5,491 matches
-
părea marcat de cele mai înalte însemne ale destinului. Mă interesează în primul rînd esența dramatică în sens teatral a acestei întîmplări și impactul ei imediat la nivelul percepției publice, nu atît brute, informative, cît fantasmate. La scurt timp după nefericitul eveniment din hotelul new yorkez, a apărut în librării volumul DSK, la descente aux enfers (DSK, coborîrea în infern), la Democratic Books (?!), 2011, care se dorește a fi o anchetă neutră, potrivit editorului, căci textul în sine e semnat de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Bejamin Fondane, cu moartea pe moarte călcînd... Avea un secret legat de etică (Kierkegaard), pentru că a trăi, spunea el, "înseamnă a fi adus deja o ofensă eticii, înseamnă deja a manifesta un lucru pe care înțelepciunea nu-l suportă..." (Conștiința nefericită) Moartea sa a răscumpărat orice ofensă imaginabilă și i-a redat verticalitatea. Acel om nu se gîndea pe sine în termeni definitivi, depășise condiția umană și, de altfel, de-a lungul întregii sale vieți și opere, a cultivat o formă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
misterului care face din existent un alienat irezistibil îndemnat să sucombe magiei care are drept sursă Neantul, drept motor păcatul și drept vehicul cunoaș terea autonomă. (Benjamin Fondane, Le Lundi existentiel) Fondane stabilește această distincție în prima parte din Conștiința nefericită, cea între o "gîndire filosofică" și o "gîndire existențială", între o "gîndire care se gîndește și care se privește privind și trăind" și o "gîndire ca existență", solidară cu "existența individuală pentru care este în același timp secreția și principiul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de aceeși evidență, anume că paradisul metafizic este acela în care contradicțiile se anulează și necesitatea nu există. Nu e greu de imaginat ce l-a apropiat de Stéphane Lupasco sau de Cioran și ei niște meteci torturați de "conștiința nefericită" -, sau de disidenții suprarealismului, în frunte cu Antonin Artaud, alături de care, la fel de vehement, sărac și mîndru, bîntuia pe străzile Parisului, alegînd să-și trăiască antinomiile pînă la capăt și să-și ardă sufletul în flacăra albă a unei pasiuni atît
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
conștiință care îl depășea ca ființă individulă și care ținea tocmai de acel mister adesea evocat. Fie o viață salvată, dar singur, cu remușcarea unui sacrificiu inutil cel al surorii sale -, fie o fidelitate față de sine care să sfarme "conștiința nefericită" pentru a țîșni spre altceva. Ce importanță are dacă găsim sau nu un termen pentru a defini acest altceva, ce importanță are pînă la urmă răspunsul la întrebarea retorică a lui Lupasco : ce voia, oare, acest Om ? A înțelege e
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu toate nuanțele cuvenite, dar fără vreo afecțiune sau atracție specială pentru vulnerabilitatea ființei din spatele mitului, așa cum o făcea, de pildă, cu cîțiva ani în urmă, Gilles Leroy (premiul Goncourt pentru Alabama song), îndrăgostit progresiv de recrearea romanescă a Zeldei, nefericita soție a scriitorului Scott Fitzgerald. Privirea lui Liberati, fără a fi violent intruzivă și scormonitoare, e mai degrabă una fotografic-antropologică, scrutînd cu detașare anii aceia de redescoperire a libertății, rapid răsturnată în pierderea inocenței, goană după glorie și imagine, vertij
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Amintim, pe scurt, că Richard Millet, editor de succes în echipa Gallimard, dar și scriitor, a tipărit în 2012, la editura mică și selectă a lui Pierre-Guillaume de Roux, un scurt eseu intitulat Elogiu literar al lui Anders Breivik (titlu nefericit sau voit provocator?), Breivik fiind psihopatul norvegian care a ucis 69 de tineri pe insula Utoya în iulie 2011. De fapt, departe de a fi un panegiric al criminalului, eseul repune în discuție, din perspectiva unui creștin, dificila problemă a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care vor fi ajuns pînă la această pagină despre incredibila epopee pe care Yann Moix tocmai mi-a consacrat-o aproape integral." (p.1119) Dincolo de teribilismele narative sau de zîmbetele agasate, Naștere este în primul rînd un roman al copilăriei nefericite, maltratate. Forma abia suportabilă pe care o îmbracă e consonantă cu greutatea sechelelor pe care le poartă o ființă ce-și caută în fantezie mîntuirea. Rușinea și umilința îndurate în copilărie îl conduc, prin tot soiul de subterfugii, către un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o societate amorțită, o existență desublimată într-o societate desublimantă. În cele din urmă, pentru a mi se face acest nenorocit de loc la care îmi dădea dreptul nașterea, au fost stîrpiți cîini, viței, meduze și niște