5,945 matches
-
pentru ca să nu sufere. Totdeauna, și înainte să fiu arestat și de mic copil, am spus că, atunci când voi avea un copil, voi fi un părinte model. Ar însemna s-o iau de la capăt! În fine... E-o chestie legată de orgoliu, care mă oprește să sun, să insist acum. Fiindcă nu vreau să cerșesc nimic. Mi s-a declarat de mii de ori, fără să cer, iubire, dragoste și toate celelalte, și acum nu mai e nimic. Oricum, nimic nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ceream tainul. Dacă îi dau un pachet de țigări mai ușor se simte el și împarte cu mine. S-a ieșit vorbe că se dă cu camătă, că să dea din pachet. Nu-mi place asta. Nu-mi plătesc eu orgoliu’ la un pachet de țigări. Am optsprezece penitenciare umblate în țara asta și pentru un pachet de țigări să-mi aud vorbe... liniște să fie. Te înțelegi cu o sută de oameni. Le spuneam dimineața, aveam brigadă de o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
poetes modernes“), în Facla, anul V, nr. 11, 15 octombrie 1913, Vinea refuză atributul de „whitmaniști” poeților tineri ai Franței (sînt citați Jules Romains și Ch. Vildrac). Whitman „formulează legi, enunță adevăruri în cuvinte mîndre și mărețe. Cîntă expansiunea și orgoliul, vede clar și e liniștit. E lucid, sănătos, robust și sincer. Dar nu se ocupă deloc de regulile artei”. Dimpotrivă, poeții francezi „dau o deosebită atențiune alegerei cuvîntului. Prin aceasta ei se apropie (...) mai cu seamă de Baudelaire”. Distincție corectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simulația găunoasă a criticii” („Pictorul M.H. Maxy...“). În comentariul despre „Noua expoziție a lui Marcel Iancu“, colegul de la Contimporanul este așezat alături de alți avangardiști români „universalizați”, „precursori” puțin (re)cunoscuți în țară. Un argument de autoritate menit să acționeze asupra orgoliului național și a complexului de inferioritate locală: „Marcel Iancu a fost printre puținii români cari, asemenea lui Brâncuși, lui Pascin, lui Segal, nume atît de insuficient cunoscute în țara lor de baștină, s-au înscris în străinătate alături de precursorii artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O internațională intelectuală a luat ființă, pe nesimțite, fără congrese, fără programe, fără fonduri de propagandă, și din frămîntarea acelorași nevoi, sub imperiul aceleiași chemări și-a împlîntat, înainte, limpede, idealul”. Pentru ca în final să asistăm la o afirmare a orgoliului național în materie de avangardism (privit ca expresie supremă a sincronizării): „Artiștii români și-au spus la timp, și printre cei dintîi, cuvîntul. Niciodată, în istoria țării, nu s-a mers astfel, în pas cu vremea”. O deplasare oarecum similară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pastișul” formelor occidentale, deplîngînd discontinuitatea și „minoratul” istoriei românești, lipsa unei limbi de circulație și lipsa unei tradiții culte autohtone. Dacă însă Fundoianu alege să depășească provincialismul/minoratul cultural, părăsind „colonia” românească pentru mult-visata Franță, Vinea optează - „centripet” - pentru stimularea orgoliului local „modernist”: „În ceea ce privește însă modernismul afirmat mai ales de la 1917 încoace, el e, colac peste pupăză, în contrast cu întreaga noastră literatură și artă de la 1800 încoace — e un modernism de EXPORT. Pentru întîia dată am dăruit ceva străinătății care recunoaște”. Demersurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spune, pe măsura României de după 1918, țară „în care răsună, legitim, patru limbi”: „Fondul comun al trecutului nu sînt regii și faptele de arme cari se șterg ca un zgomot și ca un spectacol. Nu sînt nici urile timpului, nici orgoliul lui deșert. Sînt ceea ce n-avem aci. O tradiție, adică, și o avuție culturală care a prefăcut sufletele, în parte, și a pregătit un caracter unanim ce determină tendințele, fără să le limiteze”. Antitradiționalist, angajamentul lui Vinea în promovarea modernității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care Sturm-ul o făcea Contimporanului (faptul poate fi de altfel constatat și din consultarea colecției). Criticul se înșală însă exemplificînd culminarea acestui „interes reciproc” prin „închinarea unui întreg număr literaturii române moderne” de către revista berlineză. Am văzut de ce... Accentele de orgoliu/complex „localist” ale Contimporanului nu se regăsesc în paginile celorlalte publicații de avangardă ale anilor ’20 (Punct, 75 HP, Integral, Urmuz, unu ș.a.). Subintitulată „Organ al mișcărei moderne din țară și străinătate”, Integral are, pe lîngă redacția de la București, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „Notițe“ din numărul 5 al revistei, redacția Integral publică un credo în limba franceză, în care își afirmă internaționalismul artistic integral. Dincolo de exclusivismul comun, diferențele în raport cu mai vechea declarație de intenții a Contimporanului sînt semnificative prin absența accentelor de orgoliu național: Il est vrai qu’il faudra encore du temps jusqu’a l’unanime compréhension des courant activistes modernes; pour cela, il faudrait supprimer le prejugé seculaire d’une art enfermé exclusivement entre les frontiéres d’une nation. (...) Les amis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
