3,831 matches
-
îi spuneam cu oarecare aplomb, poruncitor: Scămoșilă, fă tumba pentru musafiri! Și dânsul, într-un fel indescriptibil, își lipea capul de podea, se da ușor pe o parte și ajungea să se întindă total, cu lăbuțele în sus, stând așa, nemișcat, ca să fie admirat, câteva clipe. Apoi își relua, demn, poziția normală, patrupedă... Tumba pentru musafiri era însoțită de un miorlăit de foarte jalnică tonalitate. Lucru esențial, Scămoșilă nu zice miau!, ci mau! Ceea ce-i cu desăvârșire altceva, vă dați seama
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
la drum de spital. De fiecare dată când l-am dus la clinica Ilioara, Gălbenuș stătea cu capul afară din geantă, zbătându-se încontinuu și făcându-mă să-l trag pedagogic de urechi. Pițu, însă, de o cumințenie exemplară, stătea nemișcat în geantă până ajungea la destinație. Asupra motanului mai mic, nici anestezicul nu avea efect; continua să miorlăie indecent, de parcă era tranșat în bucăți. Motanul cel mare suporta totul într-o deplină, frumoasă tăcere, după care reintra cuminte în culcușul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
în care sta cufundată, își încordă urechea, ca să audă și el. Dar nu prea auzea mare lucru, în afară de zarva râsetelor și disputei de pe treptele din față, de câteva acorduri la pian și câteva note cântate de glasul unui bărbat. Stătea nemișcat în întunericul holului, străduindu-se a prinde melodia acelui glas și privind în sus, spre soția lui. Avea grație și mister în atitudine, de parcă ar fi înfățișat un simbol. Se întrebă ce simbol putea înfățișa o femeie stând pe trepte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
din peisaj, dar a fost un sex-simbol la vremea lui. Da. Sărut mâna, doamnă. O zi frumoasă vă doresc. Aveți grijă la prag. Biologie S-a așezat pe jos. Stă rezemată de perete. Se uită în pământ. Capul ei e nemișcat, dar ochii i se plimbă de colo-colo, ca și cum bucățile de gresie ar ascunde un desen pe care numai ea îl poate vedea. O șuviță de păr i s-a desprins din coadă și-i atârnă în dreptul ochiului. Cu mâna dreaptă
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
de la ea, îi fac un semn cu degetul. Deschide-o. Pentru câteva secunde continuă să-mi susțină privirea, apoi clipește și ochii ei se întorc spre fereastră, ca și cum ar căuta o soluție. Hai, deschide cutia. Ochii i se împăienjenesc. Rămâne nemișcată. Deschide cutia. Soneria de pe hol rupe liniștea. Peste un minut clasa o să fie plină de copii. Mă apropii de bancă, mă uit la cutie. Îmi las poșeta pe banca vecină, întind mâna dreaptă, îmi plimb degetele pe capacul de carton
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
Acum, am zis, acum. Chiar acum. Nu, stai puțin, încă nu-mi spune nimic. Uite, pun mâna pe răul din tine. Stai să văd unde e răul. Lasă-mă să simt, soră. Lasă-mă să te-ating, soră. Stai puțin nemișcată, Petronela, pentru ca să simt unde e răul și să-l pot scoate afară din casa sufletului tău. Stai să văd. Aici, în piept? Sau aici, sub fruntea asta plină de griji? Aici. Da, aici în piept simt ceva. Deschide-ți puțin
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
Îîîîîu. Hi-hi. Hopa. Hopa. Au. Gâl. Hopa. Hi. Au. Îîîîu. Gâl. Hi-hi. Pereche Stăteam cu tine pe canapea. Citeam împreună, din aceeași carte. Vântul bătea blând, dinspre mare, iar perdeaua de la fereastră se umfla ușor. Apoi se liniștea și rămânea nemișcată. Tu citeai mai repede decât mine. Când terminai o pagină, așteptai un minut, ca să termin și eu de citit și să întorc foaia. Așteptând, îți plimbai privirea pe pereții casei și desenai, în gând, ferestre. Când am terminat de citit
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
nu e un ursuleț, e doar un robot mai urât decât al meu. Ba e un ursuleț, am spus eu. Tu ai apucat ursulețul și l-ai izbit de perete. Piesele s-au împrăștiat prin toată camera. Eu am rămas nemișcat, apoi bărbia a început să-mi tremure. Da, recunosc, era un robot, am spus. Dar semăna puțin cu un ursuleț. Tu ai stat un timp și n-ai mai spus nimic. Apoi părinții tăi au venit și te-au luat
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
