8,846 matches
-
cu ciocănelul. În masă și a evacuat sala, în vreme ce tata mă privea consternat. Nu pricepea victoria mea, era limpede. Abia când am fost scos din sală și dus în celulă, m-am frânt, m-am trântit pe patul mizerabil și îngust și am început să plâng ca un copil. Ajunsesem la capătul puterilor. Întreaga mea energie se epuizase în concentrarea nervoasă de la proces. Eram slab, domesticit de suferință, dar nu mă vedea nimeni. La închisoare, am încercat în toate felurile să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
memoria ta poate cloci în golul lăsat alte amintiri!... Poate chiar așa a fost, dar nu jur nimic... Când am isprăvit, Arhivarul m-a condus până la ușă. Nu mai contenea cu mulțumirile. Camera ce-mi fusese repartizată era o încăpere îngustă, ceva mai mare decât celula pe care o avusesem la închisoare și, firește, mult mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun și un cuier cu picior, asta era toată mobila. Pereții arau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-i treaba ta. Închisoarea nu pot s-o dărâm, dar nu mai vreau ca oamenii să se teamă. Pricepi? Îți dau termen un ceas ca să-mi dai o soluție. Și m-a trimis în celulă. M-am trântit pe patul îngust și tare, muncindu-mi creierii. În zadar. Nu-mi venea nici o idee. Și nici n-a trecut o oră că am auzit pași în fața ușii. Apoi cheia răsucindu-se în broască. Era gardianul, un om cumsecade, oare neavând cu cine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
joase de pe strada Faidherbe, dintr-un cartier mărginaș. În mijlocul scării răcoroase și împuțite îl întâlni pe Joseph Grand, funcționarul, care cobora să-l întâmpine. Era un om de vreo cincizeci de ani, cu mustața gălbuie, înalt și gârbov, cu umerii înguști și membrele subțiri. \ E mai bine, spune el când se apropie de Rieux, dar am crezut că o să-și dea sufletul. ÎȘI SUFLA NASUL. LA AL DOILEA ETAJ, ULTIMUL, PE UȘA DIN STÂNGA, RIEUX CITI, SCRIS CU CRETĂ ROȘIE: "INTRAȚI, M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aveți un moment liber după cină, sau chiar mai târziu, veniți amândoi la barul hotelului. \ Asta depinde de el și de ciumă, spune Tarrou. Cu toate astea, la ora unsprezece seara, Rieux și Tarrou au intrat în barul mic și îngust. Vreo treizeci de inși stăteau înghesuiți și vorbeau foarte tare. Veniți din liniștea orașului ciumat, cei doi s-au oprit, puțin zăpăciți. Au înțeles această gălăgie văzând că se mai serveau încă băuturi alcoolice. Rambert stătea la una din marginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
-l văd pe doctor. Iartă-mă. El e mai uman ca mine. Să mergem. Nu e asta, a spus Rambert cu greutate. Și s-a oprit. Tarrou l-a privit și deodată i-a zâmbit. Au mers pe un culoar îngust ai cărui pereți erau zugrăviți în verde-deschis și unde plutea o lumină de acvarium. Înainte de a ajunge la ușa dublă cu geam în spatele căreia se vedea o ciudată mișcare de umbre, Tarrou l-a condus pe Rambert într-o sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
perfect plate. Fără să stea pe gânduri, Salam își vârî degetele în spațiul dintre pietre și o trase afară pe cea desprinsă. Fiind prea întuneric ca să poată vedea, pipăi pământul de dedesubt - însă mâna i se afundă într-o gaură îngustă, dar adâncă. Acum simți ceva dur; rece la atingere. Era o cutie de oțel. În sfârșit: bani! Trebui să se culce la pământ, cu obrazul lipit de piatră, ca să poată pătrunde destul de adânc. Degetele se chinuiau să-și apuce prada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
atacul-surpriză de Yom Kippur, în 1973: legenda spune că bătrâna doamnă aproape n-a dormit deloc vreme de câteva zile. Cumva, această cameră cu un singur scaun cu spătar înalt, rezervat prim-ministrului, era propice pentru astfel de întâlniri. Era îngustă și intimă, cu două canapele așezate în formă de L pe care puteau sta să discute ore în șir consilierii sau ajutoarele lor. Biroul era funcțional, construit mai mult pentru a fi folosit decât pentru a impresiona. Rabin stătea aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acum era o perioadă foarte tensionată, îi explica șoferul, lucrurile aveau să dureze puțin mai mult. Unul din gardieni îi ceru telefonul mobil, dar un superior al său îi făcu semn să plece. Fu condusă într-un hol de siguranță îngust, în spatele unui geam gros se afla un ofițer al marinei americane, care studia niște monitoare. În timp ce privi succesiunea de imagini, rederulă în minte pentru a zecea oară scena întâlnirii cu Judd Bonham. A manipulat-o ca un maestru, făcând toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
