6,494 matches
-
Europei, latifundiarii încep să-și trimită odraslele la studii în Polonia, Constantinipole, Kiev, dar și în Italia, Austria etc. Așa este cazul eruditului stolnic Constantin Cantacuzino, cu studii la Veneția și Padova și cu o bibliotecă vestită cercetată și de savanți occidentali. Acesta făcuse la Padova și studii de medicină așa cum contemporanul său, Dimitrie Cantemir, făcuse studii medicale la marea școală Patriarhală din Constantinopole, ajungând prin creația sa enciclopedică, încoronată de studii istorice, membru al Academiei din Berlin. încet, dar sigur
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
amestecat cu aerul. El redescoperă în 1622 limfaticele epiploice. Acestor precursori îl adăugăm și pe Annibal Albertini care, la începutul secolului scoate tratatul: „De affectionibus cordis“ în care semnalează și insuficiența respiratorie datorată dereglărilor circulatorii. Dar William Harvey, este un savant complet al circulației sanguine, întrucât el cercetează, descrie, explică pe bază de experimente atât mica circulație cât și marea circulație, scăpându i doar mici detalii. Harvey face studii literare în Anglia, la Universitățile Canterbury și Cambridge, după care, se îndreaptă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de rețeaua capilarelor, pe care o redescoperă și Malpighi, în 1661 în plămânii batracienilor, renegându-și opoziția față de Harvey, Gândind funcțional, Harvey precizează că sângele asigură echilibrul termic al organismului ca și hrănirea acestuia. Unde sângele este absent apare necroza. Savantul introduce pentru prima dată în științele medicale conceptele fundamentale de aparat funcțional și de sistem fiziologic. Lui Harvey i se datorează și principiul „Omne vivum ex ovo“ reformulat de biologia modernă în: „Omne vivum ex vivo“ (Orice viață provine din
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Cantacuzino cu studii la Veneția și Padova, între care și de medicină; pe Dimitrie Cantemir cu studii la Marea școală Patriarnhală din Constantinopole, printre atâtea domenii studiind și medicina. Cunoscător al multor limbi vechi și noi Dimitrie Cantemir, și ajuns savant cu numele înscris pe aceeași placă de marmură, la Biblioteca Sainte-Geneviève din Paris, cu Denis Papin, Leibniz, Newton, Malebranche, membru de onoare al Academiei din Berlin. Este secolul în care apare Colegiul Vasilian la Iași (1640) și Colegiul de la Sf.
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și chimist belgian, despre care am vorbit, pe care voievodul moldovean D. Cantemir l-a apreciat, reținându-i spiritul novator și pasiunea dialogării. Cunoștințele medicale ale lui Cantemir nu sunt reductibile la cei 70 de termeni specifici din Istoria hieroglifică, deoarece savantul face și inserțiuni de observații medicale din epocă în diverse cărți ca Descriptio Moldaviae sau de practici medicale așa ca în Istoria Imperiului Otoman. Nu lipsesc nici observațiile privind cazurile de bolnavi și de terapii naturiste. Se știe că în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
industrială nu este singură pe drumul progresului. Cultura pătrunde în popor, dă nume secolului și pregătește schimbarea, uneori prin violență, făcând loc unei noi epoci în lume. Până la revoluția din 1789, Europa se umple de școli, biblioteci, edituri, publicații și savanți. Cunoașterea se diversifică și amplifică în toate domeniile. Secolul debutează cu realizări în domeniile medical, filosofic, și fizico-chimic. La 1700 apare De morbis artificium (Despre bolile meseriașilor), tratatul italianului Bernardino da Carpi Ramazzini și, după câțiva ani doar, apare Teoria
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și instrucție, ideile, opiniile, având rol formativ în devenirea ființei umane. Acestor opozanți ai empirismului care acordă primat experienței comune, ca izvor al cunoașterii nemijlocite, se asociază biologul Maximilian Lamarck (1744 - 1829), autor al termenului „biologie“, unul din întemeietorii evoluționismului, savantul care a împărțit animalele în vertebrate și nevertebrate. Teoria sa susține că rasele se diversifică în funcție de mediu și că trăsăturile dobândite pot deveni ereditare, deci se pot comunica descendenților. De aceste comenzi genetice la distanță, medicii se interesează în stabilirea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Linné descoperă distomatoza = afecțiune hepatică. Despre Frigurile intermitente se ocupase în teza de doctorat (1735). Prin „Philosofia botanică“ (1751), Karl Linné face cunoscută, între altele, înțelepciunea naturii. Teoria sa creaționistă este viu criticată în acest secol cu preferințe atee. Un savant luminist cu studii de medicină și botanică la Anvers, de drept la Dijon și cu preocupări și pentru matematici și fizică, este George Louis Buffon (1707 - 1788). El este autorul monumentalei Histoire naturelle —44 de tomuri în care anticipează paleontologia
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
