KorAP: Find »[drukola/base=intervenție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...5446 >

136,133 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

anumită politică în materie de impozitare a capitalului și a muncii, o alta în materie de amenajare a teritoriului cheltuieli de infrastructură, politici de cercetare, politici comerciale, vamale, politici de schimb etc. 5.1.3.2. Intervențiile directe ale Statului Intervențiile directe ale Statului se traduc prin anumite politici sectoriale, naționalizări și privatizări. La noi, am cunoscut în jumătate de secol două fracturi majore: mai întîi comuniștii au naționalizat aproape totul, provocînd distrugeri importante și cîteva realizări costisitoare în materie de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
productive, de economii de scară, lanțuri de activități complementare în întreaga economie, vizînd atît piața internă cît și cea externă. Dacă sprijinul acordat de stat industriilor strategice sau aflate în reconversie necesită o perioadă mai mare de timp, atunci esențialul intervențiilor puterilor publice va consta din: reducerea taxării capitalului și a costului mîinii de lucru (dezindexarea salariilor și prețurilor); accentuarea eforturilor în materie de cercetare, în industriile și tehnologiile de vîrf; încurajarea economisirii prin reforma piețelor financiare. Un studiu al O.

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
din: reducerea taxării capitalului și a costului mîinii de lucru (dezindexarea salariilor și prețurilor); accentuarea eforturilor în materie de cercetare, în industriile și tehnologiile de vîrf; încurajarea economisirii prin reforma piețelor financiare. Un studiu al O.C.D.E. subliniază faptul că intervențiile publice directe n-au avut decît puțină eficacitate în materie de adaptare a industriei la evoluția cererii mondiale. Studiul subliniază că ajutoarele acordate sectoarelor aflate în dificultate (siderurgie, textile construcții navale ș.a.) nu au reușit să împiedice creșterea șomajului și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
lor favorizează formarea de monopoluri naturale. Inclusiv sectorul transportului aerian a fost dere-glementat în 1977. b) Gestiunea externalităților Chiar dacă puterile publice se vor non-intervenționiste, ele tre-buie să promoveze cercetarea și formarea generatoare de efecte exter-ne pozitive pentru ansamblul aparatului productiv. Intervenția Statului este aici indispensabilă, în măsura în care aceste activități tind să pro-fite altora decît celor care le finanțează. Astfel, autoritățile publice păstrează posibilități de a favoriza mediul antreprenorial, prin acțiuni în ma-terie de cercetare-dezvoltare, educație și formare a mîinii de lucru, dar

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de una verticală care vizează întreprinderile și sectoarele particulare de dezvoltat). În materie de politică industrială, Uniunea Europeană dorește să mențină un mediu concurențial. Această politică se bazează pe două vehicole: atenția acordată întreprinderilor și, pe de altă parte, statelor și intervențiilor lor economice. În privința întreprinderilor, piața europeană trebuie să fie deschisă cît mai larg posibil. Există deci interdicții privind abuzul de poziții dominante și control al concentrărilor de firme. Articolul 85 din Tratatul de la Roma stipulează că "sunt incompatibile cu piața

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
86 al aceluiași Tratat interzice exploatarea abuzivă a "unei poziții dominante pe piața comună, sau pe o parte substanțială a acesteia". După 1989, există chiar o posibilitate de a controla a priori concentrările de întreprinderi, prin intermediul Comisiei europene. Referitor la intervențiile economice ale statelor membre, articolul 92 al Tratatului de la Roma stipulează că ajutoarele publice care afectează schimburile dintre statele membre sau care "falsifică sau amenință să falsifice concurența" sunt incompatibile pe Piața comună. Privind existența monopolurilor, Uniunea Europeană caută să le

