7,838 matches
-
să se poarte în așa fel încât să nu atragă atenția nimănui, fie el gardian sau nu, Este singura conduită corectă pentru cei care locuiesc aici. Atunci Cipriano Algor scoase o hârtie din buzunar, Am copiat aceste fraze de pe niște afișe expuse, spuse, sper că n-am atras atenția nici unui spion sau observator, Și eu sper, spuse Marçal, prost dispus, E suspect să copiezi fraze care sunt expuse pentru a fi citite de clienți, întrebă Cipriano Algor, E normal să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în timp ce Găsit se încolăcise într-un colț al scaunului, neștiind pe cine să ajute. După câțiva kilometri, Marçal spuse, Le voi scrie părinților mei când ne oprim să luăm prânzul. Și imediat, adresându-i-se Isaurei și socrului, Era un afiș, din acelea mari, pe fațada Centrului, sunteți în stare să ghiciți ce spunea, întrebă, Nu avem idee, spuseră amândoi, și atunci Marçal spuse, ca și cum ar fi recitat, ÎN CURÎND SE DESCHIDE PUBLICULUI PEȘTERA LUI PLATON, ATRACȚIE EXCLUSIVĂ, UNICĂ ÎN LUME
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
așezase circul uriașul său cort și mă zgâiam printr-o spărtură, așteptând să fie scoși leii și tigrii la plimbare. Călcându-mi peste mândrie, m-am rugat de câteva ori să mă ducă într-o seară la spectacolul anunțat cu afișe mari. Tata m-a privit de fiecare dată de sus: „Eu la circ? Ce să caut eu la circ?” Și apăsa pe „eu” pentru a sublinia ce incompatibilitate profundă exista între persoana lui și circul pe care-l detesta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Agățat de ea, putea să tragă cu ochiul, peste umărul meu, la lucruri pe care n-ar fi îndrăznit, singur, să le privească. Asta ne-a apropiat și mai mult. 11 În spatele biroului la care lucra Moașa se afla un afiș ironic: „Orice izbândă e suspectă”. Dar prima care ar fi trebuit să figureze pe lista suspecților era ea însăși, căci dintre toți era singura care avea o poziție prosperă. Se vorbea că știa să-și folosească farmecele ca să-și netezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
luat de guler smintitul ăla bătrân, numai târâindu-l pe el la chestură ar fi putut ieși din istoria aceea. Luase un taxi și se dusese la micul hotel particular de lângă piața Piola. Ferestre Închise, iar pe poarta de la intrare afișul unei agenții imobiliare: DE ÎNCHIRIAT. Dar e nebunie curată. Agliè Încă mai locuia acolo săptămâna trecută, Îi telefonase el. Sunase la intrarea blocului de alături. „Domnul acela? Păi s-a mutat chiar ieri. Nu prea știu unde s-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de pulbere trăgând de niște volume vechi, aproape toate lipsite de coperte, din niște rafturi burdușite, și se apucau să le citească, fără să aibă aerul că vor să le cumpere. Unicul spațiu neacoperit de rafturi era ocupat de un afiș. Culori țipătoare, o serie de portrete În medalioane cu margine dublă, ca În afișele magicianului Houdini. „Le Petit Cirque de l’Incroyable. Madame Olcott et ses liens avec l’Invisible.“ O față măslinie și masculină, două șuvițe de păr negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
rafturi burdușite, și se apucau să le citească, fără să aibă aerul că vor să le cumpere. Unicul spațiu neacoperit de rafturi era ocupat de un afiș. Culori țipătoare, o serie de portrete În medalioane cu margine dublă, ca În afișele magicianului Houdini. „Le Petit Cirque de l’Incroyable. Madame Olcott et ses liens avec l’Invisible.“ O față măslinie și masculină, două șuvițe de păr negru strânse În coc pe creștet, mi se părea că am mai văzut fața aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
alte felinare. Mici, nocturni, pițigăiați, ca niște copii rahitici, iar unuia care trecea pe aproape de mine i-am zărit trăsăturile mongoloide și capul chel. Erau acei Freaks Mignons ai lui Madame Olcott, micii monștri respingători pe care-i văzusem pe afișul de la Sloane. Circul era prezent În păr, cu staff, poliție, coregrafi ai ritului. I-am văzut pe Alex et Denys, pe așa-zișii Géants d’Avalon, blindați În niște armuri de piele cu catarame, cu adevărat uriași, cu părul blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
față-n față și cu noi, sau cu unii dintre noi...“ „Ce vrei să spui, Salon?“ Întrebă Agliè, cu o voce vizibil nesigură. „Dacă domnul conte Îngăduie, aș vrea să explic eu“, zise Madame Olcott. Era ea, o recunoșteam din afișul acela. Lividă, Într-o rochie măslinie, cu părul lucind de uleiuri, strâns pe creștet, cu vocea de bărbat răgușit. La librăria Sloane mi se păruse că recunosc chipul acela, iar acum Îmi aminteam: era druidesa care alergase spre noi, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și standurile de cărți, se auzi un răpăit de tobe și niște note stridente de flaut. Dintr-o dată portierele a patru dintre automobile se deschiseră și din ele ieșiră patru făpturi pe care le mai văzusem, și pe ele, pe afișul lui Petit Cirque. Cu pălării de fetru fără bor, ca niște fesuri, cu mantii largi, negre, Încheiate până la gât, Les Derviches Hurleurs ieșiră din automobile ca niște Înviați care ies din morminte și se chinciră pe marginile cercului magic. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
