3,728 matches
-
și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu (Efes 6, 14-17). Platoșa, destinată să protejeze pieptul și spatele soldatului, a fost aleasă de Apostol pentru a simboliza credința și dragostea care apără inima creștinului de orice afecțiune păcătoasă; coiful, care acoperea capul și promitea o anumită siguranță soldatului avântat în luptă, era considerat instrumentul cel mai indicat să exprime speranța pe care o nutrește creștinul, încrezător în promisiunile lui Cristos; încălțările militare, folosite să protejeze picioarele și gambele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vinovați. Nota caracteristică a creștinului constă în identitatea sa de fiu al păcii (cf. Lc 10, 6; cf. 1Cor 6, 7) în sens mistico-spiritual și social; folosirea armelor de către soldatul lui Cristos ar fi putut să contribuie la apariția sentimentelor păcătoase în sufletul său. Printr-o serie de paradigme, Tertulian, în De corona, 11, 3, ia în considerație obligațiile unui soldat aflate în contrapoziție cu cele ale creștinului practicant, prezentând incompatibilitatea acestora: a) statio militară, ca obligație de santinelă, era opusă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
civilizației romane. Asemenea lui Augustin, considera că războiul nu este rău în esența sa pentru că Dumnezeu se slujește de acesta în scopurile sale misterioase. Vedea în război o armă eficientă în mâna lui Dumnezeu pentru a-l pedepsi pe cel păcătos și mai ales pe cel care persecută Biserica, după cum mărturisea Lactanțiu în Despre cum au murit persecutorii. Moartea violentă a persecutorului este răzbunarea lui Dumnezeu care coboară inexorabil din cer, prezentată de Ieronim într-o magnifică sinteză istorică despre sfârșitul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui Constantin (306-337), căzuți aproape toți sub sabia dușmană, datorită greșelilor lor. Nici unul dintre persecutori nu a fost cruțat, iar sabia barbarilor și a celor răzvrătiți, a devenit sabia dreptății divine, care dăinuie și pe pământ, îl tolerează pe cel păcătos, dar pedepsește învârtoșarea sa în răutate. Zile înfricoșătoare au pătimit creștinii sub domnia lor: ruine, masacre și violențe comise într-o ascensiune înfiorătoare. Numai timpul le poate uita și că nu știa dacă era bine să-i plângă pe cei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
este dragostea.” (S. Guitry) Dragostea care corupe adesea inimile pure purifică inimile corupte. (Dragostea Îl poate abate, la un moment dat, din drumul său chiar și pe un puritan, dar tot ea Îl poate face pe un om știut drept păcătos să aprindă candelă În biserică.) „Frumusețea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care ești gata să-l faci pentru el.” (J. Galsworthy) „O, puternică iubire! Într-o privință faci din bestie om, și-n alta, din om bestie.” (W
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
făină. (Un astfel de om, care face lucrurile pe dos, ajunge cu timpul să se priveze de bunuri de strictă necesitate și să se Încarce, În schimb, cu tot felul de lucruri mai puțin folositoare.) Morală, moravuritc "Morală, moravuri" Gura păcătosului adevăr grăiește. (Cel care se complace să trăiască În greșeală, În păcat nu are o reprezentare a „binelui” - a ceea ce este În concordanță cu adevărul sau cu normele moralei sociale - și de aceea, chiar dacă ar vrea la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sămânța plăcerii”.) Vorbind despre Îndatoririle Înalte și responsabile pe care trebuie să le avem fiecare față de viață, N. Steinhardt a surprins rolul deosebit pe care-l are „suferința” pentru obținerea elevației spirituale: „...În operația Îndreptățirii, Domnul Îi spune mortului (adică păcătosului): trăiește! Apoi, după ce l-a scos din păcat, cu alte cuvinte din moarte, și l-a chemat la viață, tot El Îi spune celui acum viu: mori! Păcătosul căit - fostul mort, care a fost chemat la viață - urmează acum să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pentru obținerea elevației spirituale: „...În operația Îndreptățirii, Domnul Îi spune mortului (adică păcătosului): trăiește! Apoi, după ce l-a scos din păcat, cu alte cuvinte din moarte, și l-a chemat la viață, tot El Îi spune celui acum viu: mori! Păcătosul căit - fostul mort, care a fost chemat la viață - urmează acum să moară la cele lumești. «Sub aceste două determinări, și nu sub vreo alta, trebuie să fie trăită viața creștină.» Iată, Întreagă, dialectica lui mors et vita; Întâi te