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
pot constitui și economiile de scară teritorială, ca și specificitățile culturale, istorico-geografice, religioase sau sociale care contribuie la menținerea decalajelor între regiuni. Aceste disparități teritoriale creează probleme politicilor economice naționale în toate țările. Pentru înlăturarea lor unii reclamă cu necesitate intervenția Statului și atunci politicile regionale se subordonează obiectivelor statale. Intervenția Statului constă, cel mai adesea, în prelevarea de resurse de la regiunile bogate și redistribuirea lor către regiunile sărace. Teoretic creșterea indusă a ocupării și implicit a veniturilor în acestea din

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
culturale, istorico-geografice, religioase sau sociale care contribuie la menținerea decalajelor între regiuni. Aceste disparități teritoriale creează probleme politicilor economice naționale în toate țările. Pentru înlăturarea lor unii reclamă cu necesitate intervenția Statului și atunci politicile regionale se subordonează obiectivelor statale. Intervenția Statului constă, cel mai adesea, în prelevarea de resurse de la regiunile bogate și redistribuirea lor către regiunile sărace. Teoretic creșterea indusă a ocupării și implicit a veniturilor în acestea din urmă, trebuie să conducă cu timpul la o lărgire a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Teoretic creșterea indusă a ocupării și implicit a veniturilor în acestea din urmă, trebuie să conducă cu timpul la o lărgire a bazei de impozitare, la dezvoltare și înlăturarea disparităților. De multe ori, însă, se întîmplă exact contrariul, iar continuarea intervenției statale va spori tot mai mult sarcina fiscală a regiunilor bogate, putînd destructura și aici mecanismele dezvoltării. Deci, o politică și un sistem fiscal discriminatoriu. Prin urmare, intervenția puterii centrale pentru armonizarea dezvoltării teritoriale nu constituie deloc o garanție a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
înlăturarea disparităților. De multe ori, însă, se întîmplă exact contrariul, iar continuarea intervenției statale va spori tot mai mult sarcina fiscală a regiunilor bogate, putînd destructura și aici mecanismele dezvoltării. Deci, o politică și un sistem fiscal discriminatoriu. Prin urmare, intervenția puterii centrale pentru armonizarea dezvoltării teritoriale nu constituie deloc o garanție a succesului, după cum nici sistemul piețelor în funcționarea sa nu poate oferi singur o astfel de garanție. Soluția constă, deci într-o intervenție mixtă: piață + Stat, mixtură adaptată fiecărei

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
un sistem fiscal discriminatoriu. Prin urmare, intervenția puterii centrale pentru armonizarea dezvoltării teritoriale nu constituie deloc o garanție a succesului, după cum nici sistemul piețelor în funcționarea sa nu poate oferi singur o astfel de garanție. Soluția constă, deci într-o intervenție mixtă: piață + Stat, mixtură adaptată fiecărei situații specifice. Doctrina structuralistă a dezvoltării propune trei concepte cheie: polul de creștere economică, complexul industrial și districtul industrial. Așa cum îl prezintă François Perroux, în L'Economie du XXe siècle, polul de creștere economică

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
și flexibilitatea sistemului, adecvarea investițiilor la context. Cu alte cuvinte, se impune un management corespunzător, atît la nivel local cît și guvernamental. Pentru liberali, cauzele principale ale diferențelor de dezvoltare dintre regiuni sunt lipsa de cultură antreprenorială a unora și intervențiile excesive ale Statului. Rețetarul propus se concentrează, deci, pe dereglementare, funcționarea liberă a piețelor, începînd cu piața muncii, privatizarea întreprinderilor publice ș.a. O recomandare importantă este practicarea unei politici fiscale diferențiate regional. La polul opus, abordarea intervenționistă, keynesiană, consideră drept

