35,501 matches
-
Biserică Catolică; împărtășirea sfinților, iertarea păcatelor; învierea morților și viața veșnică. Amin Miezul Crezului se află în chiar centrul său unde se spune despre Isus: „a pătimit sub Ponțiu Pilat, s-a răstignit, a murit și s-a îngropat. A coborât în Iad; a treia zi a înviat din morți”. Această parte a Crezului utilizează și sintetizează afirmații mult mai vechi ale credinței creștine, dintre care multe se găsesc și în scrierile Noului Testament. Un exemplu ce datează de la mijlocul primului
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
l-au împiedicat. Cuvintele: „Lăsați, să vedem dacă vine Ilie să-l dea jos” pot face parte din batjocură și, dacă a fost așa, ar fi un paralelism cu ceea ce au spus mai marii preoților anterior: „Mesia, regele Israelului, să coboare acum de pe cruce ca să vedem și să credem!” (Mc 15,32). Este posibil și ca un spectator, cuprins de milă, să fi alergat la Isus ca să-i dea un stimulent ca să-l țină conștient destul de mult timp ca să vadă dacă
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
care tot continua de la terminarea anchetei în fața mai marilor preoților (Mc 14,65). În timp ce se afla pe cruce, fiind batjocorit ca unul care amenințase că va distruge și reconstrui templul în trei zile (15,29), Isus a fost invitat să coboare de pe cruce și astfel să-i convingă pe sceptici că el este într-adevăr Mesia, regele lui Israel (15,32); acum, cei care-l luau în râs doreau să vadă „dacă vine Ilie” ca răspuns la strigătul chinuitor al lui
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
siguri că nu se putea întâmpla era că nimeni, după moarte, nu se mai putea întoarce la viața trupească. Există în mitologia greacă o povestire celebră despre Orfeu și Euridice care ilustrează acest fapt. Euridice, iubita lui Orfeu, moare și coboară în Hades, dar își continuă existența ca o umbră în lumea morților. Lui Orfeu i se îngăduie să coboare acolo și să ceară permisiunea de a o aduce înapoi pe Euridice, dar cu o condiție: dacă el va privi înapoi
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
Există în mitologia greacă o povestire celebră despre Orfeu și Euridice care ilustrează acest fapt. Euridice, iubita lui Orfeu, moare și coboară în Hades, dar își continuă existența ca o umbră în lumea morților. Lui Orfeu i se îngăduie să coboare acolo și să ceară permisiunea de a o aduce înapoi pe Euridice, dar cu o condiție: dacă el va privi înapoi să o vadă în timp ce era condusă spre ieșirea din Hades, ceea ce el în mod firesc dorea să facă, atunci
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
în cele de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și de naționalitate, nu pot fi prețuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate, ca să te hotărască a le compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt și sigur al principiilor.[...] Oportunismul în politică e de multe ori un mijloc. Peste oscilațiile unei politici oportuniste trebuie să fie însă ceva mai înalt, mai nobil, trebuie un scop, un ideal"63. De aici, credem
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
exprimarea unui eros frust, aprig, a unei naturi umane febrile și al cărei dramatism inconștient țâșnește în expresii adeseori vulgare sau comice. Lumea aceasta, văzută în manifestările ei de vitalitate primară, este tratată într-o „mascaradă” subtil-rafinată a limbajului care coboară, în esența sa, mai ales în ciclul numit Cântice de lume, din „of”-urile lui Anton Pann, dar și din maliția bonomă a lui I. L. Caragiale. „Cânticul” reprezintă mai mult decât o specie literară: anume, modalitatea artistă de a te
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
prejudecată socială. Dimineața devreme, eram smulși uneori din somnul nostru de copii de un strigăt ce răsuna în mijlocul curții: - Hai după lapte! Printre vise, recunoșteam vocea și mai ales intonația inimitabilă a Avdotiei, lăptăreasa, care venea din satul vecin. Gospodinele coborau cu bidoanele lor către două enorme recipiente din aluminiu pe care țăranca aceea vânjoasă le căra de la o casă la alta. Într-o zi, trezit de chemarea ei, nu am mai adormit la loc... Am auzit ușa noastră pocnind ușor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aerului său primăvăratic căruia îi ghiceam intuitiv mireasma - un convoi feeric, tras de o locomotivă împodobită cu ghirlande, a încetinit și s-a oprit la porțile orașului, în fața pavilionului gării Ranelagh. Un bărbat tânăr purtând o simplă tunică militară a coborât din vagon mergând pe purpura întinsă la picioarele lui. Era însoțit de o femeie, foarte tânără și ea, în rochie albă, cu un boa din pene de struț în jurul gâtului. Un bărbat mai în vârstă, în ținută de gală, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
