4,059 matches
-
închise în lagăre și închisori din motive politice. Dintre acestea, cu aproximație 20% au murit în detenție și alți 20% la scurt timp de la eliberare. Cifrele în sine sînt seci, statistică goală. Numai concretizînd putem, cît de cît, cuantifica ororile infernului carceral, Pentru mulți poate părea inutilă înșiruirea cazurilor concrete, particulare, elocvente în sine și ilustrative; doar prin ele putem dezvălui, in concreto, abjecțiilor regimului. Cum cu un umor negru observă președintele IICCR, justiția nu doar e oarbă, cînd vine vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
urma. În februarie 1959, la miez de noapte, după bunul lor obicei, doi securiști bat în ușa familiei Pavlovici și au somat să deschidă în numele poporului. Precum în Simfonia a V-a, bătăile în ușă ale celor doi mesageri ai infernului îi vor schimba pentru totdeauna destinul lui Florin Constantin Pavlovici. Nu altfel s-a întîmplat cu destinul a sute de mii de români în cei aproape cincizeci de ani de dictatură. După o scurtă și sumară percheziție, ce are ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
înăuntrul vagonului. Nu a știut de ce face asta, pur și simplu monstrul ruginit îl chema la el, parcă hipnotizându-l. A trecut peste linii și s-a dus țintă la uși, care păreau ca niște porți spre altă lume. Spre infern. Și a parali- zat și s-a cutremurat tot când a văzut podeaua aceea neagră, jegoasă și plină de zgârieturi. Câteva clipe nici n-a respirat, poate a și leșinat, nu-și mai aduce aminte. A întins mâna tremurândă, de parcă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pe ceilalți. A învățat să cânte cu patos, cu sufletul, nu cu plămânii, ca și cum ar fi cântat ultima melodie ce s-ar fi auzit vreodată în lume. Pentru că în lumea micuțului Cristian, ziua de mâine, dacă era, începea ca un infern și numai vocea lui făcea flăcările să nu mai ardă atât de tare. Când deschidea gura și falsa, copiii uitau de sângele care curgea șiroaie pe străzi, de la răniți, de stomacul care îi cocoșa, de tații care dispăreau unul câte
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care o folosesc cei ce sunt ținuți prizonieri, cei care se tem de a fi Înțeleși și atunci botează lucrurile și ideile cu alte semne și sunete și aerului Îi spun apă, febrei - somn, visului - trădare, prietenului - trecător și patriei - infern! De la Panait Istrati la sărmanul Ștefan Baciu În insulele Hawai, de la Horia Stamatu care a trăit nu departe de Heidegger, la Freiburg, la Eugen Ionescu ce-și descoperă târziu, deconcertat, rădăcini evreiești, dar, În loc de a medita cu calm asupra lor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
valori?! Și ele, nu-i așa, stipulate În numele moralei, al unei „alte morale”, cea care trebuia nu numai să o nege pe „cea veche”, dar pe cei care „nu erau de partea noastră” să-i azvârle nu În brațele unui infern discutabil și ale unor torționari cu capete de broască sau de reptilă, ci „În brațele” și În spațiile igrasioase ale unui sistem de-o sălbăticie și invenție a torturii umane nemaivăzute pe plaiurile noastre, altfel nu lipsite de suferință și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
răspândit și În „lumea liberă”, al invidiei profesionale, umane, al formelor diverse și complicate ale frustrărilor de orice chip și fel. Și, oricum, fiind eliberat de fantoma ratării, cea care m-a opresat, aproape sufocat, În „lunga călătorie a tinereții”, infernul meu personal! De care, da, sunt la fel de mândru ca și de cele mai bune, mai „rezistente” opuri ale mele! Sigur, nu totul este spus „acum”: urmează vama, „justiția” definitivă a postumității, și eu sunt primul care o invoc și-mi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
noi Înșine, vrând-nevrând și uneori În forme extrem de neașteptate. Eul nostru - sau eurile noastre! -, de care a fost vorba de câteva ori În aceste scrieri, este, nu-i așa, unul dintre acei magistrați care, asemenea unui Radamantes sau Minos al Infernului dantesc, ține „județ” grav și definitiv În orele cele mai neașteptate ale nopții sau În situațiile cele mai „nepotrivite”, mai „neașteptate” ale vieții noastre, ale acelui „diurn” care ne aruncă, Împinge și Împotmolește În formele cele mai previzibile, abrutizante, dar
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a face „locuibil” neantul, a-l imagina, a-l reprezenta prin criteriile noastre, potențate În cheie pozitivă, este un fapt extrem de atrăgător. Pentru mulți credincioși, de altfel, credința Într-o viață viitoare este sinonimă cu credința, de fapt; paradisul sau infernul ca pedepse sau răsplată a unui comportament de un fel sau altul uman, elemente, cred eu, ce țin Încă de mentalul primitiv al omului, mental extrem de viguros, poate și necesar, echivalent cu instinctul supraviețuirii sau o altă față a sa
