6,725 matches
-
spirit, dar și lunatică, predispusă la imprevizibile atacuri de melancolie, precum și de crize de furie, repetate și furtunoase, care descurajaseră, până în momentul acela, nu puțini pretendenți. „Un caracter imposibil, o nebună!“ îi spusese în concluzie, adăugând că nu era de mirare că ajunsese la nouăsprezece ani nemăritată - asta și pentru că nu ar fi acceptat niciodată un soț pe care nu l-a ales ea. De la Alpinianus, Sebastianus aflase că în trecutul fetei exista un eveniment dureros care nu se poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ostilitate virulentă. Cu puțin timp înainte, Lidania, răvășită, intrase în depozitul femeilor, anunțând că Odetta își luase viața. Cineva o găsise, nu departe de tabără, spânzurată de un mesteacăn. Vestea fusese primită cu durere de către tovarășele sale, dar fără mirare, aproape ca o întâmplare obișnuită și, mai mult, date fiind împrejurările, întru totul previzibilă. Câte una deplângea, creștinește, tragica alegere a fetei, care cu acel gest disperat își pierduse sufletul. Altele, în schimb, observaseră, cu amărăciune, că măcar Odetta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu aveau să se mai înapoieze vreodată, datorii fiscale pe care de-acum nimeni nu le-ar mai fi putut plăti. Nu era nimic ciudat în toate acestea: Arelate, Magnifica, era capitala administrativă a Galiilor și nu era, deci, de mirare că zi de zi o invadau armate de afaceriști și petiționari, mai ales acum, când districtele galice erau răvășite de război. Toată mulțimea aceea sâcâitoare venea, de altfel, pentru Fereolus: Etius avea într-adevăr cu totul alte probleme. Cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în fața lor nimeni nu mai lupta, se adunau în grupuri mici, schimbând între ei observații și păreri; unii chiar puneau pariuri, lipsite de orice logică, în legătură cu capacitatea soldaților de a rezista unui nou atac; de altfel, nici nu era de mirare, fiindcă nu aveau, cu siguranță prea multe motive să-i simpatizeze pe romani. Alții, cei mai mulți, stăteau tolăniți pe iarbă și printre arbuști, mâncând azime cu brânză, pe care le înghițeau însoțindu-le cu câte un gât zdravăn de bere ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
șa. — Băiatul ăsta n-ar fi putut răspunde mai bine de atât, recunoscu, făcând un semn către Balamber. L-ai crescut așa cum se cuvine. Utrigúr, de obicei zgârcit în complimente, răspunse cu un zâmbet abia schițat: — Nici nu e de mirare: prin venele lui curge sângele marelui Uldin. încuviințând cu gravitate, Atila luă din mâinile fiului său un coif ornat cu o coamă lungă, roșie, apoi se întoarse spre Balamber: Acum ascultă, Shudian-gun: Theodoric e mort. Vizigoții lui cedează tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
merge mai departe, fără acea senzație oribilă de clătinare în întuneric de-a lungul marginii unei prăpăstii. O amețeală puternică îl cuprinse pe Craig, pe când ședea acolo, reflectând. Se clătină, își reveni, apoi se lăsă greu în fotoliu. Gândi cu mirare: "Ei, sunt pe cale să leșin". Greața îi dispăru. Atent, Craig se ridică în picioare și-și umplu un pahar cu apă. Așezându-se din nou, își ridică paharul la buze și văzu că mâna îi tremura. Rămase uluit. Își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
fost despărțite. Carol își întoarse pentru prima oară capul spre Filip, fără să-i răspundă însă. ̨ i acordă doar o privire umedă de reptilă bătrână, în care nu se putea citi nimic; nici măcar dispreț. Totuși o discretă urmă de mirare apăru pe chipul bătrânului. Părea că atunci îl descoperă pe Filip, chircit în poziția acea ciudată de aspidă fricoasă, pe lada de lemn din camera sa. "Numai veninoasa aspidă, pentru a scăpa de descântecul ucigaș, își astupă urechile, lipind-o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
adânc brăzdat de vise. Amândoi priveau uimiți cum aerul dens și gelatinos al ceții dispăruse și cum întunericul lăsase loc luminii felinarelor, a vitrinelor prăvăliilor și a cârciumilor cartierului oriental. "Există deci o destinație a acestei călătorii!?" se putea citi mirarea pe fața lui Carol. "Și dacă da, am ajuns noi acolo? Cum? Am traversat cu caii marea, ceața, noaptea? Cât a durat călătoria? O oră, o zi, un an? Și toate întâmplările din timpul ei... Ce-a fost cu ele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
