KorAP: Find »[drukola/base=strânge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...1547 >

38,669 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

și dă seama că va fi într-adevăr senin, fără umbra altor gînduri, cînd o va întîmpina, peste cîteva momente, pe Sorina. Salut! I-ai și uitat numărul rîde Mihai Vlădeanu apropiindu-se dinspre gară. Nu-i acasă răspunde Vlad, strîngînd mîna întinsă. Ce zici de viscolul ăsta? Îmi pare rău! Nu mai știu nimic de sudor. A! rîde Vlad. Nu știam de ce-ți pare rău. De-acum tot aia-i. Ca să pot lucra la rezervor trebuie să-l acopăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ești la discreția vîntului, ca pe schiuri spune Lazăr, ridicîndu-se. Cursă mare, frumoasă, confortabilă, motor bun ce ne pasă?! Tăticu', nu ți-ar strica un an-doi de șantier, să-nveți ce-nseamnă șoferie. Hai să vedem de lanțuri. Lazăr își strînge la piept scurta de fîș îmblănită, îi ridică gulerul și-și trage pe cap gluga, oprindu-se lîngă ușă să-l aștepte pe șofer, care ia lampa de control, trăgîndu-i cordonul afară din lăcașul de la bord. Coboară amîndoi în întuneric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
frîna și tragi de volan în dreapta, să ne așezăm în lungul vîntului. *** Aproape șase murmură Vlad, sorbind din cafeaua apoasă, mai mult zaț și apă decît cafea, comandată la restaurantul autogării. Ce zici, mai vine? Dacă toți spun că da... strînge Mihai din umeri. Mai stai să mai iau una arată cu privirea spre paharul gol, apoi pleacă și se întoarce cu două pahare din care se ridică aburi de țuică fiartă, frumos mirositoare. Ciocnește paharele unul de altul și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să afli. Dă-mi și mie un vin arată profesorul o sticlă, iar chelnerul o și desface bucuros. Dacă le-ați ține conferința prin telefon, vorbele dumneavoastră i-ar pătrunde și, pătrunși, vor porni mai repede la drum. Mă iertați strînge Lazăr din umeri, înțelegînd din privirile celor adunați în jur că gluma lui e deplasată, așa că se îndreaptă spre capătul celălalt al barului, unde e chelnerul. Mă duc să rad o vodcă. A, am uitat că n-au vodcă, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
candelă sub ea, Gentileschi, secolul 17, "Mamă și copil", ce bine că sub operele de artă, chiar și în copie color, ard candele!, zic, în lipsă de cartea indicată, o să repet, grație aducerilor aminte, pasaje din Cîntarea cîntărilor. Cum doriți strînge din umeri chelnerul, plecînd. Tovarășe chelner! i se adresează studenta, închizînd cu zgomot caietul de curs. Vreau două porții de ochiuri proaspete, evident, două sute de cașcaval și două cafele. Chelnerul ar vrea să spună ceva, dar privirea calmă a fetei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
scadă. Vîntul, în schimb, s-a întețit, amplificînd senzația de pustiu, și cum nimeni nu se mai mișcă, de teamă să nu risipească puțina căldură adunată în jur, întregul vagon pare gol, ca într-un film de groază. Aura se strînge mai bine în haină, înțelegînd că în curînd va începe să tremure, dacă nu de frig, sigur de teamă. Ce bine c-ai venit! se bucură Doina, conducîndu-l pe Mihai în salon. Tăticul tocmai a întrebat de tine. Și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
brațul stîng descrie nervos un arc de chemare, oprindu-se întins, parcă ar sta sprijinit pe umărul vecinului, capul plecat al lui Săteanu se scutură prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind mocheta, apoi piciorul drept se îndoaie cu genunchiul ridicat, coboară lovind cu toată talpa, piciorul stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul drept se ridică din nou în aer, talpa lovește mai repede mocheta, iarăși lovitura de călcîie odată cu mișcarea capului în dreapta ca o zvîcnitură, genunchiul sus, talpa, călcîiele, trupul zvîcnit, brațul întins, dreptul îndoit, pumnul strîns pe pahar ca pe mănunchiul cuțitului sub haină, repede, mai repede și tot mai repede, o roată, două, apoi, brusc, sîrba se frînge, conducătorul ei își trage răsuflarea rar, se uită cu ochi galeși spre spectatorul din fotoliu, surîde trist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
