5,013 matches
-
procedeului naturalist. Înregistrarea de tip naturalist susținea însă Eliade reprezintă doar "camuflajul", un camuflaj extrem de necesar. Într-un sens diferit, în raport și cu Proust și cu Joyce, e autentic discursul prozastic al Virginiei Woolf. Lucrând la To the Lighthouse, scriitoarea își zicea că ar trebui să inventeze un nou termen pentru cărțile ei, unul care să înlocuiască apelativul cam impropriu de roman. Eventualul alt cuvânt pe care și-l propune interogativ este elegie. Citind romanul în manuscris, soțul ei l-
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Braille) a făcut ca asemenea subiecți să fie, în cel mai bun caz, doar menținuți în viață și... în cea mai neagră ignoranță. După mai multe încercări, primul mare succes s-a obținut cu Helen Keller 184. Aceasta a ajuns scriitoare, luptătoare pentru drepturile negrilor și doctor de onoare la Universitatea Harvard. Inițial, ea a folosit o limbă pentru surzii nevăzători realizată la "Institutul Perksin", limbă constând din semne în relief care puteau fi identificate prin simțul tactil cu degetele. Mai
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
Iuga după ediția germană apărută La München în 2009. Prima ediție a cărții a apărut în 1992 și va fi ecranizată în regia lui Stere Gulea în 1993 sub titlul "Vulpe-vânător". Ludică până la paroxism, non-sens și absurd, cea mai tânără scriitoare laureată a premiului Nobel (n. 1953, Nițchidorf, Timiș) aruncă asupra lumii o privire înstrăinată, suprareală, contaminându-și personajele și climatul cărților cu propria stare de teamă, nesiguranță, psihoză. Realismul descrierilor maniacale (cooperativa Progresul, agricultura făcută cu elevi și soldați, festivismul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
în privința disidenței; la fel de adevărat este că a avut de suferit din partea regimului pe linie profesională, dar a avut în schimb șansa de a face parte din minoritatea șvabă și de a fi primită cu brațele deschise de autoritățile nemțești; pentru scriitoare nu mai era o problemă în 1992 în Germania să scrie despre o Românie defunctă a socialismului multilateral dezvoltat, cu foametea, cozile la orice ar fi fost cât de cât comestibil, întreruperea curentului electric, defilarea pe străzi a sacoșelor transparente
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
onoare al țării) ca pe un tiran căzut în dizgrație. Tindem să credem că prin formația cultural-spirituală (studii superioare la Universitatea din Timișoara), dar și prin faptul că plecarea sa definitivă din România a avut loc la 33 de ani, scriitoarea de origine șvabă își are sursele de căpătâi în literatura română, de la Urmuz la Eugen Ionescu, de la Gellu Naum, Virgil Mazilescu la optzeciști precum Mircea Nedelciu sau Daniel Vighi. Când renunță la stilul alegoric, metonimic, la monologul interior sau la
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fiecare dimineață mai bătrân decât ziua" sau din înfiorătoare, incredibile realități: chiuretajul Clarei a fost posibil doar cu ajutorul securistului, deghizat în avocat. Ironia și persiflarea au gustul amar al sarcasmului, dar și al delirului cu noimă, naumian. Efecte inedite obține scriitoarea atunci când adoptă stilul unei eleve cu înclinații certe literare și care își face temele sau completează jurnalul: "Liviu e coeg de școală cu Paul, de doi ani e învățător într-un sat mic din sud, unde Dunărea taie țara, unde
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
juxtapuneri de fotograme comunicante subteran și aparent independente. Dialogurile sunt scurte și fragmentate, aproape inexistente, tot atâtea semne ale lipsei de comunicare și comuniune, înlocuite însă de suspiciune. Încheiem prin a-l cita pe Ernest Wichner, cititor în original al scriitoarei: "O blană de vulpe în apartamentul profesoarei Adina devine un simbol al amenințărilor unei Securități omniprezente pe când regimul începe deja să se clatine. (...) Decăderea oamenilor, ba chiar a unei întregi țări, este redată aici până în cele mai mici detalii în
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
istorie, vocație și destin. Ultimul vernisaj Ludmila Ulițkaia (n. 1943, după mamă, ascendență evreiască) este considerată cea mai importantă prozatoare din literatura rusă actuală. Licențiată în genetică și apoi în științe sociale la Universitatea din Moscova (unde locuiește din 1945), scriitoarea a fost distinsă cu Premiul Médicis pentru autori străini în 1996 pentru nuvela Soniecika (1992), la care ne vom referi și noi. Romanele care au urmat consacră definitiv numele Ludmilei Ulițkaia: "Medeea și copiii ei" (1996), Înmormântare veselă (1998), "Minciunile
