5,154 matches
-
numitei Școli de la Palo Alto (II), în auto-organizare (III), în conexionism sau versiunea expresivă a inteligenței artificiale (IV), în mass-media expresive (V) și în concepțiile organismice ale noii științe organizațiilor (VI). I. Creatura "Bateson irigă teritoriul său printr-un Rubicon ontologic. Pe unul din cele două maluri, Pleroma, lumea atomilor și a bilelor de biliard. Pe celălalt, Creatura, lumea organizării vii și a evoluției care, prin natura lor, sînt comunicaționale"44. Creatura îl interesează pe Bateson, căci Creatura este comunicațională. Creatura
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
responsabilitatea unuia sau altuia într-o întreprindere. Dacă rețeaua nu ar avea drept fond originar această legătură cu corpul și cu arborele, fără îndoială că punerea în cauză a "surselor" și a "scopurilor" în circularitatea canalelor multibranșate arridica nesfîrșite probleme ontologice și de ordin moral... B) Un "și" al paradoxului Cum precizează Yves Barel 134, orice formă, fie ea socială sau biologică, naturală sau artificială, poate da loc la două viziuni, una care utilizează "fie" (acesta) "fie" (acela), și alta "și
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
științifică din angrenajul viziunii eminesciene. În realitate, cunoașterea multidisciplinară eminesciană sporește originalitatea gândirii poetice a autorului Luceafărului, fără a confunda planurile diferite ale poeziei și științei. După sociologismul proletcultist, se trecuse la extrema estetismului, prin aceiași ideologi, ignorându-se dimensiunea ontologică a artei. Pentru a surprinde o asemenea realitate, era nevoie de un spirit nu doar interdisciplinar, ci și de unul transdisciplinar. Pe acest nou teren vine cartea lui Theodor Codreanu Eminescu Dialectica stilului (1984), carte care a cucerit greu cetatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Papu. Nu are succes nici cu dosarul de intrare în Uniunea Scriitorilor, primirile fiind, de altfel, sistate de "sus". Începe să scrie despre autorii basarabeni, mai întâi despre Ion Druță, apoi despre Grigore Vieru și Mihai Cimpoi. Lucrează la Modelul ontologic eminescian. Începe colaborarea la revista "Luceafărul". În 1986 se stinge din viață un mare prieten, poetul Ion Alex Angheluș. 1989, august. În R.S.S. Moldovenească, aflată în plin proces de redeșteptare a conștiinței naționale, i se publică, în revista "Nistru" (devenită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Mircea Dinescu), pentru prima dată ia parte la întâlnirea cu scriitorii din Republica Moldova, în Casa Scriitorilor din Chișinău (președinte U.S.M. Mihai Cimpoi). Aderă la Societatea Scriitorilor "C. Negri" din Galați. 1992. Începe colaborarea la revista "Porto-Franco" din Galați. Apare Modelul ontologic eminescian, la Ed. Porto-Franco. Îngrijește vol. I.L. Caragiale, O făclie de Paști, în col. "Biblioteca școlarului", la aceeași editură. 1993. Pentru Modelul ontologic eminescian, i se decernează Premiul Societății Scriitorilor "C. Negri". Începe colaborarea la "Sinteze", "Literatorul", e redactor șef
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la Societatea Scriitorilor "C. Negri" din Galați. 1992. Începe colaborarea la revista "Porto-Franco" din Galați. Apare Modelul ontologic eminescian, la Ed. Porto-Franco. Îngrijește vol. I.L. Caragiale, O făclie de Paști, în col. "Biblioteca școlarului", la aceeași editură. 1993. Pentru Modelul ontologic eminescian, i se decernează Premiul Societății Scriitorilor "C. Negri". Începe colaborarea la "Sinteze", "Literatorul", e redactor șef adjunct la revista "Porto-Franco", unde susține "cronica literară" timp de câțiva ani. I se acordă Premiul pentru critică al săptămânalului "Literatura și arta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
șef adjunct la revista "Porto-Franco", unde susține "cronica literară" timp de câțiva ani. I se acordă Premiul pentru critică al săptămânalului "Literatura și arta", Chișinău, pentru 1992. 1994. Este onorat cu Diploma "Eminesciana 94", "pentru cărțile: Eminescu Dialectica stilului, Modelul ontologic eminescian și eseurile despre scriitorii basarabeni", acordată de U.S. și Biblioteca Națională din Republica Moldova. 1995. Se implică activ în organizarea sărbătoririi a 500 de ani de la ctitorirea, la Huși, a Catedralei Episcopale "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" de către voievodul Ștefan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
