3,866 matches
-
s-ar putea numi în termeni medicali o penetrare completă", tânărul scriitor încă se consideră, dând dovadă de multă auto-ironie, "un adevărat demi-vièrge". Prin urmare, la 22 de ani experiența sa sexuală era una tipică, adică "stearpă și întru totul vrednică de milă". În lipsa partenerelor, tânărul este nevoit să se mulțumească cu propria mână, de care se folosește intens pentru a-și domoli libidoul imperios. Și, de asemenea, de fantasmele sale, de visările sale singuratice... Veneră sau Minervă? Visul său pare
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de cuvinte abstracte și intelectuale, "ca reichian și jungian, adlerian, discipol al lui Karen Horney, sublimare, gestalt, fixații, desprinderea de a face la closet", pe care tânăra o revarsă asupra lui Stingo în timpul confesiunii sale nu este decât un cache-sexe vrednic de plâns. Logoreea sa maladivă nu este altceva decât travestirea în cuvinte a tăcerii puritane. Cu ajutorul cuvintelor, Leslie se expune, și în același timp se protejează. Ea ocultează într-un mod și mai atroce dorința, sexualitatea și trupul. Stingo înțelege
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
care se vrea totuși a fi o publicație a femeii emancipate. "Micile descreierate exaltate care trec într-o singură seară de la un braț la altul, de la o gură la alta în smintita farandolă a flirtului se degradează într-un mod vrednic de plâns". Ca să nu mai vorbim de faptul că "ceva care începe ca un joc se poate uneori sfârși cu o tragedie; tragedia unei iubiri neîmpărtășite cu tot alaiul ei de suferințe"189. O mulțime de mame, preoți și educatori
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
o oiță clarvăzătoare anunță tînărului cioban, ales de ucigași drept victimă, amenințarea care apasă asupra lui) și o victimă (ciobanul acceptă să moară în fundul unei vîlcele înflorite). Alecsandri insistă asupra frumuseții peisajului evocat în poem și a caracterului tragic și vrednic de milă al hotărîrii: punerea la cale a unei morți acceptate. Într-o scrisoare din 1861, Alecsandri arată că poporul român crede în fatalitate și în soartă, că este superstițios și că strofele consacrate morții, înțeleasă ca o nuntă, mărturisesc
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
apropierea satelor. Sclavii particulari aparțin mănăstirilor și boierilor. Ei se împart în două grupe: lăieșii, care au aceeași destinație ca cei ai coroanei, și vătrașii, care locuiesc în majoritate în orașe unde sînt folosiți în casele boierești. Soarta acestora este vrednică de milă. Cînd un țigan fuge și este apoi prins, i se pune în jurul gîtului un colier bătut cu ținte de fier. Poziția lui Kogălniceanu față de țigani este ambivalență: el deplînge nestatornicia lor ca hoți și murdăria, subliniind în același
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
armată pregătită, gata să înfrunte focul (...). Iarăși mi se pare că din lagărul rus ar fi venit o invitare foarte călduroasă și grabnică, apoi că mai multe zeci de mii de ostași ar fi trecut Dunărea și, într-un avânt vrednic de timpurile legendare, ar fi sfărâmat zidul de oțel ce apăra pe Osman.... Văd iarăși în acest trecut cuceriri, triumfuri, răsunet de aclamații în jurul voinicilor”. Artur Gorovei, în, Amintiri despre Kogălniceanu, scrie că Mihail Kogălniceanu a căutat să explice că
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
a constituit într-o confirmare grăitoare a adevărului universal că soluționarea unei cauze naționale nu poate reveni decât națiunii însăși. Cu sentimentul marii datorii față de înaintași am încercat această retrospectivă, mult prea succintă, pentru a putea surprinde tot ceea ce este vrednic de interes. 81 BIBLIOGARFIE Allesi, A, P., Massimu, Popu, Răsbelu orientale ilustratu, București, 1878. Adăniloaie, Nicolae, Cucerirea independenței de stat a Românei (18771878), Ed. Politică, București, 1973. Idem, Independența națională a României, Ed. Academiei, București, 1986. Berindei,Dan, Cucerirea independenței
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
Învățăturile lor, în prelungirea tradiției patristice această elită devenea păstrătoarea și continuatoarea tradiției inaugurate de Sfântul Vasile cel Mare care, tâlcuind pe Sfântul Apostol Pavel, sfătuia comunitatea creștină că: tot ce este de demult, de la Sfinții Părinți predanisit, cinstei este vrednic. Iară adăosăturile cele nouă sunt foarte fără de cale și neputincioase. În situația în care dogmele se interpretau, liturghiile se revizuiau, iar canoanele se cereau revăzute, adăugate, formulate, și chiar anulate, profesiunea de credință a elitei intelectuale creștine era una foarte
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