amețit bine. Dacă stă departe, renunță, nu merită. Afară de cazul că-i pe-aici prin jur; am niște vecine!... Mai ales una, Teona, soția lui Trifon, ai s-o cunoști sîmbătă: frumoasă, fină, elegantă și cultă..., dar nu arogantă. Mihai strînge încă o dată mîna și iese. În urma lui ușa e încuiată, apoi, prin ochiul de sticlă mată vede lumina din hol stinsă. Coboară cele cîteva trepte pe ghicite, că zăpada a uniformizat totul, înoată pînă la genunchi spre poartă, iese din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gest delicat. A, nu! se apără Mihai, retrăgîndu-se. Am zis așa... Te rog! repetă apăsat Cristina, prinzîndu-i mîna stîngă cu putere, reținîndu-l lîngă masă. Mihai ia ceașca, o soarbe, apoi, în timp ce așază ceașca la loc, pe farfurioară, mișcă puțin mîna strînsă de fată, cuprinde în palmă degetele ei și le ridică, sărutîndu-le: Mihai Vlădeanu e numele meu. Cristina Tomșa. M-ai îndatorat cu o cafea. Cînd ți-o restitui? Nu se poate. Știu. Se găsește greu cafea naturală. Atunci, surîde Mihai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de dimineață, ca seara să fii la autogară. *** De ce nu mai încerci, tovarășe, autogara, poate au trimis înaintea noastră îl oprește profesorul pe șofer din drumul lui spre bar, unde-și duce farfuria goală. Acum, la miezul nopții?! Mîine dimineață strînge din umeri șoferul, obosit, văzîndu-și încet de drum. Mulțumesc de friptură! spune lui Ovidiu, întinzîndu-i farfuria. Spal-o și pe asta face chelnerul semn spre fata care îl ajută. Peste întreaga sală a coborît deja o liniște ca într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să se mai plimbe pe lîngă fereastră, de unde privea în afară și s-a așezat jos, lîngă sobă. Studenta se uită la ceas, mai repetă un timp o formulă, scriind-o pe hîrtie, o confruntă cu ce are în caiet, strînge apoi caietul și ia jumătatea de pachet oferită de Lazăr să poată pune fruntea pe ea. Letiția a spălat farfuria și a pus-o pe colțul barului, continuînd să șteargă paharele. A ta și-a mea s-au dus la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apoi, ducîndu-și mîna între picioare, apăsîndu-și-o, se uită fix în ochii mamei, spunînd: Ala! cu un ton de reproș, după care, încremenește cîteva clipe, continuînd să privească în ochii mamei, rămasă în așteptare. Ala murmură el fără convingere, relaxîndu-se. Femeia strînge din buze, caută într-o sacoșă, de unde scoate pantalonași, cu care începe să-l schimbe. Ala murmură copilul, cînd se vede dezbrăcat de pantaloni. Maică-sa îi lipește un vîrf de palmă peste fundul gol. Oala! S-o ceri înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nou. Vă e rău, doamnă? o întreabă actorul. Ochii femeii se întorc obosiți spre el. Mi s-a părut se scuză actorul, săltînd din umeri. Frumoasă blana asta albă! Vulpe polară. Ehe! Prin cîte geruri o fi trecut!... Femeia tace, strîngînd din buze, să-și mascheze nodurile din gît. Spuneți-mi, vă rog, insistă după un timp actorul a, scuzați!, am uitat că noi doi ne tutuim; spune-mi, te rog, nu-i așa că ieri ai plecat de la birou direct la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apucînd să mai comande una din ultimele porții de brînză, merge la bar să-și ducă farfuria, oprindu-se o clipă lîngă cățel: Ce botișor frumos! exclamă, continuîndu-și apoi drumul, urmărit de privirea plină de groază a femeii, care-și strînge cățelușa mai bine în brațe. Iancule, spune țăranca du-te și taie ceva, pentru foc, uite ce frig s-a făcut. Vîntul zgîlțîie cu putere una din ferestrele centrale, căreia, din cauza vibrațiilor, i s-a slăbit garnitura de burete pusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
le-a telefonat... și-l doare cu atît mai mult cu cît își amintește de vocea voalată de emoție a doamnei Marcu și de modul cum doctorul Marcu, ducîndu-l de braț pînă la poartă, l-a impresionat cînd l-a strîns cu putere de mînă, invitîndu-l să-i viziteze cît mai des, oferindu-se să-i asigure transferul în Iași, poate chiar la Universitate, dacă nu la un institut de cercetări sau la vreo uzină. Numai fata, la despărțire în stația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spre autobuz. Înalt, frumos, studii superioare, delicat la vorbă, afemeiați sîntem majoritatea, așa că... -, gînduri serioase, bine pregătit profesional după cîte am auzit, soacra numai bună de crescut nepoți, socru cu bani..." Îndesîndu-și gîtul în gulerul ridicat al paltonului, cu fularul strîns sub bărbie, Mihai se avîntă prin