KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897

o încetineală scrupuloasă, Hergot declară că fetița și cei doi băieți aveau scarlatină într-o formă serioasă și trebuiau izolați într-o odaie cât mai aerisită. Dădu imediat sugestii asupra aranjamentului posibil și ajută însuși la scoaterea mobilelor dintr-o odaie. Hergot aduse singur unele doctorii de acasă, puse un vas cu creolină în odaia micilor bolnavi și le făgădui cele mai gustoase bomboane de pe lume. Fie că boala avea o formă severă, fie că pacienții, abia ieșiți din altă boală

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
o formă serioasă și trebuiau izolați într-o odaie cât mai aerisită. Dădu imediat sugestii asupra aranjamentului posibil și ajută însuși la scoaterea mobilelor dintr-o odaie. Hergot aduse singur unele doctorii de acasă, puse un vas cu creolină în odaia micilor bolnavi și le făgădui cele mai gustoase bomboane de pe lume. Fie că boala avea o formă severă, fie că pacienții, abia ieșiți din altă boală, o suportau greu, din cauza temperaturii, avură nopți crispate. Băiatul mai mare strigă de câteva

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
în vreme ce fălcile se mișcau mestecând în gol. Hergot oferi lui Gonzalv o băutură calmantă. În ziua când temperatura băiatului cel mare atinse o limită supărătoare și Hergot procedă la împachetarea bolnavului într-un cearșaf ud, Gonzalv fu auzit scâncind în odaia vecină: "Îmi mor copiii, ce mă fac eu?" Nici Hergot nu era de altfel mai puțin emoționat, cu toată banalitatea cazului; se vedea asta în felul cum se schimba la față. În momentul care i se păru mai critic ceru

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
ușurința cu care era eliminată aceasta, fără a face scandal și a reclama lui Hagienuș, exista și aci o explicație. Guvernanta nu era ușă de biserică și, între altele, copiii o prinseseră de câteva ori furând obiecte și cărți din odaia lui Hagienuș, fără a o denunța, căci în epocile de acalmie țiitoarea pândea toți pașii orientalistului și dădea informații copiilor. Hagienuș, om bătrân și cu slăbiciuni și tabieturi, suporta foarte greu lipsa auxiliarei sale și, inevitabil, mai devreme sau mai

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
dispăruseră. Ce mă privește pe mine? decise altă dată Ioanide, după o lungă meditație. Și eu mi-am croit viața singur!" Când însă își aduse aminte de Pica, se încruntă și-și schimbă filozofia. Ioanide avu ideea de a examina odaia lui Tudorel, de la etaj. Aceasta era mică, asemenea unei celule, cu un pat îngust, o masă simplă și un dulap de haine. O fereastră lată permitea luminii să inunde toate colțurile. Arhitectul nu găsi nimic deosebit în camera lui Tudorel

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
masă, un curs litografiat, o sticlă de cerneală; deasupra dulapului, un morman de jurnale, nici o carte, nici o hârtie. Pentru un student, cam puțin. În dulap nu se aflau decât haine și lenjerie. Ioanide știa precis că altădată Tudorel își umplea odaia cu fel de fel de fleacuri, fotografii, cărți, încît avu impresia hotărâtă că, înainte de a pleca, de astă dată băiatul își ridicase lucrurile, dereticând prin casă. Ce vrea să zică austeritatea asta? Unde-și ține obiectele? În pod, la altcineva

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
acoperită cu un postav verde, ce cădea în jos acoperind partea superioară a picioarelor. Ioanide ridică învelitoarea în sus descoperind sertarul și trase de el. Sertarul era închis, fără cheie. Arhitectul scutură din umăr și dădu să iasă afară din odaie. Dar se întoarse apoi din nou și se așeză pe pat. "Absența de interior e nefirească, reflectă el; băiatul ăsta are preocupări străine de ale noastre, pune tăcere chiar și în expresia fizică indirectă a persoanei sale. De ce a închis

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
prelat după îmbrăcăminte. Salonul plutea în ceață londoneză din cauza fumului de țigară, căci se vedea după numeroasele scrumiere pline cu mucuri că armenii fumaseră asiduu în timpul ședinței. Ioanide dădu să plece. Saferian îi făcu semn să stea, să treacă în odaia învecinată. Într-adevăr, musafirii se ridicară să plece. Fuseseră destui de mulți și, neavând scaune suficiente, unii stătuseră pe mormanele de covoare, nelipsite în casa lui Manigomian. Acesta nu-și condusese invitații până la ușă, din imposibilitatea de a se mișca

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
să-i spună arhitectului așa: "Domnule Ioanide, am venit să te rog să mă mai amîi puțin cu plata datoriei, fiindcă sunt foarte strîmtorat". Intrară deci în clădire și Suflețel vîrî capul pe toate ușile, să vadă ce este în odăi. Camerele de jos erau parchetate și zugrăveala era în curs. Gălețile de vopsele ședeau adunate pe jos, zugravii aflîndu-se probabil undeva în siestă. În fața celor doi se înălța o somptuoasă scară de piatră fără balustrada de fier, încă nemontată. Hagienuș