pui de șoareci. Nefericit e acest om care coboară în casa mea! a exclamat tatăl meu. Da, așa grăit-a oracolul. Tăcerea umbrei După rwandeza Scholastique Mukasonga, care a cîștigat în 2012 premiul Renaudot pentru spumoasa narațiune Notre Dame du Nil, iată că o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se întindă ca o pecingine în sînul celorlalte familii din sat și să fragilizeze construcția societală în ansamblul ei. În plus, matroana Ebeise considera că în felul acesta, fiind silite să trăiască împreună, dar departe de clan, cele zece mame nefericite aveau să se consoleze reciproc și să se ajute întru reclădirea unei existențe coerente. Și totuși, nu acesta e sfîrșitul. Dincolo de absență, dor și amărăciune, dincolo de moarte chiar, femeile găsesc resursele renașterii și calea unui nou sens. Cele mai tari
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a fi refuzat să-și cedeze oile noilor stăpîni, se prăbușește sub coarnele jucăușe ale unei capre bezmetice, care a "prins" din zbor un tablou cu președintele Dej și a rupt-o la fugă cu el prin sat, pînă la nefericita confruntare cu reprezentanții puterii care, desigur, au interpretat totul în cheia disprețului și batjocoririi Conducătorului suprem... Singura consolare de-a lungul celor optsprezece ani de carceră a fost gîndul la nepoata ei cu nume pur, Angelica, pe care se grăbește
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
urmărește un anume tipic, oricît de voios ar fi el încălcat (marele maestru în domeniu fiind Frédéric Dard, alias San-Antonio). Dar tehnica lui Philippe Djian se bazează pe un montaj de surprize pînă la răsturnarea totală a ipotezelor pe care nefericitul cititor apucase să și le clădească. Ca într-o "montagne russe", odată ajuns pe o culme, te prăbușești cu răsuflarea tăiată, descoperind că nici naratorul, nici sora lui, nici mama Barbarei nu sunt ce păreau a fi la început. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
omul gîndește lumea, ci lumea gîndește în om; la fel ca în fizica cuantică, omul nu este subiect observator, ci participant. Cioran pare să fi pierdut însă sensul alunecării imperceptibile, căci își descrie căderea în lume ca pe o încarnare nefericită în loc să vadă în ea o trecere. Același lucru e valabil pentru dimensiunea temporală, pe care Cioran o trăiește ca pe o damnare, în vreme ce durata și eternitatea se confundă în conștiința arhaică a românilor care, mai mult decît alte popoare, resimt
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
frig, de oameni dublată de o ființă delicată, incredibil de generoasă, modestă și nostimă îi zăpăcea mai pe toți. Singur punct comun : stilul letal și totodată jubilatoriu, precizia aproape clinică a observației psihologice, sentințele istorice valabile și astăzi (nu cele nefericite, conjuncturale), decorticarea mizeriilor sale și ale umanității. Drept e că această inactualitate recurentă în opera lui Cioran îl salvează de modă, de o contextualizare facilă. A-temporalitatea cultivată cu artă este "brandul" său unic, mai ales că e modelat într-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fi declarat drept "o cauză pierdută", eforturile gânditorilor iluminiști în direcția dezvoltării unei științe obiective, a unei moralități universale și a unei arte autome, care să conducă la "îmbogățirea vieții cotidiene" trebuie revalorificate, în ciuda distrugerii acestui optimism în urma evenimentelor istorice nefericite ale secolului XX. Concluzia habermasiană este fermă: "proiectul modernității nu a fost încă împlinit", iar programele care au avut drept scop negarea artei și a filosofiei trebuie să ofere acestei revitalizări a modernității surse de inspirație. În acest sens, Habermas
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu o mândrie nedisimulată, lunile de închisoare făcute pentru o deturnare de fonduri, colaborarea ambiguă cu Ron Wolf, afacerile bănoase din România post-revoluționară îl asigurau de bună seamă că devenise pentru totdeauna un alt om. Fiul cârciumarului din Plopeni și nefericitul locotenent pe seama căruia generațiile de viitori ofițeri ai patriei aveau să se distreze, nu mai erau decât o amintire bună de evocat, pitoresc, unui compatriot ce-i accepta inexplicabil compania și-i asculta cu o răbdare imensă și la fel de inexplicabilă
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
în esență, inocent: Veveriță se ridică spre a-i închina o urare lui Lăpușneanu, rostind câteva cuvinte lingușitoare. Cuvintele aburite de băutură ale acestuia sunt interpretate (firește, tendențios) drept o ofensă adusă autorității domnești de către armaș, care-l izbește pe nefericitul boier cu buzduganul. Agresiunea, gratuită în ochii înfricoșați ai audienței banchetului, marchează începutul masacrului, redat cu răceală limpede, chirurgicală de narator: "toți slujitorii de pe la spatele boierilor, scoțând junghiurile, îi loviră; și alți ostași, aduși de căpitanul de lefecii, intrară și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
