4,147 matches
-
cale, ca... pe o vină! Eram un fel de „singuratic” În această profesiune de credință existențială, o singurătate ce se adăuga altor singurătăți, cele ale profesiunii, vocației, carierei!... Ale temperamentului „postromantic” sau, mai știi, „preromantic”, cum Îmi place uneori să glumesc. Doar pe jumătate!... Viața noastră, a scriitorilor, a artiștilor, e făcută indubitabil din singurătate, din singurătăți. Dar trebuie o bună doză de imbecilitate, dacă nu de mediocritate abil ascunsă ca să te plângi de acestea și de acestea! Este ca și cum medicul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
acest fel din această minunată carte. Convingerea că nici secretarul căruia i se adresează "nu crede în comunism" iar scrisoarea "va fi condamnată să nu se tipărească niciodată" îl fac conștient de urmări: "mai bine m-ați împușca. N-am glumit deloc. Oare nu e de preferat moartea decât pierderea timpului cu ședințele și învățământul ideologic?" Din fericire, situația se petrecea într-o vreme când erau condamnate crimele comunismului, anterioare lui Ceaușescu iar foștii prigonitori, în frunte cu Drăghici și alții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
6-7 linii în paralel, călcînd ace multiple, peroane. Sala de așteptare a gării Bacău, puțini, dorm, grup de trei cu șocatul în mijloc, femeia și băiatul de cealaltă parte, mă îngrijesc, pereții cu lambriuri, nu spun nimic, ai crede că glumesc, fratele ori vărul masează pe după gît, mama mă îndeamnă să beau suc, mergem acasă acuma, fii bărbat și bea o gură de suc! retorică de dezintoxicare de impresia paralizantă, cum îți place ție, mîine mergem acasă, fii bărbat, așa, mămicule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
normele, așa mi-am purtat toată echipa, alții din leat au murit demult! iar Bălanul vrea să trăiască din industria ciupercilor, toată lumea rîcîie munții după ele, vin străinii și iau pe degeaba, ciuperci! Ciupercile ne scapă la sigur de valută! glumea Constantin Tănase la "Cărăbuș", dar uite! toată stima, la revedere, Tîrgu Mureș. Marți, 24 august, ora 7,15, în gara Tîrgu Mureș, normalitatea tuturora cîrpă de șters luciul oglinzii, nu cu noi, ci cu mediul nostru pădurea, dacă nu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
picat! pă ăla gras, micuț, cum îl cheamă, Marian, Vasîle? km 264, n-o pună pe nevastă-mea să fie roabă! cîte limbi are o femeie? cîte-i dai! ai mușcat-o! am crezut cîte limbi știe! bă, cu Nelu mai glumeam, dar tu, dacă te-ai băgat în seamă! spune-i ce-ai pățit cu violatorul! cascheta bună, cu cascheta la mine, mi-o dat în cap! m-am întîlnit la vreo două-trei ture cu el, așa, m-ai f... ! m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
pura amăgire. Te vei gândi poate că ceea ce vrei să se întâmple în viața ta, cere mult timp si energie. Dar oare, acestea nu se vor pierde în zadar dacă nu le investești în ceea ce-ți dorești? Nu mai glumi cu viața ta! Uneori ne plângem de condiția noastră, dar oare nu ea se plânge de noi? Noi putem să facem ca lucrurile să meargă așa cum ne dorim. Deci, care este condiția ta actuală? Dacă aștepți să se întâmple un
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
zi ambasadorul nostru, zâmbind viclean " Pe lângă domeniile ce ți s-au atribuit prin decretul ministerial de numire, te vei ocupa și de dosarele care nu au un responsabil desemnat printre colegii tăi de la ambasadă. De exemplu", a adăugat ambasadorul parcă glumind, "cu probleme de religie, rabini și sinagogă, tu însuți fiind fiu de rabin". Dar anecdota pe care vreau s-o povestesc s-a petrecut într-o după-amiază de vară umedă și înăbușitoare, prin anul 1972, când a venit să mă
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
să moară între păierii batozei, acolo unde a leșinat de foame și muncă istovitoare. Cum spuneam, aveam burticile lipite de șira spinării, mîncam susai și alte buruieni, dar foamea ne sfîrteca stomacurile și sufeream. Tata mai avea însă putere să glumească cu noi. Mai mătura podul și cele cîteva grăunțe adunate erau coapte pe plită, apoi împărțite cinstit de fratele meu mai mare, Mihai. Eu, Prîslea, eram cel mai lăcomior și acceptam cu plăcere cîte un grăunte, două, oferite de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
