4,810 matches
-
unei străbunici a poetei, Praskova Fedoseevna Ahmatova, decedată în 1837. După tată, Praskova Ahmatova se trăgea dintr-o veche familie nobilă, care își putea trasa ascendența până în secolul al XVI-lea, iar după mamă se trăgea din familia de cneji tătari Ceagadaev. Anna Ahmatova și-a făcut studiile la gimnaziul Marinski din Țarskoe Selo și apoi la Institutul Smolnîi din Sankt Petersburg. Vacanțele și le petrecea pe malul Mării Negre, la Eupatoria, în apropiere de Sevastopol. În adolescență, Anna Ahmatova era o
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
mănăstiri, multe din ele suferind împreună cu întreaga localitate pagube foarte mari în cursul războaielor și ocupațiilor militare dese din veacul al XVIII-lea și al XIX-lea: în 1717 e ocupată temporar de austrieci, apoi în 1758 e incendiată de tătari, în anii 1787-1788 este teatrul unor lupte între ruși, austrieci și turci (Războiul ruso-turc din 1787-1792). Intemperii suplimentare provocatoare de mari distrugeri sunt cutremurul de pământ din 1802 și marele incendiu din 1803, la care se adaugă soldatesca Eteriei elene
Odobești () [Corola-website/Science/300531_a_301860]
-
comunei cu același nume din județul Mureș, Transilvania, România. Satul a fost atestat documentar în anul 1343 cu numele de "Danus". Numele a suferit schimbări în timp, apărând în diferite documente după cum urmează: În octombrie 1661 satul este pustiit, iar tătarii răpesc țăranii de pe câmp, astfel că în 1663 se mai recenzau numai 3 gospodării. Pentru a repopula localitatea pustiită de războaie și ciumă, sașii au hotărât pe la 1668 să admită și stabilirea românilor în sat, în 1668 instalându-se un
Daneș, Mureș () [Corola-website/Science/300576_a_301905]
-
sub forma Terra Elya, apoi Villa Hellya (Hylla). Un alt document amintește de “Iles-Sades-Fenes”, din vremea regelui Bela al IV-lea care a dat prin decret regal unei familii de nobili aceste pământuri. pentru fapte de vitejie în luptele cu tătarii din timpul invaziei tuco-mongole care a avut loc în anul 1241. Ținutul Iliei, Gurasadei, până la Zam, pădurile dintre Mureș și Cris și așezările până la satul Fenes din Munții Apuseni au aparținut ereditar unor nobili din acea vreme. În a doua
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
decât atât, unele documente atestă chiar existența unui sat numit "Fânațul" sau Fânați pe la anul 1871, după cum, în 1873 apare și satul Vărzăriș, o altă zonă de pe teritoriul satului Enăchești. Între anii 1600-1700 datorită năvălirilor străine tot mai dese (turci, tătari) dar și pentru că era așezat la drumul ce lega Bacăul de Oituz, satul Berești se mută, în parte la gura râului Strâmba, unde era un cătun - gura Strâmbei, astfel apărând, pe la 1700 satul Berești-Strâmba. O altă parte a populației se
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
E85 și firului de apă al Siretului. În timp această primă așezare a devenit neîncăpătoare și, vatra s-a mutat către nord aproximativ 500 m pe un teren plat mai încăpător, care astăzi poartă numele de "Țintirim". În preajma anului 1500 tătarii în urma unei năvăliri au ajuns cu jaful pană la Țintirim, iar locuitorii de aici s-au retras în păduri pe valea pârâului Valea Seaca, unde au și rămas. Ulterior oamenii locului - excepție cei din satul Mândrișca - au fost împământeniți aici
Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/300709_a_302038]
-
ne da seama de viața catolică și de puterea economică a catolicilor din Târgu Trotuș, ajunge să ne gândim că în registrul studenților de la Universitatea din Cracovia, în anul 1470 este înscris studentul Johan Stanislau din Trotușul Moldovei. După invazia tătarilor din anul 1241, ungurii, ca să aibă siguranța trecătorilor spre Moldova, au ocupat în Moldova teritoriul din fața trecătorilor formând vestita Marcă de Răsărit, cu administrație civilă și bisericească proprie. Nu știm cât au înaintat pe teritoriul Moldovei, dar regiunea Târgu Trotuș
Comuna Târgu Trotuș, Bacău () [Corola-website/Science/300706_a_302035]
-
al IX-lea (1228-1241), distrusă din temelie de invazia din 1241 a mongolilor. Încercările ulterioare de a o reînființa au eșuat. Regele Ungariei și-a luat din 1233 și titlu de rege al Cumaniei. După cum s-a precizat anterior, invazia tătarilor a distrus puterea cumanilor si i-a silit să se retragă, o parte peste Dunăre, iar o alta în Ungaria, unde regele Béla al IV-lea, i-a colonizat lângă Tisa (1239). Risipit în toate direcțiile, în scurt timp poporul
Cumani () [Corola-website/Science/300737_a_302066]
-
Pe teritoriul județului se aflau trei comune urbane (orașe): Conform datelor recensământului din 1930 populația județului era de 166.911 de locuitori, dintre care 42,4% bulgari, 23,0% turci, 22,6% români și aromâni, 3,8% găgăuzi, 2,7% tătari ș.a. Din punct de vedere confesional marea majoritate era alcătuită din ortodocși (70,4%), urmați de mahomedani (28,2%) ș.a. În anul 1930 populația urbană a județului era de 41.588 de locuitori, dintre care 39,8% bulgari, 24,1
Județul Caliacra (interbelic) () [Corola-website/Science/300778_a_302107]
-
urmați de mahomedani (28,2%) ș.a. În anul 1930 populația urbană a județului era de 41.588 de locuitori, dintre care 39,8% bulgari, 24,1% turci, 15,4% români și aromâni, 6,9% țigani, 3,6% găgăuzi, 3,5% tătari, 2,1% greci, 2,1% armeni ș.a. Din punct de vedere confesional orășenimea era alcătuită din 62,1% ortodocși, 34,1% musulmani, 1,7% armeano-gregorieni, 1,0% mozaici ș.a.
