4,697 matches
-
scria: În zilele cele mai triste ale exilului mă întâlneam cu un tovarăș de suferință ca să vorbim despre Giacomo Leopardi. Era poetul nostru cel de toate zilele, iar prietenul meu vorbea despre el cu o admirație plină de patimă și melancolie. L-am revăzut acum cativa ani. Surâsul sau sardonic m-a înspăimântat: Leopardi? Acum sunt adeptul filozofiei pozitive și mă dezbar de leneșa visare și mă cuprinde o mare milă pentru acel creier bolnav.44 Realitatea din culisele acestei relatări
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în minte Sâmbătă satului: În pâlcuri zgomotoase / copiii strigă-n piața / și-n țipete voioase / ici colo saltă-n joacă (vv. 24-27). Quasimodo plăsmuiește o imagine similară celei de mai sus, căreia îi reduce energia tonica, adaugându-i o notă de melancolie și un motiv poetic, tot leopardian, cel al vântului: Prin al meu par vântul cel blând a încetat / să zăbovească, dezamăgită este fruntea: / înclină blând capul copiilor / în piață (Piazza Fontana).331 Quasimodo interiorizează ecouri ale poeziei lui Leopardi și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
genului epigramatic grecesc, sicilianul a tradus 246 de piese (din cele 3700) scrise de 48 de autori diferiți. Compozițiile, ce exprimă o grecitate rece, schematica, erudita, aparent mai puțin adecvată spiritului quasimodian, l-au atras deoarece sunt uneori permeate de melancolie și elegie. O seama de teme tratate în aceste miniaturi: moartea, curgerea de neoprit a timpului, amintirea, exilul au constituit un alt punct de atracție, prin urmare se regăsesc și în scrierile originale. Din seria preluărilor fac parte și unele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
unei lumi literare ai cărei maeștri fuseseră deja stabiliți, fiecare poet simte că se află în puterea lor, explică Bloom. Dorind să-și făurească un glas original, drumul său e îngreunat de propria anxietate a influenței, o patologie din zona melancoliei: A fi subjugat de sistemul vreunui precursor, precizează Bloom, inseamna a-ți inhiba creativitatea, raționând și comparând obsesiv propriile opere cu cele ale precursorului. Influență Poetica este așadar o boală a conștiinței de sine.529 Tentativă lui Quasimodo de a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Nenumele nimicului, Institutul European, Iași, 2004; Brăilean Tiberiu, Grădinile lui Academos, Junimea, Iași, 2005; Brăilean Tiberiu, Politici economice, Junimea, Iași, 2006; Brăilean Tiberiu. Gnoza de la Bilca, Junimea Iași 2007; Brăilean Tiberiu, Fundamente filosofice ale economiei, Junimea, Iași 2008; Bruckner Pascal, Melancolia democrației, Antet, București, 1996; Bruckner Pascal, Mizeria prosperității, Editura Trei, București, 2002; Brzezinski Zbigniew, Marea dilemă. A domina sau a conduce, Scripta, București, 2005; Buchanan James, Limitele libertății. Între anarhie și Leviathan, Institutul European Iași, 1997; Buican Denis, Revoluția evoluției
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
măsurată în auz, revelată sieși prin incantarea urechii, un plictis de vrajă care obnubilează lumea, o muzică a solitudinii făcută din sonurile ce sunt ca o eroziune a realului: greieri, șoareci, și care din acest lent proces de neantizare dezlănțuie melancoliile ce-și organizează arhitectura lor de umbre" (ibidem, 25). Eminescu și Schopenhauer I. Petrovici identifică influențe din filosofia indică-budistă, din filosofia grecească, din filosofia lui Kant, covârșitoare rămânând influența "doctrinei pesimiste a lui Schopenhauer"6. G. Călinescu pune mare preț
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fundamentale ale acestora (Bhose: 2010 b, pp. 14-15). Certitudinea că Eminescu a integrat filo sofia shopenhaueriană propriului său sistem, fără ca acest proces să echivaleze mimetismul sau totala absență a lecturii critice, este întărită și de cercetătorii români ai acestui intertext. Melancolia era pentru filosoful german pesimismul devenit tristețea impersonală a lumii. Este limpede însă că Schopenhauer nu putea fi o cale de receptare corectă a gândirii indiene pentru Eminescu. Gândirea indiană preluată de Schopenhauer era de domeniul discursivității metafizice; Eminescu însă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reeditată cu același titlu, Paris: Armand Colin, Collection "128"). * referințialitatea; * practici intertextuale: * operațiuni de integrare; * operațiuni de tip colaj. * comportamente intertextuale: * euforice; * disforice. SANGSUE Daniel (1994) La Parodie, Paris: Hachette, Collection "Contours littéraires". * parodia; * miturile literaturii. SPIRIDON Monica [1989] (2000) Melancolia descendenței figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București: Cartea Românească (ediția a doua : Melancolia descendenței : o perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, Iași: Polirom). * arhi-realitatea; * meta-realitatea; * repetiția/diferirea. STALLONI Yves [2005] (2008) Les Genres Littéraires, Paris: Armand
