5,029 matches
-
wikimedia.org/wiki/File:Cadre didactice de la %C5%9Ecoala Sticl%C4%83ria(anii %27 70).jpg Biserica din satul Sticlăria, cu hramul Duminica tuturor Sfinților, care și-a păstrat și hramul bisericii vechi(Sf. M.Mc. Dimitrie), a fost construită în perioada 1953-1957, prin contribuția localnicilor și a locuitorilor satelor din zonă, la inițiativa preotului Ioan Budăi. Până atunci, enoriașii erau nevoiți să se înghesuiască în bisericuța aflată în partea satului numită Ruși, unde astăzi se mai pot vedea urmele străbunilor prin intermediul unei troițe și a
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
Academiei Culturale de la Sibiu. Tinerii trebuiau să organizeze jocul și balul în zilele de Bobotează și de Sf. Ion, după care trebuiau să plătească lăutarilor și gospodarului care juca Cerbul și, apoi, să-și împartă câștigul. Un alt obicei cunoscut localnicilor din Sticlărie este „Bereza“. În Ajunul Crăciunului, alaiul de băieți merge pe la casele unde sunt fete de măritat pentru a le colinda. Pentru că, printre flăcăi, se află, de regulă, și alesul inimii, fata care primește „Bereza“ se pregătește intens, cu
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
roată verticală, încă în funcțiune, construită în secolul al XIX-lea de către morarul Negea. El a lăsat-o moștenire lui Oprescu Ioan la începutul secolului al XX-lea. La moară se oprea de fiecare dată contesă austriacă LEOPOLDINA, numită de către localnici MARIASA. Contesă Leopoldina stăpânea pământul și pădurile din zonă și avea un conac în satul vecin Poieni. Era nașă de botez a copiilor împăratului austriac Franz Joseph. Venea în fiecare an, pentru a-și petrece vară în această frumoasă zona
Crivina de Sus, Timiș () [Corola-website/Science/301354_a_302683]
-
văd ruinele castelului și ale criptei. Moară a fost reconstruită în anul 1972 de către Danciu Iosif ginerele lui Oprescu Ioan. Tot aici se află și o peșteră situată pe versantul estic al satului. Sfinxul "Casă de Piatră" este cunoscut de către localnici că un templu ce adăpostește marea avere de 900 kg monede de aur. Se spune că atunci când a fost schimbat "jugul de lemn cu jugul de fier" , turcii au fost obligați să plece numai cu ce au avut pe ei
Crivina de Sus, Timiș () [Corola-website/Science/301354_a_302683]
-
în acei ani. Cu toate acestea, doar 10-15% dintre credincioși au trecut la unire.La recensământul religios din 1869 erau 181 de greco-catolici dintr-o populație de 1.612 locuitori. În secolul XIX, datorită unei insuficiențe acute de teren arabil, localnicii erau nevoiți să-și suplimenteze veniturile cu alte activități. Ei s-au orientat spre creșterea oilor - obicei mai puțin obișnuit în câmpiile bănățene - și au făcut din aceasta o tradiție. Țăranii cultivau porumb pe parcelele mici pe care le aveau
Hitiaș, Timiș () [Corola-website/Science/301367_a_302696]
-
românesc. Ortodocșii din Budint aveau o biserică comună cu cei din Ictar. În 1841 are loc trecerea a circa jumătate din familiile ortodoxe la ritul greco-catolic. Biserica devine mixtă. Pe fondul scăderii populației din cele două sate, motivate de exodul localnicilor spre Timișoara și Lugoj, dar și datorită apropierii fizice evidente, cele două sate s-au unit.