pentru medicina fiziologică, pentru medici dar și pentru bolnavi, handicapații sorții... Scrisorile sale asupra orbilor, surzilor, muților, ca întreaga i filosofie și curiozitate pentru științele naturii, chimie, fizică, laboratoare, biblioteci (el însuși poseda una imensă), ilustrează spiritul veacului, complexitatea unui savant și literat, spectrul căutărilor unui secol și ale unui om. Lui i se aseamănă Jean-Jaques Rousseau, Voltaire și Montesquieu. Toți atenți la importanța și sarcinile medicinei, luptă pentru igienizarea fizico-morală a societății și crearea unui cadru juridic corespunzător. Astfel, Jean-Jaques
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Collège de pharmacie (1777) și la Société libre des pharmaciens (1796). Numărul farmaciilor crește vertiginos, se înmulțesc publicațiile de specialitate și apar mai multe farmacopei. În implicarea chimiei la progresele medicinei un rol deosebit îl are Laurent Lavoisier (1743 - 1794). Savantul enciclopedist, chimist și fiziolog, stabilește legile conservării materiei, este pionierul chimiei moderne, al biochimiei. El studiază compoziția aerului și apei, demonstrează rolul oxigenului în combustii și-n respirație, care este o ardere ce degajă căldură, descoperind procesul chimic în fiziologia
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
chimic în fiziologia respirației (1743). Oxigenul ajută la combustia carbonului; o parte e absorbită în sânge și o parte, sub formă de apă, este expulzat. După Lavoisier „viața este o combustie“, iar viața animală este o respirație - transpirație - digestie. Acest savant explică și problemele de deshidratare, oxidație precum și intoxicarea cu aer respirat. Descoperirile sale au efect imediat în igiena aplicativă, motivând necesitatea de lumină și aer în locuințe. Lavoisier face și primele măsurători colorimetrice. Explicând rolul circulației sanguine și al proceselor
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cauza bolilor relevate de anatomie). Această lucrare cunoaște ediții succesive, traduceri în latină și în limbi de circulație curente. Opera se bucură de aprecieri elogioase din partea marilor medici ai timpului și de mai târziu, căci acest tom voluminos atestă un savant creator al unei discipline medicale fundamentale: Anatomia patologică. Creația sa se întregește suplimentar, cu o biografie de valoare privind imaginea magistrului său Antonio Maria Valsalva, cu o carte despre monumentele regiunii sale natale, Forli și cu pasiunea sa secundară pentru
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
fibros, seros și sinovial. Lui Bichat îi aparține conceptul anatomo- funcțional de sistem tisular întemeind histologia și tot el explică fenomenele de contractilitate, iritabilitate, toxicitate folosite de Haller. Viața, pentru Bichat, „este suma totală a funcțiilor care se opun morții“. Savantul precizează importanța științelor de tangență în dezvoltarea medicinei și realizarea finalităților ei. Ingeniozitatea experimentelor sale se extinde asupra bolilor, terapeuticii, asupra vieții și morții. Bichat susține unitatea circulației mari și mici. Dintre experimentele pe animale, de remarcat este cea a
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
este creatorul metodei științifice de cercetare în biologie probându-i cu prisosință rezultatele care-i asigură un loc în Forul Academiei Franceze de științe. În tratatele: Introduction à l’étude de la médecine expérimentale (1865) și Principes de médecine expérimentale (postum), savantul se întâlnește cu medicul și filosoful. Pozitivismul său este obiectivismul observației și experimentului, ale investigației riguroase. Sensibilitatea literară îi face stilul agreabil. Între curiozitățile sale mai greu de înțeles este opoziția sa față de Pasteur și dubitarea microbiologiei, existenței fermenților și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
profesia dentară să fie practicată de medici si în timp, stomatologii se pregătesc în cadrul universităților de medicină iar tehnicienii stomatologi în școli speciale. La granița dintre secole medicina românească se afirmă pe plan internațional prin Victor Babeș și G. Marinescu savanți care publică la Paris lucrări de referință în domeniul microbiologiei și neurologiei. Majoritatea personalităților medicale din spațiul românesc, s-au format în acest secol XIX la Universitățile occidentale , predilect pariziene, realizând „concentrarea“ în țară a valorilor, a marilor profesori și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
biologiei (1938), prin care filosoful G. Marinescu atestă realitatea cauzalității fenomenelor și a determinismului, ca și cea a evoluției naturale, ca lege a dezvoltării. Dar, înainte de toate G. Marinescu este prezent în tratatele de medicină modernă ca neurolog, citat printre savanții în domeniu, care susțin concepția neuronală inițiată de Wilhelm His (1831 - 1904) și August Forel (1848 - 1931), potrivit căreia neuronii au între ei relații de contiguitate și nu de continuitate, fapt ce a înlesnit înțelegerea dinamicii sistemului nervos, ca și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
conexiune inversă, prin circularitate binară: feed-before/feed-forward, sistem de reglare a alimentării și înaintării informaționale. Are viziunea transferului mecanismelor neuronal-sistemice în mașini, a realizării de creiere artificiale, ordinatoare, computere. Este viziunea fascinantă a cerebralizării mașinilor și a amplificării proceselor logice. Savantul Odobleja lucrează intens la capodopera sa pe care o intitulează Psychologie consonantiste și care apare în format mare (24/16) și 900 de pagini (2 volume), în limba franceză prin Ed. Maloine din Paris, în 1938 - 1939. Odobleja trece prin