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
importantă este practicarea unei politici fiscale diferențiate regional. La polul opus, abordarea intervenționistă, keynesiană, consideră drept cauze ale decalajelor insuficiențele pieței și concentrarea capitalurilor. Soluția ar consta, în acest caz, în reabilitarea bazei economice a zonelor mai puțin dezvoltate prin intervenția autorităților publice naționale, regionale și locale, pe calea investițiilor publice în infrastructura economico-socială. Practica stimulentelor poate fi o cale de dezvoltare regională. Principalele stimulente consistă în: reduceri fiscale, concesionări de terenuri, credite cu dobîndă subvenționată, subvenții pentru a crește ocuparea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
înseamnă, deci, mult mai mult decît suma capacității întreprinderilor și presupune o colaborare sinergică între aceste firme, piețele specifice și instituțiile implicate, fluxuri tehnologice și informaționale corespunzătoare, investiții în cercetare-dezvoltare, politici macroeconomice corecte, educație permanentă ș.a.m.d. Nu toate intervențiile puterilor publice sunt, însă, dezirabile; fiind de evitat intervențiile non-economice. Stimulentele nu-și produc de pildă efectele dorite dacă sunt acordate după comandamente non-economice și nu sunt susținute de o funcționare instituțională adecvată. Intervențiile trebuie să fie selective și funcționale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
și presupune o colaborare sinergică între aceste firme, piețele specifice și instituțiile implicate, fluxuri tehnologice și informaționale corespunzătoare, investiții în cercetare-dezvoltare, politici macroeconomice corecte, educație permanentă ș.a.m.d. Nu toate intervențiile puterilor publice sunt, însă, dezirabile; fiind de evitat intervențiile non-economice. Stimulentele nu-și produc de pildă efectele dorite dacă sunt acordate după comandamente non-economice și nu sunt susținute de o funcționare instituțională adecvată. Intervențiile trebuie să fie selective și funcționale. Dezvoltarea economică este rezultanta activităților desfășurate de trei actori

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
permanentă ș.a.m.d. Nu toate intervențiile puterilor publice sunt, însă, dezirabile; fiind de evitat intervențiile non-economice. Stimulentele nu-și produc de pildă efectele dorite dacă sunt acordate după comandamente non-economice și nu sunt susținute de o funcționare instituțională adecvată. Intervențiile trebuie să fie selective și funcționale. Dezvoltarea economică este rezultanta activităților desfășurate de trei actori principali: firme, piețe și instituții. Administrarea sa ține într-o măsură limitată de funcția publică. Oricîte investiții și calificări ar dobîndi, sectorul public nu se

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
neoliberală și cea intervenționistă: Abordarea neoliberală Abordarea intervenționistă Fundamente teoretice și doctrinare Economics (teoria economică neoclasică); Capitalismul liberal și popular; Dereglementarea și privatizarea; Sector public redus; Cultură antreprenorială. Macroeconomia keynesiană reconstruită (teoria dezvoltării economice); Susținerea ofertei în industrie și comerț; Intervenția Statului. Cauzele disparităților economice regionale Ineficiența în problema regională este dată de rigiditățile pieței; Lipsa de cultură antreprenorială; Intervenția excesivă a Statului. Slăbiciunile structurale ale economiei; Investiții scăzute; Drenarea capitalului financiar spre regiunile bogate; Participarea guvernamentală la dezvoltarea zonei. Relansarea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
popular; Dereglementarea și privatizarea; Sector public redus; Cultură antreprenorială. Macroeconomia keynesiană reconstruită (teoria dezvoltării economice); Susținerea ofertei în industrie și comerț; Intervenția Statului. Cauzele disparităților economice regionale Ineficiența în problema regională este dată de rigiditățile pieței; Lipsa de cultură antreprenorială; Intervenția excesivă a Statului. Slăbiciunile structurale ale economiei; Investiții scăzute; Drenarea capitalului financiar spre regiunile bogate; Participarea guvernamentală la dezvoltarea zonei. Relansarea regiunilor înapoiate Dereglementarea pieței muncii; Stimulente fiscale pentru ameliorarea eficienței. Politici active la nivel regional și local; Investiții publice

