6,900 matches
-
brațele și picioarele, Nu vei fi singur, merg cu tine, spuse Marçal, Nu, te pot recunoaște, și ar fi rău pentru tine, Nu cred că e vreo primejdie, n-am fost decât o dată în departamentul de achiziții, dacă-mi pun ochelari negri și o șapcă pe cap pot fi oricine, E o idee bună, foarte bună, spuse Marta, ne-am putea apuca imediat de fabricarea păpușilor, Așa m-am gândit și eu, spuse Marçal, Și eu, mărturisi Cipriano Algor. Se priviră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ale timpului le vine cu ușurință de hac marmurii și granitului, ce nu-i face unei simple argile cu compoziție precară și coacere probabil neregulată. Marçal Gacho n-a fost recunoscut în departamentul de achiziții, efect sigur al șepcii și ochelarilor negri, dar și a feței nebărbierite, o lăsase dinadins așa pentru a desăvârși eficacitatea travestirii protectoare, odată ce printre diversele caracteristici care trebuie să-l distingă pe orice gardian intern al Centrului e inclus bărbieritul fără cusur. Oricum subșeful se miră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și deodată, ca prin farmec, individul a început să-mi surâdă, prietenos, dezvelindu-și dinții galbeni și cariați. M-a invitat să iau loc. — A venit primăvara, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un toc, i-a examinat cu atenție penița, a încercat-o, i s-a părut că nu era de ajuns de ascuțită și a schimbat-o cu alta. În sfârșit, când toate preparativele au fost îndeplinite, își fixă mai bine ochelarii pe nas, deschise dosarul cu grijă, întoarse câteva foi, se opri, citi, răsfoi mai departe, citi din nou, până când găsi ceea ce căutase. Se concentră și tăie cu o linie groasă ceva, atent, de parcă tăia cu un cuțit, după care luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rău. Am pornit din nou spre administrație cu gândul să cer o cameră mai ferită, unde să nu mai fiu la discreția bătrânilor pisălogi. Filip reușise să-mi strice ziua. Văzându-mă, Arhivarul a început să-și tot fixeze, încurcat, ochelarii pe nas. I-am spus ce se întâmplase. El dădu înțelegător din cap. Știți cum sunt bătrânii, mă consolă. Pe urmă, pe un ton îndatoritor, mă încredință că nu exista o cameră mai luminoasă, ceea ce mă determină să renunț la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de limbă pe portar în legătură cu mine. „De ce te interesezi de mine pe la alții, domnule?” m-am răstit la el năvălind în arhivă. Surprins, Arhivarul s-a retras ca un șobolan speriat în spatele mesei la care lucra. Împiedecându-se, și-a scăpat ochelarii pe jos și, căutându-i, a călcat din greșeală pe ei și a zdrobit lentilele. Fără ochelari nu mai vedea nimic. Era ridicol, lipsit de apărare acolo în spatele mesei și mi s-a făcut milă de el, deși pe figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la el năvălind în arhivă. Surprins, Arhivarul s-a retras ca un șobolan speriat în spatele mesei la care lucra. Împiedecându-se, și-a scăpat ochelarii pe jos și, căutându-i, a călcat din greșeală pe ei și a zdrobit lentilele. Fără ochelari nu mai vedea nimic. Era ridicol, lipsit de apărare acolo în spatele mesei și mi s-a făcut milă de el, deși pe figura lui jalnică perplexitatea era amestecată cu ură. M-am mulțumit să-i atrag atenția că dacă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atunci! Tu, alături de Jupiter. Fiecare săvârșind același lucru simplu și esențial. La nevoie puteai să faci o mișcare stângace pentru a-l atinge cu cotul din greșeală. El întorcea spre tine ochii săi aroganți, examinându-te o clipă prin lentilele ochelarilor, ca pe o muscă, apoi revenea la prea omeneasca lui operație. Nici zeii nu pot fi fără întrerupere zei. Din când în când, pentru câteva clipe, se umanizează. Și cât de plăcut e să ai un zeu alături de tine, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spre mine, se schimbă brusc. Deveni jovial. „A, scuză-mă”. Nu ne tutuisem niciodată până atunci, dar pentru el n-a fost nici o dificultate ca să sară peste acest mic neajuns. Doar mă aflam în biroul lui! Și-a pus niște ochelari fumurii, eleganți, ca să se apere, chipurile, de lumina care pătrundea de-afară prin geamuri și m-a invitat, tot jovial, să iau loc în fotoliul din fața mesei. Bănuiam că din spatele ochelarilor fumurii mă privea batjocoritor și asta mă enerva. