44,660 matches
-
ține să sublinieze el însuși), și care, singur cu tânăra femeie, devine posesiv, „dă în clocot”!... „- Ei, hai să nu exagerăm!” - ar spune oricare cititor mai „realist”. (O cititoare - cu atât mai mult!). Dar eu înclin să-i dau o șansă eroului din povestirea lui P.H.L. Și asta nu din simplă generozitate! Este, mai curând, o solidaritate a vârstei. Nici mie nu mi-ar fi prea „la îndemână” dacă o femeie tânără (sau chiar mai „coaptă”!) s-ar uita la mine
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
este însă comentariul scriitorului la situația dată: „Ce orbire ciudată poate avea Profesorul, cu experiența și doxa lui! Ar trebui să se întrebe dacă nu cumva Teodora urmărește tocmai «complicațiaă, ca modalitate de a ieși din monotonia existenței cotidiene, intuind șansa unei reechilibrări sufletești la alt mod, cu altă intensitate a trăirii... Un bărbat, dacă are bunul simț de a admite alternativa, trebuie și să verifice care este cea adevărată. Prin urmare, stimate domn Profesor, renunță la postura înțeleptului, a «protectoruluiă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
știe, este convins că aici atârnă greu și un alt „aspect”: „diferența de vârstă”. Dacă era mai tânăr, în mod sigur ar fi forțat un divorț (ea putea găsi repede cel mai plauzabil motiv: părăsirea familiei de către soț), oferindu-i șansa de a deveni „tată oficializat”. Însă așa, la vârsta lui (!), deși „liber”, nu poate aduce nici o rezolvare acestei „complicații”, cum i-a zis la un moment, riscând o privire plină de dezaprobare din partea Teodorei. Pentru ea, un copil este cea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Domnul R. din mediocritate, făcându-l să se emoționeze la descoperirea acestei analogii, între apariția nou-născutului și nașterea unei lumi noi, aceea creștină, prin întruparea lui Dumnezeu în Fiul, trimis pe pământ, „să parcurgă” un „traseu” pilduitor, oferind astfel omenirii șansa perpetuă a îndumnezeirii. Îl va fi îmbiat Eva pe Adam cu mărul oprit, însă pe el, „holtei bătrân” cu atâtea inerții și păcate, Teodora l-a făcut să afle că, prin nașterea copiilor, oamenii participă la misterul plămădirii unei lumi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ziarul local. „- Mare scofală!” remarcă ironic scriitorul, după ce, nu-i așa?, tot el și-a plasat „eroul” într-o fundătură. Mi se pare cel puțin curios. Eu, ca „simplu cititor” (îmi permit să reiau formula...), i-aș mai da o șansă. Sper să nu fie „interpretată” generozitatea mea. La noi, vorba nu știu cui, cât ești tânăr ți se iartă multe, iar după ce treci de o vârstă, totul ți se interpretează! Cred că aceasta ține de o mentalitate osificată privind „vârstele” individului. Astfel
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
În care ar vrea să trăiască până la moarte. Cu îngăduința ei... Și totuși! Există totdeauna un totuși, chiar dacă uneori se întâmplă să nu acopere decât „jumătăți de măsură” (P.H.L.). Naratorul a hotărât să nu-i refuze Domnului R. o ultimă șansă. O decizie inspirată! Prea l-a strivit sub exemplul celuilalt basarabean, de numele căruia se leagă o mare operă, un castel și un copil genial. Prin urmare, regăsesc în ultimele pagini ale caietului un domn Profesor tot mai convins că
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
va distruge viața de pe Pămănt. Robo: Viața?! De ce? Cosmos: S-a terminat experimentul. După milioane de ani va aduce altă sămănță de viață. Asta-i regula stabilită de Academie. Robo: și dacă nu mai puteți pleca acasă? Cosmos: Asta-i șansa vieții pe Pămănt. în laborator intră Evelin, profesorul și Aurora, asistenții și se așează la birou. Profesorul: Cine a căștigat? Robo: Musafiru... Cei prezenți izbucnesc în răs. Profesorul: Robo, du-te cu Cosmos la navă să mai aduceți măncare pentru
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
coșmaruri omul nu vrea nemurirea. Atunci de ce v-aș fi dat-o eu? Profesorul: Evelin, și totuși omul are nemurirea lui pe care religia, biserica i-a dat-o; după moarte sufletele noastre se vor ridica la ceruri. Noi avem șansa să colindăm tot Universul, indiferent de timp, spațiu, de legile gravitației. Dar voi veți fi mereu condiționați în drumurile voastre în spațiu. Așa că, domnule Evelin, suntem chit! Dacă nu poți pleca acasă și devii muritor te vom conduce pe ultimul
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
