KorAP: Find »[drukola/base=pernă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...212 >

5,290 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

dumneavoastră în acea seară? Întrebarea era absurdă, dar mi se spusese că el era singura mea speranță. Am încercat să mi-o amintesc pe soția mea ridicându-se din pat, luând cartea de pe noptieră și rezemându-se la loc pe perne. Am încercat să îmi amintesc volumul așezat pe chenarul de satin albastru al păturii electrice. Nu era una dintre cărțile acelea pe care obișnuia să le citească în liceu, groase și cu cotoarele tocite de atâta răsfoit, pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
pe care le considera nerezonabile, deși nu pot să văd nimic nerezonabil în a o ruga pe asistentă să liniștească un copil care plânge. Este treaba ei, pentru Dumnezeu! —A trecut pediatrul pe aici, îmi spuse și se rezemă de perne. Voia să știe de circumcizie. I-am spus că vrem fără ceremonia religioasă. Vrem doar să facă o intervenție chirurgicală, el sau unul dintre rezidenții lui. —Unul dintre rezidenți? — Uneori o face un rezident. Eu n-am nimic împotrivă. Atâta timp cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
nu fim nevoiți să trăim calvarul acesta.“ Jurnalul Annei Frank, 26 mai 1944 15tc "15" M -am trezit brusc. Pe noptieră, acele albe ale ceasului tăiară o bucată mică din noaptea care trecea. 5:20. Mi-am răsucit capul pe pernă. Madeleine dormea în poziția în care stătea adesea acum, cu spatele la mine, genunchii îndoiți și ținându-se în brațe în semn de consolare. Visa oare la băiatul care a pășit în casa părinților ei și care vorbea limbi pe care ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

aceluiași deget Împungând cu exact aceeași mișcare labiile Yaelei. Imediat căzu pradă bănuielii că era mințit și Înșelat, că Yael se ascundea de el În dormitor, plângând pe Înfundate, cu hohote neauzite care Îi scuturau umerii, Înăbușindu-și lacrimile cu perna, așa cum plângea uneori În timp ce făceau dragoste sau așa cum plângea Dimi uneori, fără să scoată un sunet, când i se făcea vreo nedreptate lui sau părinților săi sau lui Fima. Într-o țară civilizată, continuă Fima, Împrumutând, fără să-și dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Încă dator să-i explice ce Îl adusese aici În seara asta. Dar În loc să se ducă În birou, ajunse În dormitor, unde o lampă mică de noapte arunca o lumină caldă, roșiatică. Văzu patul mare, deja pregătit pentru noapte: două perne identice, două pături albastre Înfățate În cearșafuri de mătase, două noptiere, pe fiecare din ele odihnind câte o carte Întoarsă și deschisă, și Își Îngropă mai Întâi obrazul, apoi tot capul În cămașa de noapte a Yaelei. Își reveni imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
doar să te fac să râzi puțin. Vrei să-i imit pe Șamir și pe Peres? Nu vreau nimic. Ți-am spus deja de trei ori. Fima propuse În zadar o poveste de aventuri, jocuri pe calculator, glume, bătăi cu perne sau domino. Ceva apăsa sufletul copilului, dar toate Încercările lui de a-l descoase despre școală, dupăamiaza petrecută la vecină, oboseală, dureri de burtă, programul spațial al Statelor Unite nu reușeau să scoată din gura lui Încleștată decât aceleași cuvinte: „Destul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
nu ți-e bine. Unde țineți valiumul ăla? Spune-mi, te rog. Dimi se retrase de sub mângâiere, ca o pisică a cărei odihnă a fost deranjată, porni cu pași ușori spre celălalt fotoliu și se ascunse sub trei sau patru perne, până nu i se mai văzură decât capul și pantofii. Ochii lui nu Încetau să clipească În spatele ochelarilor cu lentile groase. Fima, a cărui Îngrijorare devenea de-acum panică profundă amestecată cu un Început de furie, spuse: Mă duc să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
sine Înțeles, pe care doar un orb sau un tâmpit nu l-ar face acum. Dar care e acest lucru? Din când În când Îi arunca o privire fugară lui Dimi, pe care Îl vedea clipind din vizuina sa de perne. Reuși până la urmă să se concentreze asupra povestirii despre primii vânători de balene care au sosit În Alaska din Noua Zeelandă și au stabilit pe țărm o tabără ce a fost des atacată de nomazii sălbatici veniți din Siberia, de dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
pe fruntea lui Dimi și cealaltă pe fruntea sa, dar nu reuși să simtă nici o diferență. Poate că erau amândoi bolnavi? — A fost o crimă, spuse Dimi. Și dintr-odată, parcă Îngrozit de ce-i ieșise din gură, trase Încă o pernă, Își acoperi capul cu ea și Începu să plângă În hohote. Gemete Înăbușite, Întretăiate, semănând a sughițuri. Fima Încercă să-i tragă perna de pe față, dar Dimi se agăță de ea cu putere și nu vru să-i dea drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
o crimă, spuse Dimi. Și dintr-odată, parcă Îngrozit de ce-i ieșise din gură, trase Încă o pernă, Își acoperi capul cu ea și Începu să plângă În hohote. Gemete Înăbușite, Întretăiate, semănând a sughițuri. Fima Încercă să-i tragă perna de pe față, dar Dimi se agăță de ea cu putere și nu vru să-i dea drumul, așa că Fima renunță. Își dădu seama că nu era vorba nici de boală, nici de febră, ci de o suferință care necesita răbdare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
În drum spre pat, Fima se bucură că Nina era mioapă, fiindcă prinse cu coada ochiului o strălucire fugară În scrumiera În care ea stinsese țigara și ghici că era cercelul pierdut de Annette. Nina trase perdeaua, rulă cuvertura, Îndreptă pernele și Își scoase ochelarii. Mișcările Îi erau sigure și precise, de parcă se pregătea să fie examinată de un medic. Când ea Începu să se dezbrace, el se Întoarse cu spatele și ezită puțin Înainte de-a Înțelege că nu avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
locuința. Să-i descopere secretele. Să-și Însușească primele noțiuni orientative ale Împărăției sale. Se Învârti prin camere până la trei dimineața, deschizând dulapri, explorând colțurile Întunecate ale comodelor negre și grele, cotrobăind prin fiecare sertar, căutând curios sub saltele, sub perne și În grămada de cămăși albe pregătite pentru călcat ale tatălui său. Mângâind tapițeria de brocart. Pipăind și cântărind În mână sfeșnicele din argint și cupele rituale. Trecându-și palma peste suprafața lăcuită a mobilei vechi. Comparând tăvile pentru ceai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619