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă aflam în biroul lui! Și-a pus niște ochelari fumurii, eleganți, ca să se apere, chipurile, de lumina care pătrundea de-afară prin geamuri și m-a invitat, tot jovial, să iau loc în fotoliul din fața mesei. Bănuiam că din spatele ochelarilor fumurii mă privea batjocoritor și asta mă enerva. Dar limbajul, gesturile, tonul erau politicoase, binevoitoare. „Fumezi?” m-a întrebat. În fața lui era o scrumieră plină de cenușă și țigări stinse. Alături, un calendar de birou și multe creioane. Fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine, îl evocau ca pe un personaj cețos în legătură cu care nimeni nu putea să spună cât de cât exact când fusese văzut ultima oară sau cum arăta precis; dacă era înalt sau scund, gras sau slab. Mopsul susținea că purta ochelari cu ramă de aur. Dominic, de câte ori auzea asta, sărea ca ars: „Fugi de-aici, cum să poarte ochelari? Nici vorbă”. Îi ascultam și mă miram de unde aveau bătrânii atâta imaginație încât să discute despre un personaj misterios așa cum se discută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
exact când fusese văzut ultima oară sau cum arăta precis; dacă era înalt sau scund, gras sau slab. Mopsul susținea că purta ochelari cu ramă de aur. Dominic, de câte ori auzea asta, sărea ca ars: „Fugi de-aici, cum să poarte ochelari? Nici vorbă”. Îi ascultam și mă miram de unde aveau bătrânii atâta imaginație încât să discute despre un personaj misterios așa cum se discută visele, dând impresia că exista ceva care îi împiedica să meargă până la capăt. Citisem undeva că lumea zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau să fie deosebit de atenți, să nu întrerupă cumva tratamentul care le era indicat, ca să nu-și pună viața în primejdie. Or, Aristide îl amenințase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de pâslă, a strâns de pe podea și de pe marginea patului cioburile de umbră, le-a vârât într-un săculeț de hârtie, după care, ținând strâns săculețul de gură, s-a întors spre mine, examinându-mă rece și arogant prin lentilele ochelarilor. Și a izbucnit într-un hohot de râs strident, care se auzea și după plecarea lui. Am fugit să-l ajung și m-am dus la arhivă. Cu ochelarii pe nas. Arhivarul stătea la masă și scria. Semăna din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a întors spre mine, examinându-mă rece și arogant prin lentilele ochelarilor. Și a izbucnit într-un hohot de râs strident, care se auzea și după plecarea lui. Am fugit să-l ajung și m-am dus la arhivă. Cu ochelarii pe nas. Arhivarul stătea la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: „Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?” repeta el înfricoșat și servil. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
roșcată; nu deschidea gura decât pentru a înjura. Un atlet fotogenic care învățase să tragă cu arcul, un tip nesuferit, foarte mândru de tenul lui bronzat și de mușchii lui. Operatorul, care își comandase pentru acea ocazie o pereche de ochelari speciali, cu sticla fumurie. Producătorul, cam prea grăsuț pentru pantalonii lui kaki strânși pe picior. Soția lui, o naturalistă, care părea foarte serioasă. Și eu, care trebuia să mă ocup de aprovizionare, să țin evidența materialelor și, în plus, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi, maimuțărindu-se. De emoție, pentru că plăcerea îl emoționa vizibil, își tot fixa ochelarii pe nas și zâmbea, arătându-și dinții îngălbeniți. Pe mine nu mă observase. Nu avea ochi decât pentru el. Ce grandoare pentru un asemenea neisprăvit ros de ambiții ascunse să se vadă în atâtea oglinzi, m-am gândit. Nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