înălțime cu un metru într un an pănă la vărsta de șase ani. Deci, un colos de carne și oase dar care mureau înainte de douăzeci de ani. N-am să mai repet, dar dispariția dinozaurilor a fost una dintre marele șanse ale omului pentru că dinozaurii măncau tot ce era verde iar fotosinteza nu mai producea oxigenul necesar vieții omului. Deci, selecția naturală este străns legată de evoluția mediului: climă, hrană, dușmani, ritm de procreiere. A fost momentul cănd omul a început
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
de kilometri, a luat de pe Pămănt cu ea toate condițiile de supraviețuire: căldură pentru clocitul oulelor dinozaurilor și mai ales hrana care a fost distrusă. Unii antropologi spun că dispariția dinozaurilor și a reptilelor zburătoare a fost una dintre marile șanse de supraviețuire și evoluție a omului pe Pămănt. Treptat, s-a reluat fotosinteza crescănd cantitatea de oxigen, căldură și lumină necesare vieții. Așa omul a ajuns stăpănul Pămăntului făcănd un nou pas înaintea sclavului de mai tărziu. Așa că să privim
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
izolați în spații special amenajate, unde unii dintre noi erau uitați mii de ani. Cănd revolta noastră a devenit generală și nu mai aveau și puteau să ne izoleze s-au hotărăt să ne teleporteze. Intre-un fel a fost șansa noastră de a scăpa de sclavie mai ales că roboții lor, ultra evoluați dar folosiți de sclavi, ne puteau înlocui. Profesorul: Roboții nu v-au agresat la ordinul stăpănilor? Evelin: Toți roboții au fost programați de către noi; deci să nu
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
ne marchează din punct de vedere astrologic. Anul viitor vor avea loc două evenimente astrologice importante: eclipsa planetei Venus și „Degetul lui Dumnezeu” este doar unul dintre ele. Pot declanșa evenimente istorice, dar nu și Apocalipsa. Profesorul: Jupiter este planeta șanselor, a norocului în profesie, bani și ne ferește de riscuri. Jupiter va influența pozitiv comerțul, transporturile, arta, dar și fraudele bancare și căderea burselor. Saturn poate schimba zodia unor oameni pentru că el parcurge zodiacul în 29 de ani spre deosebire de Neptun
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
încearcă să împace sufletul cu lumea, să pună acordul între ele, cum afirma Shakespeare, să le armonizeze, după cuvântul lui Rabindranath Tagore. De observat însă că absența unui eu propriu, dacă este o dramă ontologică, ea constituie totodată o mare șansă: "La vie est vaste, étant ivre d'absence" viața este vastă, fiind beată de absență consideră Paul Valéry. Prin urmare, noi putem să ne extragem conținutul existențial tocmai din "beția" pe care ne-o rezervă infinitudinea absenței noastre, absență care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fi trăit ca zeii./ Și mai mult n-am râvnit." Prin imaginație și prin perfecțiunea creației sale, omul rivalizează cu zeii. Pentru că înfăptuiește un model de absolut pe plan cosmic. Bucuria poeziei Bucuria poetului cunoaște două hipostaze: bucuria vieții, ca șansă existențială unică în istoria eternității, și bucuria creației, ca încercare de nouă, demiurgică, naștere a lumii. Celebrarea bucuriei de a trăi Dacă Heraclit, Leopardi, Trakl, Ungaretti, Bacovia au considerat viața o moarte conștientă de sine, în plan universal cei mai mulți poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tragicul în "bucuria" nu doar a unui joc pur semantic, ci a creației, adică a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce trăiește exaltare, deprimare, lumină, beznă prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa unei modalități superioare de exorcizare a dramei ontologice. Transfigurată liric, tristețea metafizică devine încântare. Scriind: "dacă îmi va reuși poemul, atunci voi fi trăi ca zeii și mai mult nu am râvnit", rezultă că bucuria creării tragicului este un catharsis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
muzicile tale cu note felurite își află ecoul prin lumile fără număr! Imnurile adresate vieții de Tagore sunt de mare puritate și frumusețe, un elan liric pasionat incluzând atât ființarea de aici, cât și cea din spațiul morții, înțeleasă ca șansă a eternității alături de Unul. Volume precum Grădinarul dragostei, Fugitiva, Lebăda, Coșul cu fructe sunt catehisme ale exaltării vieții, iar Jertfa lirică o laudă a morții unică în literatura universală. Unind viața cu moartea într-un monism al bucuriei, Tagore contracarează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este un nonsens ? Moartea este un eșec tragic al Creației, sau pur și simplu jocul gratuit (al cui?) de-a nonsensul ? Dar are cumva vreun sens să căutăm sensuri ? Nu trebuie doar să acceptăm totul așa cum este și să serbăm șansa că existăm ? Căutarea sensului ultim nu scoate omul din circuitul existențial ? După ce se întreabă dacă nu cumva "junghiem ființa pe-altarul omenirii", Eminescu opune pesimismului și revoltei din Mortua est! întrebarea fundamentală: dar dacă viața omenească are o solie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
