5,016 matches
-
degetele lui Thaw și desenă costumul pe masă. în seara aceea se duse în oraș să se întîlnească cu June și stătu în apropierea unui magazin de haine uitîndu-se la manechinele diafane, îmbrăcate în ținute de seară și haine sportive. Amurgul cenușiu se transformă într-o noapte ca smoala. Intrarea aceea era un loc obișnuit de întîlnire, și de multe ori stătu alături de cei care așteptau prietene sau prieteni. Nimeni nu aștepta mai mult de cincisprezece minute. Cînd nu mai putu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o dată pe an. De două ori, ești terminat. Singura cîrciumă unde se bea este în Grove Street, dar o să fim în siguranță pentru că sîntem trei. — Patru, zise Macbeth ridicîndu-se în picioare fără să se clatine. Petice trecătoare de soare la amurg se amestecau cu rafalele unei ploi atît de calde că nimeni nu se gîndea să se adăpostească. Drummond îi conduse pe lîngă cimitirul Sighthill, traversară apoi cîteva terenuri de fotbal și urcară pînă ajunseră la un teren pustiu cu mormane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Un barman solid veni și le spuse răspicat: — Gata, băieți, v-ați distrat. — Distrat? strigă Macbeth pe un ton certăreț. De ce distracție am avut parte? Dar au fost forțați să plece. Afară bătea un vînt rece, iar cerul strălucea în amurgul verde-auriu al soarelui lent de vară. Drummond le spuse că știa de-o petrecere undeva, și-i duse pe Lynedoch Street, pe un deal destul de domol care, în seara asta, părea perpendicular. Se ținură unul de altul să nu cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la picioarele lui nu era nimic în afară de cîteva pietre și oase vechi între care răsăreau pene. — Sandy? zise el și se uită în jur. în mlaștină nu era nici picior de om. Lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Buruienile erau acoperite cu măzăriche iar vîntul îi șficuia fața. — Sandy! țipă el și începu să alerge. Sandy! Sandy! Alexander! Se prăbuși printre buruieni, se împiedică și căzu în întuneric. Apoi se luptă o vreme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întunecat, cu nori năvălitori. Se aflase singur printre cîteva stînci împrăștiate, oase vechi și pene la picioarele lui și privise în jur strigînd: „Sandy?“, dar nu mai era nimeni în mlaștină, iar lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Alergase printre buruieni, strigînd numele lui Alexander și se împiedicase și căzuse în întuneric. Se luptase o vreme cu ceva care îl lega, apoi își dădu seama că era o cuvertură pufoasă, o azvîrli la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fost dus în fața magistraților azi dimineață? întrebă ea. — Aglomerația. — Curtea nu mi s-a părut prea aglomerată. Haide, Lanark. Avea vocea dură și hîrîită. O urmă pînă la treptele secției și fu oarecum orbit de lumina ca de miere a amurgului care scînteia pe fluviul de dincolo de artera aglomerată. Se opri și-i spuse: — îmi pare rău, dar nu știu cine sînteți. Femeia își trase cu un gest ciudat de vulnerabil o mănușă de blană și-și întinse palma în sus. Una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în punctul culminant din Portretul artistului în tinerețe, cînd Stephen Dedalus o vede pe fetița cu picioarele goale lipăind în nisip, iar ea îi acceptă privirea admirativă și, cu un „Sfinte Dumnezeule!“ spus din inimă, se întoarce și merge spre amurg știind că o să fie artist, adică o categorie superioră de preot. Și în La botul calului de Joyce Cary, cînd Gulley Jimson, rănit fatal cînd pictura murală îi e distrusă, rîde tot timpul în ambulanță pentru că știe că aceea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ei, nu știu cum să spun pentru că e vorba de ceva în care explicațiile n-au ce să caute, și așa mai departe. Atunci universurile se mișcau lin și mă legănau ca pe vremea când aveam vreo cinci șase ani și, în amurg, ostenit de joacă, mă năpădea o seninătate uriașă, mă aflam poate în paradis. De obicei mă dezmeticeam greu și ieșeam printre oameni cu paradisul pe cap, ca o căciulă, cu ochii împăienjeniți, întâlneam câte un prieten, vorbeam, fără să vreau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un "acord" pe nava lui. Dar tot era ceva. Gosseyn ezită, găsi apoi un cablu și îl memoriză. Repede, mai memoriză și două uscătoare de sol din sala de control. Apoi, când soarele dispărea după orizontul de apă înfiorată și amurgul își continua drumul în noapte, plecă spre marele studio, conștient că era gata pentru o acțiune eficientă. Când Gosseyn intră, Yanar, așezat într-un fotoliu de lângă fereastră, citea o carte. Camera lucea în blânda lumină magnetică. Lumină rece, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
