6,323 matches
-
după-amiezele de la clubul de golf și vru să se ridice În picioare ca să-i spună: acum destul, Flora, dar nu se simți În stare, de parcă o apăsa pieptul enorm, rotund și provocator al metisei, simți că totul era comic și absurd, dar că ea rămăsese pentru totdeauna instalată În balansoarul alb cu pernuță verde. Era singură pe mica terasă a noului palat, În dimineața asta umedă și cafeaua fierbinte pe care o ceruse nu mai venea odată, de parcă o băuse Țanțoșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că ascultă grav, dar că, din motive confuze, nu poate ajunge la miezul vorbelor mele. Cred că au trecut două minute în care i-am tot dat explicații. Simțeam, obscur, că e ceva în neregulă, dar, ca într-o situație absurdă de vis, nu intuiam unde anume e greșeala. În sfârșit, o colegă mi-a aruncat, neatentă: „Las-o, nu vezi că doarme? Așa doarme ea, cu ochii deschiși“. În acel moment (pentru că D. mă privea mai departe în ochi cu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
trei sferturi dintre adolescenți. Vărul meu îmi vorbea și el despre cum dăduse de nu știu câte ori la teatru, cum desena și cum scria versuri, cum cânta la chi tară câte-o noap te-ntreagă, cum își impunea să facă gesturi absurde, să spună, de exemplu, ceva pe fran țuzește vreunei țărănci bătrâne... „Dar de ce faci toate astea?“, l-am întrebat, privind cum vârfurile copa cilor nevăzuți mătură stelele la fiecare rafală de vânt. Vârful incan descent se ridica, se aprindea deodată
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Dimofte, pentru că el e, parcă, menit să fie tot timpul la cârmă, eternul timonier, chiar dacă lucrul acesta a condus, de două ori deja, la finaluri nu dintre cele mai vesele. Dar înlănțuirea faptelor, a gândurilor și imaginilor manifestă, câteodată, o absurdă consecvență. Absurdă? În împărăția lui Morfeu, și, mai ales, dincolo de ea, cine mai poate spune ce e absurd și ce nu. Nimeni nu știe până unde merge coincidența cu ceea ce se află dincoace, în câmpul conștienței și al raționalului. Iată
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
el e, parcă, menit să fie tot timpul la cârmă, eternul timonier, chiar dacă lucrul acesta a condus, de două ori deja, la finaluri nu dintre cele mai vesele. Dar înlănțuirea faptelor, a gândurilor și imaginilor manifestă, câteodată, o absurdă consecvență. Absurdă? În împărăția lui Morfeu, și, mai ales, dincolo de ea, cine mai poate spune ce e absurd și ce nu. Nimeni nu știe până unde merge coincidența cu ceea ce se află dincoace, în câmpul conștienței și al raționalului. Iată, cu toate că, cei
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
ceva util sau doar blând. —E cineva rănit? — Toată lumea va supraviețui. Inclusiv eu. Deci ia zi-mi de Capgrasul tău. Dificultăți de recunoaștere? — De fapt, parc-ar fi taman pe dos. Prea multă atenție la diferențe minore. Cu excepția acelei pudriere absurde care voia să treacă drept telefon, parcă s-ar fi întors în vremea facultății, când făceau schimb de păreri târziu în noapte, cu mult după ce ora stingerii îi izolase pe fiecare în camera sa. Se îndrăgostise mai întâi de Sylvie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de toate. El înălță din sprâncene. —Clătite cu spanac? Gura ei se încordă aproape insesizabil. Tocmai s-au terminat. Însă, în rest, avem de toate. Când ea se îndepărtă cu comanda lui - două ouă ochiuri, cu cârnați - Weber își scoase absurdul telefon mobil. Parcă ar fi cărat după el un mic phaser SF. Și-l strecurase în buzunarul pantalonilor înainte să iasă din cameră, contemplând deja dubla cădere în viciu. Se uită la ceas, adăugând o oră pentru New York. Tot era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
zâmbet. —Uneori, da. Categoric. El scoase un râs monosilabic, ca un lătrat. — Aici te înțeleg. Adesea și pe mine... Ea dădu din cap, citindu-l fără vreo explicație, cu cea mai mare ușurință. Se miră din nou de slujba ei absurdă. Și totuși era foarte bună la ce făcea. Cine era el s-o încurajeze să-și lase în urmă vocația? Trecură printr-un moment de stânjeneală, fiecare căutând acel ultim detaliu uitat. Dar nu exista un astfel de detaliu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
