3,736 matches
-
Orbi și muți/ În bezna sonorizată sălbatic/ Numai de pulsul hrănitor,/ Smulgându-se din nevertebrate/ Din pești și din păsări, din fiare/ Ca să ne poată naște/ După chipul și asemănarea Ei./ Fără drept de apel/ Condamnați la naștere,/ Singuri și neputincioși în fața/ Creșterii noastre-nverzite/ În timpul ei crescător/ Ca-ntr-un mormânt ce dospește viața viitoare./ Noi doi,/ Gemeni în uterul spaimei". (Gemeni) Interogația retorică devine strigăt de salvare, când "o mare de trupuri inerte-/ Acoperind până în zare/ străzile, văile, munții-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să le aștearnă la fiece pas. Și de fiecare dată printre cadrele realiste ale unei încăperi-cutie dintr-un bloc de uniformă se ițesc himere ba un cal verde, ba o mașină de vînt, cînd amenințătoare, cînd mîngîietoare pentru disperările celui neputincios. Și de fiecare dată Constantin Popa mobilizează cu vînă de dramaturg adevărat lecția marilor absurzi ai secolului XX. Răul, cu atât mai puternic într-o lume pe nepotriva omului normal, adică liber, se insinuează în piesa ce tocmai am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
treia alee de la intrare numărul șapte; intersecția mare cu magazinul "Victoria" e numărul opt; benzinăria de la ieșirea din oraș are numărul doi; poligonul școlii de șoferi e 11... și mai găsesc eu și alte locuri... (Ea 1 este uluită mîhnită, neputincioasă; dar el nu observă și continuă prezentarea planului) Ține și tu un exemplar. La telefon îți spun numai numărul... Înțelegi? E bine așa. Ea 1: (de fapt resimțind umilința lui) Trebuie sa plec. El 1: S-a-ntîmplat ceva? Ea 1: Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
treabă bună, o să încep curățenia de aici... (aruncă spre Matei cu toate mărfurile expuse) Ține, Nea Matei. Numără-le... fă inventarul... (Costache și Marieta continuă să se alarmeze, să se vaite, să strige...; Matei, bombardat cu lucrurile aruncate, speriat și neputincios, strigă: "O să dai de dracu'! O să le plătești!") Lasă c-ai să primești despăgubiri... Caz de calamitate... Eu sînt calamitatea matale, Nea Matei... (Matei strigă: "Chem poliția! Mă duc la poliție".) Du-te, du-te, Nea Matei... și adu și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Dumnezeu: Nu-i așa, Dumnezeu îți dă semne... că îl urmezi... că ești aproape de el... și-ți deschide mereu drumul spre el. Plutonierul: (către Obiectiv nr. care se întoarce de la WC) Gata, ți-ai schimbat pamperșii? Obiectiv nr.: (furios și neputincios în același timp) Dom'le, eu nu înțeleg de ce nu facem o cerere... să ne scape de criminalul ăsta! Plutonierul: De ce, măi pișărcosule, că te piși pe tine nu din cauza vezicii... ci din cauza sufletului..., te piși mai mult din suflet
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dintre obsesiile culturale, sociale, existențiale franceze se manifestă irecuzabil și incurabil. Este vorba despre denunțarea societății spectacolului - societatea burgheză - drept cea mai perfecționată inchiziție, mai difuză dar cu atît mai eficace: un neoplasm, În fața căruia acțiunea colectivă s-a dovedit neputincioasă, iar tratamentele de termen lung exasperează mereu. Rămîne realizarea sinelui, soluția individuală. În ea crede Lorette Nobécourt. Scriitoarea franceză se recunoaște drept una dintre porta-vocile decadelor dezamăgitoare ce-au urmat celor trei glorioase, În Franța anilor șaptezeci-nouăzeci. Cartea ei este
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să fie păstrate pe o figură socială devastată. Moartea de masă face inutile pretențiile oricărui paraître, iar mult Îmbrățișatul estetism al vieții Își vede Înecate toate orgoliile. Literatura rămîne perplexă În fața Istoriei, purtîndu-și cu greu vinovăția de a fi asistat neputincioasă la promovarea valorilor barbare care au cauționat cele mai mari genocide din istorie: era limpede, rolul literaturii nu era acela de a educa. Literatura nu trebuie supraestimată. S-a dovedit că puțini scriitori au fost În stare să anticipeze dinamici
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Jean-Philippe Toussaint În 1985, Patrick Deville, Christian Gailly și, Într-o anumită măsură, Eric Chevillard În 1987, Christian Oster În 1989 cooperează la impunerea unei literaturi a detaliului concret, umanizată, tandră, discretă, emancipată și totuși Îndatorată predecesorilor, nostalgică și oarecum neputincioasă de a oferi mai mult decît programul minimalist Îi impusese. Jean Echenoz - pionierul - reciclează genuri de consum În romane populate de antieroi al căror singur adevărat eroism este cel de supraviețui unor aventuri contrafăcute, vag autoscopici, vag patetici, fals impasibili