fără șa și nepriponit, o nălucă, la fel cu pisica Eleonor. Se vedea ca un bulgăr de obsidian pe fundalul ierbii. Omar își muta privirea de la bidiviu la femeie și se simți imediat ca în pânzele lui Godun: doar acolo amurgul dura de un veac și cai fără frâie alergau lângă apă, în plină idilă. — Îi zici într-un fel, are nume? — Da’ sigur că are, îl cheamă Zet. Mai am încă șase, dar niciunul ca el. De-asta nici nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dintre axiomele marelui Maradona, care emitea cugetări în timp ce vindea sicrie. — Și tu știi ce e sudul, nu? o auzi din nou pe femeie. Păi, sudul e soarele, dragă Homer, asta nu trebuie să-ți spun eu. Sudul sunt stepele cu amurguri roșii, cu cerul clar, ca o coală velină, sudul e o vară cu cai, precum cei pe care i-ai văzut ieri în câmp... Dar tu? Dar eu, ce? — Tu ce ești? Ții de care punct cardinal? — Ei, credeam că
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, 112 {EminescuOpVI 113} Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân-la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi Și când voi spuneți povești Suflu codrul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Bun sau rău, el era arbitrul. Lăsă acest gînd să i se scurgă încet din minte. Trupul lui era pregătit. Sosise momentul acțiunii. Începu să înainteze prin ceață. Vedea oameni din Palat, stînd rigizi ca niște siluete sculptate în penumbra amurgului. Raporturile sale cu timpul nu se schimbaseră într-o clipă. Nu le acordă nici o atenție acestor oameni, nici măcar cînd îi stăteau în cale, ci calcă peste trupurile lor de parcă ar fi fost doar niște nori de gaze. Pereții cedau în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
altarul acestei obsesii hrănite de reveriile compensatoare ale lui D’Annunzio și ale lui Mussolini. Noul imperiu se surpă, îngropând sub dărâmăturile sale armata africană care l-a servit. Koinski, în înaintarea lui către Marea Roșie, este martorul și actorul acestui amurg al zeilor - scrisul lui Pratt are, în momentele sale onirice, cum s-a remarcat, tușa de simfonism demonic a filmelor lui Werner Herzog. Nisipul deșertului adăpostește ruinele abandonate ale imperiului ce a durat doar câteva decenii. Nisipul deșertului înghite amintirea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
corneliene îi bântuie pe cei care sunt chemați să aleagă, ca francezi, între Vichy și de Gaulle. Linia de demarcație este una dificil de sesizat, iar execuțiile sumare soluționează, expeditiv, îndoielile. În forturile franceze din jurul Somaliei fidele regimului de la Vichy, amurgul imperial implică nașterea și nașterea unor alianțe stranii, alianțe ce aduc împreună pe inamicii de ieri. Dincolo de soliditatea (aparentă) a loialităților față de Mareșalul armistițiului se întrevăd dramele unor personaje precum doctorul Bernard Abubaker. Există o nuanță camusiană a absurdului în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
văzduh propria sa imagine, mărită și deformată de o lentilă jucăușă. Sunt ca o Alice în țara lui Lewis Carroll, mă pot preschimba în pisica de Cheshire și îmi pot reduce întreaga fiiință la un zâmbet ce piere ca un amurg. Mâinile lui Corto creșteau pentru a atinge lumile pe care le cutreierase în existența sa. Iată deșertul din țara Dankali și iată umbra lui Cush și a îngerului căzut Shamael. Și iată-l și pe Corto, el însuși închis în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încît e, oricum, inutil. Îmi aduc aminte una din serile în care am discutat cu Dinu despre ratare. Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
