3,720 matches
-
Buddha. Ceea ce îl înalță la statutul de Cel Iluminat este strălucirea și universalitatea ființei sale, puterea de a ajunge la inima oricărei făpturi cu razele compasiunii sale nemărginite, capacitatea infinită de a împărți bucuriile și suferințele altora, fără a fi sfâșiat sau dirijat de ele, fără ași pierde sau limita universalitatea. Puterea aceasta stabilește legătura lăuntrică cu tot ceea ce este viu și mai ales cu toți cei care se apropie de el. Buddha nu este o divinitate distantă și intangibilă către
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
plânge.) Tipătescu: Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Cațavencu... Zoe: În zadar, Fănică; Cațavencu poate muri astăzi, mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. Dumnezeule! Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză!... O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
rău. În anul 1877, exasperând pe țăranii de pe moșia lui, aceștia i-au asediat casa. Isvoranu era crud, dar era brav: s-a baricadat și s-a apărat împușcând în mulțime, dar țărănimea înfuriată a spart ușile și l-a sfâșiat.310 160 bucureștii de altădată 310. Ionel Isvoranu a fost ucis de către țăranii de pe moșia sa în august 1875 și nu în 1877 („Domnul Ionel Isvoranu a fost ieri pedepsit cu moartea de toți românii domiciliați bucureștiul în 1871 161
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
libertate și democrație, la care a răspuns Mihail Kogălniceanu. Au mai vorbit Nicolae Blaremberg, Ion Brătianu, Stătescu, Câmpi nea nu, Ion Ghica etc.51 Iată, ca mostră a elocinței vremii, toastul lui N. Blaremberg: „În minutul când atâți fii vitregi sfâșie cu mâinile lor impii sânul matern al țării, ne rămâne o mângâiere ș-o mândrie, aceea de-a vă putea arăta! Simțimintele ce ne animează în acest moment ne sunt așa de comune încât ne putem înțelege și cu jumătate
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
peste sicriu și a plîns zguduit, jelind-o și jeluindu-se ca și în ziua precedentă la aflarea morții ei. La căpătîi, aranjîndu-i mai bine broboada, Lucica plînge liniștit. Mă stăpînesc cît pot să nu dau drumul hohotelor care îmi sfîșie pieptul. Preotul, dascălul și pălimarul „citesc” primul „stîlp”. Încep să vină femei și bărbați la priveghi. Unii plîng, dar au în același timp ochii iscoditori, să vadă ce-i în jur și dacă-s toate după obicei. Vorbesc molcom, în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tovarășa Găinușă s-a mirat (cînd, căci plecase de cîteva zile la București?) de lipsa de orientare a redacției”, ba chiar ar fi întrebat „Dar ce, sîntem reacționari?”. Culmea, povestioara „tovului” (mare meșter într-alde astea) a prins. Ca întotdeauna sfîșiat între loialitate și oportunism, S. mi-a relatat-o în felul său ambiguu, din care se vedea, pe de o parte, că încearcă să fie solidar cu prietenul și șeful care, temporar, îi sînt, iar pe de alta că îi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pămînt. Se vede pămînt!” (din „Spre comunism”), carne din carnea discursului liric al epocii: „Stau la prova timpului meu / cu obraz smălțuit de soare și vînt. Privirea mi-o ’nalț pe vîrfuri mereu: / -Tovarăși, se vede pămînt. Se vede pămînt! // Sfîșiem cu catargul al cerului cort, / Mai buni și mai demni pătrundem în zare, / vechi inerții aruncăm peste bord, / viitorul ne-așteaptă cu pîine și sare, // Furtuni de prova navei se sparg, / drumul îi greu dar nu stăm o clipă; / veghează
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
câine și o pisică sunt capturați și aruncați În flăcări. Sunt aruncate În flăcări și o serie de obiecte (Îmbrăcăminte etc.) ale victimei. În timp ce victima este mai departe lovită, alți huligani, Înarmați cu răngi, Încep să devasteze apartamentul, sparg mobile, sfâșie haine, nu cruță nimic, nici măcar pereții. Cei ce Încearcă să intervină sunt bruscați și alungați de huligani. La fel pățește președintele Asociației locatarilor, ing. M.Lăzărescu. La fel pățește reprezentanta Comitetului național pentru apărarea animalelor, sosită În grabă În urma unui
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Toate acestea cu scopul evident de a smulge o sentință monstruoasă, și mai ales pentru a convinge opinia publică de vinovăția lui Corneliu Codreanu, care a acceptat mai degrabă cu seninătate și bărbăție cununa muceniciei decât să-și vadă țara sfâșiată de lupte interne. Cu o lună de zile înainte de începerea procesului, întreg aparatul de stat a pornit o violentă campanie împotriva șefului Mișcării Legionare, acuzându-l de cele mai grele păcate față de țară, fără ca acesta, înlănțuit și pus la secret
