor (1969), o culegere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
cele proprii, cât și pe ale altora, și În Înțelegerea expresiilor faciale, a contactului vizual și a altor forme de comunicare nonverbală) - imaginație (au o gamă restrânsă de interese, uneori numai unul - care devine o obsesie -, preferă informațiile concrete În locul ficțiunii și pot fi foarte buni cunoscători ai unui subiect anume, dar pot Întâmpina dificultăți În a inventa povești; În cazul În care fac dovada unui interes față de personaje și istorii fictive, vor avea tendința să prefere caricaturile exagerate, precum poveștile
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
absolviți de părinți). O metodă alternativă este cea propusă de către International Adult Literacy Survey - IALS, În care adulții sunt evaluați pe trei scale de cultură generală: prose literacy - cunoștințele și abilitățile necesare Înțelegerii și utilizării informațiilor din ziare, texte de ficțiune și texte explicative; document literacy cunoștințele și abilitățile necesare găsirii și utilizării informațiilor conținute de formulare oficiale, orare, hărți; quantitative literacy cunoștințele și abilitățile necesare pentru a aplica operații matematice În materiale tipărite. Pentru fiecare din cele trei domenii sunt
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
cam vorbește în vânt atunci când, în conferințe, studii și broșuri (Economice, 1932 ș.a.), formulează propuneri de redresare a economiei românești. Contestat în violente campanii de presă, consilierul economic al regelui Carol al II-lea își caută o compensație în spațiul ficțiunii. Dacă, însă, omul de condei - care debutează în „Foaia populară” (1899) cu poemul în proză Bătrâna - primește aprecieri și mai sincere, și mai ipocrite, mecenatul face multe acte de caritate. Astfel, stipendiază, în țară și în străinătate, studenți merituoși. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285759_a_287088]
-
Cercul adevărului (1976) și Barieră pentru cocori (1981), modeste, au drept protagonist același inginer Nicolae Dudu, un rebel „salvator de mine”, în conflict cu birocrația de partid. „Romanul-document” Roata fără sfârșit (1984) reconstituie momente din răscoala lui Horea, epicul și ficțiunea, minimală, fiind modelate în lumina filelor de arhivă și a altor texte din epocă. Faptul că S. și-a exersat condeiul mai întâi în reportaje - Transparența subpământului (1972), Țara curcubeului de piatră (1973), Aurul lui Bruda (1978) ș.a. - și-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289608_a_290937]
-
ermetici și izolarea lor le reflectau pe cele ale romanticului. Conștienți de solitudinea dezolanta și de incapacitatea omului de a descifra lumea, scriitorii mai noi au încercat să se salveze căutând să transpună în vers puritatea începuturilor sau recreând, prin ficțiunea visului și amintirii, tărâmurile originare.177 Recursul lor constant la Leopardi, din scrierile căruia au ales să preia doar unele concepte de poetica și gândire, așa cum procedaseră în trecut și alte curente literare, de pildă Scapigliatura, a dus la conturarea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
stimulat să umple spațiile de tăcere și să identifice la distanță legături între idei; în sfârșit, cea de a treia, la care ne vom referi în cele ce urmează, constă într-un anumit mod de tratare a spațiului și timpului ficțiunii. Impresia nedefinita trezita de primele două este întărită de elaborarea cronotopului în sensul îndepărtării de momentul prezent și de spațiul apropiat: vagul, poeticul sunt legate indisolubil de amintire, explică Leopardi (Zibaldone, 4426), poeticitatea, într-un fel sau în altul, ține
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
roua, mă trezește/ bătându-mi lin și dulce în fereastră; Și mă ridic, iar norișorii palizi, si răcoarea / zefirului și primul cânt de păsări / binecuvânt și văile zâmbinde (Viața solitara, vv. 1-10).292 În incipitul cantului descrierea peisajului amintește de ficțiunile arcadiene cu notă caracteristică de artificialitate. Împletind două axe temporale (curgerea zilei și mersul vieții umane) poetul operează o trecere de la descrierea pură la interiorizarea treptată a peisajului, de la contemplare la meditație asupra durerii umane. Această din urmă, preluată și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vv. 18-19).389 Sentimentul este unilateral, la fel și încercarea de a comunica. Apariția feminină se conturează vag între absența și prezența. Distanță este dată de lipsă contactului vizual, si de proiectarea discursului în trecut. În Visul, medierea se datoreaza ficțiunii onirice: și-n clipă când mai dulce ți se lasă / pe pleoape somnul și suav, alături / mi se-așează umbra-ndrăgită a celei / ce-ntâia oară ma-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 4-8).390
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lasă / pe pleoape somnul și suav, alături / mi se-așează umbra-ndrăgită a celei / ce-ntâia oară ma-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 4-8).390 Motivul somnului constituie, firește, fundalul visului, împreuna reprezentând cadrul ficțiunii comunicative, în care protagoniștii apar deopotrivă apropiați și depărtați. Aici, dar și în numeroase alte canturi sau în Zibaldone, somnul și visul poetului constituie un prilej de a se desprinde de realitatea durerii și marchează întrerupera suferinței perpetue a omului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
