5,132 matches
-
Erau de stânga, spuse Bruno, de altfel toți erau de stânga atunci. Li se părea absolut normal să trăiesc cu fata lor Înainte de căsătorie, ne-am căsătorit pentru că era gravidă, mă rog, povestea obișnuită. Michel Își aminti cuvintele pastorului ce răsunau atât de clar În sala Înghețată: vorbea despre Cristos, adevărat om și adevărat Dumnezeu, de noul legământ făcut de Cel Veșnic cu poporul său; În fine, Michel nu Înțelegea prea exact despre ce-i vorba. După trei sferturi de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
stăpâni o ușoară crispare a gurii. Apoi Îi turnă din nou vin; În seara aceea gătise pește, iar mica ei garsonieră evoca mai mult ca oricând cabina unui vapor. — Nu te-ai gândit să mă iei cu tine... Cuvintele ei răsunară În tăcere; tăcerea se prelungi. — Nici măcar nu te-ai gândit..., spuse ea cu un amestec de ciudă copilărească și de uimire; apoi izbucni În plâns. El nu făcu nici un gest; În acel moment, dacă ar fi făcut un gest, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o groază crescândă. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea. Am făcut o greșeală. Am făcut o greșeală. Ce-o să mă fac ? Sunt încordată din cap până-n picioare, nu pot gândi limpede... Când, brusc, cuvintele de ieri ale lui Guy îmi răsună în minte și simt un val aproape dureros de ușurare. O greșeală nu e o greșeală decât dacă nu poate fi îndreptată. Da. Ideea e că pot foarte bine s-o îndrept. Încă mai pot să înregistrez împrumutul. Va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spaimă. E Greg Parker, unul dintre partenerii seniori. Traversează holul imens al gării cu pași mari, îmbrăcat în haine scumpe și ținând în mână mobilul. Are sprâncenele împreunate de la încruntare și pare îngrijorat. Păi și ea unde e ? Glasul îi răsună în toată gara. Panica mă pălește precum un fulger. Trebuie neapărat să ies din raza lui vizuală. Trebuie să mă ascund. Acum. Mă strecor în spatele unei femei cât casa, într-un balonzaid bej și mă las ușor în jos, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am la mine decât mobilul. Vibrează din nou și mă uit la el câteva clipe. Apoi, cu o gheară în stomac, îl ridic la ureche și apăs pe Răspunde. — Bună. Am vocea spartă. Eu... sunt. — Samantha ? Glasul lui incredul îmi răsună în ureche, spărgându-mi timpanul. Tu ești ? Unde ești ? — Nu știu. A trebuit să scap de acolo. Am... fost efectiv șocată. — Samantha, nu știu dacă mi-ai primit mesajele. Dar... Șovăie. Știe toată lumea. — Știu. Mă rezem de un perete vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nimeni. Mă strecor cu grijă în nișa de la fereastră și ridic receptorul. Se aude, calm, tonul. Inspir adânc, după care formez linia directă cu Arnold. Nu e încă ora nouă, dar sigur e deja la birou. — Biroul lui Arnold Saville, răsună glasul vesel al Larei, secretara lui. — Lara, spun stresată, Samantha sunt. Samantha Sweeting. — Samantha ? Lara pare atât de șocată, că mă crispez toată. O, Doamne ! Ce s-a întâmplat ? Unde ești ? Toată lumea... Se oprește brusc. Nu... sunt în Londra. Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ești ? Toată lumea... Se oprește brusc. Nu... sunt în Londra. Pot să vorbesc cu Arnold ? — Sigur, e chiar aici. Glasul ei îi dă legătura lui Vivaldi, apoi se face iar liniște. — Samantha. Glasul prietenos și sigur pe sine al lui Arnold răsună în receptor. Fată mea dragă. Cum ai reușit, scumpa mea, să faci așa o dandana ? Numai Arnold ar putea să descrie paguba de cincizeci de milioane de lire a unui client drept „dandana”. În ciuda situației, în colțul gurii mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să fac. Nu știu de unde să încep. Mult timp, stau pur și simplu uitându-mă la propriul meu chip până când nu mai disting nimic, până când liniile chipului devin o ceață și încep să se amestece. Am fost concediată. Cuvintele îmi răsună în minte cu ecou. Am fost concediată. Pot să încasez alocația de șomaj. Gândul mă face să pufnesc dureros. Mă și închipui lângă bărbații din The Full Monty. Stând la coadă cu ceilalți șomeri, dând din șolduri înainte și înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
