8,321 matches
-
întrucât aduce cu ea tocmai aparența adevărului. Nu e greu de văzut că, de fapt, Kant nu desparte complet logica de antropologie, cel puțin în unele locuri. De pildă, atunci când consideră că, dacă i se arată cuiva eroarea săvârșită prin aparența adevărului, „i se face un fel de dreptate și celui care greșește“. Acesta e ajutat să vadă mai bine, ceea ce el însuși dorește. „Căci nimeni nu va admite că s-a înșelat fără o anumită aparență de adevăr.“ Ultima propoziție
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cuiva eroarea săvârșită prin aparența adevărului, „i se face un fel de dreptate și celui care greșește“. Acesta e ajutat să vadă mai bine, ceea ce el însuși dorește. „Căci nimeni nu va admite că s-a înșelat fără o anumită aparență de adevăr.“ Ultima propoziție nu este totuși lipsită de ambiguitate. Te poți gândi imediat la faptul că orgoliul ia multe forme, omul admite greu că nu este în stare să gândească bine. În consecință, preferă să vadă cauza erorii departe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
este totuși lipsită de ambiguitate. Te poți gândi imediat la faptul că orgoliul ia multe forme, omul admite greu că nu este în stare să gândească bine. În consecință, preferă să vadă cauza erorii departe de sine, sub forma unei aparențe care l-a înșelat. Convins de așa ceva, „nu va admite că s a înșelat fără o anumită aparență de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
greu că nu este în stare să gândească bine. În consecință, preferă să vadă cauza erorii departe de sine, sub forma unei aparențe care l-a înșelat. Convins de așa ceva, „nu va admite că s a înșelat fără o anumită aparență de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile în fața celor absurde? „O eroare în care aparența este evidentă și pentru intelectul comun (sensus communis) se numește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu va admite că s a înșelat fără o anumită aparență de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile în fața celor absurde? „O eroare în care aparența este evidentă și pentru intelectul comun (sensus communis) se numește absurditate. Reproșul ab surdității este întotdeauna un defect personal, care trebuie evitat, în special prin respingerea erorilor.“ Absurditatea unui enunț devine evidentă pentru simțul comun, doar că nu oricine o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
e bine să-i aduci cuiva imediat o acuză, să-i spui verde în față că nu a înțeles cum se cuvine sau nu s-a exprimat corect logic. Mai potrivit ar fi să începi „prin ai face evidentă această aparență“. A reproșa cuiva faptul că a comis o judecată absurdă „este întotdeauna un defect personal, care trebuie evitat“. Dacă se convinge singur de eroa rea săvârșită, cel cu care discuți este rezonabil. „Dacă persistă, atunci este desigur un om absurd
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
întru totul celor absurde. În acest caz, e curios că filozoful nu spune altceva în legătură cu situația de mai sus. Bunăoară, nu spune că ar trebui încercat de mai multe ori - eventual ori de câte ori e cazul - să dovedești celui cu care discuți aparența adevărului. Nici că ar trebui să vezi dacă nu cumva are dreptate, fie prin una dintre intențiile sale, fie sub un înțeles distinct al celor exprimate. Kant spune, pur și simplu, că „în această situație nu mai este nimic de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
inutile, incapabile să trezească un anume interes, propozițiile cu sens nu au de ce să ne îngrijoreze. Cea care neliniștește profund este tocmai exprimarea lipsită de sens. De pildă, „Cezar este și“. Aceste trei cuvinte nu compun o propoziție decât în aparență. Nu ne spun nici măcar că un oarecare, Cezar, este o simplă conjuncție. De aceea Carnap numește acest șir de cu vinte Scheinsatz, propoziție aparentă. Ea se produce în diferite situații, când e folosit un cuvânt lipsit de semnificație, când se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
adult, alteori copilul ascuns sub această mască. După criterii formale, toate ar putea fi respinse, însă nu s ar mai înțelege deloc rostul și situația lor. Multe nonsensuri apar în jargonul privat al filozofiei (Cercetări filozofice, § 119). Unele stau sub aparența sen sului: „Numărul prietenilor mei este n și n2 + 2n + 2 = 0“ (§ 513). Altele vin cu aparența vorbirii clare, ca atunci când cineva spune că „înțelege propoziția «eu sunt aici», chiar dacă nu reflectează deloc cum, în ce împrejurări, va fi folosită
