37,166 matches
-
o dimensiune medie de 3 mii de kilometri, putând varia până la 4 sau 5 mii de kilometri când vânturile solare se intensifică. Sursa de energie a aurorelor este dată de vânturile solare care circulă pe Terra. Atât magnetosfera, cât și vânturile solare pot conduce electricitate. Este cunoscut faptul că dacă două conductoare electrice legate într-un circuit electric sunt introduse într-un câmp magnetic, iar unul dintre ele se deplasează în jurul celuilalt, în circuit este generat un curent electric. Generatoarele electrice
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
un câmp magnetic, iar unul dintre ele se deplasează în jurul celuilalt, în circuit este generat un curent electric. Generatoarele electrice și dinamurile utilizează acest principiu, însă conductoarele tradiționale pot fi înlocuite de plasme sau chiar alte fluide. În acest context, vântul solare și magnetosfera sunt fluide conductoare de electricitate cu mișcare relativă, fiind astfel capabile să genereze curent electric, care produce efect luminos. Cum polurile magnetice și geografice ale planetei noastre nu sunt aliniate, în același fel regiunile aurorale nu sunt
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
terestre (Uranus, Neptun și Mercur sunt de asemenea magnetice) și dispun ambele de centuri de radiații. Efectul de auroră polară a fost observat pe ambele planete, mai clar, cu telescopul Hubble. Aceste efecte de auroră par să fie provocate de vânturile solare. Pe de altă parte, lunile planetei Jupiter, în special Io, sunt la rândul lor surse importante producătoare de aurore. Aurorele sunt formate de curenții electrici din câmpul magnetic, generați de mecanismul de dinam relativ la mișcările de rotație a planetei
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
efectelor de auroră e posibilă doar prin intermediul misiunilor spațiale care să învestigheze partea nocturnă a planetei roșii. Venus, care nu posedă un câmp magnetic, prezintă de asemenea fenomenul de auroră, prin care particulele atmosferice sunt ionizate în mod direct de către vânturile solare, fenomen prezent de asemenea pe Pământ. Aurorele boreale sunt studiate la nivel științific încă din secolul XVII. În 1621, astronomul francez Pierre Gassendi a descris fenomenul observat în sudul Franței. În același an, astronomul italian Galileo Galilei a început
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
până la 40 de ore după o erupție solară. Lucrările lui Carl Stormer în domeniul mișcării particulelor electrificate în câmp magnetic au facilitat comprehensiunea mecanismului de formare a aurorelor. În deceniul 1950 a fost descoperită emisia de materie a Soarelui, denumită vânt solar, efect care explică, între altele, și poziționarea cozii cometei, întotdeauna opusă față de Soare. Această teorie a fost formulată de fizicianul american Newman Parker în 1957, fiind confirmată în anul următor de satelitul "Explorer I". Începând de atunci, explorarea spațială
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
, din limba latină "cumulus" (grămadă) și "nimbus" (nor de furtună), este un nor dens, înalt, ascoiat cu furtuni și instabilitate atmosferică, format din vapori de apă sub acțiunea unui vânt ascendent. Norii se pot forma izolat, grupați sau de-a lungul unui front atmosferic rece sub forma liniilor de furtuni (eng. squall line). Acești nori sunt capabili să formeze fulgere și alte fenomene severe cum ar fi tornadele. Norii cumulonimbus
Cumulonimbus () [Corola-website/Science/306581_a_307910]
-
4000 m (700 - 10000 picioare). Vârful norilor poate ajunge la o altitudine de 12000 m (40000 picioare), foarte rar până la 20000 m (70000 picioare). Norii bine dezvoltați sunt caracterizați de prezența unei formațiuni similară cu nicovala, plată și cauzată de vânturile de forfecare și inversiunile de temperatură din tropopauză. Baza nicovalei poate preceda componenta verticală a norului și este însoțită adesea de fulgere. Uneori, mișcarea ascendentă a parcelelor de aer trece de nivelul de echilibru și astfel se formează o grupare
Cumulonimbus () [Corola-website/Science/306581_a_307910]
-
înghețate, neavând timp să se topească sau în anumite condiții de distribuție a temperaturilor negative pe verticală, cad sub formă de grindină sau măzăriche. Celulele formate din nori Cumulonimbus pot produce ploi torențiale de natură convectivă și inundații rapide precum și vânturi lineare puternice. Multe celule mor dupa aproximativ 20 de minute atunci când mișcarea descendentă a precipitațiilor este mai puternică decât mișcarea ascendentă a curenților de aer, cauzând o pierdere de energie și implicit disiparea furtunii. Dacă există destulă energie solară în