Județul Caliacra (interbelic) () [Corola-website/Science/300778_a_302107]
-
locuitorilor sunt ortodocși (94,96%), cu o minoritate de adventiști de ziua a șaptea (3,02%). Pentru 1,8% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Conform legendei, satul Chiojdu a fost înființat simultan cu satul Starchiojd, de către fiii unui tătar (după alte surse, român ardelean) așezat aici în vechime. În zona comunei s-au stabilit de-a lungul secolelor români ardeleni din Sita Buzăului, care s-au organizat în ceata de moșneni sitilești, denumiți ulterior "izbășoi" (după ce un reprezentant al
Comuna Chiojdu, Buzău () [Corola-website/Science/300807_a_302136]
-
lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Dintre aceștia sunt de menționat Șandru, Stanislav Rotompan și Arbore cel Bătrân. Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Considerând că Cetatea Neamț nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, în răgazul dintre Bătălia de la Podul Înalt (ianuarie 1475) și
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
anul 1646, după cum consemnează o pisanie în limba slavonă, aflată în prezent la Mănăstirea Secu. În perioadă de război, Cetatea Neamț a reprezentat un loc de refugiu pentru familia și averile lui Vasile Lupu. După cum povestește Miron Costin, în timpul invaziei tătarilor din 1650, Vasile Lupu ""au pornitu pre doamna depreună cu casele boierilor pen frânturile codrilor, pre la Căpotești, spre Cetatea Neamțului"". Tot cronicarul relatează că ""la Cetatea Neamțului era toată inima avuției lui Vasilie-vodă, deci acolea au răpedzit Vasilie-vodă pre
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
trupele austriece conduse de căpitanul Ferentz, însoțite și de moldovenii nemulțumiți sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung au pornit spre Iași. În lupta dată la 10 ianuarie 1717, sub zidurile Mănăstirii Cetățuia, moldovenii au înfrânt corpul expediționar austriac cu ajutorul tătarilor. Căpitanul François Ernaut a fost decapitat în locul cunoscut astăzi sub denumirea de Crucea lui Ferenț. Tătarii i-au urmărit pe austrieci până la Ceahlău, cătanele părăsind în fugă Cetatea Neamțului și lăsând acolo toate bunurile prădate. În anul 1718, după ce s-
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
din Câmpulung au pornit spre Iași. În lupta dată la 10 ianuarie 1717, sub zidurile Mănăstirii Cetățuia, moldovenii au înfrânt corpul expediționar austriac cu ajutorul tătarilor. Căpitanul François Ernaut a fost decapitat în locul cunoscut astăzi sub denumirea de Crucea lui Ferenț. Tătarii i-au urmărit pe austrieci până la Ceahlău, cătanele părăsind în fugă Cetatea Neamțului și lăsând acolo toate bunurile prădate. În anul 1718, după ce s-a sfârșit războiul, otomanii i-au dat poruncă domnitorului să distrugă Cetatea Neamțului și Mănăstirea Miera
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
ani. Satul a purtat și numele de "Uifalău" (de la ungurescul Újfalu). Există și versiunea că o parte a locuitorilor din Satu Nou ar fi urmași ai locuitorilor vechii cetăți Rodna, retrași în această parte în urmă măcelului provocat de năvălirea tătarilor din 1241. După molima de ciumă de la începutul secolului al XVII-lea, recensământul din 1642 înregistrează doar 4 gospodării în Satu Nou. În 1695 erau 10 gospodării, în 1720 erau 393 de locuitori. În 1762 populația satului sporește prin instalarea
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
secolului al XII-lea, satul Chintelnic va face parte din comitatul Dăbâca iar la sfârșitul secolului, după colonizarea sașilor în jurul Bistriței nu va face parte din noua formă de organizare administrativă și judecătorească săsească. Nu la mult timp după invazia tătarilor din anul 1241, regele Ungariei, Ladislau al IV-lea (Cumanul), prin actul de la 11 mai 1279 dă voie lui Laurențiu ban se Severin, fiul răposatului voievod al Transilvaniei Laurențiu Aba, ""să vândă o moșie așa numită Kendtelek ( Chintelnic )"" ce ținea
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
incinerație românească, existente în vechile vetre neolitice, ale bronzului și fierului, dar și în alte locuri cum ar fi Carpeni, Crucea Ulitelor, Poduri etc. Pe parcursul dezvoltării feudalismului se conturează mai multe familii nobiliare românești care au contribuit la luptele împotriva tătarilor, iar în anul 1540 Ștefan Mailat îi răsplătește pentru vitejia lor cu minele de sare de la Știubei, Slatini, Hotropi, După Deal etc. Dintre aceste familii amintim :Taut Mihai, Bilt, Caian , Manu (de la care avem un blazon nobiliar), Vidican, Moldovan, Vlad