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
sprijineau pe grinzi foarte late de stejar și interiorul părea gata, ba chiar în curs de mobilare. Într-adevăr, Ioanide concepuse un număr de mobile specifice, fixate în pereți. Cu bastonul în mână, Suflețel băga capul pe uși, intra în odăi, ieșea, luîndu-și, cum îi era firea, aere misterioase, de aceea pășind fără zgomot. Când ajunse la ușa celei din urmă odăi, foarte largă, o sufragerie probabil, cu boaserie pe toată suprafața pereților, Hagienuș și Suflețel rămaseră pironiți locului. În fața unui

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
un număr de mobile specifice, fixate în pereți. Cu bastonul în mână, Suflețel băga capul pe uși, intra în odăi, ieșea, luîndu-și, cum îi era firea, aere misterioase, de aceea pășind fără zgomot. Când ajunse la ușa celei din urmă odăi, foarte largă, o sufragerie probabil, cu boaserie pe toată suprafața pereților, Hagienuș și Suflețel rămaseră pironiți locului. În fața unui geam deschis, Ioanide și Ioana ședeau strâns îmbrățișați, Ioanide ținând pe Ioana cu mâna stângă de mijloc și cu cea dreaptă

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
a fi foarte satisfăcută cu acest orar moderat și a nu da nici un semn de plictiseală. Când Ioanide o neglija din cauza ocupațiilor lui, se privea lung în uriașele oglinzi pe care le instalase arhitectul, vocaliza discret spre a controla ecoul odăilor, proba unele gesturi ale mâinilor și bustului ca într-o repetiție, uneori se arunca pe divan și citea, când nu dormea pur și simplu. Alteori dispărea pentru câtăva vreme acasă. Primul simptom de oboseală al arhitectului fu provocat de problema

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
era obișnuit să doarmă cu ele deschise, chiar și pe vreme relativ aspră, motiv pentru care nu petrecea noaptea în același dormitor cu doamna Ioanide. Numai ideea ferestrei închise îl sufoca pe arhitect, oricât de mare ar fi fost camera. Odaia în care dormea cu Ioana era G. Călinescu excepțional de vastă și aerată și fără mobile, afară de divan, dulapuri în perete și un fel de bancă fixă în apropierea geamurilor. Totuși Ioanide nu se gândi nicidecum să procedeze la recluziunea

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
în care dormea cu Ioana era G. Călinescu excepțional de vastă și aerată și fără mobile, afară de divan, dulapuri în perete și un fel de bancă fixă în apropierea geamurilor. Totuși Ioanide nu se gândi nicidecum să procedeze la recluziunea odăii, cu toată răcoarea de afară, și fu cu totul mirat când Indolenta, într-o cămașă foarte decoltată, prinsă cu șireturi pe umeri, ca și rochia de seară, maiestuoasă ca statuia Pallas Athenei, se îndreptă spre fereastră. - Dar ce faci? Întrebă

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
Arhitectul nu stătu mult la îndoială și chemă telefonic chiar un Conțescu, pe conferențiarul de patologie generală, cumnat cu Ermil și care era nu numai priceput, dar autoritar cu bolnavii recalcitranți. Ioanide, doctorul și madam Ioanide irumpseră pe neașteptate în odaia lui Tudorel, care se săltă în pat cu o grimasă de suferință. - Ce-i cu dumneata, stimabile, zise doctorul cu bonomie profesională, faci pe lăuza în pat? Și cu dosul mâinii pipăi un obraz împurpurat al lui Tudorel. - Puțină febră

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
tu, dar cer de la afecția ta să nu faci nimic înainte de a-mi spune și mie. - Bine! zise Pica zâmbind și sărută deodată pe Ioanide peamîndoi obrajii, plecând apoi din birou. "Freud, medita arhitectul umblând cu mâinile la spate prin odaie, este un mare dobitoc. Nu totul este libido. Ioana, Sultana făcând același gest n-au nici o analogie cu Pica. O fiică sărutând pe tată-său îl răpește de pe solul fiziologiei, aducîn-du-l la sentimentul de gravitate paternă." Analizând revelațiile Pichii, Ioanide

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
pahar cu apă, se trezi puțin din absența lui și constată că în vecinătatea sa nu se afla nimic comestibil sau ingurgitabil. Fu cam șocat că până la această oră nimeni nu insistase pe lângă el să mănânce. Se plimbă puțin prin odaie cu mâinile la spate, aruncă ochii spre dormitorul improvizat, a cărui ușă era deschisă, și zări pe Indolenta tolănită pe divan, cu un aer cam indispus. - De ce n-ai venit la masă? Întrebă ea. Arhitectul se afla cuprins din nou