zile întregi. —Mă întreb dacă nu cumva au dreptate. Ea își azvârli brațele în aer ca o majoretă ninja. —O, termină! Nu au dreptate. Sunt pur și simplu oportuniști. Stăpânirea ei de sine îl înnebunea. Se pomeni că spune lucruri absurde, în fragmente din ce în ce mai incomprehensibile. Până la urmă se ridică și plecă. Idiot, stupid: rătăci la întâmplare prin labirintul roman, în timp ce soarele apunea, iar străzile șerpuitoare îl dezorientau. Se întoarse la hotel după unsprezece. Cuplul flamand plecase de mult. Nici măcar atunci ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un cer mai mare, săgetat de păsări și încărcat de vânturile întoarcerii acasă?“ O carte de Rilke pe care o cumpărase pentru Sylvie, acum o veșnicie, când abia ieșiseră de pe băncile școlii și încă își mai făceau timp pentru elegii absurde. Omul de știință e poet, spune femeia. Dar el nu e nici una, nici alta. N-are nici o profesie pe care s-o poată recunoaște. Nu e nimic din ceea ce crezuse odată că va deveni. Și femeia asta - ce e infirmiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
stăpânească ei... Evadările în alte spații spre niște-nălțimi celeste unde vezi direct ce este cuibul denselor mulțimi de ntrebări și ecuații... armonii de serafimi, heruvimi, și de sublimi iubitori de certitudini, plenitudini, altitudini... 1967 Actualitate Într-o lume de absurzi suntem muți și suntem surzi; lungi cuțite dacă-ascuți, chiar de vrei, n-ai cum să zburzi, când stăpâni sunt numai ei. N-am ce face, ofu-i greu dar, în taină, Dumnezeu coace zorile și eu simt cum aurorile matematic vin
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
sau a politicii. Autorul nu dă prioritate fabulației în sine, ci ecourilor evenimentelor în conștiința naratorului. Personajele Ștefan Gheorghidiu, Ladima, Fred Vasilescu, Doamna T. ilustrează ipostazele impactului dintre intelectual și lumea în care acesta trăiește, cu afacerile, intrigile și războiul absurd pe care le presupune. Calitatea de intelectual este dată de faptul că sunt gânditori lucizi care problematizează existența. Ei trăiesc experiențe obișnuite: trădarea unei femei, o afacere rentabilă, conversații banale, dar le privesc din perspectiva valorilor absolute și le judecă
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
Istoria literaturii române de la origini până în prezent , Editura Minerva, București , 1982, p . 743. </ref> ROLUL PERSONAJULUI ÎN STRUCTURA ROMANULUI MODERN Eroii lui Camil Petrescu ilustrează toate ipostazele dintre intelectual și lumea în care acesta trăiește, cu afacerile, intrigile și războiul absurd. Calitatea de intelectual nu este dată de studii sau de posturi înalte, ci de superioritatea conștiinței individului, intelectualul fiind un gânditor lucid care problematizează existența. El poate fi student - Gheorghidiu, ori ziarist - Ladima. Ei nu sunt înfrânți în planul valorilor
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
bomboane, dar America a confirmat această istorioară despre aur Într-un singur an al istoriei sale, iar apoi a continuat să scoată din buzunare și din pămînt cantități uriașe de bogăție care au făcut ca visurile primilor exploratori să pară absurde. Căci a scos din pămînt rîuri de petrol bogat azvîrlindu-le spre cer, a dezgropat munți de cărbune și de fier și de cupru, a strîns În fiecare an grîu auriu de pe mii de hectare, a aruncat uriașe căi ferate peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o alegere, pe care n-o putem amâna, și este un aut aut valabil pentru toți creștinii, de vreme ce există o vocație universală la sfințenie; cu toate acestea, contradicția acelui preot, care nu tinde la sfințenie, apare foarte stridentă și totodată absurdă. Pentru niciunul dintre creștini sfințenia nu este o aventură facilă sau un exercițiu ușor; ea este mai de-grabă o experiență, care cere renunțarea totală și angajarea fără nici o rezervă. Dar, pentru un preot, este altceva. Deosebit de grea este sarcina
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
iaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! strigă el. O să fac ce vreau, nu-i așa? Coulter se sprijini de trunchiul unui copac și-l urmări cu un rînjet cvasi-ironic. INTERLUDIU Leagănul în care se dădea Thaw zbură sus și se opri, lăsîndu-l într-o poziție absurdă, cu genunchii mai sus decît capul dat pe spate. Copacul nu mai foșni. Fiecare ramură și frunză încremeni fotografic, și, la fel ca în vechile fotografii, culoarea se estompă, scena devenind monocromă, maronie. Lanark o privi prin fereastra salonului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în adîncurile despicăturii i se păru că vede o față subțire care se strecoară și iese, de doisprezece centimetri lungime și mai puțin de un centimetru lățime, nasul subțire ca o ață terminîndu-se într-un fel de clapă mică și absurdă, iar ochii de pe