4,649 matches
-
zisul pretorianism). Termenii de fond ai problemei pot fi mai bine înțeleși dacă tema principală asupra motivelor intervenției este examinată prin intermediul unor întrebări specifice. 1. De ce în numeroase state din lumea a treia o structură fragil-democratică ("aproape" democratică sau chiar autoritară (de tip personal sau nu) este răsturnată? Motivele cele mai importante are intervenției militare nu sunt militare, dar politice; ele depind de absența instituțiilor politice consolidate [Huntington, 1968: 194-198, și par. 6]. 2. De ce actorii intervenției sunt chiar militarii? Răspunsul
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
economică profundă, ilegalitate, dezordine, violență și corupție, o instabilitate, instituționalizare scăzută, fie a structurilor regimului (care abia a atins independența - așa cum s-a întâmplat efectiv în diferite țări africane), fie a structurilor intermediare, ca de pildă, partidele și sindicatele (chiar autoritare). Concluziile sunt valabile pentru aria latino-americană și pentru cea africană. De exemplu, o cercetare asupra loviturilor militare de stat din Africa (între 1960, anul independenței multor țări de pe continent, și 1975), arată cum un astfel de fenomen era puternic asociat
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
pe baza profilului economic și/sau social de apartenență; nu vorbim aici nici de iluziile de democratizare ale unor susținători ai corporatismului. Merită numai a sublinia că motivele creației structurilor caracteristice "democrației organice" sunt descoperite, mai ales, în proiectul liderilor autoritari care țintesc să-și legitimeze puterea (servindu-se de doctrină) și să controleze participarea unor sectoare ale comunității politice. Afară de aceasta, în acest tip de regim se găsesc partide unice, organizate, uneori extrem de importante în mecanica regimului. În sfârșit, trebuie
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
așa de important la o "strategie" politică, definiția surprinde semnificativ simbolistica, explicând motivațiile esențiale ale diversității. Mai mult decât atât, se pot vedea și rezultatele la care se ajunge atunci când mișcarea reușește să preia puterea și să instaureze un regim autoritar; se pleacă de la soluții moderat-conservatoare (PRI mexican), sau de la simpla acceptare a ordinii constituite de Rojas Pinilla în Columbia și, "parțial", de Perón în Argentina, ajungându-se la alternative radicale, revoluționare (mișcarea lui Castro în Cuba). Studiul modelelor civil-militare mută
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
structurile regimului și cele ale partidului. Importanța majoră a partidului unic nu trebuie să ne conducă la concluzia că ne găsim într-o situație de monism, și, din această perspectivă de totalitarism. În fapt, chiar dacă este vorba de un model autoritar, foarte apropiat genus-ului totalitar, complexitatea socială sau alte aspecte structurale de tip etnic și economic fac ca partidul cu tendințe totalitare să aibă propriul rol în regimul altor grupuri, al diferitelor sectoare publice, birocratice, industriale sau al armatei. În acest
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
un regim de mobilizare bazat pe religie în ultimii ani ai secolului XX care manifestă transformări interne, datorate, înainte de toate, fragmentării interne a clerului (odată dispărut liderul carismatic). Și, în acest mod, el se apropie din ce în ce mai mult de un regim autoritar civil, cu potențial de mobilizare. Figura 2.2 sintetizează diferite tipuri de autoritarism, incluzând pseudo-democrația examinată la finalul capitolului precedent. Figura 2.2 Autoritarisme 3. Totalitarisme Relevanța țărilor din această categorie (Germania nazistă și Uniunea Sovietică stalinistă) este analizată într-
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
2.2 Autoritarisme 3. Totalitarisme Relevanța țărilor din această categorie (Germania nazistă și Uniunea Sovietică stalinistă) este analizată într-un număr mare de studii și cercetări, multe din acestea foarte importante. Ne limităm aici în a relua dimensiunile specifice regimului autoritar și subcategoriilor sale, în măsura în care acestea sunt utile furnizării unor elemente definitorii esențiale. Se poate astfel susține că regimurile totalitare sunt caracterizate de: a) absența pluralismului sau monismului, de rolul fundamental al partidului unic în privința structurii birocratice (realizată prin intermediul unei serii
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de un fel de "univers concentraționar", format de persoanele implicate sau de "o structură politică de eradicare a țesutului social" care transmite efectele activității sale în tot corpusul social [ibidem, 61-94]. Aceste considerații duc la concluzia că dacă în regimul autoritar există o previzibilitate a sancțiunii, în regimul totalitar, dimpotrivă, imprevizibilitatea este totală. Aspectul cel mai pregnant constă în faptul că regimul totalitar prezintă un înalt grad de mobilizare, alături de alte aspecte, deja menționate, dar aceste procese sunt marcate de obiective