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Polirom, Iași, 2007. Publicistică: Românul imparțial, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011. Coautoare a volumelor Cartea roz a comunismului, coord. Gabriel H. Decuble, Editura Versus, 2004; Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism, coord. Dan Lungu, Editura Polirom, Iași, 2008; Divanul scriitoarei, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, coord. Mihaela Ursa. Traduceri: Marele secret al zilelor de naștere de Jean-Claude Marie (2003); Reprezentarea lumii la copil de Jean Piaget (2004). Membră a Uniunii Scriitorilor Români (din 1990) și a PEN-club internațional (din 2003). Centripetismul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui T. S. Eliot). Epigonic, actantul liric își poartă "frunzele de aur ale durerii", până se transformă în cuvinte "care există și luminează întunericul", se entuziasmează de sângele devenit "cerneală de scris" (Sângele mă părăsi mă striga) și de Mâna scriitoare, un fel de alteritate stranie, ce îl locuiește în timpul actului scriptural etc. Întregi, obsesiile subsecvente temei creației (mâna scriitoare, manuscrisul taumaturgic, logosul mundifer, semnele scripturale revelatorii) trec și în următorul volum de poeme, Aproape un cerc (Editura Alfa, Iași, 2002
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care există și luminează întunericul", se entuziasmează de sângele devenit "cerneală de scris" (Sângele mă părăsi mă striga) și de Mâna scriitoare, un fel de alteritate stranie, ce îl locuiește în timpul actului scriptural etc. Întregi, obsesiile subsecvente temei creației (mâna scriitoare, manuscrisul taumaturgic, logosul mundifer, semnele scripturale revelatorii) trec și în următorul volum de poeme, Aproape un cerc (Editura Alfa, Iași, 2002), confirmând observația postfațatorului, Liviu Leonte, după care "Nicolae Panaite cultivă (doar) câteva teme, asumate, reluate cu imperceptibile nuanțări până la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Sau: " E întuneric;/ tu încă mai privești foile/ pline de/ graiul nopților,/ ce sapă/ huma ființelor noastre.// Am dat la o parte peretele zilei/ și am văzut sânii tăi/ sprijinind amazoanele;/ în lagărul lor, apele albe/ îmi iau prizonieră mâna/ scriitoare./ Cuvintele, unul câte unul,/ tot mai singure, cad pe hârtie/ într-o ordine parcă prestabilită..." (O dată cu seara). Și încă: "Pe sub arborii in floare ai întunericului pășești;/ văd semnele care-au ajuns scrum,/ pe ferestrele-nverzite...// În apele lor mă trezesc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tocmai de simboluri ale facerii și refacerii continue a textelor, contaminate de atributele durerii regnurilor vii. Poetul îmbracă "arcul de tămâie și iască", "urcând piramide de spaime și fiere", bineînțeles, Fără anestezie, sau gustă "picăturile de sânge.../ pe sub degetele mâinii scriitoare" alături de Fructe ale îngenuncherii; propriul trup se lasă brutalizat, supunându-se conștient unor siluiri repetate, executate mai mult sau mai puțin savant de verbe care-l transformă, nu o dată, într-o simplă funcție a creației. Metafora centrală în multe dintre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
firul ploii), iar uneori, în minipoeme explicit erotice, el este redus la o simplă aluzie ("Mi-apari doar veste/ Vom încăpea pe cruce ?/ Doi miri rătăciți" o altă Nuntă pe firul ploii). Resimțind, probabil, impulsul de eliberare din chingile formale, scriitoarea a dovedit că în ultima vreme preferă totuși, în Scrisori pe frunze/ Letters on leaves (Editura Timpul, Iași, 2008) și Altarul de pelin (Editura Cronica, Iași, 2009), textele de o mai largă respirație. Tempoul poemelor diferă, de regulă, în funcție de ardoarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dolce, abbandonata, serenità prilejuindu-i poetului viziuni fascinante, redate prin minunate sinestezii: la notte delle piogge di calde lune. Cele două iubite ale poetului din perioada în care scria aceste versuri sunt Sibilla Aleramo și Maria Cumani. Relația lui cu scriitoarea Aleramo este parțial dezvăluită de un epistolar tulburător ale cărui scrisori acoperă, în ciuda lungilor pauze de tăcere, perioada 1931-1936. Schimbul de misive cu dansatoarea Cumani începe cu cea din 27 iunie 1936 și trece de limita anului 1942, în care
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mult, Charlotte și Emily se confruntă, în realitate, în interiorul acestei ecuații estetice. Charlotte autoarea educată, cu experiența lumii și a alterității, care, în romanele de mai tîrziu (în primul rînd, în Shirley) va deveni un mesager al emancipării și Emily scriitoarea de geniu (ca și Austen), rămasă captivă în imaginarul pur, neintersectat cu viața ca atare, nemodificat de grilele experienței. Jane Eyre este "efectul" unui principiu, pe cînd La răscruce de vînturi ajunge însăși "cauza" lui. Faptul că, în fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui Hamlet adică), deoarece femeia de pe bătrînul continent (ca și femeia mondială, de altfel!) nu a avut niciodată un spațiu propriu. Prin această metaforă (destul de) criptică, Woolf descrie, în fond, gradul de autonomie a feminității în interiorul societăților tradiționale. Femeia, constată scriitoarea, nu s-a bucurat de o identitate recunoscută (de către sistemul centralității masculine), depinzînd, în mod necondiționat, de "identitatea" unui bărbat (transfigurat cînd în tată, cînd în soț). Lipsa ei de contur identitar s-a ilustrat și printr-o absență a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