veneau pe-aici. Abdel-Aziz-al-Askari se așeză în spate, un post de observație de unde putea vedea cine intră și cine iese. Făcu semn să i se aducă un ceai de mentă, care aici se servea fierbinte, într-un stikkam, un pahar îngust, lung cât degetul mare, și se uită în jur. Câțiva bătrâni jucau sheshbesh; unii din ei trăgeau dintr-o narghilea; în jurul televizorului se strânsese un grup care se uita la un reportaj despre dărâmarea statuii lui Saddam, ce părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
până aici. Se îndrepta spre ieșire când zări un magazin de care aproape uitase. Ca și celelalte, nu avea o vitrină, ci doar grămezi de marfă așezate afară, care se prelungeau până înăuntru. Să intri însemna să stai pe porțiunea îngustă de podea care nu era acoperită cu marfă, un canion cu bunuri pe ambele părți. La nivelul ochilor și mai sus se afla argintăria, în principal sfeșnice, printre care multe exemplare din cele cu opt brațe, menora tradițională folosită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în piață. —L-aș putea întâlni? — Sigur. Locuit aproape de-aici. —Mulțumesc, Sari. Maggie zâmbi. Și cum îl cheamă? —Numele lui tot Afif. El e Afif Aweida. Capitolul 33 Ierusalim, joi, 10.05 a.m. Pe când se perindau pe străzile lăturalnice, înguste și făcute din aceeași piatră de culoare ternă ca și restul Ierusalimului, Maggie își dădu seama că nici un membru al familiei nu se gândise la posibilitatea ca acel Afif Aweida pe care urmau să-l îngroape să fi fost victima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
un foc de artificii, când se ridică în picioare: o scânteie argintie care îi umplu ochii de lacrimi. Femeia o conducea pe alee, spre o frânghie de rufe. La capătul acesteia, erau două trepte mici, care coborau spre o curte îngustă, probabil nu mai mare de câțiva metri pătrați. Apoi o cameră, cu o bucătărie improvizată în colț, un televizor și un băiat care desena la o masă. Poate că era unul din băieții care jucau fotbal mai devreme. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Încetinește. Acum BMW-ul îl izbi din plin. Se uită în oglindă, apoi în față. Nu avea nici o alternativă. Dacă voia să scape de acest psihopat, trebuia să iasă de pe autostradă și să facă dreapta la următoarea. Era un drum îngust, de munte, iar Kishon fu nevoit să facă față unei curbe și unei încetiniri bruște. Dar se descurcă. Spre ușurarea lui, nu se afla decât el pe drumul șerpuitor de țară, cu o singură bandă. A mers o vreme pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
iar Kishon fu nevoit să facă față unei curbe și unei încetiniri bruște. Dar se descurcă. Spre ușurarea lui, nu se afla decât el pe drumul șerpuitor de țară, cu o singură bandă. A mers o vreme pe acel drum îngust, după care a intrat din nou pe autostradă. Însă atunci l-a zărit iarăși, silueta lui neagră apărându-i în oglinda retrovizoare, cu farurile aprinse. BMW-ul se întorsese. Kishon încercă să rămână calm. Poate că mașina aceea nu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
semnele animației de mai devreme: restaurante și baruri închise noaptea. Auzi ecourile agitației dintr-un bar. — Localul lui Mike, spuse el, auzind la rândul lui zgomotul. A fost bombardat, dar turiștilor le place și așa. Continuau să șerpuiască pe străduțe înguste, sinistre, unde fiecare intrare boltită sau arcuită ducea la un magazin sau la un birou; viață modernă, sculptată în piatră antică. — Am ajuns. Cineva cu care să alergi. —Ăsta e numele? — Da. A devenit o instituție a Ierusalimului. Toți renegații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să nu observe, deschizând larg superbii ochi căprui pentru ca el să-i vadă. Aparent insensibil la farmecele ei, îi mulțumi, o apucă pe Maggie de încheietură și se cufundară în întuneric. Deschiseseră deja ușa de incendiu și găsiseră o scară îngustă, cu cinci trepte, pe care ar fi putut să coboare în stradă, când Maggie își dădu seama că lăsase calculatorul deschis, avatarul lui Guttman și mesajul lui fiind în continuare afișate pe ecran. Dacă erau urmăriți, urmăritorii lor nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
