3,904 matches
-
ani-lumină, ca între două planete. Iar dacă între Malraux și Sartre există o punte, aici conflictul uman și artistic e și mai dramatic, pentru că niciodată unul nu va păși spre celălalt, rămânând fiecare de o parte și de alta a prăpastiei, în contemplare. Dar vine o clipă - unică, probabil - de grație, de scântei, de soare, când nimic din ceea ce-i opune nu mai contează, când tot ce-i literatură dispare odată cu vanitățile, religiile și antipatiile. Toți trei vor semna o cerere
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Cad frunzele din vechi arțari; Eu încă aștept, poate revii, Tu, prieten drag, de ce dispari?... În liniște ... se rup și cad Îngălbenite frunze-n roi; Și plâng iar crengile de brad Când nu va fi unul din noi. Vin... spre prăpastia din hau S-astern cuminți să moara-n lut, Mi-e dor de tine scumpul meu, Tu prieten drag... de la-nceput.
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93318]
-
clar și fără putință de echivoc responsabilitatea și obligațiile oamenilor de cultură.“ (Scînteia, 12 septembrie 1971) „În momentul grav în care interesele străine - cărora clasele privilegiate, așa cum se întâmplă întotdeauna în istorie, le deveniseră slugi plecate - aruncaseră patria pe marginea prăpastiei, Partidul Comunist Român s-a dovedit nu numai depozitarul legitim a tot ce a fost demn și nobil, luminos și lucid în întregul nostru trecut, ci și forța politico organizatorică în stare să concretizeze, hotărât și definitiv, aspirația majoră a
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
a hărăzit zile ca să ajung la această vârstă și să mă bucur de frumusețile acestui pământ, fără să fi fost vreodată bolnavă, fără să mă atace jivinele pădurilor pe care le-am străbătut, fără să fi alunecat odată într-o prăpastie. Și acum binecuvintează-mă părinte ca să ajung cu bine acasă, unde sunt așteptată de copii și nepoți». Iar venerabila doamnă Thiess va mai avea să afle dela părintele Ilarie că ciobănașul acela, Pilu lui Gheorghe Budac pierise de mult, în
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
proces pot să apară greșeli, unele generate nu de relele tratamente aplicate copiilor, ci chiar din prea multă dragoste și toleranță din partea părinților. Dragostea exagerată a unor părinți prea iubitori față de copil le întunecă rațiunea, astfel încât ei nu mai văd prăpastia spre care li se îndreaptă odrasla și nu își dau seama că ei sunt principalii vinovați în cazul unui eșec. Asemenea părinți nu aplică un principiu fundamental al educației pe care personal l-am numit principiul respectării măsurii în toate
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
copil de omul matur, cele mai multe ori, chiar de părinții lui. Dacă toți cei ce i-am cunoscut am păstrat despre dascălii aceștia mari amintiri în care afecțiunea se unește cu înduioșarea, e că ceea ce ne leagă încă de ei, peste prăpastia timpului care a curs, e bunătatea lor. Nu mă-nșel; cred că nu mă-nșel. Dintre toți dascălii mei, nu-mi amintesc decât de prea puțini, de câțiva numai, de doi-trei poate, care să fi dat dovadă de lipsă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
asistat satisfăcuți la scene cu valuri de sânge și pereți împroșcați, facem o tragedie când vedem câteva picături căzute pe podea din degetul nostru. Am urmărit o groază de imagini cu mașini care sar în aer sau se prăbușesc în prăpastie, dar ni se pare un capăt de lume dacă ne găsim propria mașină, în parcare, cu aripa înfundată. Și, de altfel, deși în imaginarul nostru nu ne mai spune nimic deosebit o armă, oricât ar fi de sofisticată, cei mai mulți dintre
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Înțelepciunii eline nu există decît eroare și tulburare; e curios că această Înțelepciune n-a sesizat că omorînd sfinxul victoria lui Oedip poartă În ea sîmburele Înfrîngerii; vanitatea de a fi Înlăturat toate Întrebările posibile odată cu stîrvul sfinxului prăbușit În prăpastie Îl duce pe tronul Thebei și la incest. Rătăcind, se va gîndi apoi la toate aceste lucruri. SÎnt chiar momente cînd Îmi Închipui că știu cum ar vorbi... (...Singura mea speranță e să mă Întreb mai departe. Chiar dacă unele Întrebări