viscolul turbat spre centrul orașului, să treacă mai întîi pe la teatru, că la ora nouă a început ultima repetiție dinaintea vizionării de deseară. Cînd autobuzul ce merge la "Valea Brîndușelor" trece pe lîngă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înăuntru, de la soba de teracotă și cu întunericul tăiat în două de prezența acelui trup alb; o noapte pentru care "cine n-ar da viața lui toată?" Eu n-am dat-o murmură profesorul, oftînd, aruncînd buza de jos înainte, strîngînd mai bine pe genunchi geanta de piele. "S-ar putea, vorba lui Lazăr, să crăp, azi, aici... Pe el, măcar, îl va pomeni o soție..., viitorul copil...; cîtă vreme... pe mine... Să fi avut atunci mintea de-acum!... Chiar de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o spun și domnului profesor, de-aceea am să stau să-l aștept. Da, dar afară, la poartă arată femeia cu mîna spre ieșire. Bărbatul ar vrea să plece, dar nu se îndură să facă primul pas, rămînînd totuși locului, strîngînd stingher din, umeri: Doamnă, vă rog... Gîndiți-vă și dumneavoastră... Vă cer iertare! Dacă dați dumneavoastră un telefon... Pe viitor am să învăț... Ce-i așa mare păcat că n-am știut la Limba latină?... Cui îi pasă de ea? Îndrăznești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lîngă genunchi, scoate un prosop din geantă și începe să le șteargă mîinile. Cînd unul din băieți ridică mîna să-i atingă obrazul spunînd un "mă-măi", ar vrea să-l plesnească peste mînă, dar se abține, mulțumindu-se să strîngă puternic din măsele. Bătrîna și-a cules deja cățelușa de pe jos, a învelit-o în broboadă și o ține strîns la piept, ca pe un copil mic. În sală, rumoarea stîrnită se stinge greu. Bătrîna cu ochelari uită un timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ești înfiorător! Ce să fac? surîde în șoaptă bărbatul. Am doi copii, nu-mi mai pot permite, în familie, să fiu un mare idealist, un mare domn!, ca Virgil Muraru. Bătrîna clipește des pe sub ochelari, lovită adînc de vorbele bărbatului, strînge cărțile de joc și, fără o vorbă măcar, se ridică, lăsîndu-se condusă de soț pînă la locul de pe saltea. Cu fărașul plin de mizerie, tatăl copiilor merge în capătul culoarului de lîngă bucătărie, unde este lada de gunoi. În drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
încet, în nas, lui Lazăr eu măcar cunosc realitatea, cam tîrziu, e drept, n-o mai pot trimite la mănăstire, ca Hamlet, să nu mai facă monștri din bărbați, dar nici nu mai visez fluturași. Te rog să mă scuzi! strînge Lazăr din umeri. Am făcut o glumă sperînd să-ți abat furia... Matematicianul se uită lung în ochii lui, apoi, neslăbindu-l, clătină din cap: Am înțeles un lucru, ori, măcar, o latură a unei situații: cînd constați că te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sa prin dreptul barului, să vadă cum merge treaba. Acum, ordonă Letiției cînd sticlele sînt curățate și puse în lăzi treci în bucătărie și spală pe jos. Fata vrea să spună ceva, dar mîna care i-a prins brațul o strînge cu putere: Ăla și-a cîrpit nevasta șoptește Sultana, făcînd un gest spre masa copiilor. Ți-nchipui că nu pot spăla cu tine pe jos ținîndu-te de păr? Letiția murmură un "da" și pornește spre bucătărie, urmată de Sultana, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fie aprobate, ar trebui să le propună și să le susțină cineva. Autorul mai puțin, că el spune în piesă ce are de spus, nu pe lîngă piesă. Nu înseamnă că nu apreciez efortul dumneavoastră chiar și pentru piesa asta strînge Mihai din umeri. E drept, murmură, retrăgîndu-se spre ușă sînt furios și din cauza afișelor. Ghinion! arată Negrea spre fereastră. Crezi că lui Lazăr îi este bine acolo? Acum două-trei minute mi-a telefonat nevastă-sa: nu mai au nici lemne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să nu fie dat peste cap. La ultima rafală, a căzut în genunchi, cu fața între schiuri, simțind cum pe lîngă urechile lui viscolul înalță zăpada. În spate, rucsacul mare și plin, îi apăsa haina, încălzindu-l. Un bocanc îl strînge puțin, dar speră să ajungă la Sălcii fără dureri, deși își dă seama că se va forma o bătătură mare. Cînd înaintează mai greu, gîfîind, abia reușind să taie valurile de zăpadă, prin șuierul ascuțit al viscolului se aud înjurăturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]