caz. — Calculatorul a rămas deschis. Vor vedea totul! —Asta e. Plecăm, spuse el, pășind apăsat mai departe, hotârât să iasă în stradă. —Dă-mi drumul! Acum! Nu vru să o elibereze din strânsoare. Împotriva voinței ei, fu trasă pe scara îngustă de piatră. Începu să se smucească, asemenea unei fetițe recalcitrante care refuză să fie târâtă la grădiniță în prima zi. Dar era mai puternic decât ea. Se ura doar gândindu-se ce va face în continuare, ca să nu mai vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acestei separări și plecă. Maggie se întrebă cât mai putea sta acolo până să o mute cineva. Trebuia să afle unde să se ducă. Văzu un polițist înarmat și îl întrebă de tunelurile Zidului de Vest. Îi arătă o arcadă îngustă, care părea proaspăt construită în lungul zidului mai mult scund ce cădea perpendicular chiar pe Kotel. Afară se afla un grup cam de treizeci de bărbați și femei, echipați cu sticle de apă și camere video. Perfect. Așteptă în spatele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mai grea decât un avion 747 plin cu pasageri și cu bagajele lor. La naiba. Când va vedea ceva care să aibă sens? Căută o deschizătură. Nu era decât una și se strecură prin ea, trezindu-se pe o alee îngustă, mărginită la un capăt de o boltă enormă ce părea construită din cărămidă, umplută cu un pietriș brut, grosolan. Lângă ea se afla un indicator: Poarta lui Warren 1. Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru asta. Până la urmă, Guttman nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că ascunzătoarea era acolo. Se uită sus și apoi dedesubt. Unde Dumnezeu o ascunsese Guttman? Și atunci îl văzu. Același bărbat cu care își încrucișase privirile în timpul turului, doar că acum stătea în picioare, singur, la celălalt capăt al culoarului îngust. Maggie nu avu nici un sentiment de jenă, ci doar unul de recunoaștere. Îi mai văzuse figura înainte. Dar unde? Mintea ei era atât de zăpăcită din cauza oboselii, încât parcă înainta printr-o apă adâncă pentru a găsi amintirea. Era recentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Domnului. Maggie le dădu la o parte. Se uită peste umăr și văzu că urmăritorului i se alăturase un alt bărbat, cu o cameră video la gât. Se apropiau. Alergă mai repede. Acum culoarul se transformase într-un tunel lung, îngust. Continua să fugă, aplecată în față. Când se uită în urmă îi văzu apropiindu-se, chiar dacă alergau ciudat de ghemuiți. Cuprinsă de panică, se întoarse și se năpusti înainte, izbindu-se cu fruntea de o grindă metalică încorporată în tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
doilea bărbat, cel cu camera, scoțând o armă și îndreptând-o spre ea. Icni și se ghemui, dar acesta nu găsi un unghi potrivit: pietrele se încovoiau și se curbau prea brusc. În cele din urmă ajunse la o scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru a-și păstra echilibrul. Le urcă tropăind, respirând sacadat. Odată ajunsă în vârf, trebui să se întoarcă pe o parte doar ca să treacă, atât de îngustă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru a-și păstra echilibrul. Le urcă tropăind, respirând sacadat. Odată ajunsă în vârf, trebui să se întoarcă pe o parte doar ca să treacă, atât de îngustă era despărțitura. Auzi o femeie țipând în spatele ei: cineva tocmai văzuse arma. După asta ieși din nou într-un spațiu deschis, un fel de pivniță romană. Cum i se obișnuiră ochii, văzu că era de fapt un alt bazin, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aceea fu cuprinsă de ușurare. Căci acum putea vedea lumina zilei. Trebuia să străbată un culoar, să treacă prin bariera turnantă și era afară. Înghițind cu lăcomie aerul, clipind la brusca lumină a soarelui, descoperi că ieșise într-o străduță îngustă, plină de oameni. Chiar în fața ei se afla un indicator: Sanctuarele Flagelului și ale Condamnării. Iar din sanctuar se ivi un călugăr într-un cassok maro, cu o frânghie maro în jurul taliei. Se afla pe Via Dolorosa, drumul lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]