7,197 matches
-
hiperrealul. Mai adevărat decât adevăratul este simularea"439. Cultura postmodernă emite un mesaj cel puțin straniu: realul a dispărut și nici iluzia nu mai este posibilă. Cum imaginea a înlocuit realitatea pe care ar trebui să o reflecte, realul și imaginarul devin aproape imposibil de definit. Ficțiunea este confundată cu faptul, iar imaginația nu mai reprezintă un centru creator de sensuri, ci o oscilație lipsită de referință și rațiune, la fel cum și naturalul încetează să mai existe: "A existat mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
înainte o clasă specială de obiecte alegorice și puțin diabolice: oglinzile, imaginile, operele de artă simulate, dar transparente, manifeste care aveau stilul lor. Și plăcerea consta în a descoperi "naturalul" în ceea ce era artificial și contrafăcut. Astăzi, când realul și imaginarul se confundă în aceeași totalitate operațională, fascinația estetică este peste tot: este percepția subliminală, trucajul, montajul, scenariul"440. Deoarece cultura occidentală este subjugată imaginii, totul poate fi transformat într-o uriașă bandă de lectură, realitatea însăși, confundându-se cu propria
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi transformat într-o uriașă bandă de lectură, realitatea însăși, confundându-se cu propria sa imagine, nu mai este considerată un semn de putere, ci doar un scenariu. Postmodernismul are drept idee de referință moartea iminentă a imaginației, raportul real/imaginar nu este nici măcar inversat sau disproporționat, ci el este pur și simplu ignorat. În L'Échange symbolique et la mort, Baudrillard aplică problematica hiperrealității în domeniul artei, tocmai pentru a accentua faptul că hiperrealitatea nu poate fi confundată cu imaginarul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
imaginar nu este nici măcar inversat sau disproporționat, ci el este pur și simplu ignorat. În L'Échange symbolique et la mort, Baudrillard aplică problematica hiperrealității în domeniul artei, tocmai pentru a accentua faptul că hiperrealitatea nu poate fi confundată cu imaginarul, visul sau fantasma. În acest context apare întrebarea: dacă vorbim în istoria artelor de suprarealism, poate constitui "hiperrealismul" un nou curent artistic? Baudrillard afirmă că suprarealismul este încă solidar cu realismul pe care îl contestă, dar îl și atestă, intensificându
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fantasma. În acest context apare întrebarea: dacă vorbim în istoria artelor de suprarealism, poate constitui "hiperrealismul" un nou curent artistic? Baudrillard afirmă că suprarealismul este încă solidar cu realismul pe care îl contestă, dar îl și atestă, intensificându-l prin intermediul imaginarului, în timp ce "hiperrealismul" consideră depășită contradicția real imaginar, postulând o situare "dincolo de punctul de dispariție a artei". Dacă sloganul stadiului suprarealist era "realitatea depășește ficțiunea", în stadiul hiperrealist toată realitatea cotidiană, politică, socială, a trecut în jocul realității, transformându-se în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
înseamnă a te preface [...] Prin urmare, a se preface sau a disimula lasă intact principiul de realitate: diferența este întotdeauna clară, ea nu este decât mascată. În timp ce simularea repune în cauză diferența "adevăratului" și a "falsului", a "realului" și a "imaginarului""467. Luând ca exemplu cazul unui "bolnav" (exemplu preluat din dicționarul Littré), "bolnavul disimulat" (care disimulează boala) este acela care se va așeza în pat și va crede că este bolnav, în timp ce "bolnavul simulat" (care simulează maladia) va determina apariția
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Astfel, "simulacrul nu este o copie degradată, el ascunde o putere pozitivă care neagă și originalul și copia, și modelul și reproducerea"470 (s. a.). În lumea construită pe simulacre, realității îi corespunde o fantasmă, dar care nu este de ordinul imaginarului, ci de ordinul funcționării simulacrelor în calitatea lor de sistem funcțional. De asemenea, între artificial și simulacru diferența este considerabilă; artificialul rămâne în esență o copie a copiei, spre deosebire de simulacru, care s-a distanțat complet de original. În acest context
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
science-fiction", Baudrillard reia diviziunea simulacrelor prin raportare la alte concepte, precum cel de utopie sau science-fiction. În această abordare a problemei, simulacrelor de prim ordin, în calitatea lor de simulacre naturale, care se bazează pe imagine și imitație, le corespunde imaginarului utopiei (particularizată de Baudrillard prin dorința de a restitui în mod ideal imaginii lui Dumnezeu natura sa). Simulacrelor de ordinul doi, catalogate ca productive și fondate pe energie, forță și materializare tehnologică, le corespunde science-fiction-ul (ca exemple pentru această categorie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
