3,617 matches
-
1871), scris după mai vechea rețetă a romanului de mistere, împinge tehnica senzaționalului până în preajma aberației. Dar, ca și înaintașii săi, M. află registrul potrivit, caracterizat prin naturalețe și vervă, atunci când observă moravurile, urbea de pe Bahlui devenind obiectul unei priviri lucide, câteodată aproape cinice. Poate de aceea, îndreptându-se spre comedie, a avut și un oarecare succes. Piesele Socrul unui ginere (1873), 1-ul aprilie stil nou (1874), Fata lui chir Troancă (1874), Gulgudachi (tipărită în 1876 în „Revista literară și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288344_a_289673]
-
vorbește. Astfel, Baudrillard pune la lucru pentru o scriitură ce îmbină aparențele unui jurnal de călătorie cu valențele unui eseu cu implicații antropologice și filosofice, un vocabular extrem de variat al spațiului, vitezei, senzațiilor etc. Utilizând un limbaj deopotrivă poetic și lucid, Baudrillard își anunță dintru început scopul căutarea și descrierea "Americii siderale, cea a libertății zadarnice și absolute a freeways-urilor, niciodată pe cea a socialului și a culturii; pe aceea a vitezei din pustiu, a motelurilor și a întinderilor minerale, niciodată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
va obține un tip de retorică în care va prima viziunea logică și argumentativă. Asumând ideea conform căreia manipularea, seducția, informarea sunt posibilități înscrise în însăși natura discursivității, precum și că vor exista permanent două tipuri de uzaj retoric, unul critic, lucid în raport cu discursul și procedeele sale (retorica albă) și unul care va urmări manipularea auditoriului, impunerea unor idei prin ocultarea mecanismelor discursive ce sunt puse în joc pentru a realiza acest lucru (retorica neagră), M. Meyer concluzionează că adevărata problemă, dar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
din Pisa, ca primul ministru. Atenția naratorului se oprește asupra acestuia, cu intenția clară de a-l prezenta ca pe un alt Sfânt Francisc. Toma din Eccleston este apologetul provinciei sale minoritice și își susține fiecare argument cu o inteligență lucidă, fără să pună nimic la întâmplare. Cu cât își laudă mai mult provincia, cu atât e mai mândru de Ordin, prezent la Londra la fel ca la Paris și Roma, la curtea regelui ca și la cea a papei, sărac
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ucideți femeile. Renunțând la tonul obiectiv, autoarea devine ceea ce este de fapt: o prozatoare de o sensibilitate acută, ce-și exprimă cu multă convingere, spontan și firesc, propriile reacții în fața împrejurărilor vieții. Scrisă la persoana întâi, cartea e o spovedanie lucidă, uneori cinică a unei tinere fete, Raluca, agasată de automatismul vieții cotidiene, de stupiditatea obligațiilor zilnice, de conformismul „fetei cuminți”, șocând deseori prin gesturi sau vorbe. Dezinvolt, pe alocuri patetic, romanul se constituie ca o impresionantă pledoarie pentru păstrarea feminității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
a face alta mai desăvîrșită, și eu voi fi cel dintîi a aplauda pe acela ce va face mai bine.” Conștiința că opera se Înscrie Într-o serie istorică și că literatura iese din literatură? Sigur este că un spirit lucid (putem spune chiar realistic), cucernic și harnic domină gîndirea și determină demersul poetic al lui Grigore Alexandrescu. Poetul cunoaște scopul, stăpînește instrumentele de expresie, Își alege cu grijă tema și nu evadează din ea decît pentru a-i dezvolta partea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acesteia "muzicale" (ce va contribui, implicit, la edificarea poeticii romanului-melodramă) coincide, în timp, cu etapa redactării primelor două volume de Memorii, putem spune fără teama de a greși că Lovinescu devine romancier în adevăratul sens al cuvântului abia după asumarea lucidă a predispoziției evocator-nostalgice și a moldovenismului temperamental, exorcizat în literă scrisă. Așa se explică diferența majoră dintre Memoriile lovinesciene și proza memorialistică a moldovenilor: în primul caz avem de-a face cu o operă "obiectivă" prin excelență, fiindcă recurge la
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
naratorul, adică se aglutinează aleatoriu, ca de la sine, urmând ca prozatorul să le ordoneze în forma unei narațiuni coerente și să le dea o semnificație (prin "romanțarea" documentului). Altminteri, deși "amplificate în cutia de rezonanță a copilăriei", la o analiză lucidă și detașată "amintirile" nu se dovedesc altceva decât niște "mărunte fapte" lipsite de sens, de o diversitate doar aparentă în spatele căreia se întrezăresc aceleași reacții stereotipe semn că viața "evoluează într-un cerc fără noutate". Cu alte cuvinte, nu conținutul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