judecății de valoare și a atitudinii deschise”, de o politețe elogioasă dusă uneori pînă la umilință „ipocrită”, comprehensiv și eclectic pînă la vagul criteriilor, excesiv de generos cu autorii minori, manierist impresionist furat de „arta broderiei”, afectînd „sfieli de poet” în locul „orgoliului de judecător”. Există, în fapt, două modele complementare și, uneori, opuse; pe de o parte, un model clasic, „viril” și paternalist, al criticului magisterial, „autoritar”, model bazat pe ierarhizare discriminativă, idei generale/teoretice „globale” și ordonatoare, vocație a întemeierii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este în esență un act erotic — în sens platonic, de entuziasm vizionar - și actul critic trebuie să fie de aceeași esență erotică”. Pentru a-și cultiva disponibilitatea receptivă față de „noutatea poetică”, criticul - afirmă Boz - trebuie să-și pună între paranteze orgoliul „intelectualist” al autorității: „în căutarea unor noui continente poetice, trebuie lăsat acasă tot orgoliul de intelectualitate, pentru a surprinde cît mai mult din timbrul nou al sunetului din poemă”. Respingînd atitudinea magisterială, autorul se declară nu un judecător, ci un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
critic trebuie să fie de aceeași esență erotică”. Pentru a-și cultiva disponibilitatea receptivă față de „noutatea poetică”, criticul - afirmă Boz - trebuie să-și pună între paranteze orgoliul „intelectualist” al autorității: „în căutarea unor noui continente poetice, trebuie lăsat acasă tot orgoliul de intelectualitate, pentru a surprinde cît mai mult din timbrul nou al sunetului din poemă”. Respingînd atitudinea magisterială, autorul se declară nu un judecător, ci un însoțitor empatic al celor ce vin; semnificativă (în sensul ceva mai sus menționat) este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spațiile și în toate timpurile”, o reproducere „pînă la incredibil” a realității, o „oglindă a existentului”... Fiecare fabulă urmuziană „e o capodoperă și o operă deschisă”. Încercînd, pesemne, să împace toate „taberele” culturale, autorul ține să se delimiteze... nuanțat de orgoliile protocronismului: „E foarte greu să demonstrezi, ca scriitor de limbă locală cum este în fond limba română, că ideea cutare sau cutare stil au fost lansate de un scriitor român înaintea unui confrate francez sau britanic”, invocînd, ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
respinși la început, percepuți adeseori drept lipsiți de „rădăcini” și ostili tradiției locale, nevoiți - din dorință de recunoaștere internațională ori din motive de persecuție politică sau, după caz, etnică - să se expatrieze, unii dintre ei au devenit, retrospectiv, motive de orgoliu național grație succesului extern. Justificată cîtă vreme se exercita împotriva unei burghezii „condamnate de Istorie”, insurgența contestatară a avangardiștilor apărea inutilă și depășită în condițiile regimului comunist, antiburghez prin excelență... Recuperarea estetică a avangardismului interbelic nu a fost lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
una ca asta? La urma urmei, sunt fată. Dacă îmi place un bărbat... — Există și așa ceva? — S-ar putea. Îi făcea o deosebită plăcere să-l vadă bosumflându-se. Știindu-l mâhnit, simțea o nevoie și mai arzătoare să rănească orgoliul acestui pui de nobil îngâmfat. — Cine? întrebă el cu voce spartă. Doar nu-i vorba de francezul acela, sper. — Francezul? — Da, Monsieur Gaston. Tomoe a râs cu atâta poftă, că s-a întors și chelnerița spre ea, uimită. Până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Uneori, nu era decât nisip. Alteori, în acest nisip scânteiau scoici umede. Dar de fiecare dată numai la suprafață, în lumina zilei, putea să aprecieze ceea ce strângea în pumn. ― E clar că, umilindu-te, Inchiziția a stârnit în tine un orgoliu diferit de al nostru. ― Altfel mă uit acum la colinele acestea, deși le-am străbătut de atâtea ori. Și altfel îmi apare și soarele, răsărind peste vârfurile umede ale chiparoșilor. ― Poate că acesta e singurul destin: ceea ce ținem minte. XIX