puțin, Goangă pornește uraganul. Moneda zboară și împreună cu ea și o bucată de pămînt. I-a suflat-o, strigă toți entuziasmați. Băi, Goangă, dar tu îl puteai sufla și pe el cu totul, chiar dacă ar fi fost echipat de război, glumeau oamenii. Oamenii fac multe comentarii hazlii, dar Dinu nu rîde. Este alb la față și extrem de crispat. Ochii săi îl fulgeră pe Goangă și cu bucurie l-ar fi trăsnit în moalele capului. Goangă urma la rînd, dar moneda lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mereu cu aceleași cuvinte: El a fost. Să chiorăsc dacă n-a fost el! Vorbești prostii, bărbate, spunea nevastă-sa. Eram la ei acasă cu Milica, nevasta-sa, și Dinu dormea dus. Și atunci cine, femeie? -Vreun român, că mai glumești cu muierile lor. Pînă la urmă Goangă nu mai știe cine l-a pocnit, dar la pișcă nu mai suflă cu atîta foc. Costică Cotiugă urmașul lui Erik Cel Roșu Paralel cu rîul Prut șerpuiește un drum vechi de cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a schimbat stilul de muncă. Natașa nu era rea de scîrbă și se străduia să învețe figuri noi. N-o mai lungim degeaba! După un an de zile, rezultatul a fost zero barat. Soacra băiatului, ca orice soacră, rîdea și glumea adică: Ei, Natașa, poate trebuie să schimbi cocoșul... Dorel ar fi pocnit-o peste bot, dar... se gîndea la fata lui. Natașa însă a făcut ochii mari cît cepele. Totuși, se opune încă ideilor năstrușnice ale mamei sale. Mamă, eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
tapiserie, cu pietre prețioase, de mare valoare. Sînt fascinat de rubinele, smaraldele și diamantele care au fost motiv pentru a curma vieți, pentru a produce durere și suferință sufletească. De unde ați luat-o? mă ia gura pe dinainte. Luat-o? Glumiți. Am cumpărat-o. Bogătanii crăpau de foame, le dădeau pe nimic. Adică chilipir... mai înțep eu. Chilipir? Asta i-a scăpat de la moarte. Piesa asta a salvat trei vieți. Soția și cei doi copii, că el a murit la Canal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
chiar o glumă idioată: Ce-ar fi dacă ar cădea în fîntînă, din greșeală? De data aceasta olteanul a luat-o în serios. Tremură, este alb la față precum varul. Se roagă. Tovarăși elevi, eu îs băiat de comitet, am glumit, o să vedeți că vă sînt ca un frate. Se jură, se afurisește, chiar plînge și... nu mai cade în fîntînă. După această întîmplare însă, ce sergent, dom'le! Ce libertate aveam și ce mult ne lăudam cu el, cu sergentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
își reia locul lîngă mine. Monica, sînt sigur că și noi am putea să mai facem cîte ceva năstrușnic în domeniul nostru. Cu siguranța. Ezităm s-o facem pentru că noi sîntem perfecționiști și nu acceptăm.... Să fiți pe locul doi, glumește Stela, soția mea. Greșești, noi nu mai vrem să fim de loc în clasament. Vrem în sală, să aplaudăm, să ovaționam, să fim mulțime. Nu vreau să fiu ca venerabilul politician care iese la rampă să mai facă din cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vor retrage prin peșteri, prin grote, prin păduri, prin Sahara și acolo se vor pocăi... Hai să plecăm! Se cîntă muzică cultă de cîțiva tineri care au aspectul real de ceva imaculat. Am același sentiment ca și cum mi-ar cînta prohodul, glumește sinistru Giurăscu. Nu mai vorbi prostii! țip la el. Hai să mergem la o bere! Chiar! Hai! La un pahar După un an de absență, mă văd din nou printre ai mei, ai noștri dacă vreți. Adică printre frații noștri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a pus în gînd să se sinucidă, atunci de-abia și pilotul ăsta afurisit s-a albit de frică. Coborîm la Gardaia, curenții verticali sînt prea puternici... ne anunță agitat. Numai să coborîm noi, să nu ne coboare o rafală, glumim negru. De două ori bondarul era să fie trîntit de nisip înainte de a atinge pista. Dar ce contact cu pista! Cînd ne-a bușit o dată, ne-a intrat capul în gît! Mai aveam vreo 250 km pînă la destinație, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