le corespunde science-fiction-ul (ca exemple pentru această categorie, sunt "viziunea prometeană a globalizării", precum și dorința). Simulacrelor de ordinul al treilea, numite și "simulacre ale simulării", construite pe baza informației, a ciberneticii și a modelului, nu le corespunde nici o formă de imaginar, și nici o formă de teorie, ambele fiind considerate încheiate în acest moment al simulării. Mai mult decât atât, Baudrillard afirmă că însuși "realul a devenit veritabila noastră utopie"472, dar care este catalogată pesimist ca fiind de ordinul imposibilului. 5
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
set de concluzii ferme, Baudrillard reliefează mai curând ideea că ceea ce denumim "America", și în aceeași măsură "Europa" reprezintă o ordine a semnificațiilor constituite în special în urma unor discursuri și relații discursive. Într-o astfel de abordare, se amestecă un imaginar propriu sau colectiv, locuri comune, fragmente de discurs, schimburi de senzații și opinii, cadraje reale etc., care se grefează pe acest nume propriu, care ajunge de cele mai multe ori dintr-o referință externă, un construct particular. De aceea cei care au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
optica lucrării este aceea a unui european care eludează o parte importantă a aspectelor Americii și nici nu o idealizează ca pe o țară perfectă, mărturisind că a încercat "să privească America prin spectrul a ceea ce America a inventat ca imaginar, ca auto-ficțiune"488, chiar dacă această viziune i-a adus multe neînțelegeri ale intențiilor sale (afirmând chiar că această distanță dintre ficțiune și realitate a creat multe dezamăgiri americanilor). Încă o dată, modalitatea de a scrie și de a concepe teoria nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și simulacrul perfect, dar care poate fi perceput astfel doar de către un european, deoarece americanii nu posedă limbajul simulării, ci sunt doar "configurarea perfectă a acestuia" sau chiar modelul său. Astfel, Baudrillard respinge interpretarea banală în termenii visului sau ai imaginarului, propunând varianta în care "America nu este nici un vis, nici o realitate, ea este o hiperrealitate. Este o hiperrealitate pentru că e o utopie care s-a trăit ca realizată chiar de la început"496. Un rol important în calificarea Americii drept simulacru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ci în indiferențierea dintre adevărat și fals. De altfel, Baudrillard oferă ca exemplu de simulacru nu doar America în totalitatea sa, ci particularizează, afirmând că Disneyland-ul498 este un model perfect inclusiv pentru simulacrul de ultim nivel, în calitatea sa de imaginar care nu este nici adevărat, nici fals, ci doar o "mașină de simulare". Dacă europenii au mania diferențierilor, americanii par a eluda distincțiile fără regret, nostalgia și melancolia fiind asumate doar ca tonalități ale culturii europene, drept rezultat al presiunilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
serie de alte valori: "Noi suntem o cultură cea europeană care a pariat pe universal, iar primejdia care o pândește este aceea de a pieri din cauza universalului", în timp ce "principiul utopiei realizate explică absența și de altminteri inutilitatea metafizicii și a imaginarului în viața americană"; "noi suntem cei care ne închipuim că totul culminează în transcendență și că nimic nu există fără să fi fost mai întâi gândit în concept. Lor, nu numai că nu le pasă de asta, dar au o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
-n mulțime o făptură fără de prihană și fără de ură sfârșind sfâșiată de-o atroce virtuală creatură într-un strigăt prelung cum se răsfrânge-un ecou în amurg precum nici iadul n-ar fi atât de pregnant pe pământ dacă-n imaginar nu s-ar înfiripa ca un fractal raiul prea sfânt. Vecia părelnică Clipa fugară se furișează într-o părelnică floare mai mult imaginară dar cu mult mai vie într-un peisaj virtual precum copilăria în închipuire făcând nimicul să învie
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
disciplină în spațiul literar autohton și un cuvânt cu totul nou, care să o susțină. Deimografia ar fi, pe scurt, știința studierii și descrierii formelor de terifianță în domeniul culturii, ceea ce o apropie atât de istoria și sintaxa comparată a imaginarului, cât și de aceea, mult mai largă, a genealogiei diacronice a mentalităților. Pe de altă parte, nu putem să trecem mai departe fără a sesiza că, așa interdisciplinar cum este, termenul propus de către Cătălin Ghiță se înscrie într-o mică
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
spune Jacques le Goff în studiile sale dedicate medievismului "pădurii" negre, întunecate din jur, "barbarilor" în întrecere cu care europenii își afirmă la tot pasul superioritatea, sau de ce nu? Diavolului, una dintre cele mai redutabile figuri ale terifianței din registrul imaginarului disciplinar european. În ambele cazuri însă, ne aflăm în esență în fața unuia și aceluiași mecanism identitar: definirea omului european în opoziție cu spaima, cu terifianța care-l înconjoară, sau cu iraționalul care-l încearcă din interior, ceea ce duce la o