puțin în comun cu femeia-înger din poezia aulica italiană. Dimpotrivă, pentru Leopardi aparițiile feminine sunt fantasme ce trăiesc departe, învăluite în visare, așa cum se poate citi în Visul, sau in Consalvo, sau in intreaga parte finală a cantului Stăpânitorul gând. Ficțiunea visului îi permite poetului să plăsmuiască siluete ideale: Tu, ce-mi inspiri iubire / din mult departe-ori tăinuindu-ți față / când nu-mi rasai în vise / celesta nălucire / sau în surâsul firii / pe câmp, cănd se-nfiripă dimineață / tu, ce-ai
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
când mai dulce ți se lasă / pe pleoape somnul și suav, alături / mi se-așează umbra-ndrăgită-a celei / ce-ntâia oară m-a-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 19-20). La rândul său, Quasimodo populează ficțiunile onirice cu figuri feminine din trecutul personal: Un oraș suspendat în văzduh / mi-era ultim surghiun, / și mă strigau în preajma / suavele femei de-odinioară, / și mama, 'ntinerită, / cu mâna-i dragă alegând dintre roze / pe-acelea mai albe, îmi împodobea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trecutului, evocate în versuri, sunt mai apropiate de oniric decât de un teatru al memoriei.531 Contaminarea motivului visului cu cel al amintirii constituie un punct comun al poeziei ambilor autori, fapt confirmat de felul în care Quasimodo aglomerează în ficțiunile sale figuri feminine din trecutul personal. La el proiecția trecutului se contopește cu visul și dă naștere unui univers al evadării din timp, unui adăpost aducător de tihna. Din sfera motivelor spațiale el îl preia direct de la scriitorul romantic pe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tetralogia Apokalipsa indiană (Maica Medeea la Paris, Buddha și Colonelul, Furnici albe, Frica de Orient), din care au apărut diferite fragmente, epicizează autobiografic personaje și drame „indo-europene”. În eseu, A. insistă asupra propriului concept de „indo-eminescologie” și practică, printre altele, ficțiunea critică. SCRIERI: Invocații, București, 1968; Eres, București, 1970; Poemele părinților, București, 1976; De rerum Aryae, Delhi, 1982; Mantre, Delhi, 1982; Pancinci, Delhi, 1982; Parinior, Delhi, 1982; Sonet, Delhi, 1984; 50 doine lui Ilie Ilașcu, București, 1994; Haos, temniță și exil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285345_a_286674]
-
și publicat, chipul autorului nu mai este niciodată la fel ca la început indiferent de ceea ce crede el însuși despre sine. Proiecția lumii asupra sa îl va ascunde și modela. Cunoscuții vor fi tentați să împletească experiența, amintirile lor cu ficțiunea (transformându-se chiar fără știrea lor în creatori de mituri pozitive sau negative). O soartă asemănătoare o are și critica literară, nu doar literatura memorialistică: hrănindu-se din textul literar se lasă influențată de acesta, face eforturi să încadreze literatura
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
găsește evadarea în poezie. Scrie destul de mult, într-o încercare parcă de a acoperi cu pânza literaturii fața cadaverică a vieții. Nu e rupere de realitate, pentru că poezia sa nu se îndepărtează de lumea tavernei, deziluzionantă, dar pasul făcut spre ficțiune face lumea mai ușor suportabilă. De altfel, Dimitrie Stelaru își literaturizează propria viață și nu ne referim aici doar la episodul în care își anunță decesul, pentru a se amuza pe seama dușmanilor din sfera literelor care deplâng în publicațiile vremii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
picturală, se produce aceeași închidere între ramele unui tablou care nu mai permite mișcarea, dezlănțuirea vitală. Sunet și mișcare se supun deopotrivă alunecării în formă coșmarescă. Regula este aceea a încălcării regulilor realului, anularea granițelor dintre vis și realitate, dintre ficțiune și adevăr se realizează prin erotizarea cosmicului, "dacă Luna ce-și rotunjea coapsa de ghips/ în brațele mele cândva o să încapă". Incertitudinea este și acum evidențiată pentru că face parte din jocul acesta al cuvintelor ("nu mai știam/ dacă..."). Peisajul selenar
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de plasticizare a trăirilor, ci crearea unei analogii a exteriorului cu lumea interioară. Se lasă impresia că exteriorul e fals, e nesigur, singura realitate ce poate fi cunoscută și exprimată e cea interioară, în comparație cu aceasta lumea exterioară devine una a ficțiunii, în care impresiile nu reușesc să capete consistența certitudinii. Se preferă concretizarea imaginii prin trimitere la cotidian, la realitatea imediată. "De țărm fosforul mării se izbea/ plesnind ca niște palme de copil/ pe apa dintr-un bazin cu heruvimi de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Nimic nu decurge după morala bine știută, "Era cerul o ușă puțin deschisă numai". La Geo Dumitrescu, titluri semnificative, precum Ipoteze, anunță că textul poetic se conturează pe un joc al posibilităților, e un mod de a defini sfera poeticului, ficțiunea ca oscilare între certitudinea interioară și spațiul exterior în care totul rămâne la nivelul posibilităților ("Dar cert e că aș fi tentat la maximum/ să te am - cu complicitate și fervoare -/ numai pentru a mă gândi superior la prostia soțului
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]