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
urmă te-am întîlnit și ți-am spus că există oameni a căror glorie a ieșit din suferință, însă aceasta nu justifică suferința. ― Am auzit păreri că adevărata operă a lui Giordano Bruno nu sunt scrierile sale în latină, ci orgoliul cu care a sfidat Inchiziția. ― Cine spune asta? ― Lumea. Și tot ea spune că acel rug va influența istoria omenirii mai mult decât o bibliotecă întreagă. De altfel, ca și moartea lui Socrate. ― Dar de ce trebuia ca ei să moară
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Un nimeni. Nu reprezentam un pericol ca tine. Și tocmai pentru că sufletul meu era închircit de frică, te-am admirat de-a lungul polemicii tale cu iezuiții. M-au încîntat inteligența și verbul tău mușcător. Mă simțeam, cumva, răzbunat, prin orgoliul tău, pentru toate umilințele pe care le-am îndurat fără să zic nimic Ce orgoliu frumos aveai atunci, Galilei! Erai viclean ca o vulpe și agil ca un tigru. Știai să faci o plecăciune în așa fel încît toată lumea să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de frică, te-am admirat de-a lungul polemicii tale cu iezuiții. M-au încîntat inteligența și verbul tău mușcător. Mă simțeam, cumva, răzbunat, prin orgoliul tău, pentru toate umilințele pe care le-am îndurat fără să zic nimic Ce orgoliu frumos aveai atunci, Galilei! Erai viclean ca o vulpe și agil ca un tigru. Știai să faci o plecăciune în așa fel încît toată lumea să priceapă că-ți băteai joc de ei și că sub vorbele tale smerite se ascundea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
tine, să simțim dogoarea rugului. Ne-am fi dat înapoi mult înainte. Dar, undeva în sinea noastră, am crezut tot timpul că există oameni puternici, și azi, care au un spirit de sacrificiu mai mare decât al nostru și un orgoliu care să nu se teamă de nimic. Inchiziția ne-a umilit prea mult prin frica pe care a generat-o. Aproape instinctiv, am avut nevoie să-i opunem un orgoliu sfidător, care să ne răzbune și să-i dea peste
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
spirit de sacrificiu mai mare decât al nostru și un orgoliu care să nu se teamă de nimic. Inchiziția ne-a umilit prea mult prin frica pe care a generat-o. Aproape instinctiv, am avut nevoie să-i opunem un orgoliu sfidător, care să ne răzbune și să-i dea peste nas. Mult timp, tu ai jucat acest rol. ― De unealtă a voastră. ― De unealtă a disperărilor noastre, dacă vrei. Nu-ți imaginezi cum erau comentate polemicile tale cu iezuiții. Cu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
urmă, a retractat retractarea. După ce a ascultat sentința în genunchi, a țâșnit în picioare și le-a strigat judecătorilor: "Teama voastră, dîndu~mi această pedeapsă, e mai mare decât a mea care va trebui s-o îndur". Așezată alături de acest orgoliu sfidător, umilința mea pare de-a dreptul jalnică. Ea cheamă doar disprețul, nu-i așa? ― Nu, Galilei. Tu ai preferat să trăiești. ― Nu m-am ferit să consimt că tot ce sper eu se leagă de partea din mine care
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
care-l credeam a fi monofizit. Mânuia de zor un penel, dar de data asta acoperea cu alb tot ceea ce hașurase cu ocru. - Ce mai faci? l-am întrebat intrând în biserică. - Încerc să mă lecuiesc de înfumurare și de orgoliu. Și tu ce mai vrei de la mine, Stiliano? Cuvintele mele nu sunt în stare să-ți aline durerea. Pe-atunci nu știam prea multe despre Garibaldo; întrebând pe unu și pe altul, am aflat că mulți țărani se adunau sâmbăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cel puțin cinci. Sigur a fost vorba despre focuri de pistol? — Ei bine, n-aș putea băga mâna În foc, Își retrage cuvintele vecinul - era destul de Înfundat, ca și cum ar fi pus, știu eu, o pernă. Apoi, Într-o răbufnire de orgoliu, adaugă: — Dar oricum, eu vânez becațe, știu cum sună un foc de armă. Iar ea striga ajutor, ajutor, ajutați-mă. Nu am visat. — Și apoi a ieșit cineva? — Nu, nimeni. Aș fi auzit ușa Închizându-se. Aici se aude totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să se mai Întoarcă. Și nici el. Mângâie plicul din buzunarul hainei. Adio. Amintiți-vă de noi așa cum eram la Început, când eram fericiți. Nu scrieți prea multe minciuni. Arătați puțin respect. Și milă, dacă puteți. Îi iert, totodată, și orgoliul inutil. Sărmana Emma, frumoasă În ultima ei zi, așa cum n-a mai fost de ani de zile - neștiutoare, palidă, nehotărâtă, cu eșarfa portocalie atingând trotuarul, mâinile subțiri ce sâcâie Într-una fermoarul poșetei: voia s-o deschidă ca să fumeze o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]