tot vesel, parcă i-ar fi venit o mare bucurie. El nu se irita niciodată, orice i-ar fi făcut cineva, oricât de nedrept ar fi fost cu el, orice i-ar fi spus. Cel mult, scotea un oftat - de mirare mai mult, de mirare că cineva poate spune asemenea lucruri. M-am întors la Bârlad. Eram orfan și de tată. Acum se adunau în mintea mea toate lucrurile din trecut: copilăria, amintirea mamei, anii de la Poiana lui Iurașcu, anii de la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ar fi venit o mare bucurie. El nu se irita niciodată, orice i-ar fi făcut cineva, oricât de nedrept ar fi fost cu el, orice i-ar fi spus. Cel mult, scotea un oftat - de mirare mai mult, de mirare că cineva poate spune asemenea lucruri. M-am întors la Bârlad. Eram orfan și de tată. Acum se adunau în mintea mea toate lucrurile din trecut: copilăria, amintirea mamei, anii de la Poiana lui Iurașcu, anii de la Roman. Aveam, acuma, un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
seidecăria empirică a birjarului, dezmierdând caii, împletind într-o codiță moțul unuia, lăudîndu-le ochii "buni" și fruntea "cuminte". Eu mă dezdăunam de temperanța silită din trăsură fumând cu deliciul fericirilor oprite, ca în liceu în recreație, două țigări deodată, spre mirarea și indignarea Adelei: - Asta, fiindcă mi-ai promis că ai să fumezi mai puțin? Am primit cu cinism admonestarea. Nu-i puteam spune că mă despăgubesc de jertfa făcută ochilor ei frumoși, nici renunța la voluptatea nicotinei. Când am plecat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
doamna a spus: — Nu cred că am mai văzut vreodată așa ceva. Întoarsă acum complet pe strapontină, privea aproape cu jind la buzunarul de la piept al tunicii. — Anul trecut am comandat o grămadă din astea, a lămurit-o locotenentul. E de mirare cum de atunci n-am mai rămas fără chibrituri în casă. Doamna de onoare s-a întors spre el - sau, mai curând, peste el: — Nu de asta am făcut-o, a intervenit ea aruncându-i doamnei Silsburn o privire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
chicotește în fața masculilor care poartă fuste invizibile, o face în dauna lui proprie și eternă. N-am să mai spun nimic în legătură cu acest subiect. ăsta e genul de confidență de care se poate abuza cu ușurință și copios. E de mirare că nu suntem încă și mai lași în scris decât părem. Glasul lui Seymour, incredibila cutie sonoră a vocii lui, e ceva ce nu pot discuta aici. Dar n-am suficient spațiu ca să dau îndărăt. Deocamdată, o să spun doar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
dat, viermele devine mai important, mai impunător decât adevărul pe care l-a prefăcut În putregai. Și atunci Înlăuntrul lui pătrunde un alt vierme, care-l roade până-n rădăcini. Și viermele acesta ne roade și pe noi. Nu e de mirare că am degenerat. Spunând aceasta, Extraterestrul mușcă din scrumbia extrem de delicioasă. - Hm, mormăi el mestecând carnea albă, marinată, acoperită de o pojghiță sidefie, unsuroasă, presărată cu bobițe de muștar și de piper. Asemenea marfă la noi nu prea găsești... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se perindaseră cândva prin casa lor. O simțea și acum trebăluind În curte pe babulea, ba scoțând apa din fântână, ba adunând ciuveile din curte sau ridicând capacele de pe cratițele ce fierbeau pe aragaz și degustând mâncarea. Nu era de mirare că uneori bucatele ieșeau atât de pipărate și atât de sărate, Încât dacă le gustai, Îți lua pur și simplu gura foc. Bătrâna arunca În oale piper și coliandru și sare cu nemiluita. Uneori, În loc de sare, ca și Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
răgaz de trei ore la dispoziție, timp suficient pentru a tatona sentimentele fetei. Călăuzit de aceste considerente, intră În local, iscodind cu privirea În care sector lucrează fata, pentru a se așeza la masa ei. Nu mică Îi fu Însă mirarea aflând toate mesele ocupate iar fata nicăiri. Consumatorii gălăgioși, evident contrariați de fenomenul fără precedent petrecut cu o zi În urmă, comentau, făcând pronosticuri nu lipsite de fantezie a zilelor ce vor urma. Oarecum dezamăgit de aglomerația localului și, mai
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
