4,565 matches
-
postmodernismului, cel care, la origini, cunoaște tentația spre moderație și toleranță. Hipermodernismul, spune Borgmann, vrea să dea postmodernismului omogenizant, prin masificare culturală, o strălucire care-i lipsește, acel "farmec" în superficialitate care-l apropie, aparent, de oniricul suprarealist. Nu întâmplător postmodernismul românesc, dacă nu a fost o avangardă, atunci, cu siguranță, a cunoscut apetitul hipermodernismului, revendicându-se chiar din onirismul "școlii" lui Leonid Dimov, precursoare a optzecismului. Totodată, hipermodernismul se vrea și o reacție la globalismul coercitiv și alienant în mijlocul raționalismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
globale. Asemenea porniri au existat la tinerii furioși din Anglia sau la un poet ca Allen Ginsberg, iar, la noi, l-am putea plasa aici pe Liviu Ioan Stoiciu din faza lui cinică. Alții consideră că hipermodernismul este chiar echivalentul postmodernismului, dar adus într-un ritm accelerat de evoluție, cu metamorfoze rapide ale simbolurilor, stresante până la sufocare, încât simulacrele tind să construiască o lume absolut fictivă, expurgată de orice referențial identitar. Eul se diluează apocaliptic până la dispariție, tinzând către un grad
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în spatele căreia tronează nimicul. După Mihail Diaconescu, un hipermodernist, în acest înțeles, ar fi Alain Touraine prin cunoscuta lui carte Critique de la modernité (1992).222 3. Para-modernismul. Mult mai prizat pare a fi paramodernismul, având alte raporturi cu modernismul și postmodernismul. Spre deosebire de postmodernism, paramoder-nismul nu pretinde o depășire a modernismului, ci are în vedere efectele văzute și nevăzute ale acestuia, unele dintre ele benefice, altele "perverse", cum se exprimă sociologia contemporană. "Para-moderniste" sunt îndeobște efectele nedorite. După cum amintește Fred W. Riggs
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tronează nimicul. După Mihail Diaconescu, un hipermodernist, în acest înțeles, ar fi Alain Touraine prin cunoscuta lui carte Critique de la modernité (1992).222 3. Para-modernismul. Mult mai prizat pare a fi paramodernismul, având alte raporturi cu modernismul și postmodernismul. Spre deosebire de postmodernism, paramoder-nismul nu pretinde o depășire a modernismului, ci are în vedere efectele văzute și nevăzute ale acestuia, unele dintre ele benefice, altele "perverse", cum se exprimă sociologia contemporană. "Para-moderniste" sunt îndeobște efectele nedorite. După cum amintește Fred W. Riggs, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Riggs demonstrează că modernizarea, care face gloria civilizației contemporane, este rodul conlucrării celor trei stâlpi de susținere. Lumea nu-și poate permite să renunțe la modernizare, la progres, așa cum s-a iluzionat utopia postmodernistă a postistoriei. Fred W: Riggs reproșează postmodernismului că în loc să-și îndrepte cugetarea și eforturile creatoare spre viitor, a preferat o zăbavă parodică asupra trecutului. Cu mult mai necesară, crede Riggs, nu este o despărțire de modernism, ci, dimpotrivă, concentrarea atenției spre efectele paramoderniste, în măsură să submineze
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Se pare că administrația americană ia, azi, cel mai bine în calcul problemele "unificatoare", spre a realiza un control mondial al funcționării satului global. Dar termenul de paramodernism este supus acelorași tendințe spre ambiguizare semantică pe care le suferă și postmodernismul. După Shuhei Endo (într-un interviu acordat lui Flores Zanchi, pe marginea lucrării despre Apocalypse and After), modernismul este rezultatul provocării primului război mondial, pe când postmodernismul al provocării celui de al doilea război mondial. Endo analizează fenomenul pornind de la opera
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de paramodernism este supus acelorași tendințe spre ambiguizare semantică pe care le suferă și postmodernismul. După Shuhei Endo (într-un interviu acordat lui Flores Zanchi, pe marginea lucrării despre Apocalypse and After), modernismul este rezultatul provocării primului război mondial, pe când postmodernismul al provocării celui de al doilea război mondial. Endo analizează fenomenul pornind de la opera a trei mari poeți din secolul al XX-lea: Ezra Pound, William Carlos Williams și Louis Zukofsky. În ultimul capitol al cărții, se consideră că al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