este jenant să stea aici cu ochii holbați la noi. Stau și ei săracii. O să le dăm ceva de mîncare. Dar mi-ai spus că-i pustiu pe aici... Păi, așa este. Și atunci, ăștia de unde au apărut? Din pustiu, glumește Victor. Accept situația și îi las pe cei doi tineri să se holbeze la noi. Fratele meu scoate sticlele cu vin, le pune jos provizoriu ca să scoată mîncarea. În acel moment, un tînăr se repede, înhață sticlele cu vin și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spre cei cărora le lipsesc atît de mult. Vasa schimbă destine Avionul sălta jucăuș pe pale de vînt înverșunat și noi, cei ce ne-am încredințat lui soarta, priveam îngrijorați unii la alții. Vîntul nordic, uneori sălbatic și asasin, nu glumește niciodată și aproape întotdeauna oamenii suferă din cauza dezastrelor provocate de nebunia lui. Pe lîngă faptul că este rece ca o lamă de sabie păgînă, mai este și puternic de răstoarnă cu fundul în sus o pîntecoasă de barcă pescărească. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai repede. Vai ce-mi plac gogoșile! Sînt moartă după ele. Noi eram posaci, domnișoara, de vreo cincizeci de ani, era veselă și mînca gogoși cu nemiluita. Florea îmi face cu ochiul și trecem în altă cameră, nu înainte de a glumi: Puteți să le mîncați pe toate, soția mai aduce. Și chiar că le-a mîncat și a golit și o jumătate de sticlă de vin, singură. Apoi a plecat mulțumită. Ce zici, moldovene? Ce să zic, bănățeancă de a ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Ca oamenii... Da... Și tăcerea revine în drepturile ei. Încălcarea principiilor Profesorul Rotaru venise cu toată familia în Algeria și de cîțiva ani buni își făcea meseria la Universitatea din Oran. Riguros și scrupulos, Rotaru trecea printre profesorii care nu glumesc la examene. Din acest motiv unii studenți ajungeau în anul patru, dar aveau restanță modulul (examenul) lui Rotaru din anul doi. Rotaru era un om extrem de grijuliu cu familia și mereu îl găseai cu șorțul de gospodină prin bucătărie. Soția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
grijă, domnule primar. Așa voi fi. Să-i scriu pe o foaie pe toți. Dictăm nume, dictăm funcții și amicul meu își scrie de zor pe foaie. Apoi dispare în camera sa. Domnul Tudose cred că citește la oglindă acum, glumește Romeo Olteanu, membru al delegației. Ne despărțim buni amici, după ce am făcut planul de bătaie pentru a doua zi. Dimineața, amicul nostru prezentator apare superb îmbrăcat, ras, cu papion și foarte impozant. Nici ceilalți nu arătau rău, aveau costume închise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
iese din trunchi cînd doctorul era la 2-3 metri distanță. Cu un cuțit imens (maceta) se îndreaptă spre Modesto. Acesta, uimit, s-a oprit pe loc. Dă-mi tot ce ai, spune fiorosul bandit. Doctorul știa că acești oameni nu glumesc. Mai știa că îi va lua ceasul pe care și l-a cumpărat în Peru, pe cînd era medic acolo. Dar ceea ce îl făcea să sufere era faptul că îi va lua bastonul. Ține, spune doctorul Ortiz, întinzînd bastonul. Negrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aceeași viteză urcă, taie precis tecile, inflorescențele și frunzele uscate. Pe palmier rămîn urmele ghearelor adînci cam de cinci milimetri. Cei 12 palmieri sînt terminați cam în două ore și cîteva minute, hai trei ore. Manuel, periculoasă dar bănoasă treabă, glumesc. Dar nu găsesc în fiecare zi. Dimineața fac sacrificiile și uneori le fac degeaba. Ce sacrificii?! Pentru Eleggúa și Echú. Ce anume? Doi porumbei, pui, găini. Mai fac ofrande de rom, tutun, făină de porumb, pește afumat... În fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
astfel de spectacol? Rîd, rîd cu toții în hohote, mai ales copiii care și-au revenit. Tati, mami, uitați-vă și valul ăsta ajunge pînă la noi... Ce frumos! Sînt veseli cu toții. Oare? Chiar și părinții, Amanda și Raul? Eleggúa nu glumește Am un sentiment ciudat, un soi de frică amestecată cu o curiozitate bolnăvicioasă. Mă plimb de o oră pe o străduță sărăcăcioasă din Havana Veche. Puținii oameni care au treabă pe acolo se uită la mine ca la urs, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care nu bănuiai că pot exista în lumea aceasta. Spaniolii au zidit o Cubă pe care nu și-au imaginat-o cum va arăta în final. Fiind catolici, trebuiau să respecte reguli stricte privind căsătoria. Cu Inchiziția nu era de glumit. Din acest motiv, fiind interzisă prezența femeilor pe corăbii, spaniolii s-au descurcat cum au putut, creînd un hibrid ilegitim din două puncte de vedere. Acest copil ilegitim se chema "el gaucho" și nu era acceptat nici de spanioli și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]