o lumină vag castanie umplea sufrageria pe pereții căreia atârnau portretele în ulei ale celor doi străbuni din Cöln. Aceștia priveau cu fețele lor foarte demne prin ușa glisantă înspre salon, unde cei mari își beau cafeaua, rezemându-se de pernele otomanelor, iar deasupra raftului de cărți atârna un tablou al lui Großpapa, o coloană frântă în depărtarea aburoasă, luminând verde ca marea. Și, în timpul unei discuții, tata rosti o frază pe care o cunoșteam din duminicile din A. O frază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
în ceașca de culoare crem cu striuri; licoarea aia neagră, uleioasă, prinsă în forma clasică, te ducea cu gândul la încăperi spațioase, deschise, privind prin ferestrele înalte printre copacii bătrâni, unde adia un vânt văratic și mama se sprijinea de pernele unei canapele, atât de destinsă și total abandonată stării ei, de parcă ar fi purtat o rochie de seară ușoară, iar aroma țigării ei umplea camera cu minarete și palate în dosul zidurilor înalte. De cele mai multe ori rămâneam și eu exclus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
lucrurile vechi nu se vor mai potrivi - și mama, cu obrazul întors către Frau Saner, își închipuia încăperi mari, luminoase, le-ar fi amenajat cu mobilă puțină, cum se purta acum, forme geometrice cât mai depărtate și sobre, eliberate de perne, de modele baroce, de lemnărie închisă la culoare. Stofele trebuiau să fie de culoare deschisă, husele, jaluzelele, dar și covoarele, deși acestea erau mai „sensibile“. Ea ar fi pus în încăpere piese selectate, i-ar fi creat mai mult spațiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
chirurgul Michael DeBakey din Los Angeles. Iar vizionarea programelor matinale duminicale de schi și fotbal, până la serialele americane în care tata era cel mai bun și mama super bună - ne făceau să lenevim în fotolii, sau să stăm tolăniți pe pernele canapelei, tata își întindea picioarele sus pe taburet și abia de mai priveam pe fereastră, din moment ce acolo nu puteai vedea decât blocurile din „Frohdörfchen“, un chioșc și strada pe care se îmbulzeau permanent mașinile între arbuștii de tuia și piața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
se îndreptă greoi înspre fotoliul postat ca un tron în fața peretelui pe care atârna o pictură în ulei reprezentând lacul din pădure. Nu ne salutase, se dusese pur și simplu la fotoliul acela și se lăsase să cadă în adâncimea pernelor. Ne privi cu ochi întunecați, schițând un zâmbet mic. Înaintarăm câțiva pași și fratele meu, cu același curaj care-l făcuse să-și desprindă mâinile de pe turnul din Pisa, i-a făcut cunoscută rugămintea noastră, spunându-i că tata a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
asemenea mașini în anii următori, și nu numai una, ci cât mai multe. Și cel care ședea acum la patul tatei cu spatele la geamul prin care crengile de arțar intrau în cameră era fratele meu. Privea obrazul palid, nebărbierit, cufundat în pernă, speriat să-l vadă pe tata zăcând acolo sub ochii lui, așa cum nu-l știa, cu părul în dezordine, cu ochii larg deschiși, cu colțul ăla ud de pânză sub bărbie. Tata îl chemase la el, după zile în șir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264

