7,887 matches
-
zăpadă. Erau soldați romani, îi spunea Tarosh, un pluton de zece oameni care, pe neașteptate, îi înconjuraseră pe Tarosh și pe oamenii lui în pădure, cerându-le să-i ducă în satul celt ca să-l percheziționeze. Tarosh aflase că, din porunca guvernatorului Germaniei Inferior, acei soldați urmăreau un bărbat, un gladiator care fugise din Colonia Agrippinensium, aflată la câteva mile distanță. Era gladiatorul preferat al lui Vitellius, campionul său, și poruncise să-i fie adus înapoi neapărat. Dar nu toți soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
culcat. Acum, fratele lui - arătă spre ușă - s-a dus să-l ia și îl duce la marginea pădurii, lângă lac. Acolo va fi un alt cal, un animal frumos, puternic. Veți pleca împreună. — Nu. Ca și cum ar fi primit o poruncă, Lurr se ridică, se îndreptă repede spre ușă și se întoarse spre Valerius, care se ridicase în picioare, luându-și traista. Nimeni nu se atinge de calul meu. Imediat însă fata se agăță de brațul lui și-l strânse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
preotesei și înveliți-l într-o mantie. Ceremonia funerară va fi solemnă. Nimeni nu scotea un cuvânt. Soldații se aplecară pe rând s-o privească pe Velunda. Nici unul nu se atinse de ea. — Ce faceți? tună Vitellius. N-ați auzit porunca mea? Legați-l pe ucigaș și luați leșul. Nimeni nu se mișcă. Vitellius se apropie mânios de Valerius, îl apucă de umăr și-l scutură. — Ești beat? De ce-ai omorât-o? Valerius închise ochii. — N-ai curajul să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
loc. Acum. Asta merită: să moară. Soldații făcură câțiva pași, dar se opriră. Nu se atinseră de săbii. Exasperat, Vitellius privi scena aceea în care toți păreau împietriți. Soldații stăteau în picioare, lângă Velunda și Valerius. Nimeni nu-i îndeplinea poruncile. Listarius se ghemuise la picioarele Velundei. Deodată, lângă trupul lipsit de viață, ieșit parcă din frasin, se ivi Ausper. Îngrozit, împăratul observă că nimeni nu-și dădea seama de prezența bătrânului mag. Acesta se îndreptă spre Vitellius și se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poruncit să fie pus în lanțuri și judecat. Eu, unul, sunt convins că e în stare să ucidă și aș vrea să-l văd mort cât de curând - dar nu vreau să-mi atrag ura soldaților. Cum să-mi retrag porunca și să-l las în libertate? Soldații nu m-ar mai respecta dacă aș anula ordinele pe care le-am dat. Autoritatea mea ar avea de suferit. — E adevărat. Aș putea da dovadă de clemență... — Clemență?! Femeia ucisă e preoteasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în care voia să guverneze. Revăzu fantoma lui Galba decapitat, așa cum i se arătase în pădure. Apoi, continuă Hector, un libert cumpărase capul cu o sută de monede de aur și îl aruncase în locul unde stăpânul lui fusese omorât din porunca lui Galba, fiind bănuit de trădare. — Așa deci, Galba e mort. Otho... Dacă am înțeles bine, Otho a pus să fie ucis... Întotdeauna m-am temut că șarpele ăla e avid de putere, zise Vitellius. Din istorisirea lui Hector, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ura. Aproape că nu-și mai amintea ultimele cuvinte ale Velundei. Nu-și mai amintea nimic. Velunda îl părăsise; toate celelalte nu mai contau. Bărbații din apropiere vorbeau despre luptele de gladiatori ce urmau să aibă loc în arenă din porunca împăratului. Povesteau că în urmă cu câteva zile Vitellius cumpărase un gladiator pe care îl adusese tocmai de la Treveri. Numele lui de luptător era Skorpius. O clipă, numele acela stărui în mintea lui Valerius, care îl văzu pe Titus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Povestește-mi bătălia de la Bedriacum... — Au fost niște neînțelegeri între mai-marii armatei noastre. N-am reușit să aflu cauza, se spune că invidia... Dar Annius Gallus, Suetonius Paulinus, Spurinna și chiar Marius Celsus au fost înlăturați din fruntea armatei din porunca împăratului și au fost înlocuiți de fratele lui, Titianus. — Titianus? Idiotul ăla! - Antonius lovi din nou cu pumnul în masă. Nu știe nimic despre război. Otho a mai făcut o greșeală tragică. — Împăratul nostru părea că nu-și dă seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să cadă și se întoarse, întunecat la față. — Vitellius pleacă în Gallia. De acolo, se va duce în Italia, cu tot fastul ce i se cuvine unui împărat. Noi, aici, zise cu glas puternic, vom avea grijă să-i îndeplinim poruncile. Apoi ne vom întâlni cu el la Cremona, unde comandantul