Ictar-Budinț, Timiș () [Corola-website/Science/301368_a_302697]
-
s-a menținut relativ constantă, independent de schimbările politice din Banat. Aceasta a fost abrut întreruptă de al doilea război mondial. Au urmat deportări în Rusia, apoi deportările în Bărăgan și în final colectivizarea. Aceasta a dat o lovitură gravă localnicilor, majoritari germani, care se ocupau cu succes de agricultură. Atât casele cât și pământurile lor au trecut în proprietatea statului. Totuși, la scurt timp după aceea, proprietatea caselor a fost din nou recunoscută proprietarilor de drept. A urmat o perioadă
Uihei, Timiș () [Corola-website/Science/301405_a_302734]
-
și germani, de meserie viticultori. Tradiția viticolă este însă mai veche. Sigismund Ormos deținea la 1825 4 lanțe de vie și o casă, pe care le-a vândut în 1857. În însemnările sale, el vorbește despre perioadele când mergea împreună cu localnici la munca viei. În decursul secolului XIX activitatea viticolă s-a intensificat. S-au plantat soiurile Cadarcă, Majarcă, Roșu bătut, Slancamenca, hibridul „Otella”. În 1888, o epidemie de filoxera bântuie în zonă timp de trei ani, distrugând toată vița de
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
și în final "Voiteg". Administrația română a Banatului i-a adus și numele de "Voivodeni" (1924). Pentru a completa puzderia de denumiri, stația de cale ferată se numește "Voiteni", care este, de altfel, și denumirea utilizată tot mai frecvent de localnici pentru a denumi comuna. Satul Voiteg există din secolul XIV, fiind menționat pentru prima dată în documente în anul1328. Atunci satul era denumit "Veytech", după numele proprietarului Teodor Veytey. În acea perioadă, satul Voiteg nu se afla pe locul său
Comuna Voiteg, Timiș () [Corola-website/Science/301410_a_302739]
-
diferite regiuni ale lumii. De exemplu, infuzia de ace de molid era utilizată în zonele temperate, sau de frunze ale copacilor rezistenți la secetă din zonele deșertice. În 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, studiind fluviul Sf. Laurențiu, a folosit cunoștințele localnicilor pentru a salva viețile echipajului său, care murea de scorbut. A fiert ramuri de tuia pentru a face ceai, care, s-a dovedit mai târziu, conținea 50 mg de vitamina C la 100 grame. Efectele curative ale fructelor, în special
Scorbut () [Corola-website/Science/301450_a_302779]
-
alpin înflorește bujorul de munte ("Rhododendron kotschyi"), care se prezintă sub forma unei inflorescențe parfumate, de un roșu aprins, care îmbracă muntele precum o pătură ce se vede la mare distanță, iar când adie vântul dă senzația că arde muntele. Localnicii, în ultima sâmbătă din luna iunie obișnuiesc să urce, cu mic cu mare, la "sărbătoarea bujorului". Lanțul Munțiilor Făgăraș adăpostește o faună bogată, atât în zonele subalpine, acoperite de cele mai multe ori de păduri întinse, cât și în zonele golului alpin
Munții Făgăraș () [Corola-website/Science/300137_a_301466]
-
era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziționarea altora. Drumul era anevoios, o căruță neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziție a propriilor atelaje, căruțașii - dintre care memoria localnicilor păstrează și astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia - erau plătiți cu bani, câteva brațe de fân și hrană. Soclul crucii a fost realizat în anul 1930 din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată și îngrijit rostuită
Crucea Eroilor Neamului () [Corola-website/Science/300170_a_301499]
-
Germania. În memoria acestor eroi, după anul 1990, în localitatea Crăciunelu de Jos a fost înălțata o troița. În ultimele două decenii, din morive electorale, în sat a fost "construit" un "cartier", în lunca joasă (inundabila) a Târnavei, numit de localnici "Dallas". Populația așezată aici este de origine romă, multi dintre cei stabiliți fiind originari din comuna Bucerdea Grânoasa, din Blaj etc. În consecință, strada Bigău a devenit tot mai nesigură, iar structura etnică a populației a suferit modificări.
Crăciunelu de Jos, Alba () [Corola-website/Science/300236_a_301565]
-
167,36 ha pădure, 43,44 ha alte terenuri (construcții, drumuri, neproductiv, etc). Denumirea localității - derivă din limba sârbă având corespondent în limba română: loc curățit de tufe și mărăcini, fâneață. În așezarea satului lor (pomenit în acte la 1366) localnicii spun că este așezat ,între dealuri mari lângă râu”. Alte denumiri : Slawendorff (germ.), Negfalva (maghiară). Prima atestare documentară a satului a fost făcută în 19 iunie 1357, însă așezarea este cu mult anterioară atestării sale. Lazul până în 1784 ținea de
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
Național din România în anul 2010 (cod AB-I-s-B-00062). Prin localitatea Războieni trecea un drum construit de români (după 106 d.C.), care lega cele două mari orașe române Apulum (Alba-Iulia) și Potaissa (Turda). Se vede și acum drumul șerpuind peste dealuri (localnicii îl numesc „Drumul lui Traian”). Atent cercetată și pusă în evidență prin mai multe monografii, istoria satului Razboieni-Cetate este o dovadă a modului în care o localitate se conectează și se integrează în evoluția firească a istoriei naționale. Un bogat
Războieni-Cetate, Alba () [Corola-website/Science/300268_a_301597]
-
Alba, Transilvania, România. În subsolul localității se găsește un masiv de sare. Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate. Sarea s-a extras aici prin metoda evaporării apelor sărate. Un izvor sărat este folosit și la ora actuală de localnici pentru conservarea alimentelor în saramură. Satul Pănade este atestat documentar încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, mai precis din anul 1290, când pământul numit Pănade (terra Panad) aflat în comitatul Târnava și așezat lângă râul Târnava Mică, conform Capitulului