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ele aripi artificiale, Întocmai cum le-a gîndit enigmaticul visător din Cinquecento și să izbutești ceea ce n-a izbutit el (dacă a Încercat Într-adevăr să zboare)? Ce importanță mai poate avea să planezi purtat de vînt prin golul unei prăpăstii, urmărit de helicoptere, cînd nimeni nu va folosi vreodată aceste aripi? Ele au plutit În văzduh prea tîrziu, la aproape cinci veacuri după ce-ar fi trebuit să-l Înalțe pe pictorul Giocondei. Totuși, știm acum că visul lui Leonardo
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu ne sînt de nici un folos. Știam că nu voi mai putea cînta niciodată ca pînă atunci dacă recunoșteam că nu pot nimic Împotriva timpului. Pentru că, plîngînd-o pe Euridice, Îmi plîngeam și cîntecul care nu mai era același. Nu vedeam prăpastia dintre „a fost” și „este”. Și nu Înduram gîndul că „a fost” Înseamnă „nu va mai fi niciodată”. Doream să rămînă totul ca În prima dimineață a iubirii mele cînd, lîngă Euridice, cîntam ca și cum aș fi surîs... Acum iarba, chiparoșii
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
potecă În sus. Da, soarta mea e să rămîn În vale și să văd numai nenorociri. Dar cel mai mult mă face să sufăr faptul că nimeni nu mă crede, că viața mea se golește zadarnic. Apolo a săpat o prăpastie Între mine și lume...) Chemîndu-i pe cei din jur să le arate ceea ce vede ea, Cassandra Îi cheamă Între ruine. Dacă ar fi trăit În secolul lui Pericle, ar fi Întins brațul spre Acropole: Priviți, visul lui Fidias va ajunge
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Îmi sugerează o idee aparent bizară: vorbind despre destin, grecii au evitat să se uite În abis. Destinul a fost, poate, țărmul zărit de omul disperat de hazard. Și, poate, prima piramidă cu care cei vechi au Încercat să umple prăpastia goală deasupra căreia și zeii căpătau amețeli. Din repulsia față de inform s-au născut limitele, iar din oroarea de hazard o voință care decide drumul lui Oedip. Revolta Împotriva neantului a fost atît de violentă, Încît ea a uitat de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia măruntă de-afară cade peste toate ceasurile În care m-am gîndit la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia unde s-a aruncat. Zeul-Întrebare trăiește... VÎntul de toamnă răscolește o mare pe care n-o mai zăresc. O umbră s-a strecurat parcă printre oțetarii uzi de ploaie. Forma mea de speranță și de demnitate e să văd În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
niciodată nu ne gândim la ultimul zbor al dragostei din noi. Acest sentiment râvnit de omenire ne arată tot ce este mai plăcut și mai frumos pe pământ, inclusiv echilibrul nostru mental. Când acest sentiment dispare cu desăvârșire, devine coama prăpastiei dintre bine și rău. Numai cei puternici pot trece cu brio. Undeva, în muntele din ea, se produse o avalanșă. Zăpezile care se așezaseră rând pe rând în mintea ei se topeau cu repeziciune, transformându-se în ape tulburi ce
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care se mișcă de sus în jos fără de folos. Viața îi părea o ciudățenie. Într-o zi totul îi părea perfect, iar în altă zi totul se destrăma. Avea nevoie de cineva de acolo de sus să o îndrume prin prăpastia și ceața propriului suflet, ajutând-o în prealabil să își dea seama de neputiința de ieșire din impasul în care se afla. Era o zi de primăvară, era luna martie, când pământul se pregătește să explodeze în toată forța lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îl califice. Era atât de trist să constați cum o ființă dragă, o ființă atât de mică, nevinovată, să o vezi cum cade în jos, iar tu să rămâi uitându-te în gol la căderea ei ca de pe marginea unei prăpăstii și nu ai cum să o salvezi. Dintre toate lucrurile pe care ți le pregătește viața, cea fără rezolvare este mortea. Lucrurile care odinioară le socotea importante își pierduseră din strălucirea lor. A doua zi, când merse la locul de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
teamă. De ce să-i fi fos teamă? Tresărea la gândul că ar putea să păcălească acea iluzie a fericirii pe care o căuta cu disperare ca un cerșetor cu sufletul gol, ca o pasăre neobosită în zbor. Suferea... Undeva în prăpăstiile și hăul din ea aluneca ceva ca niște pietre, lovind-o crunt, lăsând zăpezile imaginare să se așeze strat după strat, înghețându-i sufletul. Casa în care locuia îi părea goală și pustie iar visele de demult erau ca niște