popor încă incult, există pe lângă însușirile cele bune și un instinct primitiv, teluric, brutal, pe care toți oamenii de bine și toate dispozițiile salutare caută săl ție în ascuns, să nui permită ieșirea la lumina zilei, de care nu este vrednic. În acest instinct se concentrează relele naturei omenești: lenea, injustiția, invidia contra celui mai bun și cruzimea sângeroasă. Să nu ne atingem, să nu ne dezlegăm acest instinct animal! Secole nu sunt de ajuns pentru al înfrâna și a readuce
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluțiune socială care în Franța a fost, la noi na fost încă. Am făcut strane în biserica naționalității noastre neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, leau umplut caraghioșii și haimanelele, oamenii a căror muncă și inteli gență nu plătește un ban roșu, stârpiturile, plebea in te lectuală și morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că nau
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
în orice istorisire, e îmbibat de poezia Bărăganului, a bălților dunărene, a Deltei. O poezie de genul celei cuprinse în eposul sadovenian, dar pigmentată de țărănisme iuți, asemănătoare parțial acelora din Desculț al lui Zaharia Stancu, de exotisme și senzualități vrednice de Panait Istrati, punctată de situații ce amintesc de proza rurală americană (Faulkner, Caldwell, Steinbeck), răscolită de freamăte ce răspund în felul lor tumultului din Pe Donul liniștit al lui Mihail Șolohov. Adecvat cadrului natural e climatul de spiritualitate. Perpetuat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
decembrie 1989, Amantul Marii Doamne Dracula. Apar și aici secvențe cârciumărești, aspecte și figuri din medii periferice, imagini de ținut danubian, limbajul e tot atât de colorat ca în orice altă carte a lui N. și nu lipsesc povești cu aromă orientală, vrednice de O mie și una de nopți, însă unicitatea scrierii o dă prezența unor specimene din sfera politicului și a puterii de stat, din aparatul de represiune. Personajele formidabile sunt cel titular, pe numele din acte Augusta, soția lui Bazileu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
este garantată sub steagul creștin. Ca exemplu al deschiderii evocate, ni se spune că Alexandru Sever, în altarul său privat, ținea împreună cu efigiile strămoșilor pe acelea ale principilor divinizați, însă numai o alegere a celor mai buni, și îndeosebi spirite vrednice, printre care Apolonius și, după cum ne spune un scriitor al vremurilor sale, Cristos, Avraam și Orfeu și altele asemănătoare. Ba mai mult chiar, că deși împăratul era păgân, intenționa să edifice un templu lui Cristos; informația ar putea constitui un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mai puțin a serviciului militar, care puteau să-i dezorienteze pe cei care îndeplineau meseria de soldat incapabili să înțeleagă pe deplin noutatea evanghelică. Sfântul Paul, părintele teologiei creștine și idealizatorul acestui sistem moral, printr-un zel și o statornicie vrednică de cauza îmbrățișată, cu o scrupulozitate care uimește, a cernut în cele 14 epistole rămase, faptele permise și cele nepermise unui creștin, dictând normele de viață creștină pentru toți adepții contemporani Evangheliei și nu doar. Nu a uitat nici una, pentru că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
iscodirile minții și toată trufia care se înalță împotriva cunoașterii lui Dumnezeu (2Cor 10, 3-5). Prețuind foarte mult spiritul de sacrificiu și de renunțare al soldatului, care pleca la luptă, îl admira, îl lăuda și îl recomanda creștinilor ca model vrednic de imitat. Vedea în acesta un adevărat campion care, plecat să lupte și să învingă (2Cor 6, 14), nu mai privea înapoi, nu-și mai amintea de viața personală și de afecțiunile celor dragi, uitând și sacrificând totul, conștient de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
caracteristice ale creștinătății. Asemenea sfântului Petru (cf. 1Pt 2, 13-20), sfântul Paul este clar și explicit în respectarea legilor și supunerea față de autoritățile civile. Nu înaintează nici o restricție față de legile de respectat, fiindcă toate acestea, care investesc activitatea umană, sunt vrednice de observat, cât timp nu se împotrivesc drepturilor divine, situație în care, potrivit învățăturii Apostolilor trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fap 4, 19 și 5, 29). În discursurile despre situația politică a vremii, ne vorbește
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trăiau în Imperiu. Interesele Imperiului roman corespundeau, potrivit spuselor lui Atenagora, celor creștine; întrucât tăria și trăinicia statului erau o salvgardare și aceștia: Cât despre voi, oameni cu totul deosebiți atât din fire, cât și prin educație, înțelepți, binevoitori și vrednici de domnia ce vi s-a încredințat, vă rugăm să plecați cu înțelegere fața voastră de suverani spre mine, cel care am infirmat acuzele aduse împotriva noastră și am dovedit că, fiind adânc cinstitori de Dumnezeu, noi, creștinii, suntem oameni
