3,731 matches
-
răsuflarea ei/ Deschide flori/ Pe mările neantului". Gh. Pituț ni se impune și prin încercarea de a reda într-un mod personal spaima de civilizație, de pierderea echilibrului; o boală de esență blagiană cuprinde lumea. Arșița, care ne trimite la pustiul lui Ioan Alexandru, este o boală morală, de aceea poetul își dorește un zid care să-i separe pe cei bolnavi de cei sănătoși, să nu se întâlnească niciodată, pentru că ucigașii sting viața copiilor, fiii își ucid mamele și boala
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
păpuși./ Strigăm la ei: Tată și Mamă,/ strigă la noi: Tată și Mamă./ Ne-amestecăm, ne zăpăcim/ și nu mai știm care ne naștem/ și nu mai știm care murim.". În volumul "Cel pierdut" (1968), universul din "Câmpia Eternă" persistă. "Pustiul" lui Ioan Alexandru și "Araratul" locul de purificare al lui Lucian Blaga ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit") apare și la George Alboiu 1. Deslușim motivul dorului, al șarpelui, al comorii, al strămoșilor, al casei părintești care și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pur al câmpiei veșnice, iar casa pe care o tot invocă este undeva într-un "Eden de piatră", peste acoperișul căruia cad și se zdrobesc îngerii. În volumul "Gloria lacrimii" (1971) continuă să trăiască sentimentul de singurătate, de gol și pustiu: "Deasupra golului mergând/ Fără dorință, fără gând/ Picioarele se-ndeamnă blând". Trist ca un zeu, cu zilele și nopțile prea mici pentru trupul în amurg, uimit în fața viilor și-a morților, el rămâne însă însingurat să caute marea Câmpie pierdută
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
metafizică și fără metafore rare, indiferent dacă exprimă resentimentul față de orașul care decupează cerul în balcoane, sau dacă descrie pur și simplu o ceașcă de porțelan: "Sorbită zare gri, de buchara,/ deodată cântului cu lut și soare/ la margini de pustiuri și visare/ prin care albele cămile vor ierna". I. Zăinescu "Zeii neatenți, E. S. P. L. A., 1967; "Recviem într-un cimitir de mașini", E. S. P. L. A., 1969; "Zale albe", Editura Eminescu, 1971; "Tineri", E. P. L., 1971; "Grădinile ascunse", Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
T. Arghezi au influențat mai mult stratul imagistic, forma poeziei; Lucian Blaga, Bacovia, Macedonski și Eminescu sunt asimilați nu numai în tehnica poetică, ci și în unitatea pe care aceștia o realizează între "viața lăuntrică și cea exterioară"3. Sentimentul pustiului și al însingurării nu se opune lumii reale, idealului civic în contextul societății, acesta este legat de neputința în fața actului poetic. Am putea, dimpotrivă, să subliniem că poezia exprimă esența timpului care a creat-o și timpul probează că literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Un șir de zile" (1966), "Nuduri" (1968) sunt volume pentru care Al. Piru face trimiteri la Hölderlin, Blaga și G. Călinescu, pentru ca apoi să treacă, după M. Mincu 1, la adevăratul debut, prin "Patimile după Bacovia". Aici încearcă să persifleze pustiul și târziul bacovian, trăirea apăsătoare în locul unde nu se întâmplă nimic, târgul în care ceața este chinuitoare, căruia-i lipsește pitorescul de altădată: "Numai tusea mai aruncă pe caldarâm frunze însângerate". O mlaștină filistină, care la strigătul poetului rămâne și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ținem locul/ ca într-un basm uitat de frații Grimm/ dar trece timpul frunzele pe ochi/ psalmodind ad interim, ad interim." Un ochi lăuntric al artistului proiectează lumea în esența ei, pentru că tot ce este în jur: gesturi, cuvinte, nisip, pustiu, prietenul bun, copacul, filmul sunt false aparențe și dincolo de ele se află adevărul, esența. Universul acestui volum, ca al celor următoare 1, se concentrează pe latura biografică zbuciumată, care nu ni se dezvăluie decât atât cât s-o putem intui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
elementele creației, biblic, cu însuși Creatorul: "La început a fost pustia/ și în pustie era vânt/ și-n vânt ardea ascuns cuvântul/ și în cuvânt era pământul". Interpretarea cuvintelor lui Ioan Evanghelistul este susținută de ideea că Dumnezeu trona peste pustiu. Odată inițiat, contaminat de arderile secrete, nu mai există drum înapoi, procesul este ireversibil: Voi fi de bună seamă devorat/ voi fi sorbit de-adâncurile aceste/ În care toți pieiră până-acum/ Ademeniți de lirica poveste. Nu trebuia să plec
