3,799 matches
-
o iei razna, să nu te mai uiți pe unde umbli, ca oamenii?! Ce-i cu tine?! ─ Iertare, mărită stăpână cu ochii cenușii. Zburam așa de unul singur peste Voluntari... Când mai vii să mi te așezi pe umăr, te poftesc să fii mai atent. Vezi ce pățește cine se-ntrece cu logica! ─ Stăpână, iertare. Am trecut peste releu, pesemne mi-a răvășit penele. Se poate, nu zic nu. Spune, știi de ce te-am chemat aici în astă noapte? Știi...? Huhurezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fie transferat de urgență la Centrul de plasare nr. 24. Cine a dispus? îndrăznește Iulia. ─ Dumneata mai bine nu te băga, domnișoară. Oamenii aceștia trebuiau să predea copilul de săptămâna trecută. Cum n-au știut? Ce, trăim în evul mediu? Poftiți aici, poftiți! Ordin semnat de judecătoria capitalei! E de ajuns? Sau vreți să chemăm sectoristul? Și adu odată copilul, domnule! Unde l-ați băgat? Ce-i dați să mănânce? Blonda solidă se învârte prin sufragerie iar cealaltă a pornit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de urgență la Centrul de plasare nr. 24. Cine a dispus? îndrăznește Iulia. ─ Dumneata mai bine nu te băga, domnișoară. Oamenii aceștia trebuiau să predea copilul de săptămâna trecută. Cum n-au știut? Ce, trăim în evul mediu? Poftiți aici, poftiți! Ordin semnat de judecătoria capitalei! E de ajuns? Sau vreți să chemăm sectoristul? Și adu odată copilul, domnule! Unde l-ați băgat? Ce-i dați să mănânce? Blonda solidă se învârte prin sufragerie iar cealaltă a pornit-o prin apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
scara, apartamentul. Îl va găsi. Înainte să apuce să bată sau să sune la ușa din PFL vopsită într-o nuanță de maro gălbui destul de neplăcută, aceasta se deschide și în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la Muzeul Țăranului Român, poartă părul strâns, haine brodate, machiaj discret. Păcat, se gândește Pascal, ale cărui gusturi înclină, vai, adesea, spre vulgar. Mă rog, ce contează?! Vă mulțumesc că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
iar în timp ce el bolea, Eva îi depăna povestea. Atunci, Sith se propuse să se ducă la rai să aducă ceva de acolo, pe care văzând Adam, să se răcorească. Îngerul venind la dânșii, îi întrebă ce vor: ziseră că Adam poftește să vadă din pomul măslinului, doară cumva i s-ar mai potoli boala. Îngerul, dându-le o ramură din acel pom, le spuse că e prea târziu și că Adam trebuie să moară, căci s-au apropiat zilele lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nivel organic (și orgasmic!), pe care mi-a inspirat-o pseudojurnalul romanticului scriitor basarabean. Este posibil ca multe reflecții ale sale să-și aibă originea în anii de recluziune în Gulagul sovietic, în lagărul siberian unde, încă tânăr, va fi poftit „dulce obraz de femeie” (ca să-l citez pe Sadoveanu) și va fi rămas doar cu visul... Acum, la vremea redactării acestor pagini, refulările (și frustrările!) sexuale de atunci încă își spun cuvântul. Legătura Profesorului cu Teodora cunoaște momente de „îngheț
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cinste de cetățenii din Fermo, Oliverotto s-a instalat în casa lui. Aici, după cîteva zile, în care timp pregătise tot ceea ce îi trebuia pentru nelegiuirea pe care o plănuise, el a dat un mare ospăț, la care l-a poftit pe Giovanni Fogliani împreună cu oamenii de frunte ai orașului. După ce sfîrșiră de mîncat și după ce se încheiară toate jocurile și distracțiile care se obișnuiesc la asemenea ospețe, Oliverotto, într-un fel dinainte pregătit, aduse discuția asupra unor chestiuni mai grave
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
