KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...140 141 142 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

picior. Încercam să scap, pătrunzând în mișcări alunecoase către centrul spiralei unde liniile izbucneau ca șerpii, urmând contorsionarea membrelor Irinei, deznodate și neliniștite, într-un dans lent, în care nu ritmul contează, ci împreunarea și desprinderea liniilor în serpentină. Irina apucă în ambele mâini două capete de șarpe, care reacționează la strângerea ei, exacerbându-și propria capacitate de penetrare rectilinie; ea, însă, pretindea dimpotrivă ca maximul de forță conținută să corespundă unei flexibilități de reptilă ce se îndoaie, ca s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
teme de vânt și amețeală, pe care sunt acum teribil de nerăbdător să-l continui... — Da, și eu, deși trebuie să spun că nu e idealul meu de roman... Iată, iar același lucru. De-abia ți se pare că ai apucat-o pe calea cea bună, că ești blocat imediat de o întrerupere sau de o cotitură: privind lecturile, vânătoarea după cartea pierdută, determinarea gusturilor Ludmilei. — Romanul pe care aș dori cel mai mult să-l citesc în acest moment - explică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
pot spune, oare, că citesc? Eu nu numesc asta citit... În satul meu erau puține cărți, dar citeam, pe-atunci citeam cu-adevărat... Mă gândesc mereu că după ce mă voi pensiona mă voi întoarce în satul meu și mă voi apuca de citit ca înainte. Din când în când, pun deoparte o carte, asta o voi citi la pensie, îmi spun, dar apoi mă gândesc că nu va mai fi același lucru... Azi-noapte am visat că eram la mine în sat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
O editură e un organism fragil, domnule dragă - spune el - e suficient ca într-un punct oarecare ceva să meargă anapoda că dezordinea se extinde, haosul se deschide sub picioarele noastre. Mă iertați, dar când mă gândesc la asta, mă apucă amețeala. Își acoperă ochii, urmărit parcă de viziunea unor miliarde de pagini, rânduri, cuvinte care se-nvălmășesc într-o pulbere fină. — Curaj, doctor Cavedagna, nu o luați chiar așa! Poftim, e rândul tău să-l consolezi. Era o simplă curiozitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu face nimic, că nu e romanul pe care-l căutai, dar fie pentru că nu-ți displace începutul, fie pentru că doctor Cavedagna, tot mai preocupat, a fost înghițit iarăși de vârtejul activităților lui editoriale, nu-ți rămâne decât să te apuci să citești Privește în jos unde umbrele se-ndesesc. Privește în jos unde umbrele se-ndesesc Degeaba trăgeam de deschizătura sacului de plastic: abia ajungea la gâtul lui Jojo, iar capul rămânea afară. Alt sistem era să-l bag în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Jojo mort era cu totul diferit de Jojo cel viu, cu manierele lui delicate; și nici n-ar fi fost atât de generos, încât să vină în ajutorul celor doi prieteni care riscau ghilotina pentru asasinarea lui. Atunci ne-am apucat să căutăm un sac de plastic și o canistră de benzină și nu ne mai rămânea decât să găsim locul potrivit. Pare imposibil într-o metropolă ca Parisul, dar poți pierde ore în șir căutând locul potrivit ca să arzi un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu e nimic de adăugat și nimic de omis. Dar te încurajează încrederea pe care Cavedagna continuă s-o nutrească în posibilitatea unei lecturi sincere, chiar și aici, în editură. Iată-l pe bătrânul redactor reapărând prin ușile de sticlă. Apucă-l de o mânecă, spune-i că vrei să citești mai departe Privește în jos unde umbrele se-ndesesc. — Ah, cine știe unde e... toate hârtiile afacerii Marana au dispărut. Paginile lui dactilografiate, textele originale, cimbric, polonez, francez. Dispărut el, dispărut totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
din Elveția: „Țineți cont de următoarele: unde toți eșuează, Ermes Marana reușește! Am reușit să vorbesc cu Flannery în persoană: stătea pe terasa vilei sale, udând cârciumăresele din ghivece. E un bătrânel ordonat și liniștit, chiar afabil, până ce nu-l apucă furiile... Aș putea să vă comunic multe lucruri despre el, prețioase în activitatea dumneavoastră editorială, și o voi face de îndată ce voi primi un semn de interes, prin telex, la Banca sus-numită, unde se află numărul contului meu curent...“ Motivele care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Nouă ni l-ai adus, nu celorlalți. Chiar dacă ți-ai închipuit contrariul. Asta e o carte adevărată, chiar dacă autorul ei a scris atâtea cărți false. În consecință, ne revine nouă. Cu o mișcare de judo mă întinde pe podea și apucă manuscrisul. Înțeleg imediat că tânărul fanatic e convins că a pus mâna pe jurnalul crizei spirituale a lui Silas Flannery și nu pe ciorna unuia din obișnuitele lui thrillers. E extraordinar cum sectele secrete sunt gata să capteze orice știre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