doamnă Geiger ? strig șovăitoare. Cina vă așteaptă. În clipa în care fac câțiva pași în față, aud voci venind dinspre celălalt capăt al coridorului. — Doamnă Geiger ? Brusc, o ușă se deschide violent. — Și la ce folosesc banii ? Glasul lui Trish răsună strident. Spune-mi tu ! — Nu trebuie să-ți spun eu la ce folosesc banii ! îi răspunde Eddie strigând și el. Știi și singură ! — Nu înțelegi absolut nimic... — Ba înțeleg ! Eddie pare că mai are puțin și face apoplexie. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Trish ridică telefonul la ureche. Aveți dreptate, e mult prea modestă. Ridică privirea. Lady Edgerly dorește să vorbească puțin cu tine. Îmi întinde telefonul și, ca în transă, îl duc la ureche. Alo ? — Samantha ? Vocea familiară, ușor răgușită a Freyei răsună, printre fâșâituri, la urechea mea. Ești OK ? Ce dracu se întâmplă acolo ? — Sunt... bine ! Arunc o privire spre Trish, care se află la aproximativ doi metri de mine. O să... mă duc undeva mai... Fără să iau în seamă privirea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu ? El a făcut tot ce-a putut. La celălalt capăt al firului se lasă o tăcere stranie. — Da, spune Lara după o pauză. Păi bine atunci. Îți fac legătura. Câteva clipe mai târziu, glasul familiar al lui Arnold îmi răsună în ureche. — Samantha, fată dragă ! Tu ești ? — Sunt chiar eu. Reușesc să schițez un surâs. Să știi că n-am dispărut pur și simplu de pe fața pământului. — Asta speram și eu ! Zi, ești bine, da ? — Sunt... bine, spun jenată. Mersi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
multe decât vedeam altădată... — Dar de auzit nu auzi că sună telefonul, mă întrerupe doamna Farley blând, arătând spre buzunarul meu. A ! zic uimită și-mi înșfac mobilul. Trebuie să răspund. Mă scuzați. Îl deschid și glasul lui Ketterman îmi răsună imediat în ureche. — Samantha. Petrec trei ore la sediul Carter Spink, vorbind pe rând cu un tip de la Barou, cu doi dintre partenerii seniori și cu un tip de la Third Union Bank. La prânz sunt deja complet stoarsă de la cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de sticlă. Dacă ieși în clipa asta... Nu mai stau să-l ascult. Am ieșit deja pe ușă. Am coborât treptele. Am plecat. E posibil să fi făcut cea mai mare greșeală din toată viața mea. Vorbele lui Guy îmi răsună în minte în timp ce mă aflu în trenul spre Gloucestershire și beau vin ca să-mi calmez nervii. Odinioară, simplul gând și m-ar fi făcut să intru în vrie. Însă acum nu se mai întâmplă așa. Aproape că-mi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spune Nathaniel, ușor încruntat. Nu a zâmbit deloc. N-a zis „E o idee foarte bună, tocmai asta voiam să-ți sugerez și eu”. De ce nu vrea să-mi ușureze povara ? — Nu pot să fiu menajeră toată viața ! Glasul îmi răsună mai defensiv decât aș fi vrut. Sunt avocată cu experiență ! Am creier ! Știu că ai creier. Acum pare el defensiv. O, Doamne. Nu mă descurc prea bine. Mi-am câștigat statutul de partener. Partenariat egal la Carter Spink. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mă duc să te anunț ! Pornește cu pași mari pe peluză. Și eu rămân acolo, tremurând. Am la dispoziție treizeci de secunde. Treizeci de secunde în care să hotărăsc ce vreau să fac cu viața mea. — Doamnelor și domnilor ziariști ! răsună vocea lui Hilary la microfon. Sunt încântată să vă urez bun venit în această dimineață. Deodată, îl văd pe Guy care își pune niște apă minerală. — Guy ! îl strig stresată. Guy ! Unde-i Nathaniel ? — Habar n-am. Dă din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
robotul. Vezi că pun un cupon cu reducere la batonul de ciocolată Panther În Bowling Monthly. Așa că spune-le tuturor prietenilor tăi ! Poți să-ți faci provizii la un preț foarte bun. Ne vedem curînd, OK ? — Emma ? Glasul bunicul Îmi răsună brusc În ureche. SÎnt aici, dar Îmi filtrez și eu mesajele. — Îți filtrezi mesajele ? Îl Îngîn, străduindu-mă să nu par surprinsă. Bunicul Își filtrează mesajele ? — E noul meu hobby. N-ai auzit de el ? Îi asculți pe prietenii tăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