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
scrise cu ortografia maghiară sau traduse). Dintre familiile a căror continuitate se poate urmări prin veacuri până în zilele noastre ar fi: Crăciun, Gavrilaș, Martin, Gherman (la 1694) adăugându-li-se (la 1699) Gaja, Groza,Toma (1699), David (la 1712) și Tătar, Ungur, Budura, Secară (la 1713). Pe tot parcursul Evului Mediu localitățile de pe cursul Crișului Repede trec de la o stăpânire la alta. Politica de investiții în bunuri imobile funcționa și în acest timp. Unii domnitori ai Țării Românești, își asigură averile
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
Solymos") este un sat în comuna Șieu din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Cele mai vechi însemnări istorice atestă existența satului Șoimuș din anul 1319. Pe vremea aceea se numea Solmus, iar mai târziu Solimos. Legenda susține că, în perioada invaziei tătarilor, satul a fost locuit de români și de sași. Românii, la vestea venirii tătarilor, s-au retras în munți, iar sașii s-au ascuns în biserică unde, fiind surprinși în timpul slujbei religioase, au fost măcelăriți cu mic, cu mare până la
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
vechi însemnări istorice atestă existența satului Șoimuș din anul 1319. Pe vremea aceea se numea Solmus, iar mai târziu Solimos. Legenda susține că, în perioada invaziei tătarilor, satul a fost locuit de români și de sași. Românii, la vestea venirii tătarilor, s-au retras în munți, iar sașii s-au ascuns în biserică unde, fiind surprinși în timpul slujbei religioase, au fost măcelăriți cu mic, cu mare până la ultimul, iar biserica construită din piatră le-a fost dărâmată. S-ar putea ca
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
zonă. Aici a existat un vechi pot de traversare a Prutului. Așa se explică probabil și prezența în zonă a negustorilor brașoveni dar și faptul că aici a fost un important punct strategic, care a fost multă vreme sub control tătar. Tătarii își exercitau controlul prin intermediul bascacilor, care erau dregători prevăzuți cu escorte puternice de călăreți pentru a-i putea ține sub observație pe localnici. Înaintând în timp, proprietarii acestor domenii se schimbă frecvent și nu se poate preciza dacă aceste
Comuna Românești, Botoșani () [Corola-website/Science/300922_a_302251]
-
Aici a existat un vechi pot de traversare a Prutului. Așa se explică probabil și prezența în zonă a negustorilor brașoveni dar și faptul că aici a fost un important punct strategic, care a fost multă vreme sub control tătar. Tătarii își exercitau controlul prin intermediul bascacilor, care erau dregători prevăzuți cu escorte puternice de călăreți pentru a-i putea ține sub observație pe localnici. Înaintând în timp, proprietarii acestor domenii se schimbă frecvent și nu se poate preciza dacă aceste schimbări
Comuna Românești, Botoșani () [Corola-website/Science/300922_a_302251]
-
mai sus dovedesc și argumentează continuitatea populației locale în perioada stăpânirii romane din Dacia, menținerea legăturilor cu lumea romană și bizantină, precum și continuitatea populației autohtone în perioada migrației popoarelor. Contactul vremelnic cu triburile migratoare ale sarmaților, goților, hunilor, slavilor, mongolilor, tătarilor etc. a rămas fără urme demne de luat în seamă în viața și obiceiurile autohtonilor-prezente doar în riturile funerare sau în predispoziția pentru unele obiecte de podoabă. Deși reduse ca număr, cele câteva izvoare istorice descoperite atestă continuitatea locuirii acestui
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
toate împrejmuite cu un gard de nuiele dublu, umplut cu pământ. Și astăzi cetățenii satului spun „La Țântirim“ unei părți din așezarea „La Siliște“. Tot din spusele bătrânilor acest sat ar fi fost ars de turci (după părerea noastră de tătari), iar multă lume și-ar fi găsit moartea în noaptea de Paște, când biserica de lemn a fost închisă și incendiată de năvălitori. Populația care a scăpat cu viață s-a refugiat după dealul denumit astăzi „Dealul Crucii“, într-o
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]