știu de unde vii! Dar te afli În singurul bar din țară care nu are niște afurisite de camere video În budă. CÎțiva libertarieni fioroși Își pun jos paharele și dau din cap aprobator. Unul dintre ei arată cu degetul către afișul de deasupra casei de marcat. Toalete afară. Zece minute maxim. Fără camere. Curînd Wakefield se trezește sprijinit de Anton, care Îl conduce către un vechi MG decapotabil parcat În nisip. — Arată exact ca ăla vechi al tău, remarcă Wakefield slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
iepure din rezerva lui Wild Rover, proaspăt desfăcute. — Mersi, Ralph, spuse Ben, arătând politicos în direcția frigiderului, dar eu unul aș prefera un sendviș cu brânză și murături. Sculpturile medievale ce împodobeau fațada hotelului Cathedral Court erau ascunse de un afiș uriaș care anunța Gala Premiilor Presei Regionale și toate persoanele însemnate din ținut, plus o mulțime de gură-cască, se îngrămădiseră în încăperea mult prea mică pentru acest eveniment. Organizatorii erau, fără îndoială, adepții teoriei că o petrecere cu adevărat reușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
unor infractori de rând, ce-și pune muzică simfonică în propriul birou. Biroul comandantului Penitenciarului Rahova, Carmen Mihail. Birou amestecat: plăcut în mobilier, stresant în amestec cu icoane de-ale infractorilor. În dreapta biroului, afișat, un joc optic „Urmărește punctul negru“. Afiș dreapta la concertul Dream Theather. Doamna magistrat e fan Metallica, cu muzici, poze și afișe puse în rafturi. Tot acolo, caleașca din placaj și cai negri - bijuterie. Caii negri perfect aliniați, caleașca bronzită, cu detalii precise de geamuri și ferestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Rahova, Carmen Mihail. Birou amestecat: plăcut în mobilier, stresant în amestec cu icoane de-ale infractorilor. În dreapta biroului, afișat, un joc optic „Urmărește punctul negru“. Afiș dreapta la concertul Dream Theather. Doamna magistrat e fan Metallica, cu muzici, poze și afișe puse în rafturi. Tot acolo, caleașca din placaj și cai negri - bijuterie. Caii negri perfect aliniați, caleașca bronzită, cu detalii precise de geamuri și ferestre, felinare, roți cu opt spițe, în spate, cufăr de bagaje. Coș traforat culcat. Pirogravură: mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
la Ascona și adoptat de colonia teozofică a artiștilor de la Monte Veritá). Înainte de asta însă, Iancu își oferise deja serviciile de decorator la Cabaret Voltaire. 4 februarie 1916, Cabaret Voltaire. Pregătirile erau în toi. Artistul Marcel Slodki realizase un mare afiș cubist pentru interior. Pereții erau tapetați cu reproduceri după Kandinsky, Picasso, Matisse, Paul Klee, Otto van Raes, Artur Segal și cu afișe futuriste. O orchestră rusească de „balalaici” fusese alcătuită ad hoc și botezată sugestiv „Revoluzzer-Chor”. Cei patru „orientali” (cf.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la Cabaret Voltaire. 4 februarie 1916, Cabaret Voltaire. Pregătirile erau în toi. Artistul Marcel Slodki realizase un mare afiș cubist pentru interior. Pereții erau tapetați cu reproduceri după Kandinsky, Picasso, Matisse, Paul Klee, Otto van Raes, Artur Segal și cu afișe futuriste. O orchestră rusească de „balalaici” fusese alcătuită ad hoc și botezată sugestiv „Revoluzzer-Chor”. Cei patru „orientali” (cf. Hugo Ball), deveniți între timp cinci (împreună cu Jules Iancu), se înfățișaseră prompt, purtînd cu ei maldăre de dosare și fotografii. Un aport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deveniți între timp cinci (împreună cu Jules Iancu), se înfățișaseră prompt, purtînd cu ei maldăre de dosare și fotografii. Un aport consistent, vădind seriozitatea implicării. Ulterior, Marcel Iancu va deveni unul dintre organizatorii și finanțatorii manifestărilor, participînd cu măști, design de afișe, ilustrații, costume, scenografii ș.a.m.d. la seratele și happening-urile Dada. Potrivit mai multor relatări ale martorilor, tînărul arhitect obișnuia să povestească la Zürich despre eforturile sale de a aclimatiza literatura și arta modernă la București... Pe 5 februarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu dispreț: „Dar nu mai publicați versuri insipide de Blaise Cendrars. Dați-i certificat de paupertate intelectuală”. La fel, Marcel Iancu e tras înspre perioada sa românească, spre a i se sugera — elegant — că a ajuns într-o fundătură: „Marcel, afișul tău mi-a plăcut foarte mult. Ești la capătul tendințelor tale de acum doi ani. De acum, încotro?”