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
destinelor țării că vor plăti cu capul toate actele care angajează viitorul neamului nostru. Rezultatul acestei politici infame, al cărui final nu putea fi decât prăbușirea, a ajuns astăzi la sfârșitul tuturor erorilor: destrămarea internă, izolarea externă, iar pământul patriei sfâșiat la nord și la sud, la răsărit și apus. Cine este vinovat Regele a declarat în repetate rânduri că politica externă îi aparține exclusiv, iar Constituția din 1938 i-a acordat puteri depline de amestec în viața de Stat. Toate
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cu cinci oameni ca, după ani de dizolvări, închisori și procese să se vadă urmat de tot tineretul neamului românesc. Vine prigoana din 1933, cumpănă a existenței legionare, trece și ea și lasă în urmă trădarea lui Stelescu, care îi sfâșie sufletul lui de cavaler. L-a cutremurat jertfa uriașă a lui Ionel Moța și ca o mângâiere a putut să-i privească urmările iluminatoare a unei întregi generații de eroi și de sfinți. Calvarul dln anul 1938 a pus capăt
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
condițiilor de viață precum și a climatului intim de conviețuire. într-o celulă, de exemplu, știai sigur că este un informator, care va raporta tot ce aude, în alta te întâlneai cu un torționar, care era gata să sară să te sfâșie, în alta un om bun, care căzuse fără să se știe sau care după un timp va cădea și va declara cele aflate de la Nicolae Petrașcu. În fața atâtor curse, care i se întindeau, singura soluție înțeleaptă, pe care o aplica
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
atât. E ca vântul. Îi simți doar existența. A închis ușa sobei, a luat ceainicul emailat și ceștile și s-a dus să le spele. Când a reapărut, era îmbrăcat într-un palton albastru din material aspru. Părea un albastru sfâșiat dintr-un colț de cer, peste care timpul își lăsase cu prisosință amprenta, ștergând urmele altor amintiri. Bibliotecara rămase în picioare în fața sobei din care scosese cărbunii. O preocupa ceva. Nu ești de prin părțile locului? mă întrebă ea brusc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sufletul unui mort. Ca să se asigure că n-a mai rămas nimic din video, a trântit carcasa de dușumea și și-a scos apoi un briceag din buzunar. A pornit cu el deschis spre dulapul de haine și le-a sfâșiat pe cele la care țineam cel mai mult. Și când mă gândesc că dădusem aproape două mii de dolari numai pe costum și pe jachetă! — Nu așa ne-a fost înțelegerea. Ați spus că nu distrugeți lucrurile la care țin. — N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am privit în jur și am dat berea pe gât. Simțeam un nod în stomac. Distrugerea asta lipsită de sens fusese făcută metodic. Poate pentru ei a avut un sens, dar pentru mine, nu. Matahală a răsturnat apoi patul, a sfâșiat salteaua cu cuțitul, a scos tot ce era în dulap, a răsturnat sertarul biroului pe dușumea, a smuls sistemul de aer condiționat din perete, a răsturnat coșul cu gunoi în mijlocul camerei, a distrus tot ce era în dulapul din perete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vreo șase centimetri. Dreaptă ca o riglă. Îmi venea să sar de-acolo, dar legat cum eram, n-am fost capabil nici măcar să mă mișc puțin. Pitic îmi apucă penisul strâns, cu mâna stângă. M-au trecut sudori reci. Eram sfâșiat de durere. Briceagul era plin de sânge. Pitic i-a șters lama cu un șervețel și l-a închis. Matahală mă eliberă din strânsoare. Chiloții îmi erau pătați. Huiduma a adus un prosop curat din baie și mi-am tamponat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
le-a scăpat absolut nimic. Sunt meseriași. Cu siguranță, Simbolatori. Tinerelul spilcuit le-a făcut un semn și cei doi s-au retras. Am rămas doar cu el în bucătărie. Dacă ei erau în căutare de craniu, de ce mi-au sfâșiat hainele? Doar n-aveam cum să ascund un craniu în ele, în caz că aveam așa ceva, nu? — Sunt profesioniști și unii ca ei se gândesc la absolut toate posibilitățile. Poate ai ascuns craniul într-o casetă pentru bagaje, iar o cheie se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