care mă chinuie, și ca să-mi descarc nervii. Aici, în timpul zilei, dacă nu te duci în campus, la bibliotecă, să asculți cursurile colegilor, sau la cafeneaua Universității, n-ai unde să mergi; deci, singurul lucru de făcut e să te apuci de alergat în lung și în lat pe deal, printre paltini și sălcii, cum fac mulți studenți și chiar mulți colegi. Ne încrucișăm pe cărările foșnind de frunze și uneori ne salutăm: „Hi!“, alteori nu, căci trebuie să ne economisim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Ludmila îl avea deja... Irnerio nici n-o atinge. — Asta nu e a Ludmilei. Cu cartea asta nu vreau să am de-a face. Credeam că nu mai există nici un exemplar. — De ce? A cui e? Ce vrei să spui? Irnerio apucă volumul cu două degete, se-ndreaptă spre o ușiță, o deschide, aruncă volumul acolo. L-ai urmat; bagi capul într-o debara întunecată; vezi o masă cu o mașină de scris, un magnetofon, dicționare, un dosar voluminos. Iei din dosar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
o parte din mine, că, în sfârșit, am reușit să devin întregul... VIII Din jurnalul lui Silas Flannery Pe un șezlong, pe terasa unei vile în fundul văii, se află o tânără femeie care citește. În fiecare zi, înainte de a mă apuca de lucru, o privesc o bucată de vreme cu ocheanul. În aerul transparent și pur mi se pare că surprind pe chipul ei imobil semnele acelei mișcări invizibile care este lectura, alunecarea privirii și a răsuflării, dar parcă și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
plăcerea lecturii s-a sfârșit pentru mine. Ceea ce fac are ca scop starea de spirit a acestei femei de pe șezlong, încadrată de lentilele ocheanului meu, și o stare de spirit ce-mi este interzisă. În fiecare zi, înainte de a mă apuca de lucru, o privesc pe femeia de pe șezlong: îmi spun că rezultatul efortului nenatural la care mă supun scriind trebuie să fie respirația acestei cititoare, operația cititului devenită un proces natural, curentul ce permite frazelor să atingă filtrul atenției ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
experiența trăită, psihologia, talentul, trucurile meseriei: toate elementele care fac ca ceea ce scriu să fie recunoscut ca aparținându-mi mie, mi se par o cușcă ce-mi limitează posibilitățile. Dar dacă aș fi doar o mână, o mână retezată ce apucă creionul și scrie... Cine ar mișca mâna aceasta? Mulțimea anonimă? Spiritul vremurilor? Subconștientul colectiv? Nu știu. N-aș vrea să mă anulez pe mine însumi pentru a deveni purtătorul de cuvânt a ceva definibil, ci doar pentru a transmite ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
dezvăluindu-se un adevăr misterios!“ - se gândește scriitorul productiv - „citește în mod cert o carte plină de semnificații ascunse, ca cele ale scriitorului chinuit!“ Cea mai mare dorință a scriitorului chinuit este să fie citit așa cum citește tânăra femeie. Se apucă să scrie un roman, așa cum își închipuie că l-ar scrie scriitorul productiv. Între timp, cea mai mare dorință a scriitorului productiv este să fie citit așa cum citește tânăra femeie; se apucă să scrie un roman așa cum își închipuie că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să fie citit așa cum citește tânăra femeie. Se apucă să scrie un roman, așa cum își închipuie că l-ar scrie scriitorul productiv. Între timp, cea mai mare dorință a scriitorului productiv este să fie citit așa cum citește tânăra femeie; se apucă să scrie un roman așa cum își închipuie că l-ar scrie scriitorul chinuit. Tânăra femeie e abordată mai întâi de un scriitor, apoi de celălalt. Amândoi îi spun că vor să-i dea să citească romanele pe care abia le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Dar cum ar putea fi construită o asemenea carte? S-ar întrerupe, oare, după primul paragraf? Ar prelungi la infinit preliminariile? Ar interpola un început de narațiune în altul, ca în O mie și una de nopții? Astăzi mă voi apuca să copiez primele fraze ale unui roman celebru, ca să văd dacă încărcătura de energie conținută în acel început trece asupra mâinii mele, care, după primirea impulsului corect, ar trebui să funcționeze singură. Într-o zi extrem de caldă de la începutul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