valoriza intre ele. Chemată să genereze semnificații proteiforme, lecturi multiple, ambiguitatea solicită imaginația cititorului în a descifra și, astfel, în a conferi o nouă viață poemului. Nu cunoaștem miezul lucrurilor, creăm noi o esență umană. Iar poezia ambiguă ne deschide șanse de a recrea un univers virtual care nu va coincide cu cel gândit de imaginarul poetului. Astfel un poem ambiguu pare că reîncepe mereu și nu sfârșește niciodată. Dar versul, dacă nu este asemenea zeiței Isis care refuză să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acceptă să se nască doar după promisiunea tatălui său că îi va dărui o tinerețe și o viață fără moarte. Feciorul de împărat va afla unde se află acel tărâm fabulos al vieții fără pieire, dar până la urmă pierde această șansă pentru o eroare de ordin moral: uciderea unei făpturi. Prin urmare, răul intrinsec omului este vinovat a priori de perisabilitatea sa. Ca atare, omul se naște cu condamnarea sa la moarte. Nu merită nemoartea pentru că, în mod originar, ucide. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară și în același spațiu și timp, de-a lungul întregii veșnicii exact invers față de viziunea lui Nietzsche care credea că renașterea a aceluiași este o supremă șansă, rezervată celor care au crezut în viață. Intenția lui Eminescu de "a modifica Luceafărul și a înălța cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno" (ms. 2257, f. 4291), arată că pentru poet, finalul capodoperei sale în forma apărută, și anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
deșteaptă? Să nu-mi spui că de când te-am făcut eu. De când m-ai făcut tu. ... ... Și dacă vrei să te salvezi pe tine? Pleci în Nord. Acolo corpul e anulat. A, și în lipsă de senzualitate spiritul are o șansă. Ca blondele. În mod clar, ești mai deșteaptă. Da, și asta... Și mai ce? Nimic. Aplauze admirative. Și noi unde mergem? Senzualitatea nu e totul pe lume. În Nord, deci... Am spus că ești mai deșteaptă, nu că ți-aș
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
credeți că au pierdut ușor războiul acesta. S-au bătut lupii cu invadatorii pămînturilor lor pînă cînd ultimul capabil să sară la gîtul dușmanului, să-și înfigă colții și să sfîșie fără milă a căzut. Dar nu au avut nici o șansă. Da, erau puternici și hotărîți; dar adversarii lor, care păreau să se înmulțească pe zi ce trecea, luptau pentru ceva în plus: supraviețuirea. Pădurea trebuia să devină și casa lor acum o casă pentru toți. Nu umblaseră atîta vreme după
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
hotărîrea pe care urma s-o ia. Nici un lup n-ar fi îndrăznit să-i conteste cuvîntul. Șeful haitei putea spune "da!", dar, la fel de bine, ar fi putut spune "nu!" și atunci lui Lupino nu i-ar fi rămas nici o șansă. Dar există motive temeinice pentru care un cap al haitei are parte de recunoașterea și supunerea tuturor. Nu e vorba numai de forță și hotărîre pe care Arus le avea din belșug. Bizuindu-te doar pe frica pe care o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dintotdeauna și asumarea responsabilității de a accept un străin care avea să însemne o gură de hrănit, un copil de educat, un tînăr de îndrumat în plus, Arus a trebuit să cumpănească greu. Rațiunea îi spunea să-i dea o șansă; instinctul, însă, lucru care-l înfurie grozav de tare îi trimitea, de cînd cu avalanșa schimbărilor, semnale neclare, de necitit. Șeful haitei l-a mirosit, așadar, îndelung pe Lupino. De fapt, de aici venea ezitarea: nu-i înțelegea pe deplin
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu poate domni veșnic armonia. Toată aprecierea de care se bucura Lupino i-a deranjat pe unii. Stă în firea fiecărui lup să lupte pentru a-și cîștiga o poziție cît mai importantă în familie. Masculii pornesc în viață cu șanse egale pentru ca, într-o bună zi, unul dintre ei să ajungă conducător al haitei. Între animale, legea e simplă: cel mai bun cîștigă! Și, pentru asta, lupii sînt încurajați de timpuriu să treacă prin încercări solicitante. Fiecare experiență este un
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]