supere. Am decis să merg la spital. Am telefonat la cea mai apropiată companie de taxiuri. Am lăsat prosopul pe rană, mi-am tras pantalonii peste prosop și m-am aplecat să mă încalț. Am crezut că durerea o să mă sfâșie în două. Când mă gândesc că alții suferă și din pricina unei tăieturi de doi-trei milimetri. Ce să mai zic de a mea! Dacă nu mă încălțam ca lumea, nu puteam coborî și urca scările. Am luat liftul și m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nimănui. — Lasă-mă în pace! am bombănit. — Te rog, scoală-te! Te implor! insistă ea. — Lasă-mă! am repetat. — Nu e momentul să dormi, zise ea. M-a lovit cu pumnii în coaste și mi-a atins burta. M-a sfâșiat o durere ascuțită de am avut impresia că s-a deschis ușa iadului. — Te implor! țipă ea. Dacă nu te scoli, se sfârșește lumea. 16 La capătul lumii Venirea iernii M-am trezit printre mirosurile familiare. Era patul meu. Camera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o vreme. Whiskyul, ca și femeile frumoase, trebuia apreciat mai întâi. L-am privit liniștit o vreme și apoi am început să beau. Mi-am dat imediat seama că nu mă îmbrăcasem adecvat. Indivizii mă lăsaseră fără haine, mi le sfâșiaseră cu cuțitul. Deci, înainte de a merge la bar, trebuia să-mi procur haine noi. Ar merge un costum bleumarin din stofă englezească. Frumos și elegant, cu trei nasturi, fără umeri, drept. Croială veche. Genul de costum pe care-l purta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mimici, dar niciodată formulate? Cu atît mai mult cu cît cea mai mare parte a acțiunii romanului - două părți din trei se petrece În China zilelor noastre, mai precis la Shanghai și la Beijing, un spațiu extrem de dens el Însuși, sfîșiat Între mizeria umană și materială a maghernițelor și violența brută a Însemnelor occidentale ale societății de consum. Aici, spațiul Însuși este cinic, cinice sînt neoanele colorate ale orașului modern care ascund promiscuitatea a mii de kilomnetri pătrați de materie muribundă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
infinit numele autorilor. Intervine selecția, iar selecția se sprijină pe un set de criterii. În matematică, lucrurile sînt clare, ca și În fizică sau chimie: pornești de la elementar-general și te Îndrepți Înspre Înalt-particular. Ce e elementar În literatura modernă, cea sfîșiată Între spiritul limbii și universalitatea esteticii? Prejudecata naționalistă va susține că e mai bine să-l „știi” pe Eminescu decît pe Rimbaud sau pe Camoēs, dacă ești român, mai bine pe Rimbaud decît pe ceilalți doi dacă ești francez și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
amintirile devin răni deschise. Obosit de existență, poetul ajunge să-și supraviețuiască, scriind poezii „postume”: „De fapt murisem de-atunci / ca melancoliile / în sala de așteptare a bucuriei. / Te și miri că soarele / nu s-a topit / nu s-a sfâșiat. / Fiecare copac stă ca o gheară / de-a lui Mârșăvie Împărat.” „Logica ni-ni-stă” (nici-nici) are drept rezultat sublinierea absenței (Imagine cu absențe), în cuprinsul căreia orice deosebire ontologică se pierde în confuzia haotică a tuturor valorilor și sentimentelor: „Vă vom
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
Peisajul marin și decorul floral abundent dețin întâietatea între preferințele lui C. Ele nu constituie altceva decât cadrul unei lamentații iscate de o existență irosită sau de o iubită pierdută: C. urăște „pornirile sângelui” și aspiră la dragostea celestă, purificatoare, sfâșiindu-se între concretețea tentantă și imaterialitatea dorită. Un alt segment al activității sale literare îl constituie traducerile din franceză și germană ale unor piese de teatru. Transpune un roman (Israele, încotro? de Ludwig Lewinsohn, 1932), precum și câteva librete de operă
CIOMAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286263_a_287592]
-
și cazul Lupului. În proporție covârșitoare, sursele atestă ferocitatea și viclenia acestei fiare. Toate fabulele pe care Esop i le dedică îl înfățișează ca pe un carnasier neiertător, recurgând adesea la înșelăciune pentru a-și obține hrana. Fie că-i sfâșie pe câini după ce le cerșește complicitatea (fabula 216), fie că devorează oile pe care le-a păcălit să îndepărteze câinii de turmă (fabula 217), fie că-l păcălește chiar pe cioban, câștigându-i încrederea (fabula 229)1, lupul pare menit
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]