înșelată și simt un anume regret în fond, aș putea foarte bine să strecor în viitoarea mea carte ceva care să le poată părea revelarea unui adevăr cosmic. Deocamdată n-am nici o idee ce aș putea inventa, dar dacă mă apuc de scris o idee tot o să-mi vină. Dar dacă e cum spun ei? Dacă, în vreme ce eu cred că mă prefac, ceea ce scriu îmi este dictat într-adevăr de extratereștri? Degeaba aștept o revelație de la spațiile siderale: romanul meu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
dintre părinți, îl opun mediului, ca o pavăză; ea și-l purtase cu sine, crescând, iar acum îl opunea lumii străinilor, ascunzându-se parcă în spatele unei voioșii nematurizate și trecătoare. Îngenunchind pe un bolovan de pe mal, m-am întins să apuc creanga cea mai apropiată de nufărul plutitor și l-am tras ușor, atent să nu-l rup, ca întreaga plantă să alunce spre mal. Doamna Miyagi și fiica ei au îngenuncheat și ele și au întins mâinile spre apă, gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
cea mai apropiată de nufărul plutitor și l-am tras ușor, atent să nu-l rup, ca întreaga plantă să alunce spre mal. Doamna Miyagi și fiica ei au îngenuncheat și ele și au întins mâinile spre apă, gata să apuce florile, când aveau să ajungă la distanța potrivită. Malul lacului era jos și în pantă; pentru a se întinde fără prea multe riscuri, cele două femei stăteau în spatele meu, întinzând brațele, una de o parte, alta de alta. La un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
timp, și ea mânuia crengile, întinsă înainte; s-a întâmplat că în aceeași clipă mâna mea a nimerit între chimono și pielea doamnei Miyagi, strângând un sân neted și călduț, de formă alungită, în timp ce mâna doamnei, dintre crengile de keiaki apucase mădularul meu și-l ținea cu îndrăzneală, scoțându-l din haine, de parcă ar fi întreprins o operație de desfrunzire. Ceea ce-mi suscita interesul, în sânul doamnei Miyagi, era coroana de papile în relief, cu granulație densă sau măruntă, răspândită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
supunându-te autorității altora, aflându-te implicat în evenimente ce scapă controlului tău. Atunci la ce-ți slujește rolul tău de protagonist? Dacă continui să te pretezi la jocul ăsta, înseamnă că și tu ești complice la escrocheria generală. O apuci pe fată de încheietura mâinii. — De-ajuns cu deghizările, Lotaria! Până când vei continua să te lași manipulată de un regim polițienesc? De data asta Sheila-Ingrid-Corinna nu reușește să-și ascundă o anume tulburare. Își eliberează încheietura mâinii din strânsoarea ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
răpitoarele, reapăreau stelele cenușii și cerul verde. Se iveau zorile, iar eu călăream pe drumurile pustii în direcția satului Oquedal. — Nacho - îmi spusese tatăl meu -, după ce voi muri, ia calul meu, carabina mea, de-ale gurii pentru trei zile, și apuc-o pe albia secată a torentului, mai sus de San Ireneo, până ce vei vedea fumul ridicându-se deasupra teraselor din Oquedal. — De ce la Oquedal? l-am întrebat. Cine se află la Oquedal? Pe cine trebuie să caut acolo? Vocea tatălui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
zadarnice, vorbăria tatălui meu s-a pierdut într-un horcăit și s-a stins pentru totdeauna. Tânărul care călărea acum în întuneric pe drumurile abrupte, mai sus de San Ireneo, continua să ignore cu cine avea să se reunească. O apucasem pe drumul aflat de-a lungul albiei uscate a torentului, dominând trecătoarea adâncă. Zorile, rămase suspendate pe contururile dantelate ale pădurii, păreau să-mi deschidă nu o nouă zi, ci o zi aflată înainte de toate celelalte zile, nouă ca pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Amaranta, pe când o împing cu tot trupul pe saci și-i simt apăsarea sânilor și zvâcnetul pântecului. — Canalie! Animal! De asta ai venit la Oquedal! Așa tată, așa fiu! tună vocea Anacletei în urechile mele, iar mâinile ei m-au apucat de păr și mă izbesc de stâlpi, în timp ce Amaranta, lovită cu dosul palmei, geme căzută peste saci. Tu de fata mea nu te atingi, nici n-ai să te atingi vreodată în viața ta! — De ce niciodată? Ce ne-ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]