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ceva bun. Tot răul Înspre bine. („Omul - spune un alt proverb - din greșeală Învață.” De asemenea: „Orice pagubă este o Învățătură”.) „Nu există nici un rău În care să nu fie și ceva bun.” (Pliniu cel Bătrân) „Oricât ar fi de păcătos omul, tot are Într-Însul un dram de căință.” (M. Sadoveanu) Întrebarea moarte n-are. (Cel care, din orgoliu, nu Întreabă nu ajunge departe: „Cel care Întreabă trece muntele; cel care nu Întreabă rătăcește drumul”; „Te Întreci În greșeli și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
el cândva). Μ Fiecare dispune de un spațiu al libertății interioare: putem alege faptul păcatului sau pe cel al datoriei morale. Fiecare folosește așadar În felul său libertatea deciziei actelor sale: din om liber poți Însă deveni sclav prin folosirea păcătoasă a libertății! Μ Drumul cel mai scurt spre obținerea desăvârșirii este - spun filosofiile existenței - cel prin greșelile și căințele proprii. Μ Cel care consideră că simplele scuze sunt suficiente pentru a repara nedreptatea făcută cuiva dovedește că este superficial, În
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
urmare, nu oricine o poate acorda. Ba mai mult, apreciază că nu există muritor care să Întrunească pe deplin condițiile acestei autorități morale, astfel că iertarea ar trebui să reprezinte doar un apanaj divin. Noi credem totuși că oamenii, deși păcătoși, pot și trebuie să-și acorde iertări: pot, pentru că sunt În stare să Învețe din greșelile lor și ale celorlalți, și trebuie, pentru că numai așa Își pot spori responsabilitatea unul față de celălalt. Μ Unde este sinceritate, există și adevăr. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cinstitului să accepte să cineze cu un hoț sau cu un ticălos, decât acestora din urmă cu un om al milostivirii și al dreptății. Aceasta pentru că cinstitul are siguranța de sine, dată de Însăși ținuta sa morală, pe când hoțul sau păcătosul simte pericolul vocației cinstitului de a-l face să renunțe la deprinderile sale și să pășească pe o cale mai bună În viață. Μ Pe seama Învingătorului se pun, de obicei, multe merite, dar poate că singurul lui merit adevărat nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cf. Lucian Blaga, Zări și etape, 1990). Μ Sunt nu numai suferințe post factum, ci și suferințe ale anticipării, mult mai importante decât primele, deoarece prin ele omul dovedește că se poate rușina sau Îngrozi de acel lucru necuviincios sau păcătos pe care, din grabă sau din ură, ar putea să-l facă la un moment dat. Cel care-și cultivă aceste suferințe ale anticipării este ferit de a le mai trăi pe cele post factum, care uneori sunt Într-atât
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai citesc paginile care ar trebui să mă otrăvească. Comedia se naște În acele komas, sau În satele țăranilor, ca o sărbătorire veselă după un prânz sau după o festivitate. Nu povestește despre oameni renumiți sau puternici, ci despre ființele păcătoase și caraghioase, nu ticăloase, și nu se sfârșește cu moartea personajelor. Provoacă ridicolul, arătând defectele și viciile oamenilor obișnuiți. Apoi Aristotel vede Înclinarea spre râs ca pe o forță bună, care poate avea și o valoare de cunoaștere, când prin
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
demnitate subzistă în temeritățile pe care le emite, Constantin Popa își asuma, s-ar putea spune, riscurile unui disident. Un disident virtual. Muiate într-un amalgam de sarcasm și îndîrjire, săgețile unei reflexivități active țintesc, dincolo de o anume structură politică păcătoasă, către umbrele și sincopele unui destin istoric, vizează slăbiciunile și rătăcirile unei colectivități cu vocația resemnării. Cîți au crezut sau, pentru confortul lor interior, s-au prefăcut a crede "cacealmaua" cu "bau-bau-ul" roșu? Porecliții au știut, cu geniul lor malefic
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Octav: Asta e! Groparul: Dă-o s-o duc la gropari. Octav: Nu se poate, trebuie la număr. Ce, ne jucăm?! Groparul: Numai după ce scapi de teroarea utilului... ți se rupe de toate idealurile, de toate scopurile și mai ales de păcătoasa dragoste de tine... și de viața ta. Numai atunci poți spune că, parcă, parcă, ești la începutul libertății... la începutul drumului... Octav: Și ce mai trebuie ca să și parcurgi drumul...? Groparul: Să nu fii obsedat de libertate... Atât... Știi de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