proști, cu ochi de fotograf și memorie... voluntară. Auzul, în schimb, e o cale de acces la esența muzical-inefabilă a sufletului, relevabilă cu ajutorul unor senzații și trăiri real-imaginare, stimulate de memoria involuntară. Însă, în pofida propriei sale voințe de a percepe lucid și de a-și vedea "dublul" în carne și oase (nu numai de a-l "asculta", ca în vis), autorul intră abia acum cu adevărat "în transă" (mai exact spus: cade pradă atracției irepresibile de a scrie roman) și sfârșește
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
iubire "sumbre perspective în valoarea și normalitatea vieții afective". Și, cum trăirile interioare ascultă de previzibilul mecanism în doi timpi al maniheismului psihologic, dezamăgirea amoroasă cheamă, ca un ecou, fiorul thanatic, de data aceasta fără puseul suicidar de altădată atitudine lucidă, echilibrată, care anunță ieșirea din copilărie, anticipată și de câteva teribile viziuni ale "morții în viață" (prinse în registru expresionist) pe care Bizu le trăiește acum "ca într-un vis urât", cutremurat de groază, până la pierderea cunoștinței. E vorba despre
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scris scrie "reflecții", nu... romane. Într-un anume sens, s-ar zice că Bizu refuză să devină scriitor numai fiindcă nu are suficientă voință de putere, preferând să-și păstreze nealterată omenia, care nu poate exista, suntem avertizați, "fără o lucidă viziune a morții". Altminteri, voința de putere "macină omenia, tulbură viziunea clară a caducității universale și sentimentul relativului izvorât din ea, întreține în sufletele cele mai echilibrate un nesănătos ferment de mândrie absurdă" (iar artistul, se știe doar, nu-i
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care încearcă să și-l amintească mai întâi în mod conștient, cu ajutorul imaginilor adânc întipărite în minte. Rezultatul acestei rememorări voluntare se dovedește a fi chiar biografia schițată anterior, biografia omului fără însușiri, pe care naratorul lovinescian, la momentul bilanțului lucid, o consideră complet inutilă: Bizu "trăise fără evenimente", "nu i se întâmplase nimic în tot acest sfert de veac", "nu fusese niciodată nenorocit în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu voise să fie fericit în același înțeles" și "își trăsese
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
operă de ficțiune stricto sensu ("romanțarea" nu reușește decât pe jumătate). De aici vine și insatisfacția agronomului, care mărturisește că intenționa să-și încredințeze povestea propriei vieți ("vasul" sufletului) unui scriitor ideal, plăsmuit pe de-a-ntregul din imaginație un scriitor lucid și stăpân pe sine, meditativ dar angajat într-o crâncenă "luptă cu forma", și tocmai de aceea în stare să plămădească literaturii noastre "un destin rece de abstracție străbătută pe dedesubt de lava emoției și a pasiunii". Or, autorul "real
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
al individului, și acela obiectiv, al comunității. De aceea s-a și făcut trimitere la procedeele teatrului popular (vodevilul, farsa), cărora Lovinescu încearcă să le atribuie o altă funcționalitate, astfel încât comicul să devină nu doar excesiv, de o primitivitate asumată lucid (foarte pe gustul lui Caragiale, de pildă), ci mai cu seamă "dureros", plasând astfel partitura epico-dramatică în proximitatea previzibilă a melodramei. Romanul debutează totuși, așa cum am avut prilejul să constatăm, în maniera unei narațiuni realiste obișnuite, axate pe descrierea amănunțită
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de la hotel: "[...] în oglindă se văzu subțirică, trasă la față de nesomn, și palidă. Bizu nu i se aruncase la picioare în poziție de adorare; nu-i sărutase ciorapul; se întinsese pe covor fiincă nu mai era alt fotoliu în cameră". Lucidă, femeia conștientizează că "visul transformase realitatea în situațiii sentimentale; i se păruse chiar că o și sărutase". Altfel spus, imaginația lucrează în sensul dorinței, după tiparele melodramei (la fel se întâmplă și cu Eminescu în Mite și Bălăuca), pe când conștiința
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mai semnificativă mi se pare, din acest motiv, abandonarea proiectului "eminescian" "gest" interpretabil în fel și chip, dar care subliniază mai cu seamă sfârșitul "crizei", ieșirea "din transă" a scriitorului, conștient de acum de inadecvarea dintre propriul destin (de intelectual lucid și sceptic, incapabil de "nebunie" și lipsit de genialitate) și cel al "eroului" său (poetul genial), în ciuda profilului psihic asemănător. Ca atare, în loc să scrie Luceafărul (așa urma să se intituleze ultima parte a "trilogiei" închinate lui Eminescu), Lovinescu se întoarce
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la o schemă lineară, la o succesiune organică de imagini și amintiri" procedeu psihologic "mult prea simplist și ineficient". De aceea, romanul lovinescian nu reușește să reînvie "viața interioară a lui Eminescu", arătând mai degrabă "chipul în care o minte lucidă, limpede și subjugată de rigorile logicii reflectă reveria"205. "Mimetismul spiritual" va fi sancționat, într-o cronică radiofonică, și de Perpessicius 206, care acuză, de asemeni, aceeași "eroare psihologică" inadmisibilă, în opinia sa, într-un context în care romanul românesc