iarba călcată în picioare, de o parte și de alta. A văzut și caii morți pe care-i scoteau din fântâni. Și noile fântâni pe care le săpau în pământul gras și greu. Parii de la cușca pe care țăranii o coborau în fundul puțului miroseau a lemn proaspăt. A văzut un grup de săteni care, conduși de un bărbat cu haină neagră de piele, trăgeau de o funie groasă înfășurată în jurul cupolei unei biserici, în jurul crucii. Trosnetele repetate păreau să le ațâțe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu câteva pietre chiar la fund. Pe acesta îl smulgeau bandiții în raitele lor nocturne. Știa că locul cel mai bun de pe acoperișul unui vagon era lângă gura unui ventilator: la deschizătura aceea erau agățate frânghii care-ți permiteau să cobori și să urci înapoi rapid. Și când, din fericire, găsea loc pe un culoar ticsit, nu era de mirare dacă vedeai un copil speriat pe care oamenii ghemuiți pe jos îl dădeau unii altora spre ieșire. Cei care se chirceau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era atât de fericită să regăsească ninsoarea aceea când ieșea pe stradă, după lecția ei cu fata guvernatorului. „Ca și astăzi...”, și-a spus ea respirând adânc. După câteva zile, viața a încremenit. Într-o noapte limpede, frigul polar a coborât din cer. Lumea s-a transformat într-un cristal de gheață în care se încrustaseră copacii plini de promoroacă, coloanele albe și nemișcate de deasupra hornurilor, linia argintată a taigalei la orizont, soarele încercuit de un nimb strălucitor. Vocea omenească
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
zi din adolescența mea. 4 „Dar, de fapt, Charlotte nu mai are ce să mă învețe!” Gândul acela derutant mi-a trecut prin minte în dimineața sosirii mele la Saranza. Am sărit din vagon în fața micii gări, eram singurul care cobora acolo. La celălalt capăt al peronului, am văzut-o pe bunica. În clipa aceea, mergând spre ea, am intuit că nu mai avea să mă învețe nimic nou despre Franța, că îmi povestise totul și, datorită lecturilor mele, acumulasem cunoștințe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
când îți vorbeam de Isabeau și de aleea Arbaletierilor, de noaptea aceea de toamnă, mă gândeam la cu totul altceva...” S-a aplecat deasupra lucrului ei de mână, făcând împunsături mici cu acul, precise și regulate. Am traversat apartamentul, am coborât în oraș. Un fluierat de locomotivă a răsunat în depărtare. Răsunetul lui domolit de aerul cald al serii aducea cu un suspin, cu un vaiet. Între clădirea în care locuia Charlotte și stepă era un fel de pădurice foarte deasă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ea mă încătușase în trecutul acela visat, din care aruncam priviri distrate spre viața reală. Și viața reală era stratul de apă pe care, tremurând, îl văzusem băltind în fundul gropii, în ziua înmormântării. Sub o ploaie măruntă de toamnă, încet, coborau sicriul într-un amestec de apă și de noroi... Viața reală s-a făcut simțită și o dată cu sosirea mătușii mele, sora mai mare a tatălui meu. Locuia într-un orășel muncitoresc, a cărui populație se scula la cinci dimineața și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Hai, n-o să-ți pară rău... Dacă s-ar fi oprit să aștepte răspunsul meu, aș fi îngăimat un refuz. Dar el își continua drumul fără să se mai uite la mine. L-am urmat cu un pas nehotărât. Am coborât pe Volga, am mers de-a lungul portului, cu macaralele lui enorme, cu atelierele, cu antrepozitele lui de tablă ondulată. Mai jos, ne-am înfundat într-un maidan întins, înțesat cu barje vechi, cu construcții metalice ruginite, cu piramide de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu palmele lipite de suprafața scorojită a șalupei, avea fruntea țintuită de placaj. M-am mutat atunci la hubloul vecin, înecându-mă într-una dintre crăpăturile din lemnul care îl astupa... Mi s-a părut că barca noastră se scufundă, coboară în fundul acelui canal înțesat și că bordul șalupei, dimpotrivă, se avântă spre cer. Febril, mă lăsam magnetizat de metalul lui zgrunțuros, încercând să rețin în privirea mea priveliștea care mă orbise. Era o crupă de femeie, de o goliciune albă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mine, a ridicat ochii. Am văzut succedându-se pe chipul ei mai multe măști - frică, mânie, zâmbet. Zâmbetul a fost cel care a învins, un zâmbet vag, părând să se adreseze altcuiva decât mie. M-a luat de braț. Am coborât de pe Munte. Mai întâi a vorbit fără întrerupere. Vocea ei tânără, de om beat, nu reușea să rămână egală. Șoptea, apoi aproape că striga. Agățându-se de brațul meu, se poticnea din când în când și scăpa atunci o înjurătură