soldați romani sunt cam chercheliți. Primul soldat roman: Pe ăla roșu l-ai Încercat? Al doilea soldat: Nu, nu-l Încercai. Primul soldat: Păi, ia să-l Încerci. Al doilea soldat: Bine. George, adu un rând de roșu. Cârciumarul evreu: Poftiți, domnilor. O să vă placă. [așază pe masă un urcior de lut pe care l-a umplut dintr-un butoi] E un vin foarte bun. Primul soldat: Pune-ți și tu un pahar. [Se Întoarce către al treilea soldat roman, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și nici n-au avut grijă să șteargă urmele. Sigur s-au oprit în lizieră. Doar nu era să treacă dincolo, în câmp deschis cât vezi cu ochii. S-au ascuns în pădure. Se puteau îngropa și la sol dacă pofteau... S-ar putea să ai dreptate, Toaibă. Atunci, binoclul la ochi și să nu ți scape nici musca neobservată! Până una-alta, eu merg să stabilesc misiunile pentru grupele de sub comanda sergentului Cicoare. După ce am stabilit sarcinile fiecărei grupe pe timpul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ca într-un stup de albine. Așteaptă aici până raportez domnului colonel că te-am adus. Locotenentul a rămas stingher în atâta forfotă, mai ales datorită ținutei sale pusă la „patru ace”. Căpitanul s-a întors însă în câteva clipe. Poftește, domnule cercetaș. Locotenentul Fgurel și-a strunit ținuta și a trecut dincolo de ușa lăsată deschisă. În fața lui ședea în picioare comandantul diviziei, un bărbat între două vârste. Ochii de culoarea oțelului, care consonau cu părul grizonat, îi dădeau o notă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
urmă din iarnă. Avocatul bătu la ușă, o femeie de statură mijlocie, puțin grasă, ne deschise, intrarăm În antreul dreptunghiular, cu un scaun și un bufet, iar pe dușumea un covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - În odaia din stîngă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul scrijelat, vopseaua - În parte căzută. În dreptul ușii un pat de alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
deschis aceeași doamnă, purta acum un capot maro cu desene În locul rochiei cu care ne Întîmpinase dimineața, probabil cea mai elegantă ce o avea. - Sărut mîna, vorbii. - Domnul judecător! făcu mirată. - Aș dori să stau de vorbă cu doamna Perussi. - Poftiți, dar doarme, nu s-a simțit bine. - Atunci... cu dumneavoastră, Îndrăznii, salvînd clipa. - Cu plăcere, poftiți Înăuntru. Merserăm Împreună, intrarăm În același antreu, apoi, prin ușa din fața dormitorului În care fusesem dimineața, În sufrageria cu o masă ovală maro-Închis, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ora aceea nu chiar matinală, contrar obiceiului lor, nu ar fi putut gîndi nimic nefiresc. Nu-i văzusem pînă atunci niciodată. Păreau a-mi cunoaște - ceea ce m-a surprins - așezarea mobilierului celor două camere, poate mi se părea. M-au poftit să mă Îmbrac În timp ce luară loc, nepoftiți, pe scaunele din hol, ca și cum Îmi erau vechi prietenii - obișnuință a puterii, Îmi spusei. Erau tineri, plăcuți la Înfățișare, nimic n-ar fi trădat adevărata lor ocupație.” „V-am spus, domnule președinte, reluai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
poate deveni prezent - cum să spun? - printr-o improprietate a verbelor Întrebuințate, născută din obsesia tinereții răpite, care-și cere dreptul la viață acum, abia acum, În spațiul tardiv al narațiunii” Îl văd ridicîndu-se: - „CÎnd am ajuns acolo, am fost «poftit» (acesta e cuvîntul), ca un musafir, Într-o Încăpere cu mobilă simplă dar cu o oarecare eleganță, o preocupare pentru estetică ai fi spus, ceea ce m-a mirat. PÎnă acolo Însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit În birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
am fost «poftit» (acesta e cuvîntul), ca un musafir, Într-o Încăpere cu mobilă simplă dar cu o oarecare eleganță, o preocupare pentru estetică ai fi spus, ceea ce m-a mirat. PÎnă acolo Însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit În birou, fui Întîmpinat de șeful acelei instituții, așa mi se spuse, stătea În picioare, fie Întîmplător, fie pentru a crea o ambiguitate de politețe, după care se așeză pe scaunul fotoliu, făcîndu-mi semn să iau loc pe cel capitonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Adu-ți aminte de Terturian... Ei spun că asta e revoluție și Încă „permanentă”. Închipuie-ți o revoluție care nu se mai termină niciodată. Unde-ai văzut o societate Întemeiată pe cutremure? Trecu În dreapta mea, lîngă fereastra dinspre curte; Îl poftii să se așeze pe scaunul de lîngă el, dar refuză printr-un gest al mîinii drepte și rămase În picioare ca Întotdeauna. Își reluă perorarea. Vorbea Înfierbîntat, gesticula. Uitase că era miezul nopții, eu de asemeni. - Uit, totdeauna, cînd vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
