39,601 matches
-
comunică din nou realul, nu artificiile prin care îl poate cuvântul aproxima. Doar că, de data aceasta, renunțând la obsesia stilului, autorul se refugiază în amintire, în trecutul ascuns în mintea personajului. Rămâne din Fluxul conștiinței interesul pentru gândurile eroului (amintiri din trecut, în special), dar revolta împotriva modernismului static readuce acțiunea, incidentul, suspansul. Autorul Desperado a înțeles de la modernism că eroul e în primul rând o inteligență. Esența revoltei moderniste era transformarea eroului picaresc în erou reflexiv, trecerea de la istorie
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
peripețiile realului, personajul era o uriașă inteligență statică. Pentru el nu exista trecutul-prezentul-viitorul incidentului, ci fluxul conștiinței, indiferent la trecerea timpului. Eroul Desperado își recapătă trupul fizic, goana prin timp, suspansul (întâmplarea). Clarissa Dalloway era o adiere de emoții și amintiri. Lanark (Alasdair Gray) consemnează un șir de agonii fizice. Eroii Desperado descoperă că inteligența fără substanță (trup real) nu e credibilă, nu are suspans, deci riscă să ucidă lectura. Eroii lui David Lodge, Malcolm Bradbury, Julian Barnes, Jonathan Coe au
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
acest trecut înghite celelalte două momente ale timpului. Absorbit de trecut, viitorul e nu numai știut dinainte (lucru descoperit de moderniști), dar și despărțit de orice sentiment de așteptare. El e mai mult decât un lucru deja cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e cel mai adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado - venind cu moștenirea lui modernistă - se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
coerență cronologică. Fie că e vorba de Kazuo Ishiguro ori de Graham Swift, eroul Desperado trăiește suspendat într-un ‘azi' atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e o așteptare, ci o amintire. Dispariția cauzalității cronologice duce inevitabil la schimbarea așteptărilor, pentru cititor. Pînă la moderniști, textul avea o încheiere, dincolo de care lectorul nu mai putea fabula. Eroul avea un destin de împlinit. Ce așteaptă oare de la soarta lor eroi Desperado cum sunt
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
recuzită. Eroul Desperado e dependent de trecut. Hawksmoor nici n-ar exista dacă n-ar avea un dublu în trecut, cu care se și contopește în final, în aprehensiunea răului. When We Were Orphans se bazează exclusiv pe frânturile de amintire care, în final, dezvăluie un adevăr cumplit (intriga e prea fragilă pentru a sprijini intensitatea ororii, acesta fiind, cred, neajunsul major al romanului). The Golden Notebook e o carte a prezentului, dar și ea se hrănește cu un jurnal al
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului), iar acum se luptă cu un viitor distopic, care anihilează prezentul și lasă lectorului doar scheletul trecut a ce ar fi putu să fie dar nu va fi niciodată continuat. Amintirea viitorului E evident, la acest punct, de ce intriga Desperado n-are nimic de-a face cu așteptarea viitorului. Chiar din contră, sentimentul cu care se încheie o narațiune Desperado, în ce privește existența acestui viitor, este mai degrabă exclamația ‘Nu încă!' Viitorul
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
cultivată de cele patru romane din Cvartet ne explodează în față. Învățăm de la Lawrence Durrell că nu e bine să așteptăm nimic, că viitorul e o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă. Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva din trecut va face să ajungem la o încheiere în viitor. Martin Amis, cu Săgeata timpului (Time
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
că ceva din trecut va face să ajungem la o încheiere în viitor. Martin Amis, cu Săgeata timpului (Time's Arrow) e cea mai bună dovadă. Narațiunea se încheie cu înțelegerea întârziată a trecutului, privind viitorul ca pe o simplă amintire. Ne amintim că eroului urma să i se întâmple ceva ce avea să-l ducă într-un oarecare viitor, dar, în comparație cu intensitatea cu care el își cercetează trecutul, chiar și cu starea lui de acută confuzie din prezent, viitorul e
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
amintim că eroului urma să i se întâmple ceva ce avea să-l ducă într-un oarecare viitor, dar, în comparație cu intensitatea cu care el își cercetează trecutul, chiar și cu starea lui de acută confuzie din prezent, viitorul e o amintire, și încă una ce aparține lectorului, adică este exterioară eroului. Lectorul Desperado n-are de ce să aștepte cu sufletul la gură ultima pagină a poveștii. Încă din vremea moderniștilor, ultima pagină (încheierea tradițională) se afla de fapt chiar pe prima