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
scânteind de lumini, ne domina deja. Crezusem că adăpostul nostru se afla în fundul unuia dintre nenumăratele coturi înțesate de epave ruginite. Dar se produsese contrariul. Ajunsesem, în întuneric, la extremitatea unui cap ce ieșea afară în mijlocul fluviului... Pachebotul iluminat care cobora ușor pe Volga s-a înălțat brusc deasupra bacului nostru vechi, etajându-și cele trei punți. Siluetele umane s-au decupat pe fundalul cerului sumbru. Se dansa pe puntea superioară, în văpaia luminilor. Șuvoiul cald al unui tango s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vorbele ei sunau cu o stranie claritate în golul acela cu soare și cu liniște. Povestea despre scurta ei ședere la Moscova, la doi ani după război... Într-o după-amiază senină de mai, mergea pe străduțele întortocheate din Presnaia, care coborau spre râul Moscova, și se simțea convalescentă, revenindu-și după război, după spaimă, și chiar, fără să îndrăznească să și-o mărturisească, după moartea lui Fiodor sau, mai degrabă, după absența lui zilnică, obsedantă... La colțul unei străzi, a auzit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lăzile spre ea. S-a simțit cumplit. Teamă, rușine totodată. Un strigăt scurt, răgușit a sfâșiat zumzăiala monotonă care plutea deasupra pieței. Charlotte s-a întors brusc. A văzut ceva mai iute decât fulgerul. Ciungul, în lada lui rulantă, a coborât panta străduței cu un pocnet asurzitor de rulmenți cu bile. Ciotul lui s-a proptit de mai multe ori în pământ, dirijând coborârea aceea nebunească. Iar în gura lui, chinuită de un rânjet oribil, săgeta un cuțit strâns în dinți
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ciungul care scutura din cap sfârtecând trupul dușmanului său. Alte cuțite au sclipit între dinți. Din toate părțile izbucneau urlete. Lăzile se izbeau unele de altele. Trecătorii, subjugați de bătaia care devenea generală, nu îndrăzneau să intervină. Un alt soldat cobora în viteză panta străzii și, cu lama între fălci, se cufunda în învălmășeala înspăimântătoare de trupuri mutilate... Charlotte a încercat să se apropie, dar lupta se dădea aproape jos, la pământ - ar fi trebuit să te târăști ca să te opui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lui marcau un hotar suprarealist în nemărginirea aceea fără nici un alt reper decât soarele și cerul. Curios, de cealaltă parte a căii ferate, peisajul s-a schimbat. A trebuit să ocolim câteva văgăuni, falii gigantice cu interiorul nisipos, apoi să coborâm într-o vale. Brusc, prin hățișul sălciilor a strălucit o apă. Ne-am zâmbit, am exclamat într-un singur glas: - Sumra! Era un afluent al Volgăi, unul dintre râurile discrete, pierdute în imensitatea stepei, și cărora li se cunoaște existența
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Se băteau ca să recucerească de la nemți un deal. Spunea că, înainte, nu mai văzuse niciodată o asemenea învălmășeală de tancuri în flăcări, de cadavre ciopârțite, de pământ însângerat. Seara, se afla într-o duzină de supraviețuitori, pe dealul acela. A coborât spre Volga, murea de sete și acolo, pe mal, a văzut apa foarte liniștită, nisipul alb, sălciile și niște plevuști care au țâșnit când s-a apropiat. Ca pe vremea copilăriei în satul lui... O ascultam și Rusia, țara singurătății
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
după aceea, cu chipul parcă luminat, povestea: „Și știți, Charlotta Norbertovna, sub picioarele noastre nu mai era pământ, ci carne tocată. N-am mai văzut niciodată așa ceva, de la începutul războiului. Și, pe urmă, seara, când am terminat cu nemții, am coborât spre Volga. Și acolo, cum să vă spun...” Dimineața, când am ieșit, am trecut pe lângă izba mare și neagră. Era deja animată de o zumzăială compactă. Se auzea sfârâitul mânios al uleiului într-o tigaie, duetul feminin și masculin dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]