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
s ar mai înțelege deloc rostul și situația lor. Multe nonsensuri apar în jargonul privat al filozofiei (Cercetări filozofice, § 119). Unele stau sub aparența sen sului: „Numărul prietenilor mei este n și n2 + 2n + 2 = 0“ (§ 513). Altele vin cu aparența vorbirii clare, ca atunci când cineva spune că „înțelege propoziția «eu sunt aici», chiar dacă nu reflectează deloc cum, în ce împrejurări, va fi folosită această propoziție“ (§ 514). Se pot naște în legătură cu aproape orice: situația numelui (§§ 39-40), a verbului (§ 391), a inten
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
aiuritor uneori. Trecerea de la un sens la altul pare să fie lăsată în seama întâmplării. Multe se petrec fără nici un motiv limpede. Însă dinamica lor nefirească descoperă o voce distinctă și o formă de viață. Rezultă chipuri omenești sub semnul aparenței reale: există și nu există, apar într-un anume fel și în nici unul, spun ceva și totuși nimic. Sunt în același timp hilare și grave. Obiectele se sustrag acelor forme sub care le vedem în mod obișnuit. Descrierea unei camere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
celor absurde: vezi „absurd“) anámnesis 172, 177 anonimat 31-32 antinomie ~ existențială 163, 165-166 ~ logică 87, 160- 162, 163 ~ ludică 161 ~ eristică (sau sofistică) 161 ~ in re 62 ~ proprie celor absurde (vezi „absurd“) ~ proprie dogmei 152-164 ~ și paradox 158-164 ~ transfigurată 152 aparență reală 132, 151 apariție (a sensului) 7, 8, 15, 24- 25, 99, 109, 115-116, 122, 142, 175 ~ și retragere (ocultare) 8, 23, 122, 124, 130, 174-175 moduri de ~ 8, 24-25, 109, 116, 142, 174-175 aporetic 59, 65, 67, 74, 146
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
văzut ca ultim 13, 47, 80 (n. 67), 85, 94 absență a ~ 20, 34, 131, 143 analiza ~: discursivă și textuală 131-143; existențială 164- 175, 179-182; fenomenologică 120-131; lingvistică 108-120; logică 57-62, 76-84, 99-103; metafizică 63-67, 89-90, 96; psihana litică 26-27 aparență a ~ 8, 15, 24, 76- 78, 100, 110, 116, 149 (n. 149), 162 (n. 159) apariție a ~ (vezi „apariție“) ceea ce poate fi cu ~ și fără ~ 8, 34 (n. 18), 92 (n. 87), 99-102, 108, 120- 121, 145 condamnare a omului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pe sine absurd, însă trebuie văzut în ce accepțiune a cuvântului, căci unele nu sunt deloc negative sau comune. Alteori ceea ce apare absurd anunță ceva care nu se arată pe sine. Sau, în unele situații, e în joc o simplă aparență. În același timp, voi avea în vedere unele motivații sub care le socotim astfel, vanitatea acestora în destule situații. Are importanță, cred, modul lor viu și variat de apariție, fenomenologia lor aparte, într-un sens mai liber al cuvântului. În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sens. Sau când anume dejucarea sensului și transgresarea sferei sale conduc în zona celor absurde. În definitiv, sub ce motive le percepem noi ca atare? De ce oare vrem de obicei să le exilăm cât mai departe posibil? Nu cumva sub aparența lipsei de sens pot fi ocultate experiențe care ne sunt într-adevăr proprii, uneori esențiale? Nu cumva ceea ce numim sens - în mod obișnuit - se cere el însuși pus în discuție? E adevărat, spunem adesea că lumea în care trăim este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sesizăm - sub numele sensului sau al nonsensului - nu reprezintă ceva în sine. Ceea ce sesizăm privește modul în care ceva se arată într-o anume experiență. Nu se arată univoc și dintr-odată, ci cunoaște varii chipuri, de la ceea ce numim simplă aparență și până la ceea ce se arată pe sine ca atare. Nu aș dori să complic discuția, aducând în atenție felul mai riguros în care se poate vorbi despre fenomen și fenomenalizare. Sau multiplele accepțiuni ale termenului „apariție“, cu acele confuzii pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pentru mintea lui. Sau, pur și simplu, curiozității sale imediate, cum se întâmplă la un spectacol de circ. Se află aici o variantă extinsă și vulgară a celor care se numesc absurde. Față de această variantă, există o alta doctă, cu aparențe savante. Căci atras de unele doctrine în vogă, omul caută săși justifice rațional credințele sale excen trice. Caută să le ofere o anume legitimitate, încât uzează de explicații dintre cele mai stranii. Cu privire la vise, stoicii sunt siguri de puterea lor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