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
ultima pagină a poveștii. Încă din vremea moderniștilor, ultima pagină (încheierea tradițională) se afla de fapt chiar pe prima pagină, care dezvăluia brutal ce îl așteaptă pe protagonist. Întreaga istorie Desperado e o afirmație că viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul trei. De ce trăiește eroul Desperado, atunci, dacă ce va fi e deja amintire? Probabil că el tinde spre un nou tip de poveste, în care timpul a explodat, trecutul, prezentul și viitorul plutesc în
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
pagină, care dezvăluia brutal ce îl așteaptă pe protagonist. Întreaga istorie Desperado e o afirmație că viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul trei. De ce trăiește eroul Desperado, atunci, dacă ce va fi e deja amintire? Probabil că el tinde spre un nou tip de poveste, în care timpul a explodat, trecutul, prezentul și viitorul plutesc în vid, se combină și se recombină năstrușnic. Gravitația romanescă - nevoia de un viitor confirmat de autorul însuși - a pierit
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
în primul film, făcut ciur în altele și reînviat în al ultimul. Dacă odată s-a putut, și-a zis regizorul, de ce nu s-ar mai putea încă odată, geriatria face minuni. Este drept nu întotdeauna, și din bucăți și amintiri în loc de vestitul superman te poți trezi cu Frankenstein. Nu este tocmai rezultatul reanimării vestitului comisar, dar nici departe nu este. A fost nevoie ca Moldovan să treacă prin "școala" de la Făgăraș, școala de reeducare a cadrelor vechii poliții metropolitane unde
Comisarul Moldovan - Reloaded by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8562_a_9887]
-
alt film de unde regizorul român culege cu prisosință inspirație, nu mai poți servi povestea reîncalzită ( a cîta oara?) fără să riști căscatul multilateral dezvoltat al publicului. De fapt, filmul lui Sergiu Nicolaescu este făcut din toate aceste "inspirații", din petece, amintiri, aluzii, clișee, un film obosit, fără tensiune, deși subiectul o cere, melodramatic pînă la rizibil. Retrospectivele cu crîmpeie din lumea interbelică sunt surogate atît de proaste, sunt atît de inabil contrafăcute încît ele lasă impresia unui spectacol de varieteu pe
Comisarul Moldovan - Reloaded by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8562_a_9887]
-
primii, rafinamentul zăbovirii în detaliile memorii involuntare este marca geniului său, și nici un efort nu e de prisos pentru a contempla arta cu care francezul își țese broderia mnezică; pentru ceilalți, nimeni nu mai stă să digere enorma acumulare de amintiri inutile care alcătuiește substanța operei francezului; pentru aceștia din urmă, a-l citi înseamnă a-ți pierde timpul. În fața unor atît de tranșante și de ireconciliabile judecăți de valoare, nu poți să nu te întrebi cine are dreptate. Răspunsul nu
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
interiorul minții lui este o procedură vicioasă: îi atribui propriile gînduri. Cine rămîne fidel acestei reguli va constata că nu are altceva de făcut decît să înfățișeze cît mai fidel fluxul conștiinței proprii. Acest flux nu e alcătuit decît din amintiri și din impresii prezente, cu remarca că adevăratele amintiri sunt numai cele involuntare, adică cele care îți vin în minte împotriva voinței. Rezultatul? A scrie cu adevărat înseamnă să înfățișezi exact, respectînd lanțul sinuos și imprevizibil al memoriei, modul în
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
propriile gînduri. Cine rămîne fidel acestei reguli va constata că nu are altceva de făcut decît să înfățișeze cît mai fidel fluxul conștiinței proprii. Acest flux nu e alcătuit decît din amintiri și din impresii prezente, cu remarca că adevăratele amintiri sunt numai cele involuntare, adică cele care îți vin în minte împotriva voinței. Rezultatul? A scrie cu adevărat înseamnă să înfățișezi exact, respectînd lanțul sinuos și imprevizibil al memoriei, modul în care îți apare per-sonajul în cîmpul amintirilor tale. În
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
că adevăratele amintiri sunt numai cele involuntare, adică cele care îți vin în minte împotriva voinței. Rezultatul? A scrie cu adevărat înseamnă să înfățișezi exact, respectînd lanțul sinuos și imprevizibil al memoriei, modul în care îți apare per-sonajul în cîmpul amintirilor tale. În felul acesta, vei avea acces la singura lume adevărată: cea a memoriei involuntare. Aceasta memorie echivalează cu durata pură a vieții omenești, acea durată a curgerii interioare care este independentă de unitățile convenționale cu care măsurăm timpul fizic