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
1922. De acum era profesor de două decenii la Facultatea de Medicină din București, prezent în revistele de specialitate din țară și străinătate, cunoscut creator de școală și reorganizator de învățământ medical. Dar Premiul Nobel este acordat, spre mirarea atâtor savanți din lume, lui Sir Frederic Grant Banting — fiziolog și biochimist (Toronto - Canada) care a descoperit același hormon, împreună cu studentul său în biologie, Charles H. Best, cercetările având loc în laboratoarele lui Johan James Richards Mac Leod, care a făcut comunicarea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
laboratoarele lui Johan James Richards Mac Leod, care a făcut comunicarea descoperirii în decembrie 1921, deci după N. Paulescu. Inițial, ei au numit această secreție internă isletină (isle = insulă) și ulterior insulină, denumire cu care a rămas pancreatina descoperită de savantul român, în medicină, Premiul Nobel fiind acordat în 1923 lui Banting și Mac Leod. Asupra acestei nedreptăți s-a scris mult și se mai scrie și de către români și de oameni de știință străini. Această injustiție în lumea cercetărilor continuă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
unui complex de substanțe excitante pentru creier „cerebrostimulina“, în lichidul cefalorahidian ș.a. În 1935 - 1936 este invitat să facă demonstrații experimentale cu studenții de la Cambridge — Londra. în 1936 devine membru corespondent al Academiei Române, cu unanimitate de voturi și confirmat ca savant în medicină. Din 1936 până în tragicul an 1948, Gr. T. Popa publică în Analele Academiei și în Bulletin de la Section Scientifique. Tot în acest timp, susține la Academie în ședințe publice conferințele Principii de educație în învățământ; știința ca bază
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în învățământ; știința ca bază de primenire a omului (1944) și: Tensiunea nervoasă și boala secolului (1947 - 3 martie). în oct. 1947, bolșevicii îl dau afară de la Universitate și, în 1948, îl dau afară de la Academie. Hăituit de poliția politică, savantul Gr. T. Popa și filosoful, autor al celebrei opere Reforma spiritului (230 p.) părăsește fizic această lume a contrastelor, rămânând în eternitatea științei, culturii și a dragostei de adevăr și frumos. Universitatea de Medicină din Iași îi poartă cu onoare
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Popa și filosoful, autor al celebrei opere Reforma spiritului (230 p.) părăsește fizic această lume a contrastelor, rămânând în eternitatea științei, culturii și a dragostei de adevăr și frumos. Universitatea de Medicină din Iași îi poartă cu onoare numele, bustul savantului luminând în fața ei, în armonie cu monumentul în marmoră albă al provinciilor românești înfrățite și flacăra veșnică din preajmă. Histologia s-a desprins din anatomie la sfârșitul secolului XIX fiind ilustrată la București de ștefan Besnea, apoi, de Ion T.
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
teorie nouă privind sistemul nervos: mecanismul antagonist interstimulant și mecanismul circular amfotop, enunțând o nouă concepție privind echilibrul funcțiilor întregului organism. Preocupat de transformarea antagonismelor în sinergisme, Danielopolu urmărește acțiunea medicamentelor și formulează teoria farmacodinamiei nespecifice (1954). Între alte cercetări, savantul s-a ocupat de gușa endemică, tifosul exantematic. El a înființat și Academia medicală vizând problematica patogenă a mediilor fizic și social. Din școala clinică a lui Danielopolu se disting C. C. Dimitriu, B. Theodorescu, I. Bruckner ș.a. N. Gh. Lupu
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
clinică medicală. Format la Paris, convins de concepția anatomo-clinică a școlii franceze, specializat în laboratorul de anatomie patologică a lui V. Babeș, demonstrează că un clinician trebuie să fie totodată un bun anatomopatolog, adevăr care se reflectă în activitatea de savant și dascăl care a imprimat această concepție școlii medicale ieșene. Polarizează clinicienii timpului în jurul Societății anatomo-clinice pe care o înființează în 1922, iar în 1929 publică tratatul de referință în domeniu Clinici medicale. În balneologia și fizioterapia românească se disting
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
prejudecăți favorabile sau nefavorabile și a căror judecată, partizană, este construită la grămadă, "ignoranții de la galerii", pentru care docții nu au nicio considerație căci îi consideră puțin cultivați, adică nobilii și burghezii, "ignoranții de la parter", adică poporul, și în sfârșit "savanții". Regulile sunt date pentru a satisface această ultimă categorie de spectatori. Numai "cei ce știu arta" (s. tr.), după cum scrie Scudéry, sunt în stare să judece verosimilul unei piese. "Pentru ei scriitorii de teatru trebuie să imite acest Pictor al
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]