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
salte și să îi arunce pe un tărâm necunoscut. Scotocind prin cenușa trecutului nu mai găsi nici un cărbune teafăr, deși căsătoria lor fusese puternică precum Titanicul, iar avertizările fuseseră ignorate. Curcubee frânte gâtuiau iubirea sub tăcerea paharelor, aruncând-o în prăpastia îndoilelii, într-un hău deschis, acolo unde amândoi sufereau. Inima ei era o tăcere grăitoare, rostită într-un cuvânt: „Unde ești iubire?”. Unde ești? Ești nepricepută? Nu știi să citești în adâncul sufletului meu!? În buchete albastre ofilite, te-ai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să plângă pe la colțuri. Îi era milă că îl părăsise pe Valentin, dar nu regreta. Îl iubea și îl ura. Nu știa cine avea să sufere mai mult, ea sau el? Pentru o clipă rămăsese aplecată ca pe marginea unei prăpăstii uitându-se ca după cineva drag pe care în cădere nu ai cum să-l ajuți. Din ochi îi țâșniră lacrimi fierbinți și sărate, prelingându-se pe obrajii palizi. O dureau toate. Trupul îl simțea mai firav, mai greu, iar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
purta cu neglijență. Virilitatea lui era de-a dreptul o dezamăgire și o primejdie din fața căreia orice femeie ar fi fugit. Fapta soției sale era justificată. După masă, cei doi au mai discutat despre proiectele lor imediate cât și despre prăpastia imensă în care urma să ajungă Leon cu bună știință. Ridicându-se primul de la masă, buzele lui subțiri executară repede un sărut în părul ei, un sărut mai mult cu gura închisă. - Ce nebunie, se dojeni ea. Dar de fapt
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fost bun între noi, nu mai există înțelegere, liniște, nimic...înțelegi mamă? - Te înțeleg. Dar poate că ai o părere deformată despre toate acestea. Sau îți alimentezi creierul cu bârfe, cu idei proaste și atunci zi de zi se mărește prăpastia dintre voi, iar radiografia vieții arată bolnavă. Speram, dragul mamei, ca voi să fiți cruțați de răutățile și fățărniciile omenești. Dar se pare că astrele sorții vă necăjesc și pe voi ca pe mulți alții. - Și acum ce ai e
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un calm de neclintit. La restaurantul unde aveau o masă rezervată se mai afla încă o persoană de sex feminin. Carmen, nedumerită privi cu o curiozitate feminină spre acea persoană care îi însoțea. Se simți singură ca pe fundul unei prăpăstii din care nu putea să o salveze nimeni. Totuși îi părea destul de amabilă și chiar o întrebase cum călătorise. Emoționată, Carmen îi povesti frânturi din călătorie și totodată își reveni în simțiri. Observă că se purta foarte intim cu Niky
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Mungiu participa și el, în aceeași secțiune a Cannes-ului, cu debutul său în lungmetraj, Occident. Numai că între Marfa și banii și Moartea domnului Lăzărescu există o continuitate stilistică, în timp ce între Occident și 4, 3, 2 se cască o prăpastie (tot stilistică, la o adică) surprinzătoare. Mai mult, mizerabil distribuit, Marfa... a înregistrat o cădere în termeni de încasări, în timp ce Occident s-a descurcat bine la box-office, devenind unul dintre filmele de succes ale acelui an. Acest parcurs diferit al
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
a impus conceptul de auteur, ceea ce a dus în timp la un divorț verificabil între Artă & Comerț. Astăzi, acest divorț este validat de sintagme precum film de autor sau cinematograf de artă și eseu (arthouse), criticii fiind făcuți răspunzători pentru prăpastia căscată între ceea ce ar trebui să fie cinematograful pur și simplu și publicul său. Problema este că noi, criticii, simțim nevoia să promovăm ceea ce ni se pare nou și inovator, în timp ce marele public ajunge la aceste filme ceva mai târziu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Erau deci oameni care aveau mare nevoie de concepte. Publicul larg, care umple sălile de cinematograf ale lumii, habar nu are ce înseamnă film de autor. Nu o să mi-o iei în nume de rău dacă spun că există o prăpastie enormă între publicul de cinema și criticul profesionist de cinema. Și e bine că e așa. Gândul că marele public ar fi rafinat și sofisticat ca un critic mi se pare coșmaresc, după cum mă înspăimântă ideea unui critic care exprimă
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]