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
de unitățile convenționale cu care măsurăm timpul fizic, exterior. La nivelul acestei durate pure, timpul nu poate fi pierdut, căci îl regăsim intact pe calea memoriei. Iată cum descrie Camil pro-cedeul lui Proust: "Romanul meu va trebui să cuprindă lanțul amintirilor mele spontan, nedirijat. În mod simplu voi lăsa să se desfășoare fluxul amintirilor. Dar dacă tocmai cînd povestesc o întîmplare, îmi aduc aminte, pornind de la un cuvînt, de o altă întîmplare? Nu-i nimic, fac un soi de paranteză și
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
pure, timpul nu poate fi pierdut, căci îl regăsim intact pe calea memoriei. Iată cum descrie Camil pro-cedeul lui Proust: "Romanul meu va trebui să cuprindă lanțul amintirilor mele spontan, nedirijat. În mod simplu voi lăsa să se desfășoare fluxul amintirilor. Dar dacă tocmai cînd povestesc o întîmplare, îmi aduc aminte, pornind de la un cuvînt, de o altă întîmplare? Nu-i nimic, fac un soi de paranteză și povestesc toată întîmplarea intercalată. Dar dacă îmi strică fraza? N-are nici o importanță
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
memorie puternică se colorează așa de intens afectiv că nu se risipește în formale asociații de senzații. Această simplă asociere, penibilă în pretențiile ei de artă, se întîmplă la James Joyce, nu însă la Proust, unde interesul semnificației dirijează fluxul amintirii. ș...ț Cimentul operei lui întregi, deși realizată în deriva memoriei involuntare, e constituit prin tonul afectiv, căci structura afectivă îi călăuzește memoria, chiar atunci cînd accentul cade esențial pe cunoaștere. Prin urmare, cele 3000 de pagini nu sunt decît
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
ultimul rând profesor, bântuit de contradicții și inconsecvențe, Tonitza s-a implicat febril în evenimentele culturale și politice ale timpului său. Pictura sa, mai ales după 1924, entuziasma, provoca superlative, iar colecționarii și-o disputau. Tonitza, o spune Han în amintirile sale, vindea tot. Dacă rezervele în aprecierea lui, și vom vedea de ce natură au fost ele, n-au lipsit, totuși personalitatea sa a fost întotdeauna înconjurată de un interes special. Despre armoniile sale de culoare s-a putut spune, cam
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
știe? Un prieten vechi, însurat cu o finețe locală, ținînd cutia viorii la vedere, care se părăginește la coada sărmăluțelor, de care-l leagă însuflețirea unui joc de șah primit ca mulțumire de război, vreo două iubite, și amin-tiri duium. Amintiri rele, de boală și de umblat din casă-n casă, după găzduire, ca refugiați. Protipendada lovită de război își arată, față de alți înșelați ai soartei, delicateți incredibile altădată. Casa unui avocat de odinioară, puțin închipuit, devine reședința Petrenilor. În jurul acestei
Vremuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8593_a_9918]
-
lui Gelu. Cam tînăr pentru vîrsta regretelor (25 de ani pe care nu-i arată), el trăiește, totuși, schimbările sufletești ale oricui descoperă că acasă nu-i decît o haltă. Locurile, pe care nu le mai cunoaște, prind miros de amintiri și trăiesc din viața care le-a umplut cîndva. O inconștiență simpatică e scrisă-n zodia sub care trăiesc, în anii '40, tinerii iertați de iluzii, "integrați în muncă" doar un deceniu mai tîrziu. În lumea în care un copilandru
Vremuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8593_a_9918]
-
de pala unui vânt încins. Gura lui de foc în miezul dimineții de iarnă a fost ca becul lui Pavlov. Toată povestea s-ar fi putut sfârși cu o noapte secretă, în care aș fi mototolit cearșafurile, desfătându-mă cu amintirea bărbatului care mi se păruse o clipă îmbietor ca o acadea pe jumătate linsă. Dar a doua zi l-am văzut din nou. Eram în Ruby Tuesday, cu niște tipi din firmă. El stătea la un metru de mine, tot
Bărbatul ca o acadea by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/8586_a_9911]
-
despică el însuși disjuncțiile firii sale de satir și surplusul de libidinozitate (dincolo se specifică "încălcarea tuturor legilor"). Sunt spasme omenești care indică o natură complexă. Bizară e însă oprirea în fața unei uși tainice, oculte. În spatele ei zac, probabil îngropate, amintiri dureroase, refulate. Nici o tresărire nu mai vine din porțiunile ascunse. Nu mai străbat, nici măcar deformate, avertismentele cu care îl teroriza familia sau mediul nemijlocit. Ce a moștenit din calvarul posibil al copilăriei și al adolescenței? Din acest zbucium nimic nu
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]