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
voință" și "temperament", considerând că un proces reușit de formare nu poate avea loc fără ca voința să prevaleze asupra "naturii" instinctive; după cum însăși opera de autoconstrucție identitară descrisă în Istoria civilizației române moderne are loc tot prin preeminența unei opțiuni lucide asupra "naturii" sufletești inerte a unui popor. Însă chiar și aceste teorii lovinesciene, arată Antonio Patraș, au partea lor de umbră: teoria progresului prin imitație ("voință") suferă corectivul că imitația se face pe baza unor tipare receptive preexistente, ținând de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
exact invers decât prevăzuse criticul de la Sburătorul or, am mai spus și cu alte prilejuri, nu în sensul acesta a folosit termenii Lovinescu, pentru care "subiectivul" exprimă triumful afectivității, al lirismului (inadecvat genului epic), pe când "obiectivul" presupune raționalizare, intelectualizare, explorare lucidă a sufletului uman și a lumii, a "subiectului" și "obiectului" deopotrivă. 7 E. Lovinescu, "Istoria literaturii române contemporane (1900-1937)", în op. cit., p. 209. 8 După cum semnala Gabriela Omăt, articolul lui Lovinescu Mizerii literare nu a fost prizat la cenaclu, tocmai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
treacăt fie spus, aproape că nu valorează cât Noua clasă conducătoare de Milovan Djilas, scoasă din experiența cea mai directă, sau cât Cetatea totală de Constantin Dumitrescu, și ea foarte puțin cunoscută la noi, care explică acest fenomen. Doi observatori lucizi din zona noastră. Interesele acestei noi clase conducătoare românești sunt indisolubil legate de politica expansionistă de dominare a Rusiei. Moscova, centrul de interes negativ al Europei, rămâne steaua sa polară. Fiindcă o adevărată transformare socială în România (inclusiv în Moldova
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
preia întreaga lucrare. Iar selecția s-o facă cererea și oferta, în primul rând. N-are sens a investi bani în cărți ce, evident, n-au nici o șansă. Soluție, știm bine, iritantă, mai ales pentru veleitari, dar care trebuie privită lucid și în față. 2. Reactivarea energică a tuturor revistelor românești de critică, literatură comparată și istorie literară, care apar în limbi străine. Mă gândesc, în primul rând, la Cahiers roumains d'etudes litteraires (de a căror reapariție se preocupă, de pe
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
rând, pe purtătorii de cuvânt ai conștiinței literare europene, respectiv vestice. Operația nu este deloc simplă. și vom vedea imediat și din ce motive. Mulți dintre noi nu înțeleg și nu asimilează încă astfel de obstacole. De unde necesitatea unei discuții lucide, obiective și fără prejudecăți. Să admitem totuși de pe acum, din punct de vedere strict teoretic, un adevăr incontestabil: Europa constituie, în primul rând, o totalitate cantitativă, de culturi și literaturi, indiferent de localizarea lor geografică în interiorul continentului și de limba
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
apără și propagă toate valorile universal-umane. Acestea din urmă constituie o realitate incontestabilă, chiar dacă europeanul are uneori tendința abuzivă să se identifice doar el cu omul universal. Universalitatea umană este rezultatul unei convergențe, aspirații și vocații comune a conștiințelor active, lucide și evoluate de pretutindeni. În stilul mesianic retoric al epocii, Mazzini proclamase același mesaj: Noi renunțăm la orice prejudecată națională și spunem tuturor scriitorilor cei mai importanți ai tuturor popoarelor și de toate vârstele: veniți ! Acest limbaj, altfel formulat, își
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
centru, un spațiu gol. Exponenții săi sunt filozofi, eseiști, scriitori de valoare. Imposibil de contestat acest fapt: de la Nae Ionescu la Emil Cioran, de la Mircea Eliade la Constantin Noica. Dar acest lucru nu ne poate împiedica să vedem, în față, lucid și realitatea: cu toate meritele lor, acești autori sunt orice, numai mari profesori de democrație, pluralism și liberalism n-au fost, nu sunt și nu pot fi. Sub acest aspect, ei nu pot constitui reperele noastre culturale democratice, de centru
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
dauna stilizării și organizării finale a manuscrisului. Este vorba, în mod evident, de o primă redactare rămasă imperfectă. Dar și în acest stadiu textul va face, nu mă îndoiesc, referință. Două capitole, mai ales, sunt de prim ordin: o analiză lucidă, obiectivă, a mișcării legionare și o sinteză a ideilor politice esențiale ale lui Nae Ionescu. Sensul discret apologetic și chiar de reabilitare nu lipsește. Expuneri limpezi, scrise de un profesionist al ideilor, care obligă la delimitări tot atât de limpezi. Orientările mele
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]