timp să cer lămuriri nimănui. Vroiam să nu-l pierd pe Arhivar. L-am găsit stând la masă și primul lucru pe care l-am remarcat a fost că-și adusese un fotoliu în locul scaunului. Individul m-a privit prin ochelari fără smerenia de altădată, întrebându-mă cu răceală: „Ce dorești?” Era prima oară că mă tutuia. Arăta foarte sigur de sine și mulțumit, ca în sala cu oglinzi. Mi-a încolțit o bănuială: „Nu cumva...?” Și fuma, pe deasupra. Răsturnat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă zărise. I-am explicat că bătrânii vorbeau despre mine vrute și nevrute, mă învinuiau chiar de crimă. „Așa?” s-a mirat el și în vremea asta se uita fix la mine. „Și cu ce vrei să te ajut eu?” Își scoase ochelarii să și-i șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și pună ochelarii ca să-i pot răspunde. Dar în clipa când Arhivarul își potrivi în sfârșit ochelarii, uitasem ce anume mă întrebase. El se enervă. „Mă faci să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de crimă. „Așa?” s-a mirat el și în vremea asta se uita fix la mine. „Și cu ce vrei să te ajut eu?” Își scoase ochelarii să și-i șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și pună ochelarii ca să-i pot răspunde. Dar în clipa când Arhivarul își potrivi în sfârșit ochelarii, uitasem ce anume mă întrebase. El se enervă. „Mă faci să-mi pierd timpul, domnule...” „Sculptor”, am vrut să-i șoptesc, dar m-am oprit. Evitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la mine. „Și cu ce vrei să te ajut eu?” Își scoase ochelarii să și-i șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și pună ochelarii ca să-i pot răspunde. Dar în clipa când Arhivarul își potrivi în sfârșit ochelarii, uitasem ce anume mă întrebase. El se enervă. „Mă faci să-mi pierd timpul, domnule...” „Sculptor”, am vrut să-i șoptesc, dar m-am oprit. Evitase, probabil, intenționat să-mi spună astfel. Între timp, începuse să se audă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
formula «ne spui» - ce anume ai căutat în atâtea nopți în sala cu oglinzi”. „Cum adică ce-am căutat?” m-am mirat. Și nu m-am putut stăpâni să adaug: „Dar tu ce-ai căutat?” Arhivarul deveni țeapăn. Dincolo de lentilele ochelarilor, ochii lui mă fixau mici și plini de ură. Se sculă de la masă și mă lăsă să înțeleg că nu mai avea timp de pierdut cu mine. Pe coridor am observat cu surprindere că se făcuse seară. Bătrânii ieșiseră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se lămurească, una dintre ele căpătase o vagă asemănare omenească, cealaltă nu era Încă decât un phalus, o ampulă, un alambic, iar cea de-a treia era pe cale să capete forma clară a unei păsări, a unei bufnițe cu ochelari mari și cu urechile ciulite, cu ciocul Îndoit, ca de profesoară bătrână de științele naturii. Madame Olcott interoga prima formă: „Kelley, tu ești?“ Iar din formă ieși o voce. Nu Theo Fox vorbea, desigur, ci o voce Îndepărtată, care silabisea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la partizani. Și Într-adevăr, iată-l acolo, cu eșarfa roșie la gât, cu jacheta kaki, cu o pereche de pantaloni albaștri. Era uniforma fanfarei lui don Tico, dar el avea acum un centiron cu cataramă și un pistol. Prin ochelarii lui cu lentile groase care-i atrăseseră atâtea ironii din partea foștilor lui colegi de la oratoriu, acum privea fetele care se grămădeau În jurul lui, de parcă ar fi fost Flash Gordon. Jacopo se Întreba dacă Cecilia era și ea Întâmplător pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe noi tot timpul, era pentru că nu dădeam atenție. De obicei, sînt o persoană foarte atentă și perspicace, dar ceva mi se Întîmpla cînd eram cu tine. Îmi pierdeam concentrarea; totul părea ca În ceață, de parcă n-aș fi avut ochelari. Tu ai fost dintotdeauna un tip distrat, ceea ce, pentru un timp, a fost fermecător, dar devenise al dracului de enervant cînd și tu ai Început să nu mai porți ochelarii. Și mai și sforăi. Oricum ar fi, cînd amîndoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]