3,719 matches
-
am ajuns eu bătaia ta de joc! (Octav e încă îmbrățișat cu Mona) Da ce-nseamnă asta?! Octav: Păi... tocmai îi spuneam Monei că o iubesc... Marieta: Lasă, lasă, mie să-mi spui ce înseamnă bătaia asta de joc! Octav: (inocent) Mamă, nu știu despre ce vorbești! Marieta: Ba știi foarte bine! Adică eu mă zbat, umblu, caut, cheltuiesc bani, îți aduc un doctor, și tu?! Octav: Adică?! Marieta: Adică! Om în toată firea să plece de-acasă, unde avea tot
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ascultă Europa liberă și că-și face moațe din Scînteia?! Ce mai vrei? Gh. P. doi: Lasă tu turnătoriile astea de catifea..., vinovățiile astea de operetă...! Gh. P. unu: Da tu nu mi-ai cîntat ca un tenor liric, și inocent, aria cu fiul în America și cocoșeii de aur? Gh. P. doi: Tocmai de aia. Spune ce ascunzi în sufletul ăla care-ți duhnește a canal, a rușine... (îl apucă de gît) Gh. P. unu: Ești nebun de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
substantivul literatură, sau ficțiune. Dinspre cel anglo-saxon care, de fapt, este discursul pămîntului plat. Atunci cînd spunem că nu ne mai place literatura franceză, ne situăm deja Într-un punct care, o știm bine, nu este niciodată, În acest registru, inocent. Dar, repet, nu e nimic rău că ea, literatura franceză, nu ne place. E poate interesant să vedem de ce nu ne mai place, nouă, astăzi și să vedem apoi de ce, totuși, discursul francez despre literatură este cel mai viguros dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu Rorty care este postmodernist. Astfel că se naște ideea greșită a unui postmodernism nihilist, anti-umanist, răspîndită de unii teoreticieni americani tradiționaliști, idee preluată apoi de foaerte mulți comentatori ai prezentului cultural. Ultima victimă, În România - desigur, nu cu totul inocentă - este Ciprian șiulea. El nu-l numește postmodern pe Foucault, cum face Taylor, ci pe Deleuze. Niciunul Însă nu poate fi Încadrat ca postmodern, deși pornind de la teoriile lor au proliferat diverse discursuri postmoderne (ceea ce nu-i deloc același lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
atunci cînd scrie: „Astfel, abordarea istoriei, atît de sensibilă În aceste romane, trece prin fabularea cea mai intensă. și este chiar situația sfîrșitului de joc al logicii marxiste care duce la această paradigmă estetică. Trimiterea la Samuel Beckett nu e inocentă. Faptuil că aceste figuri guvernează ficțiunea Împiedică orice fabricare reușită și glorioasă a lumilor. Citim mai puțin În aceste texte o credință naivă În puterile literaturii cît o deconstrucție a acestor puteri pe măsură ce ele sînt făcute să apară evidente.” Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Zaratustra, de altfel naratorul lui scrie undeva că este "un Zaratustra pentru clasa mijlocie") apare și neo-literatura, una care a terminat cu fioriturile, cu supremația textului asupra lumii heideggerian vorbind -, una care poate să-și asume mai mult decît divertismentul inocent și dezvrăjirea sprințară, una cam patetică mă repet, dar nu degeaba: este defectul cel mai vizibil al romanului dar profetică. E foarte ușor să fii profet În satul tău, e aproape imposibil să fii crezut de occidentalul critic, ddezvrăjit, super-alfabetizat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Quignard, Pierre michon, Pierre Bergounioux, Anne Garréta posedă o retorică tradițional franceză, elegantă pînă la rafinament, uneori abstrusă, exploatatoare moderată de dicționar: o scriitură elitară. Nu voi merge mai departe cu critica acestui stil care nu este În nici un caz inocent din punct de vedere politic: Pierre Bourdieu ar face-o mai bine ca mine și a făcut-o În atîtea alte cazuri. Iată o mostră de stil elitar care tematizează „eul și oglinda”: „Ce eram eu? Un travestit al intelectului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tind să cred că e - apele: ne lăsăm legănați de cîntecul de sirenă al nietzscheanismului iconoclast și autodevorant - aripa dandy a “gîndirii ‘68”, sau ne străduim să producem alte discursuri critice, echilibrate, implicit mai puțin spectaculoase, dar adecvate unei piese, inocente față de, și imune, aș adăuga, la mecanisme ideologice? Firește, În ton cu boom-ul doctoranzilor din lumea occidentală, fel de fel de interpretări culturaliste sînt posibile, cea mai la Îndemînă, pentru că recomandată de Însăși autoare, fiind aceea descinsă din antropologia
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la gradul zero, anatomice, transparente - În continuarea unui Houellebecq, sau unei Nobécourt, sau poate chiar al unui Guibert - În sublinierea contra-tabuului psihologic (i.e. Catherine Millet spune tot ce face și nimic din ce simte), intenția autoarei este alta, mult mai inocentă. Ea relatează ce face, ce-i place să facă, dar și ce simte cînd face. Numai cînd face. Deși e greu și inutil de “povestit” cartea, rămîne memorabilă scena actului sexual de la marginea unui drum de țară, În natură, petrecut