-o intenționat, nici unul dintre noi nefiind prea priceput la inițiative. Dar am ridicat receptorul fără să-mi dau seama. —Bună, Jen, mătușa Lynn la telefon. Ne întrebam ce planuri aveți pentru duminică... —Mătușa Lynn! Mark își acoperi urechile cu o pernă. —O, ăăă, duminică, păi, nu prea știu ce să zic... e vorba de Mark, știi... nu, nimic grav... uite cum facem, pot să te sun eu în câteva minute? Trebuie să... aduc o... oală. Pa. Mark lăsă perna deoparte. — S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
cu o pernă. —O, ăăă, duminică, păi, nu prea știu ce să zic... e vorba de Mark, știi... nu, nimic grav... uite cum facem, pot să te sun eu în câteva minute? Trebuie să... aduc o... oală. Pa. Mark lăsă perna deoparte. — S-aduci o oală? Ce înseamnă asta? Acum o să-și dea seama că ceva e-n neregulă. — De ce te-ai mai deranjat să-ți acoperi urechile dacă auzeai oricum? Atunci pot să mă prefac că nu mă privește în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
Lynn. Tocmai am vorbit cu Mark și ne întrebam dacă tu și Harry ați putea veni la cină la noi în seara asta. Când am menționat „în seara asta“, Mark nici nu se mai gândi să-și afunde urechile în pernă, ci părăsi camera. L-am găsit în bucătărie cotrobăind înnebunit prin dulapuri. Vom găti cu jumătatea ta de obiecte de bucătărie sau cu jumătatea mea? m-a întrebat el țâfnos. Pentru că dacă ai de gând să folosești grătarul George Foreman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
plângând, iar Harry se scuzase și se dusese după ea. Mark se retrăsese în camera de oaspeți cu game boy-ul și CD player-ul lui portabil. Își pusese căștile ca să fie sigur că nu aude ce vorbim. Mai eficiente decât perna. Lisa deschise o sticlă de vin. — Nu se poate ca după atâția ani de conviețuire să nu poți să-l convingi pe Mark să fie de acord cu tine. Am dat din umeri. Nu am mai fost niciodată în situația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
cu peisaje marine locale alese cu grijă. Patul era vechi și moale după cum mă avertizase și Ed, dar vechimea lui era reconfortantă, un simbol al rezistenței. Și mă chema cu o voce plângăreață: „Vino să te întinzi, Jenny“ - zicea el - „pernele sunt umflate și moi, cearșafurile sunt răcoroase și proaspete, plapuma ușoară și învăluitoare“. — Vrei să tragi un pui de somn? mă întrebă Ed cu blândețe interceptând schimbul telepatic dintre mine și pat. —Mi-aș dori foarte tare dar... El mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
mi-a spus el cu tandrețe, în timp ce mă ajuta să intru în apartament. Nu mi-am dat seama că plângeam decât când mi-a dat un șervețel și m-a condus direct spre pat. Cămașa de noapte era împăturită pe pernă, pregătită ca el să mă ajute direct să mă schimb, iar pe partea mea de pat era o sticlă cu apă fierbinte. Nu puteam să vorbesc, dar, în același timp, știam că nu e necesar, că Mark nici nu aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
o sticlă cu apă fierbinte. Nu puteam să vorbesc, dar, în același timp, știam că nu e necesar, că Mark nici nu aștepta asta de la mine. M-am așezat încetișor până când capul meu a dat de urma sa imprimată în pernă. Am adormit, legănată de mângâierile lui Mark pe frunte, repetându-mi neîncetat, „totul va fi bine“. Am rămas în pat șase zile fără să opun rezistență. Mark a chemat un doctor, care m-a diagnosticat cu pneumonie și mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]