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mediu și lung. Nu mai avem Încredere nici În literatură. Fie ea agorafilă sau claustrofilă, literatura nu prea s-a ținut de jurămîntul ei umanist. Drept pentru care secolul XX a amendat-o și hărțuit-o permanent, după anii ’50 - neputincios Însă. Cred că succesul literaturii de apartament - un produs nou, cu performanțe medii, dar nu mai puțin autentic - a fost impus de valul postbelic al romanului francez, dar originea ei trebuie căutată la un francez din secolul XIX. În 1857
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai fie operantă. Revolta bolnavilor din Charenton înseamnă mai mult decât un act politic, este actul acelei ființe nesupuse și tulburate, veșnic incontrolabile, care e omul cu mințile rătăcite. Chiar dublându-și dispozitivele de supraveghere, în fața lui, puterea se arată neputincioasă și va fi întotdeauna învinsă. Victorie a bolnavilor rătăciți... a ființelor lipsite de orice instinct securitar. În fața lor, lanțul de opresiuni se defectează. Dar cu ce preț! Acela al spiritului care se întunecă. Și cum l-aș putea uita pe
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
confluența însângerată a răsăritului cu amurgul". Poetul este un dezrădăcinat, fantomatic și palid; tânăr cavaler ce va trece prin viscole, pentru a deveni el însuși, sau pentru a muri, ne mărturisește singur, "Bătrân și nebun" ("Ritual"). Poetul este un intrus, neputincios, veșnic în fața unui zid ce-l izolează de ceilalți "Un zid, pretutindeni un zid". Încercările de depășire a condiției sunt cumplite. Poetul va lăsa în urmă "o dâră de sânge, o zgură de fum". Sau, iată-l solitar și nerealizat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
orice flăcău de rând păzește șarpele, după obiceiul din Tracia, ca să-l surprindă în ziua primenirii, moment în care Manimazos se va metamorfoza, din trupul lui va crește pământul și iarba Traciei. În lumea Traciei rezistă numai cei puternici, cei neputincioși și bicisnici dispar. Manimazos își va alege fecioara, încercându-și arcul menit să prăsească în inima crăiesei pe viitorii viteji ai Traciei. Cuvintele Traciei s-au desprins din buruieni, din iarbă. Logoslavia este buruiana cuvântului cuvintelor, a cuvântului talisman. În
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
artei și-o pune poetul însă încă din primele volume, în poemele "Către Galateea" și "Enchidu", implicând teorii estetice sau fragmente de filozofie veche și mai nouă. Încercarea de a atinge absolutul, de autocunoaștere, de depășire a condiției se zbate neputincioasă. Gigantizarea individului în sensul cunoașterii și realizării în artă o va supune totuși timpului și morții, așa cum apare în ipostaza lui Enchidu, dar poetul este în același timp și Ghilgameș înțeleptul, creatorul, pentru că lasă în urma lui opera, zidul care îi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
parnasienilor, într-o nouă vibrație, pentru că necuvintele topesc sunetul de corn și culoarea luminii. Tot ciclul "Necuvintelor" pare a fi un lung manifest literar; cu fiecare poezie se adaugă un nou element în universul spiritual și de expresie. Cuvântul este neputincios, el nu poate defini absolutul, lumea este o imensă scenă și comunicarea se realizează dincolo de cuvânt ("Scenă"). Altădată, poetul opinează că este posibilă o armonizare a cuvintelor cu obiectele pe care le reprezintă ("Armonizare"). Nașterea omului este un cântec divin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui poetică, în raport cu tot ce s-a scris, în acest sens, până acum? Poeziile-manifest literar sunt multe; poeziile în care își propune alte căutări, ajung în cele din urmă sa-i fixeze condiția de creator în raport cu lumea de cuvinte: când neputincioase, când esențe supreme, când forme perfecte, când embrionare, informe. Formula estetică variază de la volum la volum, în ele simțim jocul arghezian, sfâșierea lăuntrică din psalmul lui Blaga într-o meditație sobră, fără ostentație, chemări avangardiste și totuși, dincolo de ele, rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în absențe, izolat dispuse, în stare de inerție: "Cu mișcări oprite ades/ văd bolți prăbușite în apă" ("Fum căzut"). La Nichita Stănescu apar păsări cu zborul întrerupt, păduri arcuite peste fluvii inexistente, iar el, Dedal, pendulează între starea de om neputincios și cea de Demiurg. Revenit la starea de om, rămâne aspirația că odată va reuși să atingă, conștient și treaz, starea de "altcineva, altunde, altceva", depășind criza de timp. În "Omul fantă", aceeași idee este îmbogățită cu o adâncire a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