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de tip colaj. * comportamente intertextuale: * euforice; * disforice. SANGSUE Daniel (1994) La Parodie, Paris: Hachette, Collection "Contours littéraires". * parodia; * miturile literaturii. SPIRIDON Monica [1989] (2000) Melancolia descendenței figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București: Cartea Românească (ediția a doua : Melancolia descendenței : o perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, Iași: Polirom). * arhi-realitatea; * meta-realitatea; * repetiția/diferirea. STALLONI Yves [2005] (2008) Les Genres Littéraires, Paris: Armand Colin, Collection "128" (aceleași date și pentru prima ediție). * genuri literare. VAILLANT Alain (1992) La poésie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
30 Tiphaine Samoyault (Maître de conférences en littérature comparée à l'Université Paris-VIII) L'Intertextualité. Mémoire de la littérature, Paris: Éditions Nathan, 2001. 31 Monica Spiridon (Profesor la Catedra de Comunicare și Relatii Publice a Facultății de Litere, Universitatea din București) Melancolia descendenței figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București: Cartea Românească, 1989 (ediția a doua : Melancolia descendenței : o perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, Iași: Polirom, 2000) rezultă cel puțin două idei: 1.funcția mnezică a intertextualității și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
littérature, Paris: Éditions Nathan, 2001. 31 Monica Spiridon (Profesor la Catedra de Comunicare și Relatii Publice a Facultății de Litere, Universitatea din București) Melancolia descendenței figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București: Cartea Românească, 1989 (ediția a doua : Melancolia descendenței : o perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, Iași: Polirom, 2000) rezultă cel puțin două idei: 1.funcția mnezică a intertextualității și 2.sincronizarea criticii și teoriei literare din România cu cele de pe alte meridiane (dacă nu este chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
etc) din romanul În căutarea oii fantastice / Hitsuji o meguru bōken (1982), unde protagonistul fără nume urmărește, obsesio nal, un ideal utopic, tema trecutului paralizant-insurmon tabil din Pădurea norvegiană / Norwei no Mori (1987), unde Tom Watanabe rememorează, aproape ataraxic, din cauza melancoliei, anii studenției, ori compulsia existenței și, implicit, descoperirii femeii ideale din Dans, dans, dans / Dansu, dansu, dansu (1988), unde eroul își pierde, practic, sinele după aventura cu iubita de o noapte, al cărei nume nu îl știe și pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
poemului de către o gândire poetică ce participă la avatarurile cosmosului. De altfel, și spațiul poetic se diversifică, producându-se o alternanță dihotomică a deschiderii spre ilimitat și a claustrării. E regăsit, de asemenea, sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale. De la elanurile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, la retranșarea din peisajul exterior în interioritate, poeții grupați în jurul revistei "Steaua" au reușit să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și orfică, prin care eul liric aspiră la integrarea în fluxul elementelor, căutând rădăcinile cosmice ale propriei ființe și aducând în spațiul dens al poemului un senzualism extrem de elocvent".74 Dincolo de acestea, există "sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane, confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale (...) imaginile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, retransarea din peisajul exterior în interioritate"75, care sunt tot atâtea teme pe care poeta le
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
antologie din toate volumele și versuri inedite, cu o prefață de Nicolae Manolescu); Cărți de eseuri și publicistică în volum: Vina tragică, Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, 1978; Călătorie spre mine însămi, 1987; Crimă și moralitate (eseuri politice), 1993; Cronica melancoliei, 1998 (Premiul Salonului de Carte de la Cluj); A vorbi într-un pustiu, Editura Polirom, 2002; Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, 2003; Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică, Editura Polirom, 2006165. Întrebată fiind "cum se înțelege cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la deconstrucția canonului individual, prin reconsiderarea unor sensuri vechi și înnoirea lor, prin raportarea la context. Deși a comportat ușoare degradări semantice, natura a reprezentat, dintotdeauna, spațiu al refugiului, dar, mai ales, cadru prielnic desfășurării unor sentimente precum iubirea, nostalgia, melancolia sau chiar tristețea. În poezia subversivă a Anei Blandiana, natura capătă conotații diferite, semantismul ei fiind coborât în derizoriu, metafora naturii fiind utilizată drept instrument de ironie la adresa poporului vegetal, laș și incapabil de revoltă. În acest spațiu al persecuției
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