. Asemenea lui Cendrars, Modigliani e tratat cu severă superioritate: „Prea ușor desenul lui Modigliani, sau cum îl cheamă”. E limpede că Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plusează. Cum? Construindu-și o imagine de insurgent nepublicabil în țară, foarte aproape în fapt de poza unui dandy avangardist. În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care Vinea mărturisește a-l fi arătat lui Arghezi este un afiș pentru o seară Dada consacrată poeziei negrilor. Afișul va fi folosit mai tîrziu drept copertă pentru un număr din Contimporanul... Abstracție făcînd de simpatia pentru Tzara și Iancu, Vinea îi tratează cu destul dispreț pe insurgenții de la Cabaret Voltaire. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nepublicabil în țară, foarte aproape în fapt de poza unui dandy avangardist. În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care Vinea mărturisește a-l fi arătat lui Arghezi este un afiș pentru o seară Dada consacrată poeziei negrilor. Afișul va fi folosit mai tîrziu drept copertă pentru un număr din Contimporanul... Abstracție făcînd de simpatia pentru Tzara și Iancu, Vinea îi tratează cu destul dispreț pe insurgenții de la Cabaret Voltaire. Doar textele directorului revistei (poetul și dramaturgul german Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-urile lui Vinea sînt poemele proaspăt „înstrăinatului” B. Fondane, unele urmînd a fi incluse în volumul Priveliști (1930). Un Exercice de français (La Bébé Vinea, s’il veut accepter cette dedicace) pune în scenă tristeți crepusculare pe fundalul industrial cu afișe, reclame, tramvaie, autobuze și becuri Auer. Modelul pare a fi mai degrabă Zone de Guillaume Apollinaire decît futurismul italian. Un alt reper afin: belgianul Georges Linze, de departe favoritul lui Ion Vinea la Contimporanul. Printre colaboratorii-poeți se numără și moderniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult însă decît Contimporanul, o preocupare susținută în acest sens a avut-o revista Integral, al cărei atelier — sub conducerea lui M.H. Maxy, Victor Brauner și Corneliu Mihăilescu — executa „decoruri interioare, mobilă, covoare, ceramică, decoruri și costume teatrale, construcții scenice, afișe teatrale și cinematice” (cf. nr. 1). În numărul 9 al aceleiași reviste este anunțată și prezentată expoziția Academiei Artelor Decorative din Str. Cîmpineanu, subintitulată „Salon permanent de artă decorativă pentru interiorul modern”. Alături de o listă a „cursurilor permanente” ale Academiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintre cei care au ridicat steagul. (...) nu sîntem răspunzători de victoria noastră și nu ne solidarizăm cu progeniturile involuntare. Constatăm însă această victorie în toată opera zilei de azi — copie și ascultare servilă a gesturilor noastre, a lozincilor noastre. Vitrinele, afișele, casele, mobilierul, tablourile, decorațiunea, sculptura, poezia, întreaga producție de artă și artizanat a zilei, constitue dovada biruinței principiilor noastre și a rîvnei noastre înțelegătoare. Am fost dintre cei care au izbutit să descifreze stilul unei epoci și să-i găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmă, care în altă parte constituia un punct capital sub raportul comercial și unul de valoare artistică sub raportul execuției, e lăsat competinței tipografului. Ar putea să mi se răspundă ce seducțiune e pentru un străin chipul generalului Averescu de pe afișul expoziției din parcul Carol, cînd cea mai umilă reclamă de sirop oferă un trup de bacantă cu tot ce are sexul mai ispititor?”. În deschiderea rubricii de „Notițe“ din numărul 5 al revistei, redacția Integral publică un credo în limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un act din piesa lui Tzara Le mouchoir de nuages. De partea noastră e tineretul și elita. Încet am cucerit simpatii multe, dar timp de 5-6 ani arta nouă a fost combătută și suspectată de bolșevism fiindcă în timpul regimului comunist afișele și ilustrațiile au fost realizate de cei tineri. Azi încă trebuie să citim polițiștilor tot ce jucăm și prezentăm publicului. Vă puteți imagina capul poliției înaintea poeziei lui Tzara. Avem și o reacțiune artistică în frunte cu toți profesorii. Sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]