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
totalitate, „adevărul” nemaifiind nici la „mijloc” și nici În altă parte, o jertfă de sute de mii de trupuri, minți și voințe admirabile care au ars Într-un fum ce s-a pierdut În cotloanele obscure ale universului posibilului, un infern vizibil și dominant! - ca și cu generațiile noastre, prinse Într-un „război ce a urmat războiului”, o altă drăcească invenție a acelei satane ce-și ițește uneori creasta personalității și ne convinge că nu și-a pierdut un gram din
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
existențial” ce este orice existență socială sau individuală care suferă izbiturile și răsturnările „browniene” ale talazurilor istoriei și ale contemporanilor; „cercul” care este - care a fost În existența și cariera mea! - „rezolvarea” sau „mântuirea labirintului”, văzut Încă o dată ca un infern social și psihologic, unul din acele „infernuri insidioase, subterane” care nu așteaptă extincția fizică pentru a se instala, unul din acele „subtile coșmaruri din starea de veghe”, ca o fantomă sau o pasăre neagră, cobitoare, care ți s-a instalat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
individuală care suferă izbiturile și răsturnările „browniene” ale talazurilor istoriei și ale contemporanilor; „cercul” care este - care a fost În existența și cariera mea! - „rezolvarea” sau „mântuirea labirintului”, văzut Încă o dată ca un infern social și psihologic, unul din acele „infernuri insidioase, subterane” care nu așteaptă extincția fizică pentru a se instala, unul din acele „subtile coșmaruri din starea de veghe”, ca o fantomă sau o pasăre neagră, cobitoare, care ți s-a instalat „pe umăr” și nu te mai părăsește
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fel ca și Ceaușescu, o jumătate de mileniu mai târziu). Celebritatea o conferă faptele ieșite din comun, În bine sau În rău; s-ar putea chiar ca ticăloșii să trezească mai mult interes decât sfinții, așa e firea omenească — și Infernul lui Dante sună mai convingător decât Paradisul! Vlad țepeș a fost și cel mai „portretizat“ dintre principii români; portretul care-l Înfățișează În toată splendoarea se află la castelul Ambras din Innsbruck (și așezat nu la Întâmplare, ci Într-o
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
nepătrunse (numai dacă nu-ți propui să le penetrezi telepatic), și în loc să mergem spre o zonă culturală a orașului, cum ne-am fi așteptat, facem o escală la țărmul Oceanului, într-un loc numit, foarte plastic, Boca del Inferno (Gura Infernului). Toată lumea se înghesuie să se fotografieze - o poză cu Atlanticul în fundal îi va impresiona cu siguranță pe cei de acasă. Eu mă aventurez pe faleza abruptă până jos, pe un limb ce pare de proveniență vulcanică: are o scoarță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
România - surata lor orientală - nu a avut, din păcate, șansa unei emergențe imperiale. De aceea, este pregătită să piardă și ceea ce nu a luat de la alții. VASILE GÂRNEȚ: După Atlanticul admirat de noi de pe stâncile lustruite de valuri, la „Gura Infernului” - loc de pelerinaj obligatoriu pentru toți vizitatorii sosiți la Cascais (am văzut scrijelit - se putea altfel?! - un „autograf” în rusă: Mașa y Vova, Tula -1999) -, gazdele ne-au invitat la o masă împărătească, într-o vilă cu faleze spre ocean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să mă convertească la „codul” ei de comunicare. La Gara Centrală din Varșovia, happening-ul se dezvoltă, transformându-se într-un spectacol numit „Zona tăcerii”. Figuri mascate, care ne invită să trecem printr-un labirint de triere - niște „cercuri” ale Infernului lui Dante, dar fără cazan, smoală și... încornorații fochiști. Suntem invitați să intrăm în niște camere de duș, să lăsăm la curățat hainele de pe noi, ca într-un fel de expiere a trupului. Anita Konka, finlandeza care își poartă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că s-au acomodat cu această „realitate”, dar au statuat-o și ca o formă a „libertății persoanei”, a „exoticului”, a „aventurii” ce poate deveni o existență. Dar pentru mine, ca și pentru tânărul care am fost, labirintul era un infern și, nu obosesc să o repet, tinerețea mea a durat o eternitate, poate tocmai din acea tânjire după o „lege” a propriei mele firi, o profundă și dureroasă aspirație de a ieși (împreună cu Ariadna, unul din cuvintele-cheie la Nietzsche!Ă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
