KorAP: Find »[drukola/base=habar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...211 >

5,257 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

ca să-l descopere pe Ryan, care se uita la ea cu un aer nedumerit. - Ce te-a apucat să trambalezi crabi la ora asta? Marie, care Încă nu-și revenise cum trebuie, se enervă pe dată. - Nu trambalez nici un crab, habar n-am de unde au apărut! - Din mașina dumitale, din cîte s-ar părea, spuse Ryan fără să-și piardă calmul. Însă Marie nu mai avea nici urmă de umor, pur și simplu fusese prea mult pentru puterile ei. Se așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
neliniștit? Ochii Mariei scînteiau de mînie și de disperare. - Lasă-mă să-i vorbesc, Îmi cunosc bine fratele, n-ai să scoți nimic de la el luîndu-l tare. Nici măcar nu se osteni să-i răspundă. În stadiul În care se aflau, habar n-avea dacă Nicolas putuse Într-adevăr să-l ucidă pe Yves Pérec, dar faptul că tatăl lui credea acest lucru, mergînd pînă la a distruge eventuale dovezi, Îi era suficient pentru a-și Începe interogatoriul. - Vrei cu adevărat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
cu durere În suflet spre sicriul lui Gildas, pe care patru oameni Îl coborau de pe bac. Marie aruncă o privire Îngrijorată În jur și se aplecă spre urechea tatălui ei: - Unde e Loïc? Milic avu o strîmbătură care Însemna că habar n-avea. O luă de braț și Începu să meargă În urma sicriului, dînd semnalul localnicilor insulei, care alcătuiră un cortegiu Înaintînd agale În direcția cimitirului. La cîțiva metri distanță, pe chei, Fersen și Morineau supravegheau descărcarea unei platforme. Deodată, cablul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Începu atunci să-i demonstreze că moartea lui Nicolas, Chantal și Loïc nu se potrivea cu aceea a lui Gildas și Yves. Primii trei nu prezentau Înțepături la degete, iar biletul scris În dialect breton nu fusese găsit asupra lor. Habar n-avea dacă ea Îl asculta sau nu, dar avea sentimentul deznădăjduit că dacă se oprea din vorbă, ea avea să plece. Își expuse atunci pe larg toate argumentele posibile, strălucite, savante, elocvente, apoi nu mai avu cuvinte, iar ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
adevărul tău, Marie Kermeur, mă obosești de cînd te știu. Nu ești decît o fată răsfățată de părinți, de frați, de natură, mica regină din Lands’en care se Întoarce să facă dreptate cu steaua de șerif prinsă-n piept! Habar n-ai de viață, dar Îți Îngădui să scormonești În viața altora? Nu vezi că, efectiv, cu cît te Înverșunezi să dezgropi adevărul, cu atît apar mai multe cadavre și nenorociri? Nu ești În măsură să Înfrunți adevărul! Întoarce-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
fiul meu era un laș care refuza să lupte. În realitate, Erwan a fost ucis prostește la Dublin Într-un accident de mașină. Menționarea capitalei irlandeze Îi făcu pe cei doi polițiști să tresară. - La Dublin? Ce făcea În Irlanda? - Habar n-am. Eram certați definitiv. Lucas și Marie simțiseră la unison aceeași mîncărime, dovadă a excitației care pusese stăpînire pe ei, semn că se aflau pe o pistă interesantă. Comandantul continuă foarte repede. - Care erau legăturile familiei dumneavoastră cu Patrick

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
fratele lui mai mare Într-o altă viață era de nepătruns. PM Își dezmorți membrele dureroase, Își masă ceafa și se sculă cu trudă. Trebuia să vorbească. Atîta timp cît vorbești ești viu. - Unde ne aflăm? - Sub bibliotecă. - Nu aveam habar de existența acestor subterane, zise el, atît de uluit Încît Își uitase frica preț de o clipă. - Doar fiul cel mare le cunoaște. Ryan se aplecă spre el. - Te ascult. PM se dădu Înapoi fără să vrea, spatele lui Întîlni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
asta? Îngăimă el. - O parte din tine pe care nu o cunoșteam. Se Îndepărtă, surdă la chemările lui. * * * Pentru că Începuse să acționeze, știa de acum că va merge pînă la capăt, era datoare să-i dezvăluie lui Ryan identitatea ei. Habar n-avea ce Întorsătură avea să capete Întîlnirea aceea, dar, orice s-ar Întîmpla, ea trebuia să aibă loc. Merse pînă la far. Ușa era deschisă. Șovăi, simți lipită de trup forma liniștitoare a armei strecurate În holster sub haină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

