4,151 matches
-
chipul fiecăruia, fără să spună o vorbă și întorcându-și pe urmă iarăși spre mine profilul ei de ceară sau materie asemănătoare marmorei. Tăcuseră. Sorbeau băutura și țigările, bucuroși că sunt împreună și la căldură și nu le păsa de gerul de afară. Întorseseră cu totul spatele ecranului la care ne mai uitam eu, cu o încăpățânare care mă uimea, și verișoara absentă, cu profilul ei roman. Apoi au început să vorbească iarăși, Ileana Roman mai ales, care se plângea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Și după aceea Andrei Vlădescu era lângă mine și mi-a zis că s-a făcut târziu și ar fi bine să mergem. Nu știu ce oră se făcuse. Afară erau aceeași lumină slabă și aceeași apăsare a cerului peste orașul troienit. Gerul care se întețise ne-a izbit din nou în față, dar ne-am obișnuit repede. M-am trezit imediat, mergeam în urma lui Andrei, care călca cu greutate pe cărăruia bătătorită. Nu mai fâșâia nici un troleibuz, era prea târziu. N-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ambii obraji, spunându-ne repede în hol că i-a fost dor de noi, că ne-a telefonat, că se află la ea Cemeilă și Manuela Ștefan, că tocmai ne bârfeau, că trebuie să bem repede ceva să ne dregem, gerul de afară e groaznic, până când Andrei Vlădescu i-a zis: „Oprește-te, tipo, mai lasă câteva vorbe și pentru mai târziu“. Cemeilă era trântit într-un fotoliu, ne-a întins mâna cu degetele-i foarte lungi, cu un zâmbet larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-se la el. Nu reușea să-l creadă că e prins - „Lucrezi pe dracu’! Cine știe cu care dintre gagicuțele tale nu știu ce faci...“. Nu-i răspundea. Uneori privea pe fereastră, de sus, orașul înghețat sub mantia de zăpadă întărită de ger, albăstruie sub luminile nopții grăbit coborâte și se gândea la ea, ar fi vrut s-o aibă alături în acele clipe. Era convins că nu l-ar crede dacă i-ar povesti. Și atunci se auzea soneria. În pragul ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-o aibă alături în acele clipe. Era convins că nu l-ar crede dacă i-ar povesti. Și atunci se auzea soneria. În pragul ușii pe care o deschidea cu nedumerire se ivea Ioana Sandi, cu obrajii înroșiți de ger, cu căciula de blană îndesată peste urechi, înfofolită în fular, speriată de gestul ei. „Mă bați?“, șoptea. „Nu. Intră.“ Cu o expresie pierită își lăsa în hol hainele groase, intra cu pași mărunți în camera lui, se așeza pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
primăvara.“ „E mai mult, ești îndrăgostită.“ „Nu, pur și simplu a venit primăvara.“ „Lasă asta, spune-mi.“ „Vorbesc serios. Spun că a venit în mine. Da, ai dreptate, sunt îndrăgostită. Dar eu zic că a venit primăvara, eram sătulă de ger și de gheață.“ N-o privea, se uita la copiii care se jucau pe marginea lacului miniatural și în nisipul de alături. „Ești în stare să asculți?“, a întrebat. „Da, vreau să știu tot.“ „Poate-i mai bine așa... N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spune, pe cine vrei să dai gata? ― Maman, te rog, cheamă-l repede pe Vasile! Vreau să mă îmbrac și să ies. Dragă maman, dulce, mică și scumpă maman, să nu te superi pe mine dacă vorbim mai târziu. Era ger mare pe străzile Bucureștiului. Prințul ar fi preferat să nu iasă, dar stabilise deja o întâlnire cu generalul Kutuzov pentru ora prânzului. Înainte de asta, ținea să ajungă și la atelierul de sticlărie, ca să comande două cupe mai speciale. Se înfășurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
iasă, dar stabilise deja o întâlnire cu generalul Kutuzov pentru ora prânzului. Înainte de asta, ținea să ajungă și la atelierul de sticlărie, ca să comande două cupe mai speciale. Se înfășurase bine cu blana de urs din sanie, dar tot simțise gerul. Așa că atunci când intră pe ușa atelierului din apropierea hanului său, binecuvântă căldura de acolo. Cu câțiva ani în urmă adusese un meșter din Murano. Matteo lucra doar sticlărie fină și diverse obiecte de artă din sticlă. Îi făcea plăcere să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nimănui. PAGINĂ NOUĂ 7 Ledoulx se plictisea. Stătea pe scaunul de la birou, avea o scufie pe cap, picioarele bine învelite cu o pătură și căsca. Nici în dimineața asta nu ieșise. Nu scosese nici măcar un deget afară, pentru că nu suporta gerul „siberian” al Bucureștiului. Focul ardea din zori până seara târziu - inimaginabilă cheltuială! -, dar