stabilit-o o dată pentru totdeauna duce la erezie. Dar acest exemplu conține totuși o lecție. Pentru spiritele noastre mai clarvăzătoare el scoate în evidență această licărire aleasă de veșnicie care zace în adâncul oricărei suferințe. Ea luminează, această licărire, drumurile amurgului care duc spre mântuire. Ea exprimă dorința divină care, fără greș, transformă răul în bine. Și astăzi, prin acest cortegiu de moarte, temeri și strigăte, ea ne îndreaptă spre tăcerea esențială și spre principiul oricărei vieți. lată, fraților, imensa mângâiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
deveniseră impresionante pentru toți. Toți înțelegeau cu spaimă că epidemia va fi ajutată de căldură și fiecare vedea în același timp că vara se instala. Țipătul lăstunilor, pe cerul înserării, devenea mai strident peste oraș. Nu mai era pe măsura amurgurilor de iunie care, în orașul nostru, îndepărtează orizontul. Florile pe piețe nu mai ajungeau boboci, se deschideau înainte și, după vânzarea de dimineață, petalele lor acopereau trotuarele prăfuite. Se vedea limpede că primăvara își sleise puterile, că se risipise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
când credeau că e o boală ca toate celelalte, religia își avea rolul ei. Dar când au văzut că e serios, și-au amintit că există plăcerea. Întreaga teamă care se întipărește pe chipuri în timpul zilei, se topește atunci în amurgul arzător și plin de praf, într-un fel de excitare buimacă, o libertate stângace care înfrigurează un popor întreg. Și eu, sunt și eu ca ei. Dar ce ! moartea nu înseamnă nimic pentru oameni ca mine. Este un eveniment care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Seara, în locul adunărilor când oamenii încercau să prelungească cât mai mult cu putință aceste zile care, fiecare, putea fi ultima, întâlneai mici grupuri de inși grăbiți să ajungă acasă sau în cafenele, astfel că, timp de câteva zile, la ora amurgului care se lăsa mult mai repede în această perioadă, străzile erau pustii și singur vântul șuiera prin ele neîntrerupt. Dinspre marea învolburată și mereu nevăzută urca un miros de alge și de săruri. Acest oraș pustiu, albit de praf, saturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ÎN JIGNIRE O SIMPLĂ UITARE ȘI CARE SE MÂHNEȘTE DE PIERDEREA UNUI NASTURE LA PANTALONI. I se întâmpla adesea lui Tarrou să iasă seara cu Cottard. El povestea apoi în carnetele sale cum se pierdeau în mulțimea întunecată din ceasurile amurgului sau ale nopții, umăr lângă umăr, scufundându-se ca într-o masă albă și neagră în care, din loc în loc, o lampă aruncă sclipiri rare, și însoțind turma umană spre plăcerile fierbinți care o apărau împotriva frigului ciumei. Ceea ce Cottard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
polonice se scufundau în două oale și ieșeau de acolo pentru a ateriza în două gamele. Căruciorul pornea din nou. O lua de la capăt la cortul următor. SPUNE TARROU ADMINISTRATORULUI. ― Da, spune acesta cu satisfacție, strângându-le mâna, e științific. Amurgul se lăsase și cerul se limpezise. O lumină dulce si proaspătă scălda tabăra. În pacea serii, zgomote de linguri și farfurii urcau din toate părțile. Lilieci zburau pe deasupra corturilor și dispăreau apoi pe neașteptate. De cealaltă parte a zidurilor, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
felul acestea, despre care naratorul, din scrupul și din lipsă de informații directe, nu poate spune mai mult. Dar ceea ce poate să spună este că existența acestor tabere, mirosul de oameni care venea de acolo, vocile puternice ale difuzoarelor în amurg, misterul zidurilor și teama de aceste locuri condamnate, apăsau greu asupra moralului concetățenilor noștri și se adăugau la zăpăceala și suferința tuturor. Incidentele și conflictele cu administrația s-au înmulțit. ÎNTRE TIMP, PE LA SFÂRȘITUL LUI NOIEMBRIE, DIMINEȚILE AU DEVENIT FOARTE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
totul în fraze simple; asupra preferinței deosebite pe care o arăta pentru o anumită fereastră care dădea în strada liniștită, și îndărătul căreia, ținându-se cam țeapănă, se așeza în fiecare seară, cu mâinile odihnindu-se și privirea atentă, până ce amurgul cuprindea odaia, făcând din ea o umbră neagră în lumina cenușie care se întuneca puțin câte puțin și topea atunci silueta ei nemișcată; asupra sprintenelii cu care ea se deplasa dintr-o odaie în alta; asupra bunătății ei de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]