acest mesaj, din uitare sau alte motive, nu-l invitase În apartamentul ei; era - În ce-o privea și pe ea - o zăpăceală de moment, altă explicație nu se afla, căci el rosti cu un zîmbet ce păru amabil: - Să poftească, o aștept cu plăcere! „Ce bine e să ai de a face cu oameni civilizați”, Își spuse proprietăreasa și plecă Încîntată. După vreun sfert de oră, profesoara rosti, prefăcîndu-se a fi uitat: - Aaa! Trebuia să mă duc la domnul judecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
rîzÎnd, că el nu putu desluși decît o amețeală din care tot ea Îl dezmetici: - Ce vă uitați așa la mine? Am venit și eu În vizită... N-am voie? După aceea intră În camera de la față, deși el o poftise pe fotoliul din hol unde-și avea biroul, iar ea refuzase cu un gest familiar, ca de „om al casei” și se instala În primul fotoliu; de lîngă fereastră, el, puțin stînjenit de infirmitatea profesională În care se simți surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Pavel, care-și făcuse siesta, bătu la ușa apartamentului meu, era Înveselit, - părea numai, În realitate era trist, o nostalgie stîrnea țărmurile ființei lui. Spuse: - Ia ghiciți de la cine am scrisoare. Să v-o citesc, aveți complimente. Ghiciți! - și mă pofti la o cafea În bucătăria lui Încălzită de soba cu plită de tuci. Coborîrăm treptele de la intrare și ne duserăm la el. Luați loc, luați loc, continuă de cum deschise ușa. Ne așezarăm În fotoliile de răchită aduse special, - bucătăria era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
respect, pentru că e conștientă că nu i se poate cere să condamne În orice situație, adică să fabrice infractori. - SÎnt abia la Început, aveți răbdare, rosti cu o voce pîndită de silă, mai tîrziu va fi altfel, veți vedea...Mă pofti apoi să mă așez În fotoliul de lîngă fereastră. - Nu cred, spusei. - N-are importantă ce credeți, important e că așa va fi. Nu trebuie să fii ticălos pentru a executa un asemenea ordin, e suficient să fii temător. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
decît se voise, - și, Înaintînd cîțiva pași pe cimentul curții, se aplecă ceremonios și le sărută mîinile, Încîntat de impresia bună pe care era sigur că o făcuse. - Doamnă, rosti, și dumneavoastră, domnișoară, fiți binevenite În casa noastră. Și fură poftite Înăuntru. Doamna Pavel văzîndu-se În pericolul de a fi trecută pe planul doi, de prezența masivă și guturală a soțului care captase - era convinsă - atenția noilor venite, trecu Înaintea lor, apoi luînd-o de braț pe Ana, o conduse, așa că ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
timp, domnule Davidsohn!” Parcă Îl vedeam zîmbind. 8. Două luni mai tîrziu, moștenitoarea casei Perussi, pe care n-o mai văzusem de mult, veni la mine, de data asta acasă, nu la tribunal, ca altă dată. O primii și o poftii pe fotoliul de lîngă fereastră. Se așeză, la Început Își ținu mîinile pe genunchi, amintind timidități, neîndemînări de elevă, nepotrivite anilor ei. Se vedea clar că vizita o stînjenea, dar după puțin timp intră În normal, recăpătîndu-și libertatea gesticulației și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tinerii erau cei mai mulți la oraș, sau În comuna Învecinată, angajați la stația de mașini și tractoare. CÎnd soarele se urcă de-o palmă, ne Întoarserăm; antreul era plin de oameni, iar soțul Anei, acum rămas singurul bărbat al casei, mă pofti Înăuntru să mănînc ceva. Intrai Împreună cu Lung și cea care ne servi fu Ana. Fiica ei, aflată la doi pași de noi, se apropie și mi se adresă cu voce Înceată: - Ați văzut ce-i viața, domnule judecător? Întrebarea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
decît copitele cailor pe drumul larg de țară. 2. La scurt timp după Întoarcerea mea de la țară, Într-o dimineață, o doamnă În jur de patruzeci de ani, Îmbrăcată În doliu, bătu la ușa biroului meu, la tribunal, deschise, o poftii Înăuntru, vorbi: - Mă iertați domnule judecător, sunteți domnul... (Îmi rosti numele). Eu confirmai, după care ea continuă: Sunt nepoata doamnei Iulia Valșar. V-am cunoscut de mult, dar nu mă rețineți - n-aveți cum, era multă lume - În casa fostei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]