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
roluri (chiar dacă nu foarte vizibile) a militarilor și fiind deosebit de atente, la menținerea drepturilor, a libertății politice, a competiției și, a creșterii economice sau (cel puțin) a modernizării economice. În acest sens se poate întrevedea o evoluție a anumitor modele autoritare apărute în zone geografice diferite, cum s-a întâmplat în cazul regimului birocratic militar născut în America Latină. Probabil ca o alternativă autoritară mai eficace, prevăzută cu șanse de succes în ce privește amprenta democrației occidentale, ar putea fi pseudo-democrația (adică un regim
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
economice sau (cel puțin) a modernizării economice. În acest sens se poate întrevedea o evoluție a anumitor modele autoritare apărute în zone geografice diferite, cum s-a întâmplat în cazul regimului birocratic militar născut în America Latină. Probabil ca o alternativă autoritară mai eficace, prevăzută cu șanse de succes în ce privește amprenta democrației occidentale, ar putea fi pseudo-democrația (adică un regim care prezintă anumite aspecte formale ale democrației). Ea pare să garanteze organizarea de alegeri, mai multe partide drepturi și participare efectivă a
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
organizarea de alegeri, mai multe partide drepturi și participare efectivă a cetățenilor și, posibilitatea de a declara disidență politică. De exemplu, în Africa, în cadrul acestui model, intră un număr consistent de țări, circa 20 din 50 (există peste 10 regimuri autoritare adevărate, câteva zeci de liberal-democrații și "democrații limitate")28. Deși, în anumite teritorii ale lumii, cum ar fi Africa, democrația este de fapt "agitată", nu este posibil s-o punem (în mod deschis) sub semnul întrebării. Diferența față de regimurile personale
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
la care se face referință în partea a 4-a, cap. 1: regimurile de tranziție). Se vor examina doar cele două dinamici de tranziție mai frecvente și relevante: tranziția de la democrație la regimuri civil-militare și tranziția de la democrație la regimuri autoritare civile, adică regimuri "de mobilizare" (comuniste sau fasciste), în decenii diferite ale secolului XX (chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial). Pentru a înțelege asemenea tranziții este necesar să începem cu dinamica internă a regimului democratic și, apoi
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
mobilizare" (comuniste sau fasciste), în decenii diferite ale secolului XX (chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial). Pentru a înțelege asemenea tranziții este necesar să începem cu dinamica internă a regimului democratic și, apoi, cu cea a regimului autoritar. 2. Criză și colaps democratic: definiții Făcând referință la definiția empirică deja sugerată și nu la teoriile normative ale democrației (vezi cap. 1), criza "democratică" (sau a "democrației") reprezintă ansamblul de fenomene prin care rezultă alterarea funcționării mecanismelor tipice ale
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
direcționare ulterioară spre autoritarism, dar, cel puțin ipotetic, ea poate evolua și într-o direcție (încă) democratică. În consecință, colapsul are loc atunci când caracteristici fundamentale ale regimului sunt anulate și se instaurează un alt tip de democrație sau un regim autoritar. 3. Criză și colaps democratic: dinamica Trecând la ilustrarea desfășurării crizei, este necesar, inițial, să individualizăm care sunt conflictele substanțiale și actorii instituționali și politici (partide și grupuri) relevante, într-o perioadă determinată. În al doilea rând, trebuie analizată starea
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
totalitare este o excepție, mai mult decât o regulă, în panorama complexă a crizelor democratice (mai ales dacă includem crizele latino-americane: grupurilor paramilitare le este îngăduită preluarea, chiar parțială, a controlului de facto a arenei coercitive). 4. Tranziție și instaurare autoritară Presupunând că a avut loc criza, cu sau fără colapsul regimului democratic, în trecerea la regimul autoritar (tranziție și instaurare) și în transformarea sa internă (consolidare, persistență, criză) se pot analiza cinci procese principale. Tranziția este o fază care prezintă
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
dacă includem crizele latino-americane: grupurilor paramilitare le este îngăduită preluarea, chiar parțială, a controlului de facto a arenei coercitive). 4. Tranziție și instaurare autoritară Presupunând că a avut loc criza, cu sau fără colapsul regimului democratic, în trecerea la regimul autoritar (tranziție și instaurare) și în transformarea sa internă (consolidare, persistență, criză) se pot analiza cinci procese principale. Tranziția este o fază care prezintă două caracteristici, strâns corelate. Prima presupune existența a două sau mai multe coaliții politice opuse, care nu