lui Griffiths. Această ipoteză apriorică o faci pentru domeniul vieții reale; n-o faci pentru domeniul visului. „Mi-ar plăcea să cred că eul este o iluzie; oricum, e o iluzie dureroasă...”, zise Încet Bruno; dar Michel nu știu ce să răspundă, habar n-avea de budism. Discuția nu se lega ușor, se Întâlneau cel mult de două ori pe an. Tineri fiind, avuseseră discuții pasionate; dar vremea aceea trecuse. În septembrie 1973, au intrat amândoi În penultima clasă de liceu; timp de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
picioarele ei cam butucănoase, nici vorbă să poarte minijupe; În schimb, am Învățat-o să-și pună bustiere foarte scurte, fără sutien; era foarte excitant, să-i privești de jos sânii mari. Se simțea cam jenată, dar până la urmă accepta; habar n-avea de erotism, de lenjerie, nu avea nici o experiență. De altfel, nu știu de ce-ți vorbesc despre ea, doar o cunoști, nu? — Am fost la nunta voastră... — Într-adevăr, Încuviință Bruno cu un aer uluit, aproape năuc. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Valéry În programa de franceză la clasele de mate-fizică? Terminându-și varza și pregătindu-se să treacă la brânză, se simțea destul de tentat să răspundă: Sunt un ins inutil, zise Bruno cu resemnare. Nu sunt În stare să cresc porci. Habar nu am cum se fac cârnații, furculițele sau telefoanele mobile. Toate obiectele astea din jurul meu, pe care le folosesc sau pe care le mănânc, sunt incapabil să le produc; nu sunt În stare nici măcar să Înțeleg procesul lor de fabricare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

de tensiune... Poate reușesc să îi trimit un e-mail rapid. Pe sub prosop. Îmi strecor mâna pe șeșt și simt colțul tare al BlackBerry-ului. Îl extrag cu grijă din chiloții de hârtie. Maya încă îmi masează picioarele, fără să aibă habar. — Îți simți corpul greoi... și cum mintea începe să ți se golească... Îmi ridic BlackBerry-ul ușor pe piept până când văd ecranul pe sub prosop. Slavă Domnului că nu e prea multă lumină în cameră. Încercând să fac minimul de mișcări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
seara ! îi spun zâmbind unui chelner care se apropie. Aș dori un Buck’s Fizz, un gimlet și un martini, vă rog. Dar pe acestea din urmă nu le aduceți până nu ajung și ceilalți. Mama întotdeauna bea doar gimlet. Habar n-am ce bea Daniel în ultimul timp, dar n-o să refuze un martini. Chelnerul dă din cap că a înțeles și dispare, iar eu îmi scutur șervetul, uitându-mă în jur la oamenii de la celelalte mese. Maxim’s e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
tu, draga mea, spune doamna Farley pe un ton împăciuitor, și traversează holul spre apartamentul ei. Nu știu de ce, asta mă provoacă și mai tare. — De ce-ar fi un păcat ? o întreb, ieșind după ea. De ce ? OK, poate că habar n-am cum se coase un nasture. Însă pot să restructurez complet un contract financiar al unei corporații și să-i economisesc clientului meu treizeci de milioane de lire. Asta știu să fac. Doamna Farley mă privește din ușa ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
va așeza la coadă lângă ceilalți creditori. Și probabil că va rămâne fără nimic. — Samantha ! spune Maggie la ușă, și sar de trei metri. Îmi pun instinctiv mâna deasupra memo-ului, deși ea nu se uită la el ; și deși oricum habar nu are ce înseamnă ce scrie acolo. Tocmai am auzit ! șoptește teatral. De la Guy ! Felicitări ! — Îhm... mersi ! Reușesc, nu știu nici eu cum, să mă sforțez să zâmbesc. Mă duc să-mi iau un ceai. Vrei și tu unul ? — Ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Dar... nu pot. E mult prea grav. Îmi vâr telefonul în buzunar și mă ridic iar în picioare. Încep să merg din ce în ce mai repede, amestecându-mă printre trecători, făcând abstracție de căutăturile ciudate care mi se aruncă. Îmi bubuie capul și habar n-am unde mă duc. Dar pur și simplu nu mă pot opri. Mi se pare că merg de ore întregi, amețită și cu picioarele pășind la întâmplare pe trotuar. Soarele arde, trotuarul e plin de praf și după o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
nicăieri cu autobuzul. Nu vreau decât un analgezic. Simt că-mi plesnește capul. — Ăă... nu, mulțumesc. Rămân aici, mulțumesc. Îi zâmbesc cât de convingătoare pot și, înainte să apuce să mai zică altceva, pornesc pe drum, îndepărtându-mă de autobuz. Habar n-am unde mă aflu. N-am nici cea mai mică idee. În buzunar, telefonul începe brusc să-mi vibreze. Îl scot. E Guy. Din nou. Probabil e a treizecea oară când sună. Și de fiecare dată a lăsat un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
i se bălăngăne. E foarte fardată, are pantaloni lungi de mătase într-o nuanță ciudată de piersică, o țigară într-o mână și un cocktail în cealaltă. — Bună ziua. Trage din țigară și mă privește ușor suspicioasă. Ești de la agenție ? ȘASE Habar n-am despre ce vorbește femeia asta. Nu înțeleg ce spune. Mă doare atât de tare capul că abia dacă mă pot uita la ea. — Te simți bine ? Mă fixează cu atenție. Arăți ca naiba ! — Mă doare capul de leșin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
spune, oprindu-se la o ușă. Arată în jur spre camera mare și spațioasă, scăpând jar pe covor. Așa cum vei vedea, e destul de mult de aspirat... praf de șters... destulă argintărie de curățat... Mă privește interogativ. — Aha. Încuviințez din cap. Habar n-am ce-a apucat-o pe femeia asta să-mi spună despre problemele ei gospodărești, dar pare să aștepte un răspuns de la mine. — E o masă foarte frumoasă, zic într-un final, arătând spre o servantă din mahon. — Va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
răsucindu-se pe călcâie, brusc interesată de conversație. — Nonstop, spun ridicând din umeri. Sunt obișnuită să lucrez toată ziua, până noaptea. Uneori, până noaptea târziu. Soții Geiger par absolut siderați la auzul cuvintelor mele. Lumea pur și simplu nu are habar ce viață au avocații. — Ai lucrat până târziu în noapte ? Trish pare stupefiată. Singură ? — Împreună cu ceilalți angajați. Cu cei de care era nevoie. — Deci ai lucrat într-un... loc cu ștaif ? — Unul din cele mai mari din Londra, încuviințez. Trish