P. unu: Iubitule, păi ce vrei tu, miroase a smirnă și tămîie, a strană..., a spovedanie... Gh. P. doi: Poate că da... Gh. P. unu: Păi, atunci, dacă-i vorba de spovedanie, s-o facem cum trebuie... Deci, tu ești păcătosul, da? Bun... Vino, stai colea, cuminte, ascultător și... răspunzător... Eu sînt preotul... și o să stau aici... stai puțin... (improvizează, pe miniscenă, un mic perete despărțitor, își ia și el un scaun) Așa, ia zi-i, fiule... Zi-i ce ai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Americii. Alături de meschine interdicții, alături, pe de altă parte, de Biblie, puritanii au impus sclavagismul, „eradicarea vieții interioare”, rasismul, pe senatorul McCarthy, „controlor public al gîndirii fiecăruia” și pe „magistratul texan Kenneth Starr, fiul lui Dumnezeu.” Pentru Pascal Quignard modernitatea, păcătoasă din atîtea motive și de păcate adevărate, Începe cu secolul XVIII, cu Luminile, cu Aufklärung. De-atunci, oamenii Își pierd memoria, Își pierd mințile, Își pierd, spun eu facînd aluzie la cineva, măsura. Dar nu pe pierderea măsurii insistă scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de spirit a unui francez care știa/ întotdeauna ce are de făcut și care spunea: când nu știu ce să fac, mă sui în pat)". Amintirile cresc dintr-o interiorizare proustiană; desprindem obsesiva ființă cu mâinile reci, inerte, cu ochii obosiți sau păcătoși, într-un decor nedefinit: ("Curte Iarna"). Încă din primul volum apare obsesia morții, similară cu orbirea, cu întunericul, care se lasă "și înconjoară" totul. Așa cum spune lucruri banale despre viață, va spune lucruri banale și despre moarte, dar care ascund
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ai lăsat să-ți ia din buzunar, să-ți fure scrisoarea... Cetățeanul: Ei! Nu face nimica, poate mai găsim alta... Tipătescu: Lasă-mă să vorbesc... pentru că ești... Cetățeanul: Lasă-mă să vorbesc... pentru că ești... Cetățeanul: Alegător... Tipătescu: Nu... bețiv... vițios... păcătos. Zoe: Fănică!... Tipătescu: Da, bețiv... uite și acuma ești turmentat, ești băut... (Cațavencu râde.) Cetățeanul: Aș! Tipătescu: (cu dezgust) Uite, nenorocitule! Miroși cale d-o poștă... (îl împinge.) Cetățeanul: (șovăind) Ăsta este mirosul meu naturel... Tipătescu: Miroși a rom... Cetățeanul
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
umană, creație a lui Dumnezeu, este inseparabilă de divinitate, prin iubire. În creștinism, omul nu mai este singur, ci Într-o permanentă relație de comuniune cu Dumnezeu (arhetipul Tatălui creatoră. Iubirea este mai puternică decât păcatul. Din acest motiv, persoanei păcătosului i se deschide perspectiva mântuirii, a salvării și a purificării sale sufletești, morală și spirituală, pentru a-și putea redobândi starea sa originară. Omul nu poate fi distrus, fiind creația lui Dumnezeu. El poate cădea prin păcat, dar se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
rug în timp ce necredincioșii sunt puși în libertate. Aceasta este înspăimântătoarea realitate de la Inchiziție la Reformă, domnie a terorii negre în epoca lui Galilei și a ereticului Tommaso Campanella, ei înșiși aflați frecvent în grave contradicții cu Biserica Catolică. Sfinți și păcătoși deopotrivă se învârtesc în cerc și levitează: diferența rezidă în motivele lor. Nimic nu era cum părea să fie: totul era ascuns sub vălurile duplicității și înșelăciunii. Zenon nu vede nimic acasă la Bruges. Numai locurile îndepărtate, comparate și puse
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
un teritoriu poetic în interiorul căruia este greu să mai decupezi o fâșie originală. Ștefan Amariței apelează, de altfel, la o simbolistică ușor de recunoscut: Dumnezeu este văzut ca un "porumbel sau ca puiul de cerb, peste munți și peste văi", păcătosul este ca "oaia cu lâna de aur, înfulecată pe nerăsuflate de lupul veșnic flămând", glasul lui Dumnezeu este "clopotul ce răsună peste munți și peste ape" etc. Construit, la fel, previzibil, pe o serie de antinomii comune unei asemenea literaturi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pilaștrii zăceau sparți;/ miercuri,/ eram strâns în cercuri;/ joi,/ închis în buduroi/ intrai pe pământ varvar;/ vineri, gol, fără stihar,/ sâmbătă, în ierihon,/ eu în strană, ea-n amvon./ Prin tălmaci de la fanar,/ îmi plâng soartă și amar:/ sunt un păcătos morar/ într-un crin lângă eden/ și-al fantasmelor polen/ macin, doamnă, din amor/ pentru-ocnașii din Alcor/ și-n cățuie iau uium/ numai gloria de fum" (Paianjenița). Îndrăgostitul orf(e)ic este mai puțin îndrăgostit de obiectul propriei cântări și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
della Mirandola (1486). Ideile de demnitate și libertate se cheamă una pe cealaltă: omul este demn a fi liber, iar exercitarea libertății este necesară propășirii sale. În acest sens, umanismul nu este incompatibil în principiu cu Creștinismul, unde omul, chiar păcătos, este asemenea chipului lui Dumnezeu și cununa Creației. Va deveni totuși antinomic acestuia în măsura în care omul se va afirma ca fundament al oricărei valori și își va asuma misiunea de a-și lua destinul în mîini, iar apoi de a-și
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]