logice a cunoașterii după relație“. Înainte de toate, reamintește principiile formale ale gândirii - al noncontradicției și al identității, al rațiunii suficiente și al terțului exclus. Discută în același timp despre eroare, pe care o înțelege atât ca falsitate, cât și ca aparență a adevărului. O specie a erorii o constituie absurditatea însăși, destul de perfidă întrucât aduce cu ea tocmai aparența adevărului. Nu e greu de văzut că, de fapt, Kant nu desparte complet logica de antropologie, cel puțin în unele locuri. De
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
rațiunii suficiente și al terțului exclus. Discută în același timp despre eroare, pe care o înțelege atât ca falsitate, cât și ca aparență a adevărului. O specie a erorii o constituie absurditatea însăși, destul de perfidă întrucât aduce cu ea tocmai aparența adevărului. Nu e greu de văzut că, de fapt, Kant nu desparte complet logica de antropologie, cel puțin în unele locuri. De pildă, atunci când consideră că, dacă i se arată cuiva eroarea săvârșită prin aparența adevărului, „i se face un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
întrucât aduce cu ea tocmai aparența adevărului. Nu e greu de văzut că, de fapt, Kant nu desparte complet logica de antropologie, cel puțin în unele locuri. De pildă, atunci când consideră că, dacă i se arată cuiva eroarea săvârșită prin aparența adevărului, „i se face un fel de dreptate și celui care greșește“. Acesta e ajutat să vadă mai bine, ceea ce el însuși dorește. „Căci nimeni nu va admite că sa înșelat fără o anumită aparență de adevăr.“ Ultima propoziție nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
arată cuiva eroarea săvârșită prin aparența adevărului, „i se face un fel de dreptate și celui care greșește“. Acesta e ajutat să vadă mai bine, ceea ce el însuși dorește. „Căci nimeni nu va admite că sa înșelat fără o anumită aparență de adevăr.“ Ultima propoziție nu este totuși lipsită de ambiguitate. Te poți gândi imediat la faptul că orgoliul ia multe forme, omul admite greu că nu este în stare să gândească bine. În consecință, preferă să vadă cauza erorii departe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
este totuși lipsită de ambiguitate. Te poți gândi imediat la faptul că orgoliul ia multe forme, omul admite greu că nu este în stare să gândească bine. În consecință, preferă să vadă cauza erorii departe de sine, sub forma unei aparențe care la înșelat. Convins de așa ceva, „nu va admite că s a înșelat fără o anumită aparență de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile în fața
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
admite greu că nu este în stare să gândească bine. În consecință, preferă să vadă cauza erorii departe de sine, sub forma unei aparențe care la înșelat. Convins de așa ceva, „nu va admite că s a înșelat fără o anumită aparență de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile în fața celor absurde? „O eroare în care aparența este evidentă și pentru intelectul comun (sensus communis) se numește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu va admite că s a înșelat fără o anumită aparență de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile în fața celor absurde? „O eroare în care aparența este evidentă și pentru intelectul comun (sensus communis) se numește absurditate. Reproșul ab surdității este întotdeauna un defect personal, care trebuie evitat, în special prin respingerea erorilor.“ Absurditatea unui enunț devine evidentă pentru simțul comun, doar că nu oricine o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
spune Kant, nu e bine săi aduci cuiva imediat o acuză, săi spui verde în față că nu a înțeles cum se cuvine sau nu sa exprimat corect logic. Mai potrivit ar fi să începi „prin ai face evidentă această aparență“. A reproșa cuiva faptul că a comis o judecată absurdă „este întotdeauna un defect personal, care trebuie evitat“. Dacă se convinge singur de eroa rea săvârșită, cel cu care discuți este rezonabil. „Dacă persistă, atunci este desigur un om absurd
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]