patos a poeziei lui N. Stănescu, trebuie să subliniem că demonstrația riguroasă ne transmite pasiunea, indiferent că face teoria numerelor, pune întrebări asupra problemelor fundamentale ale existenței sau descrie iraționalitatea lumii, absurdul, setea de concret care îi paralizează parcă aripile neputincioase de-a mai cuprinde cerul. Geometrizarea lumii, cuprinderea ei în tipare o va face să-și piardă misterul, și deci poezia nu mai poate fi o reprezentare a "corolei de minuni a lumii" (L. Blaga), și atunci poetul caută expresia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vină/ Cu lipsa ei de stabilitate." Lucid, vorbește despre valoarea relativă a operei literare: "Nici nu știi/ Când se cască sub masa ta un vulcan/ și după o zi de muncă/ Te poți iscăli direct pe cenușă" ("Creație"). Cuvintele sunt neputincioase în fața universului: "într-o zi mă voi ridica de la masa de scris/ și voi începe să mă îndepărtez de cuvinte". După o suită de poeme programatice ("Retroversiune","Fuge","Sepia"), ne asigură că lumea nu va reuși să recepteze cantitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
atentă. Observăm, de exemplu, în volumul "Tinerețea lui Don Quijote", o mai accentuată preocupare nu numai pentru condiția poeziei, cu acea libertate a spiritului față de motivele poetice, ci și un interes deosebit pentru condiția poetului, pentru ipostazele în care apare: umil, neputincios, măreț, faustic, demiurgic. Își va ucide chipul în oglindă (ca Ion Barbu în poemul "Falduri"): "La sfârșitul fiecărei luni/ Fac la marginea oglinzii/ O piramidă de capete,/ ca Lăpușneanu". Sorescu este urmărit de dublul său multiplicat în oglinzi. Oglinda este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce uriaș echilibrează întreaga noastră pierdere". Modul de existență preferat este singurătatea, în ciuda faptului că ne aflăm în fața cuiva incapabil să înfrunte un univers întreg ("Mod"). În poemul "Cenușă și melci" întârzie confruntarea; poetul, omul în general, rămâne un Hamlet neputincios, deși este ajutat de dumnezeire, deși a cunoscut misterul primei jertfe. Nostalgia, mai mult sau mai puțin livrescă, este generată de ideea că totul este o eroare. Va dăinui ideea veșnicei întrebări: ce este moartea, ce este viața? "Tu, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
puțin livrescă, este generată de ideea că totul este o eroare. Va dăinui ideea veșnicei întrebări: ce este moartea, ce este viața? "Tu, sunt al vremii noastre, Yorik sacrificat,/ capul tău enigmatic căzu pe valea mută,/ din mâna lui Hamlet neputincios/ să țină cumpăna întrebării în palma lui vândută." Semnificativ, în încercarea de a construi viziunea aspră a unei existențe, poetul este obsedat de ideea înșelăciunii legată de devenire. Ca într-o altă "Glosă", poetul dă sfaturi sceptice pentru viață, după
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prin care se definește puterea unuia în raport cu neputința celorlalți. Se subliniază astfel delimitarea dintre puterea absolută și puterea relativă, în raport cu ceilalți. Paradoxal, violența domestică implică o manifestare de putere, în mod compensatoriu, din partea unor indivizi care se simt mici și neputincioși în alte cercuri, ajungând să se refuleze în contextul unor relații protejate, în cadrul cărora puterea le este legitimată prin atribuirea unor poziții și roluri. Un alt element comun îl reprezintă apartenența la sisteme sociale corelate. Implicarea în relații sociale scade
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
6). în ciuda poruncii regelui de a fi cruțat, Ioav, unul dintre comandanți, îl pedepsește ca pe oricare dușman: „a luat în mînă trei săgeți și le-a înfipt în inima lui Avesalom...” La auzul acestei vești, tulburat, regele se caină neputincios: „O, fiul meu Avesalom, Avesalom, fiul meu! Mai bine muream eu în locul tău! Avesalom, Avesalom, fiul meu!”7) Din toate aceste scene sfîșietoare, lui Bacovia i-a rămas vie în minte cea cu Avesalom atîrnînd de crengile copacilor. în versetele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de o formă foarte gravă de nebunie colectivă: cum această nebunie este generală și universală, ea nu este recunoscută ca o autentică alienare... Cînd întreg Pămîntul este un azil de nebuni, chiar medicii și infirmierele nu pot fi decît spectatori neputincioși, dacă nu devin și ei nebuni ca și ceilalți”10). „Foame”. „Foamea e cea mai temătoare [de temut - n. m.] dintre suferințe. Bolnavul poate suporta boala, durerile ei, dar flămîndul nu poate răbda”11). Autorul Plumbului a văzut și a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nebunise Nicolae. Prin urmare, și el trebuia să înnebu nească! Dacă este trist să observi crepusculul unui geniu, observa N. Zaharia, este sfîșietor de dureros să vezi cum geniul însuși este conștient despre aceasta și cum împietrit de groază asistă neputincios la propria lui nimicire!"247 Unul dintre amicii săi, E. Ocășianu, ne relatează că numai cu o săptămînă înainte de pră bușire, pe cînd se afla într-o seară în cafeneaua Union, se pomeni cu Eminescu că vine la dînsul și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]