contele se văita că simte totuși frigul de afară. Ceva mai devreme, Toinette sporovăise despre un spectacol la care insista să meargă. Până la urmă, acceptase să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de disperare, ca să nu plângă. Sufletul nu are grade de general. Are doar slăbiciuni. Capul ordonanței apăru, în sfârșit, prin crăpătura ușii. ― Să trăiți! Încă o sticlă? ― Marș! Hai odată! Bâstro, bâstro, puturosule! Pe unde umbli? ― Dobroe utro! Brrr! Ce ger! Fac acușica focul, Înălțimea Voastră. ― Nu! Lasă-l! Îl faci mai târziu. Acum vreau un masaj. Ivan se execută, dar nu avea nici un chef. Nu așa! Dă zdravăn, omule! Așa, cu palma, cu pumnul, că nu sunt din paie. Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ațipi fără să-și dea seama. Deschise ochii la fel de brusc, reveni ca dintr-o altă lume, lumea morților. Și încremeni sub necruțătoarea întrebare. Unde îi fusese mintea când plecase din Moscova fără haine călduroase? Ce omisiune fatală! Ce neglijență condamnabilă! Gerul creștea cu fiecare noapte. Cei care cădeau nu se mai ridicau. Mureau înghețați. Ori de câte ori cădea cineva, oamenii îl priveau ciudat, iar lui îi era din ce în ce mai greu să le susțină privirea. Toate îi mergeau altfel decât plănuise. Cazacii, partizanii și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ochii spre Dante Negro, acesta nu reușea să-i prindă privirea. Marchizul privea dincolo de momentul prezentului, undeva, acolo unde continua să se deruleze ceva înfricoșător. ― Ne putea îngropa viscolul. Ne puteau mânca lupii. Puteam muri înghețați pur și simplu. Ah, gerul! Îngrozitor! Minus treizeci de grade Réaumur. Pronunță ultima consoană prelung, ca scuturat de friguri. ― Dar de ce a plecat singur? Asta nu pot să înțeleg. Și cum de și-a părăsit el soldații, mai ales? N-a mai făcut asta niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
care rămăseseră în urma noastră au găsit podul incendiat. I-a sacrificat. A sacrificat zece mii dintre oamenii lui. Nimeni nu mai știe nimic despre soarta lor. Dacă nu au fost luați prizonieri, atunci i-au căsăpit mujicii sau au murit din cauza gerului. Nu aveau cum să scape. Nu aveau cum să scape. Un fior cutremură umerii uscați ai ambasadorului. Continuă să vorbească, deși avea vocea roasă de epuizare. ― Răniții, bolnavii, degerații, sfârșiții de eforturi supraomenești... supraomenești... da... au fost abandonați și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vor rămâne, până când se va limpezi de partea cui revine „turta”. Cam în felul acesta cuvântase boierul Costache, în fața conacului moșiei Bejgani. Eu tălmăceam anapoda. „Degerăturile de la picioare le-am căpătat la vânătoarea din pădure. Era o iarnă cumplită cu ger siberian, în care timp de zece ore suportasem cele mai cumplite chinuri, în inima codrului nu departe de un hoit de cal, pus acolo de momeală pentru fiarele înfometate. Comandantul batalionului poruncise să i se facă un adăpost de scânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
privi În jurul său În sală, Încercând să se asigure că toată lumea Îl urmărea. — Richard Erskine lipsește deja de douăzeci și două de ore. Chiar dacă nu a fost răpit de cine știe ce dezaxat, a plouat ca naiba ieri și a fost aproape ger. Perspectivele sale nu sunt prea bune. Asta Înseamnă că va trebui să lucrăm mai repede și mai temeinic. Vom Întoarce orașul ăsta cu susul În jos dacă va fi cazul, dar trebuie să Îl găsim. Aproape că puteai mirosi hotărârea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
reflectând luminile galbene de pe stradă. Reporterul - Colin Miller - stătea pe trepte, cu un telefon mobil Într-o mână și o pungă albă de plastic În cealaltă. Era Îmbrăcat impecabil, Într-un costum gri-Închis și o haină neagră. — Isuse, e un ger! Vorbele ieșiră Într-un nor de abur. — Mă lași să intru sau ce faci? Ridică punga de plastic până la nivelul ochilor. — Am adus micul dejun. Logan se chiorî În Întuneric. — Ai idee cât e ceasul? — Îhî. Și-acum deschide până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
lucea la una dintre ferestrele de la parter. Logan privi de la adăpostul marcat cu bandă spre casă, care apărea și dispărea În viscolul din ce În ce mai puternic. Mai bine ar fi fost treacă peste partea aceea neplăcută și să termine odată. Era un ger cumplit afară și, imediat ce Logan opri farurile mașinii, se făcu Întuneric. Sări Înapoi În mașină și scoase o lanternă de sub un teanc de afișe cu fața lui Peter Lumley pe ele. Dă Doamne să fie el. Să nu fie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