de pe bicicletă și merg la vestiar. Ferdinand nu se vede nicăieri. Probabil că face duș. Îmi schimb hainele, apoi îmi iau rucsacul și ies din vestiar. Trec prin sală și l văd pe Oliver stând în picioare pe bicicleta prescurtată, nemișcat, încercând să-și mențină echilibrul. Mijește ochii și umblă la butoane. Probabil că cifrele sunt scrise prea mic. Ies afară și fac câțiva pași. Bicicleta mă așteaptă. Mă sui în șa și pedalez spre casă. Aievea Dorm. Visez că ești
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
mi-a spus să ai o zi frumoasă. Mi se face rușine. Sunt gata să ies din apă în clipa în care femeia se oprește din înotat și se apropie de marginea bazinului, la doi metri distanță de mine. Stă nemișcată un timp. Ți-am citit cartea. Întorc capul spre ea. Se uită la mine, fără nici o expresie. Cartea aia roșie, cu inima aia mare pe copertă. Nu-mi aduc aminte titlul. Îi spun titlul. Da, exact, aia e. Mi-a
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
mâini, ca o nebună care-a pierdut trenu. Cred c-am dat jos un kil sau două. După aia s-a oprit. Gâfâia nasol. Cred că a avut orgasm, mie așa mi s-a părut. Aluniță, Fundiță și Măturică stau nemișcate. Perucă a tăcut. Se aude zgomotul brichetei mele. Clic. Apoi un norișor de fum iese din separeu. Femeile își întorc capul spre mine. N-au cum să mă vadă. Trag din țigară. Apare chelnerul, însoțit de un coleg care-l
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
Mare. Opt oameni. Tatăl, mama, fiul, fiica, bunica, bunicul, cealaltă bunică, celălalt bunic. Toți zâmbesc spre chelneriță. Mă uit la chelneriță și observ că ține telefonul ca pe un aparat foto. Say cheese. Mă uit spre familia fericită. Toți stau nemișcați, cu zâmbetele încremenite pe fețe. În capul mesei, tata își dezvelește cu generozitate maxilarul superior. Între degete ține delicat un copănel imens, ca pe un trofeu. Mama are ruj pe incisivi. Fiul plusează și scoate la iveală și mandibula, aparent
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
de la ceașca de cafea. Apoi ceașca a plutit încet spre dreapta și a dispărut din rama ferestrei. Iar din alea două pagini, doar pe câteva rânduri apar lucrurile care mi s-au întâmplat în realitate, am spus eu. Am rămas nemișcați și ne-am uitat la cer până când s-a făcut noapte.
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
hainele îngrămădite pe lavița de la intrare și ieși grăbit afară, în aerul rece al iernii geroase. Cu felinarul aprins în mână merse către adăpostul animalelor, luă un braț de fân uscat și-l împrăștie la botul calului alb ce stătea nemișcat, cu capul aplecat, parcă dormitând. De fapt, nu era un cal propriu-zis, ci mai mult o mârțoagă costelivă, neascultătoare, ce arunca tare cu copitele, încât nimeni nu se apropia de ea, iar vara la păscut avea grijă să-i lege
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
adăuga, separat, la foșnetul neîntrerupt al roților pe asfalt. Deodată, fulgi de nea își făcură apariția în văzduhul cenușiu. Drumul era alunecos, acoperit de o pojghiță de gheață lucitoare. Aproape de orașul din nord care arăta de parcă venise iarna: amorțit și nemișcat, înghețat și vântos -, zăpada se depusese peste tot, ningea, rafale iuți, vijelioase își schimbau direcția clipă de clipă. Parcă mașina lângă hotel. La coborâre își încheie pardesiul, deși până la intrare avea de mers douăzeci de metri. La recepție a cerut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
aer o muzică exaltată pe clape de pian, saxofon, trompetă. Ridicându-și fruntea ca electrizat, văzu pe estradă o trupă muzicală de negri cântând; dezlănțuirea lor se produsese cu repeziciune, ori el fusese luat prin surprindere. Clienții localului rămaseră impasibili, nemișcați. Pentru un străin, mai receptiv la ce se întâmplă în jurul lui, din instinct de conservare sau adaptare, cine știe, apariția aceea părea nepotrivită locului, orașului, derutantă poate. N-a plecat imediat, deși jazz-iștii erau cântăreți obscuri, anonimi. Dar el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
astea?! își spuse nemulțumită și se ridică în picioare cu mișcări aproape nervoase. Merse apoi, fără scop, spre golul prea luminos ce contura perfect cadrul ușii, lăsată în lături. Aerul cald și soarele îi mângâiau fața și brațele. Stătu așa, nemișcată, câteva clipe să hotărască ce să facă, dacă avea ceva de făcut în ziua aceea. Se rezemă de stâlpul ușii și privi în lung strada principală, puțin animată, a orașului... Deodată tresări, întrucât de undeva, de departe, răzbeau până la ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