structurii sociale care ne va absorbi și integra în textura fără limite, indiferentă, neutră, pe care ar fi lipsit de sens să o apreciem sau să o criticăm, și căreia nu i ne putem opune decât cu prețul unei sorți nefericite". (4a, p. 240) Textul acesta este ca o ecuație în care variabilele pot fi substituite cu multe "entități" statale și federale, printre care și România. Foarte apropiate de dorința menționată pot fi excesele de imitație și de traduceri insuficient prelucrate
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
minorități rusești care cer protecție de la marea federație. Încurajând autodeterminarea, Rusia se asigură că NATO și UE nu se vor mai apropia la fel de lesne de granițele federației. Astfel încât, "ca principiu al dreptului internațional, autodeterminarea națională este una dintre cele mai nefericite invenții. Ea dă un drept popoarelor, când drepturile ar trebui să fie întotdeauna ale indivizilor". (11b, p. 129) Puține țări est-europene au reușit până acum să nu se desfacă, deși sunt multe povețe și aranjamente care să le ducă acolo
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
multiple, integrând și o dimensiune decadento-simbolistă într-o ramă romantică, din care nu lipsesc accente clasiciste mai puțin evidențiate. Declinul fiziologic al poetului și finalul său tragic- mizerabilist impresiona opinia publică la sfârșitul secolului în așa măsură că o epigramă nefericită a adversarului său întru poezie, simbolistul Alexandru Macedonski, îi aducea acestuia o dizgrație aproape unanimă. Semnele aproprierii poetului ca figură simbolică se găsesc peste tot la sfârșitul secolului, iar întâlnirile întâmplătoare cu Eminescu sunt consemnate de contemporani mai tineri sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
influențate de simbolismul exotist al lui Gauguin, "neoimpresionismul lui George Mărculescu și Arthur Segal", feeriile simboliste mediteraneizate ale lui Kimon Loghi, sau "primitivismul" avangardist al lui Constantin Brâncuși etc.. Acest eclectism conduce însă și la situații conflictuale rezolvate temporar și nefericit prin excluderea pictoriței Cecilia Cuțescu-Storck. Mișcarea aduce în prim plan la expozițiile din 1911, 1912 și 1913 un artist nou, sculptorul Dimitrie Paciurea, în timp ce o parte din pictorii ei, Kimon Loghi, Arthur Verona, Ipolit Strâmbu, se manierizează odată cu manierizarea și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cădere psihică și vedeam asta la membrii echipei cu care lucram. Pentru acest gen de film trebuie ani, nu poți să-l faci în zece zile, ai filmat, ai plecat și gata. Pe lângă bugetul mic, a mai fost o influență nefericită: eram mereu însoțiți de un gardian. În plus, trebuia să ne anunțăm cu o zi înainte că vom sosi și la cine ne ducem. Astfel, cei în cauză aflau și se pregăteau. Cum a decurs relația cu deținuții, au acceptat
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
face de 20 de ani. Apoi am descoperit lucruri noi, care au îmbogățit foarte mult povestea. Am aflat că marele lui dușman este ploaia. În momentul în care plouă nu mai poate muta pietrele și atunci plânge, urlă, e complet nefericit. Mi-am dat seama ce cantitate enormă de afecțiune pune în acea activitate. Pietrele respective sunt sensul vieții lui. I-am întrebat pe câțiva pacienți de ce cred că el mută pietrele. Unul dintre ei mi-a dat un răspuns extraordinar
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
din care neam „înfruptat” și noi prin atenta lui cercetare. Subcapitolul XII Anul 1947 a adus unele noutăți extrem de importante și de prețioase pentru nou redenumita organizație a uniunii tineretului muncitoresc din Vaslui. Trebui să reamintim faptul că în momentul (nefericit!) al apariției la Vaslui a acestei aripi tinere a PCR (3-4 noiembrie 1944), numele a fost UTC, dar constatându se că această siglă nu era absolut de loc populară în rândurile tineretului vasluian dar și de pe întreg cuprinsul țării, mai
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
capete competențe comparabile cu cele ale Parlamentelor naționale, și ar fi necesare metamorfoze importante pentru ca să se constituie o entitate federativă. Europa nu are un Mesia care să-i spună: "Scoală-te și umblă". Ceea ce este un lucru deopotrivă fericit și nefericit: ea nu poate, desigur, să-și producă propriii martiri, propriile Sfinte Blandine*, propriile Ioane d'Arc, însă nu ar putea nici să producă indivizi precum Torquemada sau Loyola. Pentru Europa dominatoare și hegemonică a secolului trecut, Umanismul, Știința și Rațiunea
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]