din flashback-uri pe care protagonistul le trăiește, în 1915, pe patul de moarte, Colm Toibin își începe excursul epic cu eșecul dramaturgic în cauză, supralicitînd, ulterior, proble-ma angoasei creatoare. Mai mult, în 2002, cu aproape doi ani mai înainte, scriitoarea Emma Tennant publicase un roman (destul de bine primit), Felony/Delict, unde interesul narativ principal nu era altul decît ... relația ambiguă, deși castă, dintre James și Constance Fenimore Woolson. Unii comentatori ai "triadei" epice mai degrabă bizare susțin că similitudinile vin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
femei tinere și vîrstnice!), aducîndu-și la exasperare contemporanii. Între altele, o seduce pe Amber Reeves, fiica prietenilor fabieni, William și Maud, absolventă strălucită a Univesității Cambridge. În urma legăturii, Amber va naște o fată (Anna-Jane). O cucerește și pe Rebecca West, scriitoare feministă și mamă a fiului nelegitim al lui Wells Anthony (scriitor la rîndul său). Propria soție, Jane, îi va dărui, și ea, doi băieți: George Philip (Gip) și Frank Richard. Wells predică peste tot necesitatea eliberării femeilor (le sprijină pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
observa că preocuparea Philippei Gregory (născută în Kenya, în 1954, dar crescută și educată în Anglia) pentru istoria britanică a dus, de-a lungul timpului, la conturarea unei opere epice impresionante prin dimensiuni și, deopotrivă, prin succesul de public internațional. Scriitoarea se lansează cu "trilogia Lacey" alcătuită din romanele Wideacre (1987), The Favoured Child (1989) și Meridon (1990) unde constru iește un personaj memorabil în figura Beatricei Lacey (o Lady Macbeth post-shakespeariană). Totuși, Gregory cunoaște succesul (și, într-un anume sens
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nu cuprinde mai mult de cinci-șase decenii din secolul al XVI-lea englez, dar evenimentele la care se referă sînt trepidante, tumultoase și adesea bizare, influențînd istoria Marelui Albion și pe cea a Europei într-un mod ireversibil. În 2009, scriitoarea "a recidivat" cu un nou șir de narațiuni istorice (intitulat, simbolic, The Cousins' War, aluzie la "Războiul Celor Două Roze"), un fel de prequel al dinastiei Tudorilor, prequel axat, firesc, pe predecesorii protagoniștilor din colecția epică anterioară, în speță Plantageneții
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
următor, din 1922, The Beautiful and the Damned/Cei frumoși și blestemați, explorează relația alienantă din cuplu, pe fondul aceluiași univers instabil (soții Anthony și Gloria Patch sugerează, în opinia criticilor, mariajul devorator pe care autorul l-a avut cu scriitoarea alcoolică și schizofrenică Zelda Fitzgerald!). Nu altele sînt conotațiile de profunzime ale capodoperei The Great Gatsby/Marele Gatsby, din 1925, unde Nick Carraway (tot un "dublu" ficțional al prozatorului) e absorbit de lumea magică (dar vidată sufletește) a "visului american
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
biografism sau comic negru. Asupra acestora voi reveni eu însumi ceva mai la vale. Interesant de adăugat însă că, în anul tipăririi volumului, au existat și unii comentatori care au mers puțin mai departe cu subtilitățile culturale din jurul demersului tinerei scriitoare, vorbind de un posibil experiment narativ interși hyper -textual, conținut, pre zumtiv, de masivul construct epic. Respectivul experiment ar fi folosit, în accepția lor, trimiteri obscure, subliminale, oculte chiar (ce ar fi trebuit descifrate, se înțelege, de exegeza romanului) la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
totuși între acest text semi-apocrif, de la sfîrșitul antichității, și apreciatul roman al Donnei Tartt, ieșit în faza de amurg a postmodernității americane? Criticii care s-au aventurat într-o asemenea paralelă (nota bene, neacreditată de vreo declarație ori sugestie a scriitoarei!) nu au dat, finalmente, un răspuns convingător. Unii au menționat misterele elenismului tîrziu ca liant al celor două opere (să nu uităm că personajele Donnei Tartt sînt experte în limbi și culturi clasice, elenismul ocult făcînd parte, așa-zicînd, din anatomia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
meu, prea puține argumente în The Secret History, dar voi preciza, chiar pasager, că, metodologic vorbind, avem o conexiune inexpugnabilă (poate neintenționată de Tartt) între scrie rea lui Procopiu și opera (nu numai romanul în discuție!) de pînă acum a scriitoarei. Conexiunea se realizează la nivelul deja amintitei presiuni psihologice și morale a crimei perfecte. Dacă la istoricul lui Belisarius "crima per fectă" deriva din domnia despotică (imposibil de demascat în mod nemijlocit) a unui împărat corupt și pervertit, la Donna
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]