doilea război mondial. Endo analizează fenomenul pornind de la opera a trei mari poeți din secolul al XX-lea: Ezra Pound, William Carlos Williams și Louis Zukofsky. În ultimul capitol al cărții, se consideră că al treilea concept după modernism și postmodernism care trebuie luat în seamă este paramodernismul, simptom al timpului nostru. Shuhei Endo prezintă paramodernismul ca un modernism simultan cu modernismul, nefiind un nou modernism, ci unul paralel, menit să reactualizeze și să dezvolte meritele uitate ale modernismului, adică pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în seamă este paramodernismul, simptom al timpului nostru. Shuhei Endo prezintă paramodernismul ca un modernism simultan cu modernismul, nefiind un nou modernism, ci unul paralel, menit să reactualizeze și să dezvolte meritele uitate ale modernismului, adică pe cele ocultate de postmodernism. Așadar, Endo încarcă termenul cu alte sensuri (antitetice) decât le-am putut descifra la Riggs. Shuhei Endo este foarte optimist privitor la viitorul paramodernismului, văzându-l ca pe o armonie de "valori globale care vor fi mai mult decât canonizate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-R. Patapievici. Un alt grup ar fi cel de la Brașov strâns în jurul lui Alexandru Mușina, din care, probabil, face parte și autorul. Evident, exemplele ar putea continua, cu alte grupuri "elitare". Paramodernismul românesc pare a fi o soluție la depășirea postmodernismului al cărui deces tocmai l-am constatat și pe care nici foștii corifei optzeciști nu-l mai pot neglija. Cu atât mai mult grupul Liiceanu este "paramodernist", cu cât cunoscutul filosof și editor refuză a se socoti postmodernist, deși un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
optzeciști nu-l mai pot neglija. Cu atât mai mult grupul Liiceanu este "paramodernist", cu cât cunoscutul filosof și editor refuză a se socoti postmodernist, deși un Ion Bogdan Lefter și alții îi revendică pe "păltinișeni" ca imediați înaintași ai postmodernismului autohton. Altminteri, am văzut că și Alexandru Mușina a abandonat, de ani buni, doctrina postmodernistă, preferând paradigma mai largă a modernismului. Pe de altă parte, în paramodernism, elitiștii au posibilitatea să se delimiteze de conceptul "culturii populare", de masă, esențială
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de mentalitatea existenței "boierilor minții", acesta continuând să creadă într-un globalism popular al culturii și civilizației. În fine, ca să pun capăt acestei sumare incursiuni în fenomenul para-, el e de găsit și la un doctrinar atât de ascultat al postmodernismului, Ihab Hassan. Dacă în ceea ce privește literatura și cultura, în genere, Ihab Hassan a preferat particula post-, când a fost vorba de reinvenția criticii el a preferat componentul para-. El a preconizat că o critică postmodernistă trebuie să fie altceva decât critica
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de povestire între multe altele. Departe de orice pretenții "judecătorești" de vechi ecou maiorescian. 4. Nașterea conceptului de transmodernism. Când un cuvânt începe să prindă teren, inevitabil, utilizatorii lui purced la o investigare "arheologică". Așa s-a întâmplat și cu postmodernismul. Surpriza a fost că prima atestare datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar cariera conceptuală propriu-zisă începe la mijlocul veacului următor, cum am mai amintit, prin Federico de Onis, Dudley Fitts și Arnold Toynbee, consacrarea mondială datorându
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar cariera conceptuală propriu-zisă începe la mijlocul veacului următor, cum am mai amintit, prin Federico de Onis, Dudley Fitts și Arnold Toynbee, consacrarea mondială datorându-se, totuși, lui Jean François Lyotard, în 1979. Când postmodernismul și-a epuizat energiile, sosindu-i sfârșitul pe la începutul anilor '90, ne-am pus și noi întrebarea, aidoma lui Malcolm Bradbury: de-acum înainte rămâne să ne întrebăm ce va urma ? Răspunsurile n-au întârziat să apară. S-a vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
noi întrebarea, aidoma lui Malcolm Bradbury: de-acum înainte rămâne să ne întrebăm ce va urma ? Răspunsurile n-au întârziat să apară. S-a vorbit de paramodernism de post-postmodernism, de globmodernism etc. Totuși, acești termeni au rămas marginali, nemaiavând fascinația postmodernismului. De altfel, la noi, acești termeni mai mult sau mai puțin artificiali încă au cunoscut concurența zdrobitoare a postmodernismului, biruitor prin revoluția din 22 decembrie 1989. Altminteri, în deceniul care a urmat postmoderniștii au dominat categoric, intrând și în manualele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
întârziat să apară. S-a vorbit de paramodernism de post-postmodernism, de globmodernism etc. Totuși, acești termeni au rămas marginali, nemaiavând fascinația postmodernismului. De altfel, la noi, acești termeni mai mult sau mai puțin artificiali încă au cunoscut concurența zdrobitoare a postmodernismului, biruitor prin revoluția din 22 decembrie 1989. Altminteri, în deceniul care a urmat postmoderniștii au dominat categoric, intrând și în manualele școlare. Plus de asta, teoreticienii interesați de consolidarea "canonului" au susținut statornic, nu fără dreptate, că o generație veritabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cuprinde trei, atrăgându-și, astfel, în paradigmă și următoarele două generații. Dar, încă din anii '80, a început să fie folosit, cu totul sporadic, un alt termen transmodernismul. La vremea aceea, a existat tentația să fie utilizat exact cu sensul postmodernismului, cum i s-a întâmplat lui Cristian Livescu, în 1985226. Inadecvarea substituirii postmodernismului