Cumulonimbus () [Corola-website/Science/306581_a_307910]
-
abia la 7 iulie Abram și Gallotti au ajuns la amplasamentul taberei 6 și a reușit să echipeze traseul cu corzi fixe. A urmat apoi o perioadă prelungită de viscol, care a îngrijorat pe toată lumea. Pe 24 iulie, pe un vânt destul de puternic, Abram, Bonatti, Gallotti și Lacedelli au urcat la tabăra 7, unde s-au instalat. Pe 28 iulie, la 7.700 m, este ridicat cortul taberei 8, în care au rămas să înnopteze Compagnoni și Lacedelli. Cei doi, pe
K2 () [Corola-website/Science/306575_a_307904]
-
a opus cu vitejie cruciaților, ceea ce nu i-a descurajat pe ultimii. Grecii au aruncat proiectile de mari dimensiuni asupra mașinilor de asalt cruciate, distrugând multe dintre acestea. Vremea rea a fost un factor care a obstrucționat mult acțiunile cruciaților. Vântul care bătea cu putere dinspre țărm a împiedicat cele mai multe corăbii să se apropie sufiecient de mult de zidurile orașului pentru a lansa un asalt. Numai cinci turnuri ale fortificațiilor au fost implicate în lupte și niciunul dintre acestea nu a
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
pregătit să atace de pe mare. Armata bizantină și garda imperială formată din mercenari varegi erau pregătiți de luptă, dar Alexius al V-lea a fugit din oraș în timpul nopții. Pe 12 aprilie, condițiile meteorologice s-au schimbat în favoarea cruciaților. Un vânt puternic din nord a permis corăbiilor venețiene să vină suficient de aproape de zidurile orașului pentru a lansa un atac. După o scurtă bătălie, cam 70 de cruciați care au atacat dinspre continent au reușit să intre în oraș. Unii dintre
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
Bătălia de la Lepanto (1571) a fost una din cele mai mari bătălii navale în care galerele au avut un rol principal. Incă din peroada antică au fost corăbiile de război prevăzute cu vâsle, avantajul oferit, galera nu mai depindea de vânt, putând fi manevrată ușor într-o luptă navală, la fel putea atinge viteze în aceea perioadă de timp mai mari în comparație cu o corabie cu pânze, care era de altfel și periclitată mai mult de incendierea vasului.Galera bizantină (dromona) între
Galeră () [Corola-website/Science/306639_a_307968]
-
de vedere tehnic de corăbiile arabe care încep din secolul VII să domine treptat bazinul Mării Mediterane cu corăbii mobile cu pânze în formă de trapez (dau) care pot fi văzute și azi, dezavantajul era faptul că depindeau complet de vânt. In timpul cruciadelor pentru eliberarea Ierusalimului, începute în timpul papei Urban II, în anul 1095, circulația navală în Marea Mediterană se intensifică. De traficul naval intens profită orașele italiene Genova și Veneția apare necesitatea îmbunătățirii flotei comerciale. Astfel în secolul XI și
Galeră () [Corola-website/Science/306639_a_307968]
-
de către un curent descendent răzleț sau de ceva asemănător. Din acest motiv turbulența sau condițiile care favorizează turbulența sunt factorul principal pentru a stabili dacă vremea este potrivită pentru zbor. Vremea care prezintă următoarele caracteristici trebuie evitată: - viteză excesivă a vântului sau furtună. Majoritatea piloților nu vor decola în vânt cu viteză mai mare de 24 km/oră. Vânturile intense cresc efectul turbulenței mecanice. Condițiile de furtună fac decolările și aterizările periculoase și cresc șansele de prăbușire în timpul zborului. - o direcție
Parapantism () [Corola-website/Science/306649_a_307978]
-
Din acest motiv turbulența sau condițiile care favorizează turbulența sunt factorul principal pentru a stabili dacă vremea este potrivită pentru zbor. Vremea care prezintă următoarele caracteristici trebuie evitată: - viteză excesivă a vântului sau furtună. Majoritatea piloților nu vor decola în vânt cu viteză mai mare de 24 km/oră. Vânturile intense cresc efectul turbulenței mecanice. Condițiile de furtună fac decolările și aterizările periculoase și cresc șansele de prăbușire în timpul zborului. - o direcție a vântului care nu permite decolarea sau aterizarea în contra
Parapantism () [Corola-website/Science/306649_a_307978]
-
sunt factorul principal pentru a stabili dacă vremea este potrivită pentru zbor. Vremea care prezintă următoarele caracteristici trebuie evitată: - viteză excesivă a vântului sau furtună. Majoritatea piloților nu vor decola în vânt cu viteză mai mare de 24 km/oră. Vânturile intense cresc efectul turbulenței mecanice. Condițiile de furtună fac decolările și aterizările periculoase și cresc șansele de prăbușire în timpul zborului. - o direcție a vântului care nu permite decolarea sau aterizarea în contra sa. Decolările cu vânt din spate trebuie evitate cu
Parapantism () [Corola-website/Science/306649_a_307978]
-