Caecina a hotărât să organizeze în cinstea lui munera pline de fast. Cât despre tine... — Eu? îl întrerupse Valerius furios. Nu ți-au spus instructorii tăi că nu-s în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzut și nu i-au prins pe cei care mi-au întins capcana? Cum de nu v-ați dat seama că permisele lor de trecere erau false? — În ținuturile alea toți sunt vitellieni, mai ales procuratorul Porcius Septimius. Au primit poruncă de la Roma să te ucidă. Vitellius se teme de tine mai mult chiar decât de Vespasianus, împăratul nostru. Vespasianus e în Africa, dar tu ești dincolo de Alpes, la o aruncătură de băț. — Ucigașii din Rhetia au reușit să treacă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înainte să apuce să răspândească printre oamenii de rând și printre soldați mesajele lui Vitellius. Mulți spioni de-ai noștri cad în mâinile vitellienilor când străbat Italia de miazănoapte în căutarea unor noi aliați sau când vin din Orient, aducând poruncile lui Vespasianus. Medicul luă de pe foc un instrument. Cornelius se ridică. — Crezi că vei putea lua parte la adunare? Va începe peste câteva ore. Antonius îi făcu semn medicului. — Grăbește-te. Se uită apoi spre Cornelius. — Voi fi acolo. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aliații tăi. Tu ești imaginea unui zeu, și bărbații nu vor tolera asta la alții. Vor încerca să te doboare. Ieși repede și se întoarse cu un vas aburind, urmată de un servitor ce ducea un sac de piele. La porunca stăpânei sale, puse sacul pe masă și ieși. — Bea, îi zise Calvia lui Antonius, întinzându-i vasul; apoi arătă spre sac: Aici sunt monede de aur. Multe... Sunt ale tale. Cumpără pentru oamenii tăi cele mai bune arme și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
foame. Pe mama lui n-am văzut-o, dar i-am văzut pe idioții care dau fuga să-l aplaude, iar apoi se trezesc că soldații le jefuiesc casele și le siluiesc femeile. Ați auzit câți oameni sunt omorâți din porunca lui? înterbă Lucilius înfiorându-se. Îi omoară, apoi le ia averile. I-a judecat pe cămătarii, creditorii și funcționarii care îi cereau să-și plătească datoriile. Unuia i-a dat drumul, și pe când omul pleca fericit, impresionat de clemența împăratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asta, zise paharnicul. Tonul lui devenise belicos. Era atât de agitat, încât vărsă vinul pe jos. Îl alungă pe sclavul care voia să spele podeaua și trânti o cârpă peste pata de culoarea sângelui care se întindea pe pardoseală. — Din porunca lui Vitellius a fost otrăvit Junius Blesus... Înainte de a veni la Roma, Blesus a fost guvernatorul Galliei Lugdunensis și, dacă vă amintiți, l-a primit pe Vitellius cu brațele deschise, oferindu-i bani. Iar Vitellius l-a otrăvit pentru că Blesus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pipăi mâinile și încheieturile, îi descheie haina și-i puse o mână pe piept. — Da..., zise din nou. Cu multă îndemânare, desfăcu bandajul, în timp ce servitorul deschidea sacul. Proculus examină multă vreme rana, apoi se întoarse spre Errius și Titus. — Ieșiți! porunci. — Dar soldaților... îngăimă Errius. Ce le spunem soldaților? Proculus făcu un gest hotărât. — Stingeți tăciunii. E prea cald aici. Căută în sac, apoi se uită spre cei doi. Tot aici sunteți? Ieșiți afară. Vreau să rămân singur cu el. Proculus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vrut să risipească o grămăjoară de cenușă. Dar au ars și casele celor care locuiau în apropierea orașului. Legiunea a treisprezecea nu a cruțat pe nimeni și nimic. — Uiți că tocmai Legiunea a treisprezea a trebuit să construiască amfiteatrul, din porunca lui Vitellius, după ce a fost învinsă primăvara trecută aici, la Bedriacum, de Caecina și de Valens? Uiți că, în timp ce soldații noștri îl ridicau, cremonezii aruncau în ei cu verdețuri putrezite, îi insultau și îi umileau? Uiți că aici a organizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să mă întorc la Roma. Dă dovadă de milă... — Îți amintești ziua aceea, în pulvinar? răspunse repede Antonius. Eram la Augusta Rauricorum... Îți aduci aminte cum soldații tăi îl băteau pe fratele meu Valerius, care apoi a ajuns gladiator din porunca lui Vitellius? Atunci tu nu ai dat dovadă de milă. Vinicius Crulpus suspină. — Atunci pune pe cineva să mă ucidă. — Să pun pe cineva să te ucidă? izbucni Antonius furios. Eu nu uit că ai venit aici ca ambasador. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și precis; unul după altul, se prăbușiră. Câțiva rămaseră nemișcați, fără simțire, iar ceilalți se ridicară și se îndepărtară în goană. Acum Valerius stătea lângă Skorpius, care zăcea în nisip. — Ridică-te. Glasul său era calm, dar suna ca o poruncă. Mulțimea amuți. O pală de vânt rece ridică un nor de praf, flutură pânza purpurie și se îndreptă spre pulvinar, unde Vitellius stătea cu mâinile încleștate pe balustradă, privind pierdut spre arenă. Un spectator începu să aplaude ritmat. În curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