cu transmodernismul a sesizat-o foarte bine Ion Bogdan Lefter, care găsea cu totul nefericită sintagma "trans-modernism textualist". Peste trei ani, o asemenea greșeală conceptuală nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din anii '80, a început să fie folosit, cu totul sporadic, un alt termen transmodernismul. La vremea aceea, a existat tentația să fie utilizat exact cu sensul postmodernismului, cum i s-a întâmplat lui Cristian Livescu, în 1985226. Inadecvarea substituirii postmodernismului cu transmodernismul a sesizat-o foarte bine Ion Bogdan Lefter, care găsea cu totul nefericită sintagma "trans-modernism textualist". Peste trei ani, o asemenea greșeală conceptuală nu va mai comite Radu Enescu, cel care va intui mai bine virtualitățile semantice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
găsea cu totul nefericită sintagma "trans-modernism textualist". Peste trei ani, o asemenea greșeală conceptuală nu va mai comite Radu Enescu, cel care va intui mai bine virtualitățile semantice ale cuvântului transmodernism. În orice caz, el îl percepe în rivalitate cu postmodernismul, ca o posibilă reacție la noua "modă". Radu Enescu pleca de la argumente furnizate chiar de fruntașii occidentali ai curentului, invocând o afirmație a lui John Barth conform căreia postmodernismul deja se găsea în crepuscul, "o literatură a epuizării", deși, se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cuvântului transmodernism. În orice caz, el îl percepe în rivalitate cu postmodernismul, ca o posibilă reacție la noua "modă". Radu Enescu pleca de la argumente furnizate chiar de fruntașii occidentali ai curentului, invocând o afirmație a lui John Barth conform căreia postmodernismul deja se găsea în crepuscul, "o literatură a epuizării", deși, se pare, după o replică dată de Ion Bogdan Lefter, Barth se referea mai degrabă la modernism. În orice caz, Radu Enescu reproșa postmodernismului dezexistențializarea și dezontologizarea limbajului și așezarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a lui John Barth conform căreia postmodernismul deja se găsea în crepuscul, "o literatură a epuizării", deși, se pare, după o replică dată de Ion Bogdan Lefter, Barth se referea mai degrabă la modernism. În orice caz, Radu Enescu reproșa postmodernismului dezexistențializarea și dezontologizarea limbajului și așezarea lui sub semnul nominalismului și formalismului 227. Criticul opunea acestor primejdii culturale o posibilă perspectivă "transmodernistă", ale cărei semne le identifica deja în revalorificarea poeziei lui Ion Barbu, iar la contemporani în lirica recuperatoare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Ion Barbu, iar la contemporani în lirica recuperatoare de sacru a lui Adrian Popescu sau în lirica recuperatoare de inocență din primele volume ale lui Mircea Dinescu. Poetul revoluției române de la 1989 era lăudat că nu a căzut în capcanele postmodernismului, opunându-se, cu un bun instinct, desacralizării universului și "reacționând cu o vehemență până la sarcasm în fața spectacolului terifiant care distruge inocența originară". Într-adevăr, asemenea atitudine contravenea canonului postmodernist dezabuzat. E tocmai și ceea ce îi va reproșa Ion Bogdan Lefter
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de transmodernism. Folosirea lui accidentală de până atunci a putut fi, însă, revigorată spontan de către cei care deja gândeau în cheie transdisciplinară. O premisă personală era, în ceea ce mă privește, critica ontologică pe care o practicam deja pe vremea când postmodernismul se găsea la apogeu în lume. O particularizasem în ceea ce am numit poetica oglinzii, valorificată în Eminescu Dialectica stilului (1984), apoi în toate cărțile mele, culminând cu Complexul Bacovia și Caragiale abisal. Abia după lectura cărții lui Basarab Nicolescu Transdisciplinaritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de după evenimentele la Trade World Center din New York, de când America a devenit alta, iar odată cu ea lumea întreagă, deși nimic esențial nu se schimbă în istoria omenirii. Cert e că nu mai avem nevoie de mode exclusiviste precum a devenit postmodernismul politic și chiar cel literar, cu toate că ele vor continua să ne ispitească, transmodernismul nepresupunând că diverse alte isme nu-și au locul în lume. Din contră. 5. Câteva abordări occidentale 5.1. Integral Culture. În America, protocronismul conceptului este atribuit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Câteva abordări occidentale 5.1. Integral Culture. În America, protocronismul conceptului este atribuit lui Paul H. Ray, încă de la începutul anilor '70, deși nu există nici o siguranță asupra adevăratei paternități. La Ray, termenul nu este încă descărcat suficient de sensurile postmodernismului și nu întâmplător utilizarea lui în premieră autohtonă de către Cristian Livescu, în 1985, era doar o pură substituire a cuvântului postmodernism. Paul H. Ray a asociat transmodernismul cu sintagmele Integral Culture și cultural creatives, spre a cuprinde acel segment de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]