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
abordările, necesitatea unei politici de dezvoltare economică regională, cel puțin ca subsidiar al politicii macroeconomice, dacă nu ca politică specială, problema care se pune este de a găsi instrumentarul adecvat și bine adaptat diferitelor situații specifice. Dirijiștii pledează pentru o intervenție activă și durabilă a Statului, cu instrumentele politicii sale economice. Dar experiența dezvoltării regionale demonstrează faptul că cel mai eficace este un mix de politici, care să îmbine instrumentele statale cu mecanismele pieței, Mai toate argumentele vin în sprijinul acestei

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
armonie socială, dacă nu chiar la egalitate. Dimpotrivă, acești autori se bazează pe diferențele de capacitate pentru a justifica libera întreprindere și disparitățile de venituri ce rezultă de aici. Există în această perspectivă o dinamică a inegalităților și de aceea intervenția publică este considerată ca potențial perturbatoare. Cum o sugerează distincția hayekiană între Taxis și Cosmos, ordinea naturală rezultă din libera inițiativă a indivizilor inegali și mai performanți decît voința "constructivistă". Orice proiect etatist ce are ca ambiție reducerea inegalităților riscă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Taxis și Cosmos, ordinea naturală rezultă din libera inițiativă a indivizilor inegali și mai performanți decît voința "constructivistă". Orice proiect etatist ce are ca ambiție reducerea inegalităților riscă să distrugă principalul resort al creșterii economice și să deschidă calea unor intervenții încă și mai mari. Iată de ce una dintre principalele lucrări ale lui Hayek se intitulează, Drept, legislație și libertate și constituie mai mult o reflecție asupra filosofiei vieții în societate, decît o analiză economică în sens strict. El pune aici

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
El pune aici, între altele, chestiunea justiției sociale și conchide asupra necesității menținerii Statului într-o poziție minimală, consistînd în a elabora reguli valabile pentru toți. Înțelegem astfel de ce ideea de reglementare se opune aici celei de reglare, care presupune intervenția Statului. În 1976, Hayek a mers chiar pînă la a preconiza denaționalizarea monedei. Putem într-adevăr considera că Statul posedă o putere monetară exorbitantă, mai ales dacă el controlează și banca centrală. Pe această cale, el poate să-și procure

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
mai adesea a unei inflații slabe (2-4%). În acest cadru, conjunctura economică devine, ca și moneda, un bun colectiv de care Statul nu poate să se dezintereseze. Dacă inițiativa liberă a actorilor conduce la o situație păguboasă pentru toată lumea, o intervenție publică devine necesară. 6.1.1.2. Efectele perverse: consecință sau cauză a intervenționismului? În 1931, în Preț și Producție, F. Hayek atenționa asupra riscurilor manipulărilor monetare, care puteau conduce la perturbarea deciziilor antreprenorilor. Suprainvestițiile ce puteau rezulta de aici

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
în mod abil noțiunea de efecte adverse, acest autor a dezvoltat ideea că Statul ar fi un "producător de externalități publice de reglare. Ținînd cond de eșecurile sale locale și globale, de bunurile colective, de crize, piața apelează la o intervenție exterioară, fără de care n-ar putea subzista. Dar atunci, nu este vorba doar de a menține în viață o reglare comercială nesigură, intervenția publică are un obiectiv mai larg, constînd în a menține prin intervențiile sale o anumită pace socială

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Ținînd cond de eșecurile sale locale și globale, de bunurile colective, de crize, piața apelează la o intervenție exterioară, fără de care n-ar putea subzista. Dar atunci, nu este vorba doar de a menține în viață o reglare comercială nesigură, intervenția publică are un obiectiv mai larg, constînd în a menține prin intervențiile sale o anumită pace socială. Acordînd aici o creștere a salariului minim, acolo o protecție pentru agricultori, Statul ar permite diverselor categorii sociale să coabiteze, în pofida antagonismelor consecutive

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]