romanului, organizată la Viața românească de Matei Călinescu, condusă de Șerban Cioculescu, cu critici și comentatori de marcă. A fost ca și cum o mână „abstractă” - ca într-una din pânzele romantice, simbolice! - mi-ar fi șters fruntea asudată, „bătrână” deja, de infernul unei tinereți ce nu se sfârșea, al unei îndoieli de destin ce contrasta flagrant cu tonurile și judecățile mele categorice, ce iritau pe nu puțini. Era sfârșitul, în sfârșit - sfârșitul - deoarece, se pare, în existență, ca să poți trece „de la o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
la München, în care deținuții, dar și gardienii sau șefii penitenciarelor au dreptul, ca într-un roman realist, la portrete calme, obiective, atmosfera însăși creionată din tușe variate, realiste, apte să ne facă a retrăi într-adevăr, măcar în parte, infernul, absurdul acelor destine ale unora din elita culturală, politică sau financiară a României.Ă Cum o spuneam, Ivasiuc a găsit susținători printre unii scriitori evrei marxizanți, atrași de vivacitatea sa ideatică, dar și de faptul că el, în ciuda suferințelor, nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
operă de artă. (Observația Mariei Baskircef) Filosofii și criticii s-au scremut atâta ca să dovedească ceva în chestia artei pentru artă, au umplut bibliotecile cu mii și mii de volume, s-au străduit chinuindu-se și asudând, încât au realizat infernul pe pământ pentru existența lor fragilă și trecătoare. Iago, lui Roderigo: Corpul mi-e grădină; voința grădinar. Orgoliosul e un nou Prometeu, în înțelesul că e vultur care-și roade singur măruntaiele. Altădată stilul suferea de groază de cuvântul propriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Gropnițele de stâncă de la Tavtat în care un sculptor și-a pus viziunea unei ascensiuni de trupuri grele cătră cerul albastru, pe când marea și peștii de piatră freamătă împrejur. Nu. Toate rămân aici, bietele trupuri descompuse odată cu visurile. Nu e infern, nici paradis imaginile de piatră se avântă zadarnic și fals. În gropnițe rămân aici și numai aici, câtă vreme? pulberi; și din când în când câtă vreme? câte o amintire. Când bate 12 în turnul cu cei doi soldați romani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la sacru și reintegrare în contingent. Simone Vierne a sintetizat formele prin care călătoria în lumea mitică induce inițierea neofitului: el trece prin ritualuri ale morții, se întoarce la stadiul embrionar sau, în cadrul unui al treilea traseu arhetipal, descinde în infern/urcă la cer. Aceste căi inițiatice sunt de fapt ipostaze ale morții simbolice prin care trebuie să treacă novicele în mod obligatoriu. Numai moartea firii perisabile, disoluția completă a vulnerabilității naturale poate lăsa să se instaureze statutul privilegiat al ființei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
văzut Idei”. Implicația thanatică a fost identificată încă de la faza incipientă a inițierii: „ceremonia începe întotdeauna prin despărțirea neofitului de familie și retragerea sa în pădure. Există de pe acum un simbol al Morții: pădurea, jungla, întunericul reprezintă lumea de dincolo, «Infernul»”. Moartea simbolică survine după „riturile preliminare de purificare”, care evită imixtiunea nefastă a profanului în sacru - „tot amestecul e cel de care trebuie mereu să te păzești”. Colindele de fecior și de fată mare, baladele fantastice și basmele evidențiază o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
zorilor,/ Voi surorilor/ Voi să nu pripiți,/ Să nu-mi răsăriți” (GloduSuceava). Ca astru al morții, soarele cuprinde și duce cu sine cele două tipuri de călători: pe cel către lumea fără umbră și pe cel care a coborât în Infern și s-a întors transformat. Cântecele ritual-ceremoniale utilizează aceeași imagine poetică: „Sus în nantu seriului,/ Jos în poala soarelui/ Este-un pat mari, rotat;/ - Dar pi el sini-i culcat?/ Miticî se-o răpusat!” (Dolheștii Mici - Suceava) ce apare în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
spațiul silvestru misterios: „Joi de dimineață,/ Pe rouă, pe ceață,/ Trei surori la flori,/ Ele mi-și pleca,/ La flori să culeagă/ Din Pădurea Neagră” (Orlea - Gorj). Întunecimea absolută conține ideea întoarcerii la gestație, dar trimite și la șederea în infern, cu atât mai mult cu cât este un mediu omniprezent în descântece pentru boala numită bubă neagră: „S-a luat omul negru,/ Ponegru,/ De la casa neagră,/ Poneagră,/ Și s-a dus la pădurea neagră,/ Poneagră,/ Cu topor negru,/ Ponegru” (BăhnășeniBacău
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]