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din 2001 se numește Pauvres morts, titlu Împrumutat dintr-un vers rimbaldian: „Pauvres morts! Dans l’été, dans l’herbe, dans ta joie” extras din poemul Le Mal. Rimbaud condamna, revoltat, un deus otiosus indiferent la grozăviile războiului, la extincția inocentei și solarei Naturi la care se referă acel „ta” din versul citat. Naratoarea din Pauvres morts este și ea o revoltată, pe Natură de astă-dată. La 83 de ani, după un simulacru de viață cu un soț tăcut și bizar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fără a participa la nici una; ea este făcută tocmai din absența lor; dar este o absență totală, care nu implică nici un refugiu, nici un secret; nu putem spune astfel că este vorba despre o scriitură impasibilă; este mai degrabă o scriitură inocentă; (...) gîndirea Își menține astfel Întreaga responsabilitate (În mod normal atenuată de stil, n.m.), fără a fi acoperită de un angajament accesoriu al formei Într-o Istorie care nu-i aparține.” Barthes continuă afirmînd că astfel scriitura Își regăsește rolul instrumental
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
procesul literaturii celei mincinoase. Literatura ei refuză revoluția și tot instinctul primar pe care-l implică o schimbare de regim estetic, aletic, epistemic, dar respinge și scriitura lipsită de program, marcîndu-și pregnant textele ca fictive, ambiguizînd un material diegetic altminteri inocent dîndu-i alura - după exemplul lui Beckett - materialului didactic, in vitro. Perseverența cu care nu abdică niciodată de la o pretinsă scriitură albă și de la o preciptare fals apocaliptică merită admirată, poate nu la fel de mult ca rara voință autonomizantă față de tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
moment dat naratorul că valoarea filmului rezidă În anecdote), ca În bancurile sadice În care vulturul Îl Întreabă pe iepurașul lansat Împreună cu el de pe un pisc spre un perete de stâncă dacă știe să zboare și, la răspunsul negativ al inocentului iepuraș, ridică arătătorul și exclamă cool! Sleuth este un film hiperconștient de loviturile de teatru pe care le dă de-a lungul unui traseu de sens calculat În cele mai subtile detalii. De aceea Sleuth este un metafilm, afirmă naratorul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
numai a vieții cu moartea, ci mai ales a ordinii cu haosul. După ce, În 1988, una din primele sale cărți, Enfers fabuleux (Infernuri fabuloase) era populată cu mutanți rezidenți ai unei mănăstiri, care se Îndeletniceau cu arderea de vii a inocenților Într-un nou holocaust, după ce acțiunea romanului Lisbonne, dernière marge (Lisabona, ultima graniță, 1990) se petrecea Într-un neverosimil secol II, Volodine se desparte de un pseudo-SF și pășește cu Îndrăzneală În plin război rece, aducînd În proza franceză contemporană
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de principii laxe, pentru că dependente de senzorial; estetica este o „știință” a trupului În mult mai mare măsură decît a intelectului; apare, În același timp, ca un lanț de prescripții cultural, pentru că, știm astăzi, felul În care simțim nu este inocent și depinde de felul În care am fost Învățați să atribuim sens la ceea ce simțim. Tocmai din pricina inefabilului estetic - sau, după alții, din pricina disjuncției dintre bine și frumos -, axiologia literară și-a Împrumutat reperele din exterior și din același motiv
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Ultimele puneri în scenă ale piesei, mai ales cea a lui Declan Donnellan în 2004, insistă asupra acestei transformări a jocului în contrariul său, asupra perturbărilor antrenate de supravegherea ludică. În cele din urmă, ea nu este câtuși de puțin inocentă. Shakespeare va recurge pentru a doua oară la același procedeu în Nevestele vesele din Windsor. Aroganței demnitarului politic Malvolio îi corespunde aici lăudăroșenia erotică a lui Falstaff, prins și el în plasa adversarilor săi, care, pentru a-i mai da
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
centrul lăuntric al „obiectivului”, la care supravegherea se străduiește să ajungă cu ajutorul unei rețele de informatori sau prin instalarea unor dispozitive de urmărire permanentă. Cum am mai spus, supravegherea se întemeiază pe o convingere consubstanțială exercitării ei: omul nu este inocent, el afișează un comportament duplicitar care trebuie dejucat, căci numai astfel îi poate fi surprinsă adevărata față și demascată esența lui reală. Oamenii nu sunt ceea ce par a fi, nu încetează să repete supraveghetorii, căci numai așa își pot motiva