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
avea dreptul de a fi un obiect de atenție din partea unei femei care pretindea a-l iubi? Îi veni un moment ideea, spre a lichida odată incidentul, să cheme servitoarea, care umbla prin sufragerie, strângând, să-i aducă ceva în odaia de lucru. Avu impresia că servitoarea interpreta incidentul ca o ceartă. Nu voi să suporte privirile ei stupide de înțelegere. Gustul de lucru îi pierise cu desăvârșire. Iritat, merse și se plimbă prin curte. Când se întoarse, Indolenta dormea cu

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
vorbă și face un contract. - Nu închiriază în numele lor, explică Suflețel. Contractul îl face... Suflețel se temu să spună numele persoanei contractante, părîndu-i-se teribil, și-l șopti pe rând în ureche la fiecare din cei doi, apoi, sărind drept în mijlocul odăii, cu mâinile înfipte în păr, defini situația paroxistic: - Bestiile apocaliptice! Mitraliera sau banii! Nu-i altăscăpare. Au să ne cumpere tot cu forța. Ce, poți să te împotrivești? - Bineînțeles, zise Gulimănescu căutând a adîncichestiunea, dacă ar exista o ofertă serioasă

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
Bogdan și ceilalți. Dar îi pândea un ciclon înspăimîntător. Nu este inutil a ne face o idee de modul de existență al celor trei Dioscuri. Panait Suflețel sculîndu-se dimineața nu se îmbrăca îndată, ci ședea în pat sau umbla în odaia foarte încălzită de o sobă de teracotă imensa, și el în cămașă de noapte, însă de o pânză țărănească de o grosime nemaipomenită (în timp ce a lui Hagienuș era de borangic și largă ca un talar). În așteptarea laptelui, Suflețel scotea

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
veșminte stropite cu aur sau bronzuri de Corint, și nici nu-și vopsesc lâna cu culoare asiriană; nu corup untdelemnul cu scorțișoară." - Cum vine asta, Iti (așa îndulcea Aurora pe Panait),untdelemn cu scorțișoară? Suflețel se învîrtea în cămașă prin odaie, pieptănîndu-și părul stufos și cărunt cu degetele. - Untdelemn cu scorțișoară, haine aurite, uși încrustatecu baga (testudine), lână colorată cu vopsea de Assyria, ehei! Lux roman, civilizație extraordinară! - Bea-ți cafeaua, Iti, că se răcește, îl îndemna Aurora. Suflețel sorbea o

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
orele nouă aproximativ, Suflețel îmbrăca o altă cămașă, din aceeași pânză țărănească, și punea pe el un costum de haine în ultimul stadiu al eroziunii. Astfel echipat de lucru, se așeza la masa de scris, care se afla exact în mijlocul odăii. Suflețel avea și el o slujbă la stat cu titlul de consilier, nefiind totuși obligat de a presta ore de serviciu, întrucît fusese delegat să întocmească un corp de inscripții latine din Dacia și referitor la Dacia și o culegere

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
farfuria cu prăjituri, pe care o transporta din dormitor. Suflețel scotea dintr-un dulăpior, practicat în raftul de cărți, un flacon de lichior și un păhărel de cristal gros și trăgea o dușcă. Numai după aceea se spăla bine în odaia de baie, săpunindu-se până la mijloc și emițând un zgomot țărănesc, un soi de sforăit, atunci când cu palmele pline de apă trecea prin dreptul gurii. În fine, se îmbrăca cu hainele de oraș, relativ largi, și se înarma cu bastonul

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
din muzica clasică. Fără a fi meloman, își nota numai producțiile de reputație stabilită (Mozart, Bach, Haydn, Beethoven) și asculta religios, cu ochii închiși, șoptind din când în cînd: "Minunat! Minunat!" Dacă concertul era început și Suflețel venea din altă odaie, mergea în vârful picioarelor. Și aci prestigiul capodoperelor cauza lui Suflețel o comoție morală, fără raport la valoarea muzicii în sine, dar emoția era tot așa de convulsivă ca și față de Georgicele lui Virgil. În rezumat, Suflețel, descendent de țăran

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
știu. Alt interogator, luat la domiciliu: - Numele dumneavoastră? - Maria Niculescu, maică. - Profesia? - Sunt văduvă, maică, de douăzeci de ani. - Imobilul e proprietatea dumneavoastră? - Da, maică, da' nu scot nimic, impozite mari, reperații,am o pensioară și ce cârpesc de la două odăi mobilate, în fund. - Mai aveți un chiriaș? - Aveam altădată, acum, de când am închiriat tânărului ăsta, le-a luat pe amândouă, că au ușă între ele. Înainte puneam un gardirop peste ușă. - De când este chiriaș Vlădulescu la dumneavoastră? - De la Sfîntu Dumitru

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]