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la Hölderlin,("Der Ister",) semnifică "călătoria locului" unitatea călătoriei și a locului. "Fluviul lui Ioan Alexandru este o formă de mișcare a esenței" ce-și găsește impulsul în sine însăși, încât înaintarea sa pare paradoxală "stare pe loc"2. Ideea Pustiului în ultima esență este concentrată în poemul "Tentation" comunicarea cu transcendentul ți-o dă muntele, ca la Blaga, Pustia reprezentând esența, miezul de foc, straja eternă care sălășluiește în om: " În drum spre ființă prin jertfa neființei" ("Tentation"). Există un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nou început în care "sensul în sinea lui se va alege". Ideea reapare în poemul "Ce știm", sămânța este ridicată de divinul în afara căruia nimic nu există, în eter. Dar pe pământ nu se vede nimic, trebuie să trecem prin pustiu, prin purgatoriu, pentru ca fulgerele lui să te făurească: Nu se poate spune nimic din afară despre El/ și dinăuntru doar flăcările mistuitoare îl pot numi." Sentimentul morții parcă trece prin anotimpuri și se adună ca o permanență, trăim parcă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
acestea nu au fost altceva decât/ Studii de riduri/ De pe fruntea mea". Ironia intră în surdină, rămâne poanta: "La manejul meu din nori/ Se încalecă erori/ Din aproape în aproape,/ Saltă sufletul pe ape/ Sub copite eu în, silă,/ Ca pustiul sub cămilă". ("Inspirație")... Snobismul, permanenta simulare, nu-i mai trezește nici tristeți, nici ironii acide. Falsul motan este falsul creator: "Clipea din mustăți odată, cam într-o doară,/ și simțea globul întreg parfumat azi nimic,/ Nici un curent electric,/ Copacii, casele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fel receptarea folclorului, adică asimilarea lui în asemenea măsură încât cu mare greutate îi dibuim motivul și simbolistica. Astfel, în versurile citate de Ion Chițimia 6, nunta înseamnă moarte: "Și de nunta ta te gătim/ Fata mea te mărităm/ Cu pustiul negru lut". La Păunescu, strămoșii vor încerca un "Surâs de nuntă", frângând nunta. De aici și titlul explicabil "Ezitare": "Nunta pe care am avut-o noi/ Cade-n pământ, vâslind din rame roșii,/ pierzând din pitoresc și din văpăi/ și-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
incantație liturgică în care simțim plânsul și apăsarea,pentru că orice devenire este limitată, în existența noastră rămâne doar rigida perspectivă a "poverii". Cine are părinți/ pe pământ nu în gând,/ mai aude și-n somn ochii lumii plângând." Târziul și pustiul sunt aduse în contextul sensibilității poetice, cu alt sens decât la Bacovia. La Adrian Păunescu imaginea târziului și a pustiului arcuiește ideea realizării eului, consiliindu-se în sensul realizării adevăratului echilibru. Să nu ne coacem grabnic și vesel, este bine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a "poverii". Cine are părinți/ pe pământ nu în gând,/ mai aude și-n somn ochii lumii plângând." Târziul și pustiul sunt aduse în contextul sensibilității poetice, cu alt sens decât la Bacovia. La Adrian Păunescu imaginea târziului și a pustiului arcuiește ideea realizării eului, consiliindu-se în sensul realizării adevăratului echilibru. Să nu ne coacem grabnic și vesel, este bine, ne spune poetul, să așteptăm marea coacere, timpul marii coaceri. "Dar uneori e bine că tace și așteaptă;/ Când trec
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
șezi bine,/ Sau să-ncepi să faci vorbire/ Și să stai în sfătuire,/ Să nu dai omului ticnă/ Ca să doarmă în odihnă”3). Eminescu nu-i imprimă un înțeles diferit față de cele existente: „La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu?/ Ce cauți la barbarul sub streșina-i de cetini?” 4) Dar, ca și alte cuvinte, „barbar” iese la suprafață și-i folosit tot mai insistent spre sfîrșitul secolului al XIX-lea, „secol de progres și industrie”, cum îl definea, sarcastic
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ca un șoc, alteori e doar imaginat, sugerează, direct sau indirect, un regret („Parfumul rozelor ude,/ Tomnatic suspin,/ în zori, în tăcutele trude,/ Te cheamă pe tine, puțin.// O tristă poemă de foi/ îmi spune-o poveste de noi.../ Adio, pustiu, și fior./ Va fi poate odată, amor”)17), sau o dorință („Fereastra e-o poemă de plumb, și de scîntei.../ O zi de promoroacă în cameră pătrunde.../ Sirenele de muncă vibrează, plîngător;/ Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Celibatarul - observa un sociolog - se duce prin cafenele, prin taverne, prin cluburi, locuri care, de bine de rău, înlocuiesc familia; el umblă pretutindeni singur, se plimbă singur, și are la îndemînă o sută de mijloace spre a se despăgubi de pustiul locuinței lipsită de dragostea conjugală și fiicească...” 