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
din Est unde, de fiecare dată, replicile de mai sus stârneau reacția violentă a publicului, care își regăsea în ele propria experiență a supravegherii îndurate zi de zi. Coincidențele nu se opresc însă aici, deoarece nici Hamlet nu e un inocent; dimpotrivă, și lui i s-au dat, mai mult ca sigur, aceleași sfaturi: educația unui vlăstar regesc trebuie să respecte normele impuse rangului său. Și, tocmai de aceea, el știe să recunoască strategiile și să dejoace planurile adversarului. Oare prințul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Bateson este văzută ca proces de schimbare în construcție. Școala de la Palo Alto este voluntaristă. Nu mai este vorba de a descrie, ci de a acționa. Și se știe încă o trăsătură a circularității că descrierea nu este neutră sau inocentă, ci că ea antrenează mereu o diferență, că este ea însăși acțiune. 2. Ruptura lui von Foerster În Notă pentru o epistemologie a obiectelor vii, von Foester ne furnizează cheile sistemului său. Două definiții ale comunicării ne îndrumă spre intrările
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
sfidare a convenției literare și de surprindere a automatismelor cititorilor: "Ul trasentimente", "Mieii primi", "Fântâna somnambulă"". În zadar vom căuta un sens mai profund acestor titluri ele rămân suspendate în aer ca niște simple formule de șoc. "Chiar și această inocentă încercare de a speria sau de a scandaliza pe cititorul conformist dezvăluie la Adrian Păunescu minulescianismul structural..." "Smulgerea din părinți" este dureroasă: Și iată-i mai reci ca portretele,/ Cu frunți răstignite pe puls!/ îi doare auzul și pletele/ Și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mirosul, cu auzul "vei vedea o femeie". 3 "Poeme",E. S. P. L. A., 1957; "Pietre kilometrice", E. S. P. L. A., 1963; "Miracole", E. S. P. L. A., 1966; "Alte poeme", E. S. P. L. A., 1968; "Arheologie blândă", Editura Tineretului, 1968; "Melancolii inocente", E. S. P. L. A., 1969; "Orologiu", Editura Eminescu, 1970; "Casete cu șerpi", Editura Cartea Românească, 1970. "Bunica se așază în fotoliu", Editura Cartea Românească, 1972; "Sufletul obiectelor", Editura Cartea Românească, 1972. 4 "Cântecul lui Philip Műller", Editura Tineretului, 1953; "Romantism
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
decădere bizantină”.6) Speranță deșartă, într-o țară în care aproape toată lumea se mișca încă „în zodia politică”, iar partidele erau, vorba lui Iorga, „asociații pentru cultura bugetului”. Așadar au urmat „ani nervoși și agitați”.7 ) Fapt șocant doar pentru „inocenții” (vai, mai sînt!) care au în minte o imagine edulcorată, „înălbită”, idilică a epocii interbelice, acesteia i s-au aplicat numeroase caracterizări negative (le voi comenta, pe larg, în volumul III al Dosarului). M. Sadoveanu și D. D. Pătrășcanu vorbeau
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
încurajase să unifice imperiul prin Pax romana pe care mai târziu Aurelius a pierdut-o. Yourcenar fusese fascinată de Antinous cu mult înainte de a ști mai multe despre Hadrian. Marele împărat fusese unul dintre falnicele figuri ale Romei; dar tânărul, inocentul, fragilul, sentimentalul și melancolicul, afară de asta fără asemănare de frumos, Antinous a fost acela care i-a cucerit imaginația mai întâi. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea fusese reînviat interesul față de Antinous ca rezultat al recuperărilor arheologice din lumea antică
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
1997; Structuri, momente și modele în cultura interbelică, Editura Cronica, Iași, 1999; Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, Editura Ars Longa, Iași, 2000; Literatura, ce poveste! Un diptic și câteva linkuri în rețeaua literaturii, Editura Polirom, Iași, 2004. Proză scurtă: Victimele inocente și colaterale ale unui război sângeros cu Rusia, Editura Polirom, Iași, 2012. Membru al Uniunii Scriitorilor și al consiliului său de conducere (din 1990 până în 1995, când demisionează din ambele), membru al PEN Clubului român și al ASPRO de la înființare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
centimetru. El e un Gulliver nimerit în Brobdingnag și care vede un rid ca pe o groapă. Fantasticul banalității apare, la Brumaru, din această comutare", observa, pe bună dreptate, Daniel Cristea-Enache. Apoi nu se-ntâmplă o vreme nimic, pretinde, jucat inocent, autorul unei Elegii; în realitate, în poemele sale se întâmplă totul: covoarele își tulbură desenele (abilă aluzie la "desenul din covor" al lui Henry James), cănile se sărută pe gură, fructele se decojesc singure, iar motanii se melancolizează, totul sub
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]