ambele părți înfundați în pliuri verticale. Gura era o gaură ca de pungă strînsă, iar sora își vîra mereu degetul în ea, pentru a-l ajuta să respire, probabil. Apoi gura se deschise într-un oval cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prea nervos și patetic. Oftă, apoi își descheie bluza zicînd: — Oricum, dacă dorești, hai să ne iubim puțin. El o privi uluit și-i spuse: Nu pot să mă cul cu tine după ce mă faci să mă simt mic și absurd. — Te-am făcut să te simți absurd? Mă bucur. Sînt încîntată. Tu mă faci să mă simt mică tot timpul. N-ai ținut niciodată seama de sentimentele mele, niciodată. Ne-ai tîrît aici, dintr-un loc absolut confortabil pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu-și întorseseră capetele ca să-l privească. Grosvenor se lăsă păgubaș. Deodată, auzi din nou glasul directorului: - Dacă vreunul dintre voi are vreo idee, s-o spună! - Demență spațială! zise cineva. Ideea asta îl enerva pe Grosvenor. Era o noțiune absurdă care continua să circule de atâta amar de ani, de când începuseră călătoriile spațiale. Faptul că unii oameni își pierduseră mințile în cosmos, din pricina singurătății, a fricii și a tensiunii nervoase, nu însemna că suferiseră de o boală specială. O călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Dar ceea ce-i lipsea era tocmai timpul. Fiece secundă îl aducea mai aproape de pieire. Acolo - de fapt, aici (o clipă, se zăpăcise) - una dintre cele mai mari și mai costisitoare nave construite vreodată de oameni înghițea distanțele cu o viteză absurdă. Grosvenor nu auzea zgomote decât când o anumită zonă sensibilă de pe suprafața cortexului era stimulată. O altă zonă, cea de deasupra urechii, producea vise și amintiri. Harta creierului omenesc fusese de mult trasată. Poziția precisă a zonelor de excitabilitate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
fie director. Dar ce se va întâmpla cu toți acei nemulțumiți care-l sprijiniseră pe Kent? - Domnule Grosvenor, aș vrea să-ți cer o favoare, cu titlu personal, îi spuse Morton. L-am convins pe domnul Yemens că ar fi absurd să se continue atacul pornit de Kent împotriva dumitale. Dar te-aș ruga să păstrezi tăcerea asupra acestui lucru și să nu încerci să-ți exploatezi victoria. Dacă te întreabă cineva, răspunde-i ca de vină e accidentul lui Kent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
erau bogați, nici măcar prea tineri, dar se înțelegeau și se bucurau pentru că azi e luni sau marți sau duminică. Asta le ajungea ca să se bucure! Căutau în orice un prilej de fericire și plecau la cârciumă să sărbătorească cel mai absurd eveniment: că a nins sau că ea inaugura o pălărie nouă. Găseau un pretext de a fi în al șaptelea cer. Nu vi se pare formidabil? Cristescu îl scrută curios. Tânărul vorbea plin de căldură iar în obrajii palizi, osoși
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în tîmple: Soni... Cristescu își privi mâinile înguste apoi ochii i se opriră la vârful pantofilor. ― Sînteți convins că Panaitescu s-a sinucis? ― Bine, dar... Sculptorul apucă strâns de spătarul unui scaun: Orice altă ipoteză mi se pare de neconceput, absurdă! Maiorul îl măsură calm: ― Nu chiar atât de absurdă. Amintiți-vă ce mi-ați relatat despre vitalitatea lui, despre formidabilul său apetit de viață, în ultimă analiză, despre natura sa fericită. Un jouisseur ― căci asta era Panaitescu ― nu-și ia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ochii i se opriră la vârful pantofilor. ― Sînteți convins că Panaitescu s-a sinucis? ― Bine, dar... Sculptorul apucă strâns de spătarul unui scaun: Orice altă ipoteză mi se pare de neconceput, absurdă! Maiorul îl măsură calm: ― Nu chiar atât de absurdă. Amintiți-vă ce mi-ați relatat despre vitalitatea lui, despre formidabilul său apetit de viață, în ultimă analiză, despre natura sa fericită. Un jouisseur ― căci asta era Panaitescu ― nu-și ia niciodată zilele. Mai ales pentru un motiv atât de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
amintiți alt amănunt. Din agendă lipsesc două pagini. Au fost smulse. Nu știu ce s-a întîmplat pe 1 decembrie, dar o săptămână mai târziu ― pagina din 8 care lipsește ― a murit Panaitescu. ― E o aberație! Bănuielile dumneavoastră sânt pur și simplu absurde. Vă înșelați! Bătrânul părea că se sufocă. Gesticula stângaci, fără convingere. Cristescu îl măsură lung apoi spuse: ― Aș dori din tot sufletul să mă înșel, domnule Popa. Nu-mi plac suspiciunile și, credeți-mă, de-a lungul anilor am evitat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]