călcîie, Înainte să mai apuce să zică ceva și pornesc mai departe, cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz și călcînd pe legăturile de iarbă-neagră de pe asfalt. Ajung acasă abia mult mai tîrziu, spre seară. Dar cearta noastră Încă Îmi mai răsună În minte. Mă doare capul de mor și simt că mai am un pic și izbucnesc din nou În plîns. Deschid ușa apartamentului și le găsesc pe Lissy și pe Jemima aproape păruindu-se pe subiectul drepturile animalelor. — Nurca e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
lui Lissy buchetul pe care i l-am luat. (Inițial aveam de gînd să i-l arunc pe scenă la final, dar sînt trandafiri, și mi-a fost să nu-i agăț cumva colanții.) Pornesc pe coridoarele Întunecate, În timp ce muzica răsună dinspre boxe și dansatorii trec pe lîngă mine În costume strălucitoare. Un bărbat cu pene albastre În păr Își lipește piciorul În sus pe perete, În timp ce vorbește cu cineva din cabină. — Așa că i-am atras atenția idiotului de procuror că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să Înceapă să danseze odată ? CÎnd au de gînd să tragă cortina asta ? CÎnd au de gînd să... Buf ! Cineva icnește În clipa În care sala e luminată brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învîrte și face salturi. Dumnezeule, oricine-ar fi, se mișcă incredibil. Clipesc chinuită, cu lumina puternică În ochi, Încercînd să văd mai bine dansatorul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cufundați în dialogul lor mut, vor întinde pe masă, una câte una, toate cele 52 de cărți de joc. Dong-dang! Dang-dong! Clopotul nu bănuiește când dă glas că nu el cântă, că el nu-i decât o pâlnie făcând să răsune o chemare lui neînțeleasă. Își va fi dând el seama că o putere de sus îl trage la răstimpuri de limbă și-l zgâlțâie până ce-l ia cu o amețeală asurzitoare, dar o pune pe seama inspirației poetice și se socotește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
îi aparține, nu se poate îndoi, și când se pornește vercernia, clopotul tace între pământ și cer, cufundat în respectuoasă admirație față de cele înfăptuite. Nu degeaba sunt turnat după metoda vieneză, deh, finisaj occidental. Și ce limbă am! Argint curat, răsună pân la podul Mărășești. Nu că mă laud, dar glas ca al meu n-are nimeni. Nimeni! Ce Sfântul Spiridon Nou! Se cutremură văzduhul când vestesc eu ceasul de utrenie, de vecernie, bufnița deschide ochii și aripile și zvârrrr! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
zic nu. Spune, știi de ce te-am chemat aici în astă noapte? Știi...? Huhurezul s-a oprit între ape sub cerul care-și dezvăluie o clipă căruțele, ca să le-nvăluie mai bine. Și peste întinderea înghețată, printre copacii risipiți pe mal, răsună glasul său, hu hu! Hu hu! Într-o curte cât pumnul, o femeie care a ieșit afară în puterea nopții o aude și prin inimă-i dă un cuțit. ─ Cântă huhurezul... Precis s-a prăpădit, bietul Sofronie... Știi, spune Iulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
invers, către gară. Costache Popa se dă jos din primul 34 într-un buluc de lume înfofolită care se repede spre piață. Un 21 tocmai sosește în stație. Pensionarul aleargă în L, săritura calului, și îl prinde, în vreme ce în urma lui răsună un uragan de claxoane și înjurături. Curios, doar nu se grăbește nicăieri, și cu toate astea face mereu așa, sprintează după autobuze și tramvaie, se pogoară pe scările metroului cu velocități periculoase ca să apuce să țâșnească înăuntru înaintea anunțului Atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
spun. Eram în oraș, îmi căutam o geantă, umblam așa aiurea prin magazine, când deodată cineva m-a prins de braț și mi-a șoptit în ureche, „Trebuie să te duci la Oituz.” M-am întors, dar persoana dispăruse. Îmi răsunau doar cuvintele astea în ureche, în toată ființa: „La Oituz.” Impresia a fost atât de puternică încât primul lucru pe care l-am făcut când m-am trezit a fost că m-am uitat pe hartă să văd mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ca. — Bună! i-am zis eu. — Bun venit acasă! a zis ea. Sfârșitul capitolului 643 În dimineața următoare peste oraș cerul era urât, compact și strălucitor, arătând ca o boltă fermecată care s-ar sfărâma la o atingere sau ar răsuna ca un clopot mare de sticlă. Helga mea și cu mine am ieșit din hotel cu pași vioi. Eram deosebit de darnic în curtoazia mea, iar Helga nu era mai puțin impresionantă în admirația și recunoștința ei. Petrecusem o noapte minunată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]