Pănade, Alba () [Corola-website/Science/300256_a_301585]
-
casele construite in secolele XVII-XIX), să-și dorească renovarea patrimoniului în defavoarea înlocuirii vechilor edificii cu altele noi, să se mândrească cu el și să învețe cum să-l păstreze nesufocat de noile intervenții urbanistice. Datorită eforturilor de conservare depuse de localnici și de ONG-urile implicate în proiect, în 1999 localitatea Rimetea a fost distinsă cu premiul "Europa Nostra" al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Proiectul de conservare a patrimoniului derulat la Rimetea a fost primul proiect de acest
Rimetea, Alba () [Corola-website/Science/300269_a_301598]
-
Casele au o arhitectură specifică, cu influențe secuiești și nemțești care au dus la apariția unui sincretism stilistic aparte în Ardeal. Majoritatea obiectivelor de patrimoniu datează din secolele XVII-XIX. Printre acestea se numără: Încă de la începutul secolului al XX-lea, localnicii au adunat din proprie inițiativă materiale pentru un muzeu etnografic. Muzeul a fost deschis în anul 1952, în urma unor sfaturi primite de autoritățile locale de la câțiva cercetători etnografi ai "Muzeului Etnografic al Transilvaniei" din Cluj și ai Universității din Cluj
Rimetea, Alba () [Corola-website/Science/300269_a_301598]
-
la Chereluș demonstrează faptul că în acest spațiu de pe albia Crișului Alb și din largul Câmpiei Aradului așezările dacice erau puternice economic, social -politic și spiritual. Localitatea Chereluș pe lângă faptul că este o așezare foarte veche este renumită pentru lupta localnicilor împotriva dominației ungare și mai apoi austro-ungare. La Chereluș și în pădurile care împrejmuiau satul s-au format cete de haiduci care jefuiau baronii unguri și îi ajutau pe țărani. În anul 2012 a fost lansată "Monografia localității Chereluș", autori
Chereluș, Arad () [Corola-website/Science/300287_a_301616]
-
legătura între București, Brașov, Sibiu și Deva, trece prin Arad și se îndreptă spre Budapesta și Viena. În secolul XVIII exista o biserică de lemn cu hramul "Sfântul Mucenic Gheorghe" construită pe vatra veche a satului, la locul numit de către localnici "Hadă". În jurul anului 1825, vatra satului a fost mutată în poziția actuală iar biserica a rămas părăsită. Noua biserică cu hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" a fost construită în anul 1850. Una din atracțiile turistice în ce privește istoricul arealului e
Mândruloc, Arad () [Corola-website/Science/300298_a_301627]
-
denumirea de "Gosd", ulterior "Govosdia/Govojdia" și Paulian, în timpul epocii comuniste, sătul primește denumirea de "Livadă", nume derivat din activitatea economică principala a localității, una predominant agrara, evidențiata fiind ramură de pomicultura. Denumirea actuala a localității, "Paulian", cea adoptată de localnici în anul 1919, a fost preluată onorific, în cinstea generalului cu același nume, Generalul Paulian.
Păulian, Arad () [Corola-website/Science/300300_a_301629]
-
mai vechi și mai mic din zonă; Tăul Gaurari, aflat pe Valea Seliștei un, afluent direct al Abrudelului și Tăul Cartuș aflat puțin mai jos de Tăul Brazi într-o albie îngustă. Roșia Montană este un loc al poveștilor. Printre localnici circulă fel de fel de povești despre morojnițe și vâlve. Morojnițele se cred a fi niște ființe ce după miezul nopții se dau de trei ori peste cap și se transformă într-un animal asemănător cu veverița și care fură
Roșia Montană, Alba () [Corola-website/Science/300270_a_301599]
-
în 26 noiembrie 2010. Un studiu recent realizat de arhitectul britanic Dennis Rodwell, expert Unesco, arată că propunerea de a include Roșia Montană pe lista tentativă a UNESCO are “deficiențe majore”, în condițiile în care inițiativa nu este susținută de localnici, iar acordul comunității este un criteriu esențial în procedura de listare. Zona propusă pentru dezvoltarea proiectului minier reprezintă aproximativ 25% din teritoriul comunei Roșia Montană și implică strămutarea sau relocarea familiilor situate în zona industrială a proiectului, inclusiv a bisericilor
Roșia Montană, Alba () [Corola-website/Science/300270_a_301599]
-
și să asigure „facilități” celor interesați să părăsească zona pentru a nu întâmpina opoziția firească a locuitorilor generată de însăși tehnologia de lucru. Pe fundalul unui război de declarații pro și contra proiect, nu lipsită de importanță este și părerea localnicilor din Roșia Montană. Aceștia s-au constituit în mai multe ONG-uri(susținute financiar de RMGC) ce susțin demararea proiectului de la Roșia Montană pentru o dezvoltare sustenabilă a regiunii. Există, la nivel local, și o puternică opoziție, care prezintă o
Roșia Montană, Alba () [Corola-website/Science/300270_a_301599]
-
asigura o hrană bogată mai ales pentru copii și tineret, dar și pentru vârstnici. Fântânile Satul nu duce lipsă de apă de băut și adăpat vitele, dar majoritatea izvoarelor sunt slabe, iar în verile secetoase unele seacă, pe când iarna îngheață. Localnicii/bătrânii au avut un adevărat cult al fântânilor cu izvoare bogate și apă bună care înseamna sănătate. Erau în sat câteva fântâni recunoscute pentru apa rece și dulce: la Cocoș/Bârstănești, sub drum, La Cârstea, în fundul părăului de la Băcești, spre
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]