gândul la Carla care În curând avea să sosească acasă. Dar, aceeași voce puțin mai timbrată, fu auzită din nou. „Amigo, Întoarce capul... Eu sunt prietenul tău, Doctorul...” Ne având altă alternativă, Tony Pavone Întoarse capul. Nu mică Îi fu mirarea când, Doctorul veni către el cu mâna Întinsă. Zâmbi forțat: „Salutare, doctore... salutare. Cum ai ajuns aseară acasă?” Vizibil obosit, doctorul cu fața congestionată iar ochii injectați, ocoli răspunsul. Îl iscodi. „Ai venit acum, ori plecai...?” „Nu, am fost În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să așezăm o pătură...Desigur, poate fi mai confortabil... De acord?” Și cum gansterii Încuviințară, o strigă pe nevastă-sa: „Gironda...Te rog, În locul mesei, așează pătura cea nouă...” Privind’o pe furiși, Tony Pavone avea să constate cu oarecare mirare faptul suficient de cotraversat: soția gazdei era o femeie pedantă, suficient de frumoasă. „Ce o fi găsit la țiganul ăsta? Mai urât decât „Scaraoschi” și, fără un picior? Unii oameni invidioși bârfeau vrute și nevrute. Amorezat de gingășia și frumusețea persoanei, Gică
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Ați ghicit domn’inginer...” - răspunse șeful de echipă. De fapt costă mai puțin, iar calitatea nu poate fi neglijată...! Strugurii au fost aleși, bob cu bob... Dar vă rog, gustați...!” Tony Pavone duse sticla la gură sorbind o Înghițitură. Spre mirarea muncitorilor Însă, fu nevoit s’o scuipe repede având vaga senzație, În sticlă se afla... „Otravă...”. Înapoie sticla fără o altă explicație, ar fi dorit să justifice gestul, Însă,efectiv, nu mai putea deschide gura și, nici să articuleze măcar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mașină asigurându-l. „Nu descuraja bunul meu prieten...! Vom bate la toate ușile până ce aflăm adevărul...!!” Având ordinea cuvintelor bine stabilite, pătrunseră În următoarea clădire a Poliției hotărâți să protesteze energic În caz de refuz. Nu mică le fu Însă mirarea când Însuși comandantul Îi primi În audiență - unde Tony Pavone pentru a „Cincea oară”, explică detailat toată tragedia care-l lovise. Ascultând cu atenție, Șeful Poliției Îl rugă să redacteze o reclamație În scris după care le Înmână ordinul către
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
peste milioanele de ani...? Dece nu...? Însfârșit, sperând să mai fie În viață, Închise și deschise ochii...! La câțiva pași În față Nando la braț cu anteprenorul discutau cu Însuflețire. Contrariat, privi cu teamă luciul gheții. Nu mică Îi fu mirarea Însă, constatând neîndoielnic, uriașa Înghețată carapace era nemișcată! Neâncrezător, Îi Încercă rezistența prin câteva balansări precaute observând’o cu atenție mărită. Cum nimic nu se Întâmplă se liniști grăbind mersul dorind să-i ajungă din urmă pe cei trei colaboratori
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
În spatele ușii. „Idioata dracului...!” murmură indignată Atena luându-l protector de mână. „Va trebui să-i facem o reclamație...” Ne având altă alternativă se repeziră la secția de poliție unde În prealabil a depus reclamația dar, nu mică le fu mirarea aflând de fapt, aceasta se mutase undeva mai la marginea orașului. Fiind hotărât să rezolve ce se putea, Tony Pavone cu Atena de mână intrară În noua clădire În care se mutase poliția la noua adresă. Aici Însă, Întâmpinară o
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dela Început, precum și scopul venirii lui la această unitate. Afișând o figură jovială, maiorul Îi dădu speranțe. „Vă rog să așteptați, mă Întorc Îndată...” Reveni Întradevăr după o jumătate de oră rugându-l să-l urmeze. Nu mică Îi fu mirarea Însă, În momentul când Îl pofti să intre În biroul unde pe ușă scria „Comandant”, luând loc În scaunul acestuia. Îl invită să stea pe scaun alăturat, Își aprinse o țigară oferind și lui una, dar cum acesta refuză puse
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și tratament să-ți prescriu...!” Profund impresionat de gradul major al omeniei oferit de doctoriță, Îi fulgeră prin minte să-i ofere un frumos cadou ori de ce nu, să trimeată superiorilor fetei o scrisoare de mulțumire. Nu mică Îi fu mirarea Însă când, la următoarea fază a radioactivității se prezentă la spital aproape leșinat dar, doctora Îl respinse cu brutalitate. „Dă-mi pace omule! Pleacă repede, să nu te mai prind pe aici...!” Sărmanul bolnav, era la un pas de-a
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a binelea, se prezentă la poliție cerând ofițerului de gardă să vorbească cu comandantul. „Pe cine să anunț...?” „Procurorul Vicenzatos.” „Așteptați o clipă...” Schimbă câteva cuvinte la intercom, după care făcu o plecăciune. „Comandantul vă așteaptă...” Nu mică Îi fu mirarea când În biroul comandantului află maiorul care-l trimisese la munte.Neplăcut surprins, acesta se ridică și-i Întinse mâna. „Dumneata...?” „Cer scuze. Scopul scuză mijloacele...!” Cu ce vă pot fi de folos...?” „Doresc să mi se dea o copie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]