note, Bogdan Ghiu, Cluj-Napoca, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2008. Devetak, Richard, Cap. 7. Postmodernismul, Strategii textuale ale postmodernismului, Deconstrucția, In Burchill, Scott, Linklater, Andrew, Teorii ale relațiilor internaționale, Traducere de Ivan Ruxandra, Iași, Editura Institutul European, 2008. Dimisianu, Gabriel, Sarcasm și melancolie, în "România literară", 25 (1998). Dimisianu, Gabriel, Despre vulnerabilitatea umană, în "România literară", 43 (2003). Dimisianu, Gabriel, Generația mea în anii '60, în "România literară", nr. 13 (2008). Dorcescu, Eugen. Embleme ale realității, București, Editura Cartea Românească, 1978. Dragolea, Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Elvira. Utopia magicianului. În: România literară, 35, 6-12 nov. 2002, nr. 44, p. 12. Despre povestirea Ultimul berevoi de Vasile Voiculescu. SOROHAN, Elvira. Vasile Voiculescu, subversiv. În: România literară, 35, 21-27 aug. 2002, nr. 33, p. 12. SOROHAN, Elvira. Bacovia Melancolie și grotesc. În: Ateneu (Bacău), 40, sept. 2003, nr. 9, p. 11. SOROHAN, Elvira. Blaga și Kadare În: România literară, 36, 24-30 sept. 2003, nr. 38, p. 13. Paralelă între nuvela Kostandin și Doruntina de Ismail Kadare și piesa Înviere
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
145, dec. 2011, nr. 12, p. 23-27. Alice Botez. Emisfera de dor. București: Eminescu, 1979. SOROHAN, Elvira. Au și minorii importanța lor. În: Convorbiri literare, 144, febr. 2011, nr. 2, p. 20-23. Lelia Nicolescu. Beldicenii. SOROHAN, Elvira. Emil Botta: poetul melancoliei creatoare. În: Convorbiri literare, 145, iun. 2011, nr. 6, p. 16-21. SOROHAN, Elvira. Potențialul emergent al debutului. În: Convorbiri literare, 145, mart. 2011, nr. 3, p. 16-18. Carlos Ruiz Zafón. Marina. Traducere și note de Ileana Scipione. Iași: Polirom, 2010
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
trebuie să rămână specifice, individualizate, etnice, naționale etc.? Literatura se dovedește, din nou, o forță reacționară menită să echilibreze goana progresistă pândită de riscuri, iar eseul autoarei augmentează teoria secundarului propusă de Virgil Nemoianu. Critica devine, astfel, o formă a melancoliei, o știință nostalgică după paradisul pe cale să se piardă al literaturii. Valoarea individualității critice e la fel de necesară ca aceea a individualității creatoare: nu permite "produse" de serie. Poate că nu întâmplător autoarea face trimitere la celebrul Nu al lui Eugen
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
amestec subtil de epicurism și de stoicism: "Egal mie aștept ceea ce nu cunosc/ Viitorul, al meu și al fiecăruia,/ La urmă totul fi-va tăcere, în afară de/ țărmul unde marea scaldă pustiul.24" Șlefuită, cizelată pînă la prețiozitate, această poezie e melancolie și pace interioară. Ricardo Reis aparține tradiției greco-romane. Calmului poetic al lui Reis i se opune frenezia excesivă a poeziei lui Alvaro de Campos, inginer naval pe care Pessoa îl imaginează născut la Tavira, în 1890: În fața frumuseții pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
vibrantă în sonoritățile alintate ale limbilor întîlnite. Între adevărul faptelor și adevărul literelor, Olivier Rolin exersează cu grație mersul pe o sîrmă întinsă la mii de metri de pămînt, oscilînd cu talent și umor între aici și niciunde, cu strania melancolie a întregirii celui care ar vrea să se culce pe umbra lui... Men in black Vojd. Cuvînt cu rezonanțe magice, grav și tenebros și învăluitor. Articularea lui umple rotund spațiul rostirii, așa cum omul din spatele simbolului cotropește existența interioară și exterioară
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sale prin labirinturile multiple, suprapuse, întrepătrunse ale acestui furnicar, capitală a simulacrului și a copiei, creuzet efervescent în care milionarii, mafioții, clasa de mijloc și nenumărații săraci își trăiesc fiecare pasiunile, crizele, rătăcirile. Peste toate aceste traficuri, frămîntări sociale și melancolii particulare tronează Lan, misteriosul magnat manipulator și seducător, ce ascunde în turnul hotelului său un secret imens. La propriu... Cu acea energie inspiratoare și evocatoare care frapează de la primele fraze, și care a devenit label-ul său, Patrick Grainville creează și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Se străduise să asculte, să privească, să înțe leagă, fără să condamne și fără să disculpe. Dar ceva lipsea, cumva nu se rostise adevărul sfîrtecat al unui catolic irlandez mîndru de originile sale și prins în contradicțiile unui război absurd. Melancolia degajată de contemplarea unei irosiri ale cărei resorturi ne scapă se îmbină cu frumusețea aspră a imnului Republicii Irlanda, Amhrán na bhFiann (Cîntecul soldatului)... Dacă Trădătorul meu punea accentul pe suferința și furia resimțite de Antoine francezul, Întoarcerea la Killybegs
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
carte în mînă. Pe fond, nimic nu e nou, sentimentele, trăirile, aspirațiile umane sunt aceleași, de la un capăt la altul al globului. Dar ceva tot sună altfel sub cerul acela mult mai aproape de pămînt ; în acea lumină stranie și tulburătoare, melancolia capătă accente depresiv-burlești, ritmul e mai lent, mai puțin spectaculos în aparență, mai sumbru. Dar aici clișeele cad unul cîte unul pentru cei care se aruncă în această aventură, căci departe de a fi sinistră și deprimantă, cum o consideră
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]