referă De Broglie, iar "scurgerea timpului său" se asociază cu referința eminesciană: "Resfirarea acestui ghem e timpul și esperiența". Este invocată și o reflecție în același sens din Sărmanul Dionis. Invenție și descoperire, București, Editura Cartea Românească, 1989 (fragment) MODELUL ONTOLOGIC EMINESCIAN, GALAȚI, EDITURA PORTO-FRANCO, 1992, COLECȚIA "STUDII EMINESCIENE" Ionel NECULA "Eminescu Dialectica stilului" Odată cu apariția volumelor semnate de Th. Codreanu și D. Vatamaniuc, Editura Porto-Franco din Galați inaugurează o nouă colecție exegetică de "Studii eminesciene" cu reale șanse de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eminesciene. A dat dovezi peremptorii în deslușirea tainițelor eminesciene. Lucrarea sa din 1985, Eminescu Dialectica stilului, a devenit din capul locului un reper hermeneutic pentru orice cercetător al fenomenologiei eminesciene. Deși a fost scrisă înainte de decembrie 1989, noua exegeză [Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992] a lui Theodor Codreanu a căpătat între timp, fără intenția expresă a autorului, alura unui veritabil manifest pro-eminescian vis à vis de multe detractări apărute în perioada post-decembristă. Căci iată, asistăm pe negândite, la o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu filosofia lui Heidegger, singurul care a încercat să recupereze înțelesurile primare ale filosofiei. Trecerea lui Eminescu printr-o baie heideggeriană devine imperativă. O mai propusese, înaintea lui Theodor Codreanu, Svetlana Paleologu-Matta în lucrarea sa din 1988 Eminescu și abisul ontologic, prima de acest gen în care se surprinde "uluitoarea asemănare a regândirii ființei la Eminescu și Heidegger, în perspectiva diferenței ontologice" (p. 44). Cartea lui Th. Codreanu este nu numai o prelungire a acestui demers, dar și o certificare, încă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
devine imperativă. O mai propusese, înaintea lui Theodor Codreanu, Svetlana Paleologu-Matta în lucrarea sa din 1988 Eminescu și abisul ontologic, prima de acest gen în care se surprinde "uluitoarea asemănare a regândirii ființei la Eminescu și Heidegger, în perspectiva diferenței ontologice" (p. 44). Cartea lui Th. Codreanu este nu numai o prelungire a acestui demers, dar și o certificare, încă una, a celui mai potrivit mod de exegeză eminescian. În lucrarea sa, autorul pornește de la statutul arheului eminescian concept îndelung tatonat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Paracelsus până la Schopenhauer și Heidegger. Nici Eminescu nu-l elaborează în toate articulațiile lui conceptuale, dar referințele asupra lui, atâtea câte a diseminat prin proză, prin manuscrise subsidiare și notații fugare, sunt suficiente pentru a-i conferi rang de principiu ontologic central în stare să "închidă într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, monumentul, calea de acces către ele fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian" (p. 24). Archaeus-ul eminescian umple golul "diferenței
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
central în stare să "închidă într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, monumentul, calea de acces către ele fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian" (p. 24). Archaeus-ul eminescian umple golul "diferenței ontologice" întrezărit de Heidegger între ființă și ființare, între conștiința în genere și conștiința individuală, aceasta din urmă încapsulând și zbaterile vulcanice ale inimii. "Physis este arché", va spune Heidegger, dar Eminescu avusese preempțiunea acestei înțelegeri înaintea gânditorului german căci "gândea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din urmă încapsulând și zbaterile vulcanice ale inimii. "Physis este arché", va spune Heidegger, dar Eminescu avusese preempțiunea acestei înțelegeri înaintea gânditorului german căci "gândea ființa ca și cum ar fi fost în preajma lui Heidegger" (p. 12). Th. Codreanu identifică în natura ontologică a Archaeus-ului eminescian o "triadă îngemănătoare"; "Archaeus, spune autorul, este ființa din trei pricini; 1) este în concept absolut (în-sinele); 2) din-sine, generator de lume; 3) este el însuși lumea materială" (p. 30). Unitatea conceptuală a arheului nu derivă din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ființa își va redobândi unitatea originară de-abia în gândirea lui Heidegger. Eminescu gândește și el, înaintea gânditorului german, la reconstrucția unității primordiale a ființei, dar demersul său se întemeiază pe conceptul Archaeus-ului, pe care-l ridică la "suprema demnitate ontologică", deci deasupra doctrinelor lui Kant și Schopenhauer. Se-nțelege că pentru relevarea acestui aspect Th. Codreanu face largi incursiuni în istoria filosofiei universale, reconstituie itinerariul dintre Upanișade, Platon, Kant și Heidegger, surprinde "încercările" spiritului de a-și recupera "în-sinele" dislocat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ontologia arheității, la acea "hieroglifă" inițială care sintetizează însuși spiritul românismului, oglinda originară ca embrion al stejarului. Esența arheității, spune Th. Codreanu, este încercarea, iar "numele încercării specifice omului este tocmai munca" (p. 53). Restituind muncii umane rangul de "principiu ontologic de întâia speță" autorul își trece discursul exegetic într-un alt registru de analiză, cel al "rațiunii practice". Archaeus-ul poporului român este factorul explicativ al istoriei și destinului nostru, dar și temei al devenirii și construcției naționale. "Munca este o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ar fi situat printre națiunile cele mai importante ale Europei" (p. 82). Aflat mereu sub zodia mesajului mioritic, al bunătății neprevenite și al omeniei generoase, poporul român a trebuit să suporte toate consecințele acestor derivate, vai! "defecte naționale" și "maladii ontologice". Aceste calități originare, în loc să ne asigure o istorie normală, ne-a deviat în subistorie și în discordie intraetnică. Firește, nu putem evidenția în această cronică toate concluziile din partea a doua a cărții, cea consacrată "rațiunii practice". Ele pot fi acceptate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