decembrie străluciră peste Gemoniae, peste împăratul ucis și gladiatorul - marele gladiator - al cărui nume avea să intre în istorie. Vântul se înteți, făcând să tremure flăcările torțelor, îndoind crengile copacilor și ducând cu sine umbrele însângerate ale celor omorâți din porunca lui Vitellius. — Orpheus a salvat Roma! strigă deodată cineva. A salvat Imperiul! Oamenii izbucniră în ovații. Valerius se simți invadat de o senzație amețitoare de libertate și, o clipă, ridică sabia spre cer. O îndreptă, ca într-o ofrandă, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a împlinit... Noi, cadrele didactice... CATEDRA DE LIMBĂ ȘI LITERATURĂ ROMÂNĂ Profesor, Larisa Târzianu Profesor, Mariana Văcaru Profesor, Geanina Honceriu Profesor, Săndica Bizim Profesor, Luminița Agache Profesor, Victoria Galiță Motto: Aș scrie cu pensula mare pe pereții odăii tale o poruncă: Iubește-ți meseria. (Tudor Arghezi) Cel mai important atu al unui individ instruit îl reprezintă, astăzi mai mult decât oricând, forța pe care o are cuvântul său asupra celuilalt... cea mai prețioasă șansă de a ne păstra ființa spirituală în
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
baza anumitor surse de inspirație cum ar fi: forme geometrice, animaliere, florale și antropomorfe. Profesor, Adrian Grigore CATEDRA DE RELIGIE Profesor, Mihaela Prisacaru Profesor, Claudia Vacariu Motto: A crede este un act al intelectului care aderă la adevărul dumnezeiesc, la porunca voinței puse în mișcare de Dumnezeu prin har. (Toma de Aquino) Într-o lume ce este marcată de schimbări, uneori majore, un cărturar de secol XVII vine să aducă echilibrul: Miron Costin. O constantă a vieții sale ce l-a
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
bărbat pe care și-l luase singur și insultându-l în mod intenționat) pe un ton de dezgust total. — Tot ceea ce este ne-Axona este necurat, a rostit zeul. Necurat. Ai uitat, țânc spurcat și mizerabil ce ești, ce înseamnă această poruncă? Ai venit ca să pângărești acest loc sfânt, piele albă, față palidă, corcitură printre cei puri, trădător al rasei tale? Ai venit ca să săvârșești actul suprem de pângărire? Născut-din-Moarte nu are timp pentru Axona. Nu se poate să fi venit aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Fiul Răsare, iar Irina profitase de ocazie ca să se facă mai comodă. O singură lumânare făcea lumină în cameră. Irina era flămândă și poruncitoare ca un monarh absolut, iar Vultur-în-Zbor era în starea de spirit potrivită pentru a-i îndeplini poruncile. A fost o noapte violentă și frenetică pentru bestia cu două spinări și, în mijlocul luptei lor, Vultur-în-Zbor a avut viziunea. Chipul ei în lumina lumânării, chipul Elfridei, palidă și delicată ca un elf. Trupul care fremăta, trupul Elfridei. Gemetele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
carne din carnea lui și sânge din sângele lui. Poate că și el era prizonier, la fel ca Prepelicarul, își zise bărbatul, și apoi încercă zadarnic să-și alunge gândul din minte. — Prepelicarule, spuse Grimus. — Da. — Aceasta este ultima mea poruncă, rosti Grimus. — Da, zise Prepelicarul și tresări. — Porunca este Finală, spuse Grimus. Prepelicarul se întoarse și se îndreptă către ușă. Vultur-în-Zbor se repezi în urma ei și o prinse de umeri. — Nu te duce, îi spuse. împotrivește-te poruncii. Spune nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui. Poate că și el era prizonier, la fel ca Prepelicarul, își zise bărbatul, și apoi încercă zadarnic să-și alunge gândul din minte. — Prepelicarule, spuse Grimus. — Da. — Aceasta este ultima mea poruncă, rosti Grimus. — Da, zise Prepelicarul și tresări. — Porunca este Finală, spuse Grimus. Prepelicarul se întoarse și se îndreptă către ușă. Vultur-în-Zbor se repezi în urma ei și o prinse de umeri. — Nu te duce, îi spuse. împotrivește-te poruncii. Spune nu. — Vreau să mă duc, răspunse încet Prepelicarul. Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]