2) Celibatara (îndeosebi cea din provincie, precum două din surorile poetului) n-are nici unul; ea e condamnată la o așteptare care, cu o vorbă folosită încă în epocă, o răstopește. Aluziile la cea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Plopii mișcă turnuri albe/ în adîncul clar de lună” - Constantin Mironescu), elasticitatea („Se-ndoaie coapsa plopului pe culme” - Octavian Goga), vibrația („Poleitu-și-au bănuții/ Sunătorii plopi din poartă” - G. Șt. Cazacu Delarast)10). Plopii (la Arghezi) sînt arbori evocatori de amintiri: „Pustiul mă învălui,/ Cînd subt un plop mi se trezi/ Tot dorul de altădată!” 11) Bacovia îi admiră și îi compătimește. în „Amurg antic” plopii apar magnifici, decorativi, într o alură solemnă și liniștită: „- Apostoli în odăjdii violete”12). Despre ei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
grea agonie.// Par casele triste castele.../ Amorul, aici, a murit/ Și poate că plîng la clavire/ Fecioare cu păr despletit...// Trec singur... și tare mi-e teamă.../ Și, unde mă aflu, nu știu -/ Vai, plopii detună orașul.../ Clavirile plîng în pustiu...” ( „Mister”)15) Deși mai rari decît castanii și teii, în timpul copilăriei lui Bacovia, plopii (menționați și în a doua din „Bucățile de noapte”) făceau parte din flora orașului și a regiunii înconjurătoare: „Plopul este reprezentat [aci] prin patru specii: alba
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de haikuuri), mi-a precizat, însă, că director al Școlii de Meserii a fost Enache Teodorescu, iar tatăl său - directorul Școlii Generale. Despre plopi 1. Op. cit., p. 477. în Biblia din 1975, același verset e tradus astfel: „Sădi-voi în pustiu: cedri, salcîmi, mirți și măslini și în locurile neumblate: chiparoși, platani și ienuperi laolaltă”. (p. 708) Cum se vede, din enumerare lipsește plopul. 2. Ienăchiță Văcărescu, în Poeții Văcărești, Versuri alese, ediția cit., p. 29. 3. Dinicu Golescu, însemnare a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lungul a peste patru decenii, abia de două ori am avut senzația clară că mă aflu în interiorul spațiului bacovian: într-un septembrie, la capătul străzii Trotuș, cînd, privind spre asfințit, mi s-a părut că m-am rătăcit într-un pustiu vegetal, încremenit și fără orizont, iar a doua oară, într-o iarnă, în parc, după o furtună de zăpadă, cînd copacii erau ca-n „Decor”, albi și negri, și sub cerul gri zburau cîrduri de corbi. Dar asemenea senzații poți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Deși, cum am spus, îl folosește numai în „Monosilab de toamnă”, Bacovia dă impresia că e, aidoma lui Amiel și Kierkegaard sau, mai aproape de noi, a lui Cioran, un scriitor despre vid. Care-i explicația? Vidul e sinonimul „științific” al pustiului și al golului. Cu singura diferență că acestea din urmă sînt elemente ale vieții, iar vidul aparține cel mai adesea neantului. La fel cu cei trei amintiți mai sus, Bacovia simte și impulsul de a-l încerca, gest care relevă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sănii cu ochi de beții") și mai ales țipătul ("țipă vraja-n ochiul greu/ Doamne-i țipăt ochiul meu"; Doamne țipă apa-n unde/ Ochiul țipăt mi-i niciunde"; "Bolnav sunt de experiențe vândute/ de poleiala cuvântului/ de țipătul în pustiu" etc.). Tot de sorginte blagiană este obsesia încorporării lumii prin cuvântul capabil să o transfigureze și să o modeleze. Ei îi corespunde, în plan lexical, recurența compunerii cu prefixul în-: "te încuvânt în ochiul meu", "aș fi primul însemn înlumit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o binefăcătoare regressus ad uterum: "de ziua Mamei/ să vină Îngerul Durerii/ să-mi rupă deget după deget/ cum se frâng lemnele/ din raze/ ale tristeții/ să-mi apese ochiul/ dreptul/ stângul/ cum se lasă peste umeri nostalgia/ când prin pustiul stepei/ se adună pașii/.../ de ziua celei care nu mai este/ scriu cartea desăvârșitei tristeți./ cu inima frântă și mâna-nghețată/ direct pe pielea întinsă a sufletului/ cu o peniță bine ascuțită/ înmuiată într-un sânge gâlgâitor/ ca izvorul când
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
severă cultivă flori multicolore, "aduse din paradisuri/ neinventate încă" (lacrimile paradisului), pe care apoi le poartă, în uriaș buchet, spre mormintele victimelor (sisif); dimineața se trezește primul, "cu inima plină de toate durerile lumii" și cu "ochii scăldați în roua pustiului" etc. De aici, senzația inițială că personajul (când lugubru, când luminos) este dramatic scindat, că morbul dublei sale naturi îl infestează, cu o lentoare otrăvită. Dar în ultima secțiune a cărții, instanța auctorială își devoalează, finalmente, miza portretistică, cea de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]