intelectuală (Schopenhauer, Hegel și mai cu seamă Kant) și a celei contemporane (Heidegger). Or, însuși Eminescu este un filosof, dacă nu chiar Filosoful și, precum se întâmplă în cazul unei personalități de prim ordin, el îi "influențează" invers, remodelează modelele (ontologice) propuse de ei, eminescianizându-i spectaculos. Mai poate fi vorba, prin urmare, de un pesimism și optimism, la el, de naționalism și conservatorism sau chiar reacționarism precum pretind noii detractori ai poetului? Bineînțeles că nu, vechile clișee eminescologice spărgându-se ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și conservatorism sau chiar reacționarism precum pretind noii detractori ai poetului? Bineînțeles că nu, vechile clișee eminescologice spărgându-se ca sticla sintetică atinsă în punctul ei vulnerabil. E și adevărul energic pe care-l impune cartea eminescologului Theodor Codreanu, Modelul ontologic eminescian, apărută la prestigioasa editură gălățeană Porto-Franco, în colecția "Studii eminesciene" care se anunță interesantă. E un volum scris cu inteligență, cu foc polemic, cu pasiune exegetică ce presupune, evident, erudiție interdisciplinară (fizica modernă nu este deloc neglijată în concertul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Este partea cea mai frumoasă și cea mai originală a demonstrației critice a lui Theodor Codreanu, care înlătură hotărât clișeele vechii mentalități sociologiste, sursieriste, sincroniste etc. Eminescu este el însuși în toate și prin arheitate el ne propune un model ontologic modern. Poetul nostru cunoaște ființa din și prin adâncurile ființei sale proprii. Kant sfârșește în agnosticism, adică în imposibilitatea cunoașterii lumii (lucrului în sine), Eminescu crede, însă, în încercare (methexis-ul, participarea lui Platon) în posibilitatea de a cunoaște spiritul universului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iese din sine și se-ntoarce în sine. Orice ființă e destinată ("destinațiune internă") călătoriei în cerc, încercării. Numai că fiecare își are o măsură a cercului. Cătălin și Cătălina au cercul strâmt" (p. 39). Acesta ar fi marele model ontologic eminescian, poemul filosofic al Ființei. Există, însă, și o mică ontologie eminesciană, derivată, modelată după "rațiunea practică", fiindcă Eminescu scrie și un poem publicistic al ființei coborâte în cotidianul practic, în transcedental (nu aventurat în transcendență). Astfel, omul este, fatalmente
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
teribilul, fenomen al mancurtizării din Basarabia stalinistă și brejnevistă" (p. 88). Un popor care nu are conștiința arheității, adică a trecutului, se poate trezi cu un gol etnic, care se poate forma și din cauza discordiilor inter-etnice, "mioritice". Invidia are rădăcini ontologice: cazul mitic al lui Cain sau cel baladesc al Păstorului moldovean care are oi mai multe. "Ion Druță, subliniază Th. Codreanu, l-a văzut pe ciobanul moldovean când nu mai are oi, când nu le are decât în cântec și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care ne prezintă un Eminescu poet al ființei în liniile directoare ale eminescologiei noi, un Eminescu poet al ființei naționale călăuz al mersului nostru de azi în istorie. "Moldova suverană", nr. 90, 15 iunie 1993 Sandra CRISTEA Theodor Codreanu: "Modelul ontologic eminescian" Cartea Dlui Theodor Codreanu Modelul ontologic eminescian, apărută la începutul acestui an la Editura "Porto Franco" din Galați, ni se pare a fi mai mult decât un nou studiu asupra operei eminesciene. Pentru că avem de-a face cu reluarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ființei în liniile directoare ale eminescologiei noi, un Eminescu poet al ființei naționale călăuz al mersului nostru de azi în istorie. "Moldova suverană", nr. 90, 15 iunie 1993 Sandra CRISTEA Theodor Codreanu: "Modelul ontologic eminescian" Cartea Dlui Theodor Codreanu Modelul ontologic eminescian, apărută la începutul acestui an la Editura "Porto Franco" din Galați, ni se pare a fi mai mult decât un nou studiu asupra operei eminesciene. Pentru că avem de-a face cu reluarea unei direcții de cercetare a teoriilor elaborate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atentă, o ontologie a ontologiilor, de tipul meditației heideggeriene asupra ființei. De altfel, apropierile de Heidegger sunt numeroase și Dl Codreanu le pune în evidență convins fiind, ca și d-na Svetlana Paleologu-Matta, la a cărei lucrare "Eminescu și abisul ontologic" face referire, că "... abia cu înțelegerea lui Heidegger va progresa înțelegerea lui Eminescu". Delimitările lui Eminescu de concepția lui Schopenhauer și apoi de criticismul kantian sunt, de fiecare dată, despărțiri sporitoare (în sensul dat de Noica acestui termen), gânditorul român
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]