confuză și cu un copil mic În cărucior făcea tot ce putea ca s-o liniștească. Grădinile de Iarnă - o amplă structură victoriană din oțel vopsit În alb, susținând tone de sticlă, protejând cactușii și palmierii de zăpada și de gerul de afară - fierbeau, pline de agenți În uniforme. Logan Îl găsi pe inspectorul Insch așezat pe o punte arcuită de lemn, care traversa un bazin albastru pătat, plin de pești aurii și arămii. — Domnule? Inspectorul aruncă o privire peste umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
o impresie prea bună despre misiunea lor. Era o pierdere totală de vreme! Strichen n-avea să se-ntoarcă. Dar dacă făcea cumva așa ceva, aveau să-l bată până-i suna apa-n cap fiindcă-i făcuse să stea În ger. Ți-au zis cum merge căutarea? Îl Întrebă, amestecând absent În tăițeii rehidratați. — Nimic. O mulțime de clădiri și n-au habar În care o să fie. Watson oftă, privind din nou pe fereastra din spate, la zăpadă. — O să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
la atacul lui, dar zăvorul rămase la locul său. O lovi din nou, apoi Încă o dată, la noroc. A treia lovitură Își găsi ecoul În pereții carierei, acoperind sunetul lemnului crăpat, când elementele de fixare ale zăvorului cedară. Înăuntru era ger și Întuneric, iar mirosul de șoareci și șobolani pălea sub praful de ani Întregi. Rânjind nervos, lăsă femeia să-i alunece de pe umăr pe podeaua de ciment. Pielea ei palidă lucea pe cenușiul Întunecat și el tremură, Încercând să simuleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
tinerilor cercetași. „O, gata cu ploile și ruinele iernii/ Și cu toate anotimpurile cu zăpezi și păcate;/ Cu zilele ce-l despart pe iubit de iubită,/ Cu lumina care pierde, noaptea care Învinge;/ Iar vremea amintită Înseamnă durere uitată/ Și gerurile-s ucise, florile născute,/ Iar În lăstăriș, sub covorul verde,/ Floare după floare, Începe primăvara./ .../Pâraiele pline se hrănesc cu floarea...“ „...Țărmurile din Lukanon Înainte de sosirea pescuitoarelor de foci.“ Poem de John Keats. „Toate parfumurile Arabiei nu pot Înălbi mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
anume „la trei păltinei” se ascunde „fata sălbatică” (18, p. 487 ; 105, p. 310). Într-un basm bucovinean (cules prin 1855), puterea și inima zmeului „s-află într-un paltin mare și înalt”, crescut pe un ostrov, și numai „șoimii Gerului” le pot aduce eroului (38, p. 64). Vechi semnificații simbolice acordate copacului consacrat rezultă și din unele texte de pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Le semnalez aici, chiar dacă nu este vorba anume de paltin, ci de alte soiuri de copaci
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
poet în mizerie, înfrigurat și înfometat. Sărmanul Dionis se visează șoarece ca să-și poată mânca propriile cărți. Paginile cu poemele lui Homer i se vor părea cele mai gustoase : „Mi-aș mânca cărțile mele - nici că mi-ar păsa de ger.../ Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer” (Cugetările sărmanului Dionis, 1872). în una dintre celebrele „pagini bizare” semnate de Urmuz (Algazy & Grummer, cca 1922), Algazy „observă în stomacul lui Grummer că tot ce rămăsese bun în literatură fusese
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Lamentația fructelor, Editura Plumb, Bacău, 1994). 13 decembrie 2012 Alerg În gol. Iar mâine trebuie să o iau iarăși la drum, de data aceasta la Hangani, la Înmormântarea „mămucăi“ Dinuța. 14 decembrie 2012 Am plecat la 6,50, pe un ger de scârția zdravăn zăpada sub ghete. Doina a zis că la Onești erau -18ș C și cred că În jur de -20 erau și la Bacău. N-am avut cum să verific, dar am intuit că e mai rece decât
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
de oră pentru a răscoli prin sipet, iar la 15,30 am luat-o spre Bacău, unde am ajuns după ce am găsit o ocazie. Ajuns la 17,30 acasă, n-am mai fost În stare de nimic. 15 decembrie 2012 Gerul s-a Înăsprit, așa că am stat În casă, unde am Încercat să fac ordine În balamucul din sufragerie, sporit și mai mult de Ionuț, care s-a grăbit să transfere, claie peste grămadă, tot ce a considerat el că mi-
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]