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Ieri n-am mâncat nimic, îmi dau brusc seama, în afară de cei câțiva Shreddies de dimineață. Ieri la ora asta eram la mine în bucătărie și mă pregăteam să plec la serviciu, superfericită și fără să am nici cel mai mic habar ce avea să se întâmple. În altă lume - într-un univers complet paralel - azi mă trezeam partener la Carter Spink. Și eram înconjurată de mesaje de felicitare. Viața mea era împlinită. Strâng din ochi, încercând să scap de gândurile ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Știu, șoptesc. Câteva clipe, nici unul dintre noi nu rostește nici un cuvânt. Nu există vești bune, îmi dau seama, cu o durere surdă. Nu există nici o speranță. Am făcut-o de oaie și cu asta basta. — Arnold, spun, cu glasul tremurând. Habar n-am cum de am putut să fac o asemenea... greșeală idioată. Nu înțeleg cum de s-a întâmplat. Nici măcar nu-mi amintesc să fi văzut memo-ul respectiv pe biroul meu... — Unde ești ? mă întrerupe Arnold. — Sunt... Mă uit neajutorată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
putut să fac o asemenea... greșeală idioată. Nu înțeleg cum de s-a întâmplat. Nici măcar nu-mi amintesc să fi văzut memo-ul respectiv pe biroul meu... — Unde ești ? mă întrerupe Arnold. — Sunt... Mă uit neajutorată pe fereastră. Sinceră să fiu, habar n-am unde sunt exact. Dar pot să vin. Pot să mă-ntorc. Cuvintele îmi ies pe gură singure. Mă pot urca în primul tren... În câteva ore ajung. — Nu cred că e o idee chiar așa grozavă. În tonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
uriașă ca o plită. Mai multe cuptoare zidite în perete. Oriunde mă uit văd aparate strălucitoare de crom băgate în prize. Stative pline de cratițe și ustensile de toate soiurile atârnă deasupra acestora, într-o mare de obiecte de inox. Habar n-am la ce folosește nici unul dintre acestea. — Sunt convinsă că vei dori să le așezi cum ești obișnuită, spune Trish, arătând în jur. Poți să le pui cum dorești. Fă-ți locul așa cum îți convine. Tu ești profesionista ! Amândoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
intensă. — Ce faci cu oala de gătit sparanghel la aburi ? Shit. — Am vrut doar să... mă uit la ea. Da. Încuviințez scurt, de parcă tigaia mi-a confirmat bănuielile, după care o atârn iar pe stativ. Simt că ard din ce în ce mai tare. Habar n-am cum să încep. Să sparg ouăle ? Să le fierb ? Să le arunc de perete ? — Uite ouăle. Eddie trântește un cofraj uriaș pe masă și-i ridică capacul. — Sper că ți-ajung ! Mă uit la rândurile de ouă maronii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]