furtună. Majoritatea piloților nu vor decola în vânt cu viteză mai mare de 24 km/oră. Vânturile intense cresc efectul turbulenței mecanice. Condițiile de furtună fac decolările și aterizările periculoase și cresc șansele de prăbușire în timpul zborului. - o direcție a vântului care nu permite decolarea sau aterizarea în contra sa. Decolările cu vânt din spate trebuie evitate cu orice cost. Asigurați-vă că vântul din față nu este de fapt un „rotor”. Rotorul are forma unei turbulențe mecanice. - instabilitate atmosferică excesivă, indicată
Parapantism () [Corola-website/Science/306649_a_307978]
-
mare de 24 km/oră. Vânturile intense cresc efectul turbulenței mecanice. Condițiile de furtună fac decolările și aterizările periculoase și cresc șansele de prăbușire în timpul zborului. - o direcție a vântului care nu permite decolarea sau aterizarea în contra sa. Decolările cu vânt din spate trebuie evitate cu orice cost. Asigurați-vă că vântul din față nu este de fapt un „rotor”. Rotorul are forma unei turbulențe mecanice. - instabilitate atmosferică excesivă, indicată parțial de dezvoltarea (apariția) norilor de tip cumulus sau în cel
Parapantism () [Corola-website/Science/306649_a_307978]
-
Condițiile de furtună fac decolările și aterizările periculoase și cresc șansele de prăbușire în timpul zborului. - o direcție a vântului care nu permite decolarea sau aterizarea în contra sa. Decolările cu vânt din spate trebuie evitate cu orice cost. Asigurați-vă că vântul din față nu este de fapt un „rotor”. Rotorul are forma unei turbulențe mecanice. - instabilitate atmosferică excesivă, indicată parțial de dezvoltarea (apariția) norilor de tip cumulus sau în cel mai rău caz formarea norilor cumulonimbus. Aceste condiții contribuie la turbulențe
Parapantism () [Corola-website/Science/306649_a_307978]
-
În meteorologie, prin vânt se înțelege un fenomen fizic ce se manifestă ca o circulație dirijată de aer în atmosfera terestră. urile cu tăria între 2 - 5 se numesc briză, iar cele cu tăria între 6 -8 sunt numite vânt puternic, început de furtună
Vânt () [Corola-website/Science/306681_a_308010]
-
În meteorologie, prin vânt se înțelege un fenomen fizic ce se manifestă ca o circulație dirijată de aer în atmosfera terestră. urile cu tăria între 2 - 5 se numesc briză, iar cele cu tăria între 6 -8 sunt numite vânt puternic, început de furtună. ul cu gradul de tărie peste 9 este numit pur și simplu furtună, iar vântul cu tăria peste 12 este numit, în funcție de zonă, ciclon, uragan sau taifun. Pe pământ vântul poate atinge teoretic 1230 km/oră
Vânt () [Corola-website/Science/306681_a_308010]
-
în atmosfera terestră. urile cu tăria între 2 - 5 se numesc briză, iar cele cu tăria între 6 -8 sunt numite vânt puternic, început de furtună. ul cu gradul de tărie peste 9 este numit pur și simplu furtună, iar vântul cu tăria peste 12 este numit, în funcție de zonă, ciclon, uragan sau taifun. Pe pământ vântul poate atinge teoretic 1230 km/oră (care este de fapt viteza sunetului), însă practic această viteză nu poate fi atinsă nici de cea mai puternică
Vânt () [Corola-website/Science/306681_a_308010]
-
tăria între 6 -8 sunt numite vânt puternic, început de furtună. ul cu gradul de tărie peste 9 este numit pur și simplu furtună, iar vântul cu tăria peste 12 este numit, în funcție de zonă, ciclon, uragan sau taifun. Pe pământ vântul poate atinge teoretic 1230 km/oră (care este de fapt viteza sunetului), însă practic această viteză nu poate fi atinsă nici de cea mai puternică tornadă (până în prezent viteza maximă înregistrată de o tornadă fiind de 500 - 600 km/oră
Vânt () [Corola-website/Science/306681_a_308010]
-
km/oră (care este de fapt viteza sunetului), însă practic această viteză nu poate fi atinsă nici de cea mai puternică tornadă (până în prezent viteza maximă înregistrată de o tornadă fiind de 500 - 600 km/oră). Cauza principală a formării vântului este diferența presiunii atmosferice între două regiuni. Aerul cald fiind mai ușor se înalță producându-se un minim de presiune, locul lui va fi preluat de masele de aer din zona rece (maxim de presiune atmosferică), până când se va egala
Vânt () [Corola-website/Science/306681_a_308010]
-
de presiune, locul lui va fi preluat de masele de aer din zona rece (maxim de presiune atmosferică), până când se va egala diferența de presiune dintre cele două regiuni. Această circulație a maselor de aer stă la baza aerodinamicii. Intensitatea vântului depinde direct proporțional de diferența de presiune dintre cele două zone geografice. Direcția vântului este influențată de forța Coriolis care ia naștere prin rotația pământului, deviind, de exemplu, vânturile spre vest în emisfera nordică. Un alt factor care schimbă direcția
Vânt () [Corola-website/Science/306681_a_308010]