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se țineau departe de onorurile pământești, tot astfel trebuiau să fie și de cele militare, contrare stării religioase. Consimțământul și aprobarea vieții militare relevate de elogiul episcopului milanez, este însoțit de admirația acesteia, pe care o considera, din unele aspecte, vrednică de a fi imitată de creștini. Dacă pentru legile umane soldații, însemnați cu numele împăratului, erau excluși din orice activitate a forului și a comerțului, cu atât mai mult trebuie exclus și creștinul, soldatul păcii, marcat de semnul lui Cristos
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
contrast absolut cu spiritul creștinismului. Apărând activitatea soldatului spunea că: A fi militar nu este păcat, este păcat atunci când cineva abuzează de armată pentru a comite furturi spre paguba aproapelui; nu este păcat nici măcar asumarea unei funcții publice. Însă, este vrednic de dispreț cel care administrează afacerea publică ca și cum ar administra o afacere de familie. Și a fost drept că s-a stabilit un stipendiu pentru militari pentru ca aceștia să nu se dedea la tâlhării. Soldatul care ucide în luptă, poate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștini aveau obligația să fie buni chiar și în timp de război: le era oprit să-i asuprească pe cei săraci și trebuiau să aibă milă de cel care se preda, nemaiavând arme prizonierul nu mai constituia un pericol, fiind vrednic de respect. Soldații puteau să-și păstreze, în opinia episcopului african, un suflet liniștit chiar și în timp de război, pentru că armele trebuiau să conducă războiul și nu sufletul celui care lupta, acesta din urmă trebuind să rămână imun în fața
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
atunci când se îndepărtează libertatea de a săvârși răul, se realizează o victorie în folosul tuturor, pentru că nici un lucru nu este mai nepotrivit fericirii acelora care înfăptuiesc răul. Din această cauză, în absența unor măsuri reparatorii, se alimentează și o impuritate vrednică de pedeapsă, iar voința celor perverși este revigorată, ca și a unui dușman în propria casă. 3.2.5. Maxim, episcop de Torino Primul scriitor bisericesc, care a mers pe urmele doctrinei lui Augustin a fost Sfântul Maxim (370-420), primul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
iniquitatis. Creștinii închiși, disprețuitori față de onoruri și de bogății, străini afacerilor, fără orgoliul propriei romanități, apăreau în ochii lui Domițian ca o lume reacționară și sedițioasă, politic periculoasă și social pestiferă, iar în cei ai romanilor ca o populație contemptissima, vrednică de pedepse. Motivul oficial de acuzație care l-a condus pe Clement la execuție a fost impietatea, adică refuzul prestării cultului oficial și neobservarea riturilor tradiționale romane, care i-au provocat de fapt și inerția; de aceiași natură se apropie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
un fel de supraveghetor și ocrotitor sau mai bine zis un adevărat părinte și apărător al orfanilor părăsiți, al văduvelor fără sprijin și al altora căzuți în sărăcie și mizerie. Poate că tocmai din pricina acestei iubiri l-a găsit Dumnezeu vrednic de chemarea deosebită a muceniciei, căci El se bucură de astfel de fapte mai mult decât de fumul și de sângele jertfelor (cf. Ps 49, 14). El era cel de-al zecelea din cei pomeniți, care au pătimit în aceiași
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
diavolului nesuferiți, erau presați să ia parte la rituri sacrilege, un oarecare Crispinus, guvernator pe atunci al orașului Vienne, potrivit poruncii primite de la împărați, a început să constrângă creștinii să aducă sacrificii idolilor. Luând loc în tribunal, printr-o hotărâre vrednică de dispreț, a stabilit să-i cinstească pe cei care i s-ar fi supus și să-i pedepsească pe cei care i s-ar fi împotrivit. Pe când își îndeplinea oficiul cu multă râvnă împotriva tuturor celor încrezători în Dumnezeu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
În timp ce 18 centurioni își dădeau schimbul și toate vergile se rupeau ca paiele, el căpăta mai multă tărie sufletească și, aducând mulțumiri, înălța lui Dumnezeu acest cântec: „Binecuvântat ești Tu, Dumnezeule, Părintele Domnului nostru Isus Cristos, care m-ai făcut vrednic de a ajunge până azi, călăuzindu-mă pe mine, slujitorul tău, să gust această bucurie. Și binecuvântat este Isus Cristos, Fiul tău, Regele cerului și al pământului, al mării și al adâncurilor, și al tuturor lucrurilor vizibile și invizibile. Te
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]