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
zguduitoare, anxietate și abisalitate. De aceea, pasionat al romanului gotic englez fiind eu însumi, aș muta capul de pod al terifianței culturale europene spre romanul antichității grecești târzii, în care sincretismele foarte sofisticat elaborate din Etiopicele, de pildă creează un imaginar al spaimei pe care numai Evul Mediu de mai târziu avea să-l egaleze. Spaima de om a constituit principala frică a decadenței antice; în Evul Mediu, accentul se mută pe Diavol sau pe terifianța extraumană silvatică, de pildă, sau
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
înfricoșați de o povestire cu fantome, suntem mândri de această dovadă de sensibilitate [...]" (Enright, 1994: 537). Așadar, avem de a face cu aceeași conotație fertilă a terorii, care ne hrănește deopotrivă emoțiile și intelectul, în opoziție cu groaza paralizantă. Spre deosebire de imaginarul terorii, cele mai multe teme și motive horror au, inevitabil, caracter pronunțat repetitiv, până la pastișă 13. Dacă teroarea constituie un Doppelgänger estetizat al luptei pentru existență, groaza reprezintă o caricatură dizgrațioasă a acesteia, dificil de tolerat pe spații largi și pasibilă de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
capătul mai multor zile: "Câteva dzile au fostu acéia urgie; den părțile de gios, în sus mergea". Un episod comparabil cu acesta din Letopiseț nu mai există în întreaga literatură română veche. Nu se va ști, probabil, niciodată dacă, în imaginarul costinian, asaltul lăcustelor se hrănește direct din lecturile Scripturii, aplicându-se, astfel, o comodă grilă livrescă unui eveniment palpabil, sau, invers, dacă nu cumva realitatea însăși devine atât de străină, atât de altfel în ochii observatorului, încât acesta din urmă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și se ciocnesc. Conacul izolat din coasta Repedei este, prin arhitectura sa ciudată, mediul propice tainei" (1984: 135-136). Alegând, ca setting al intrigii sale, un spațiu bizar, cu pulsații deschise în finele capilare ale goticului, naratorul reiterează un topos al imaginarului terorii, extrem de util în accentuarea senzației de straniu, care precedă orice experiență ficțională a terifiantului 85. Calitatea desenului împrumută ceva din tușele maeștrilor americani, mai ales Hawthorne (The House of the Seven Gables) sau Poe (The Fall of the House
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
toate direcțiile, nesuferind lumina, sălbatice și crunte; șarpele orb, negricios, cu înfățișare de râmă, cu picioare subțiri ca niște peri, apoi scolopendre de toate felurile". Vedeta expoziției este scolopendra gigantică de la Tropice, creatură descrisă cu aplomb și decupată, parcă, din imaginarul bestial al unor Bosch sau Goya: "Singură într-o colivie, gângania monstruoasă, lungă de un sfert de metru, își întindea trupul gălbui, inelat și sprijinit pe optzeci de picioare, cu antenele vibrând, la pândă printre pietrele împrăștiate pe fundul bine
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
spre sat. Decizând în favoarea ultimei posibilități, flăcăul se rătăcește prin pădurea întunecoasă și luxuriantă. Terifiantul începe să-și sudeze releele epice, chiar în clipa în care universul real alunecă imperceptibil spre supranaturalul pur. Construcțiile substantivale și verbale preiau sugestii din imaginarul cadaveric, atmosfera exală morbiditate, într-un spectacol al contorsionării vegetale: "Cu cât da să se îndrepteze, cu atât se pierdea mai mult prin niște curpeni încâlciți, prin niște viroage în care putrezeau copaci trăsniți și printre niște gropnițe din care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
vor numai să-l determine pe intrus să nu doarmă în odăile bântuite de spectrul Arankăi, al cărei portret hipnotizează orice privire. Atras de o chemare misterioasă către smârcurile fetide, eroul îl reîntâlnește afară pe hirsutul Gușat, figură împrumutată din imaginarul gotic apusean: acesta "se apropie ocolit cu râsul oribil, care-i dezvelea dinții galbeni și tociți, cu pieptul dezgolit care-i arăta smocurile de păr, roșcate și grețoase". Microscopat, peisajul își dezvăluie cu voluptate vintrele descompuse și contaminate de fungus
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
celorlalte proze grupate sub auspiciile terorii supranaturale. Critica recentă, racordată la gândirea teoretică europeană, a discutat Domnișoara Christina în raport cu sintagmele puse în circulație de marele discipol al lui Gaston Bachelard, Gilbert Durand, i.e. regimul diurn și regimul nocturn, care subîntind imaginarul în ansamblul său. Astfel, Gheorghe Glodeanu pornește de la o confesiune autobiografică a lui Eliade, atribuind regimul diurn personei științifice, iar pe cel nocturn personei artistice a omului de cultură, și consideră că "[p]e o asemenea structură bipolară se axează
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]