venea înserarea. Dacă soarele ardea prea tare, se retrăgeau la umbra copacilor seculari din incinta ștrandului, pe iarbă. Odată am văzut doi băieți cuminți rezolvând exerciții de matematică cu integrale și derivate pe bordura bazinului. Se reflectau în apa liniștită, nemișcată, cu creioanele în mână, cu caietele și cărțile pe genunchi, aplecați în față, absorbiți, fără să vadă pe nimeni în jur. Atunci m-am gândit că orașul meu e un loc ideal de pregătire științifică pentru cei ce vor să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
parte o văd pe patroana barului din colțul străzii mele: stă pe o parte și privește vag în direcția noastră. Are un corp frumos cu picioare lungi și bronzate. Mă întreb fără rost la ce se gândește oare, deoarece stă nemișcată, cu ochii întredeschiși. În câteva secunde am uitat de Mariana. Ea, cu gândurile ei de femeie, eu cu gândurile mele de bărbat. Nimic nu se va schimba, suntem tot mai departe unul de altul. Anul ăsta ne-am întâlnit, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
s-a îndreptat spre pom. S-a urcat încet în copac și a început să taie crenguțele rupte și uscate. La coborâre puse greșit piciorul pe scară și se prăbuși în gol. Căzătura fu zdravănă încât își rupse piciorul. Stătu nemișcată un răstimp, apoi încercă să se târâie spre ușa deschisă a casei. Scâncind și gemând, își reproșa că se apucase de o treabă de bărbat. Cine m-a pus să mă urc în copac! își spunea cu necaz. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
căzură pe lângă corp neputincioase, capul un cap de plumb parcă nu-i aparținea. Când fruntea se prăbuși pe masă, cu un zgomot ascuțit de plescăit de palme, prezentul imediat devenit trecut întinse brațul spre el în colțul în care stătea nemișcat, învăluindu-l ca pe un animal mic, zgribulit, lipsit de apărare. Îl strânse cu putere, până la sufocare, în umbra imensă a mâinii lui frățești. Șezlongul Credo quia absurdum est* (Tertulian) M-am așezat pe iarbă la umbra unui pom înalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
importanță). Cu gândul la coechipierul meu îl strig: Braun! Ca răspuns îl văd cum se ridică și o rupe la fugă prin pădure. Dovada cea mai bună că era și el întreg. După cca. 100 m se oprește și rămâne nemișcat într-o poziție bizară, ca un halucinat, mulțumit că a scăpat de orice pericol fără nicio rană și amuzat în același timp de această fugă, desigur, datorată șocului nervos". Pe 16 octombrie 1936, cu ocazia zilei de naștere a regelui
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
importanță). Cu gândul la coechipierul meu îl strig: Braun! Ca răspuns îl văd cum se ridică și o rupe la fugă prin pădure. Dovada cea mai bună că era și el întreg. După cca. 100 m se oprește și rămâne nemișcat într-o poziție bizară, ca un halucinat, mulțumit că a scăpat de orice pericol fără nici o rană și amuzat în același timp de această fugă, desigur, datorită șocului nervos. Ei bine, acest moment de amuzament îmi trecu atunci prin minte
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
aproape trei sferturi din suprafața aerodromului, în fața lor, dirijate către centrul terenului mașini de tot felul, în partea N-V postul de comandă, roi de oameni grupați în jurul P.C., pe mașini, între mașini, pe acoperișurile hangarelor, baracamentelor, peste tot, acum, nemișcați, în așteptarea, cu sufletul la gură, parcă, a unui mare eveniment ce avea să se producă. În sfârșit, ultimele avioane veneau la aterizare. Era momentul să decid. Trei soluții se puteau întrevedea: să mă depărtez de aerodrom, să dirijez avionul
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
încordându-mă, gata să ripostez. În aceeași clipă, pentru că totul s-a petrecut vertiginos, în încordarea mea, fețele noastre s-au apropiat și un iz de băutură m-a frapat. Faptul m-a calmat și m-a dezarmat. Am rămas nemișcat și furia teribilă din ochii mei s-a prefăcut într-o privire de profund dispreț și dezgust. Totuși, prea târziu, gestul meu fusese prea vizibil. Cu ochii ieșiți din orbite a început să țipe către hangarul englez, scoțând cuvinte total
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]