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
instaurarea coincid parțial: sfârșitul celei dintâi aduce începutul celeilalte. Punctul de plecare al tranziției este criza-colaps sau criza- transformare a precedentului regim democratic - este ipoteza cea mai interesantă și relevantă în ultimele decenii - sau a unui alt regim, tradițional sau autoritar de altă natură. În primul caz, de criză și colaps, avem tranziție discontinuă; în al doilea, de criză și transformare vorbim de tranziție continuă. În tranziția continuă, care nu este precedată de prăbușirea vechiului regim, schimbarea decurge, în mare parte
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
vorbim de tranziție continuă. În tranziția continuă, care nu este precedată de prăbușirea vechiului regim, schimbarea decurge, în mare parte, din normele de adaptare stabilite în interiorul regimului, în special al celui democratic. Este foarte dificil, de altfel, ca un regim autoritar să aibă norme adevărate și proprii care să genereze auto-transformarea: o schimbare, chiar fundamentală, poate surveni de facto fără a fi prezentată explicit. Se poate concluziona că tranziția continuă este, de obicei, mai lentă și graduală; recursul la violență și
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
continuă este, de obicei, mai lentă și graduală; recursul la violență și/sau mijloace coercitive este limitat; noul regim, care se ridică din cenușa celui vechi, prezintă structuri și norme similare, în mare parte, celor precedente, chiar dacă vechiul regim era autoritar și noul regim este unul democratic sau viceversa, adică chiar dacă cele două regimuri aparțin unor categorii distincte. Pot fi varii grade de continuitate sau discontinuitate în tranziție, în funcție de aderența la normele menționate. O continuitate/discontinuitate diversă între noul și vechiul
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
creeze și să pună în vigoare normele și structurile specifice noului regim, și, în același timp, când cei care ocupă noile structuri de autoritate dețin monopolul sau controlul forței coercitive. În mod analitic se disting două procese care delimitează instaurarea autoritară. Primul, care se referă la construcția noilor instituții, la eliminarea sau la menținerea celor vechi, e, în mare parte, influențat de ideologii și de proiectele politice propuse de liderii aflați la putere. Continuitatea structurală dintre vechiul și noul regim se
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ulterior, interese noi, direcționate, în primul rând, către menținerea acestuia. Astfel de interese sunt specifice actorilor instituționali care își datorează existența și privilegiile acumulate (să ne gândim, de exemplu, la armată și la avantajele economice și sociale obținute după instaurarea autoritară) durabilitații regimului; ne referim mai puțin la interesele industriașilor sau ale agricultorilor, dispuși să mențină regimul cu condiția de a-și vedea realizate propriile cereri (chiar și în sensul de a ține sub control muncitorii și țărani, pentru a îndepărta
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
legături (cel puțin cu clasele de mijloc), iar, pe de altă parte, prin activitățile lor, vin în contact cu problemele politice existente. Concret, care sunt actorii principali ai instaurării (aflați inițial), în tranziție? Care sunt durata, caracteristicile acestui proces, instituțiile autoritare create și politicile adoptate și aplicate? Iată întrebări la care e greu de răspuns. Durata instaurării poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcție de situațiile existente. Se consideră că durata instaurării depinde de amplitudinea și profunzimea transformărilor politice - de exemplu
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
una dintre formele cele mai întâlnite la începutul instaurării este recursul la o lovitură de stat militară, cu toate consecințele pe care le presupune (violența și politizarea armatei). La noile instituții instaurate se va face referire în secțiunile dedicate modelelor autoritare. În cele din urmă, politicile adoptate pot varia destul de mult, depinzând de: a) conflictele politice fundamentale (menționate mai sus) și b) actorii care formează coaliția dominantă, și, în special, de prieritatea unor actori în fața altora. 5. De la instaurare la consolidare
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
spre continuitate și garantează un succes mai mare în atragerea și convingerea grupurilor politice excluse din nucleul aflat la putere. În acest caz, atât opoziția, cât și recursul la represiune rsunt minore. Care sunt condițiile care garantează succesul unei instaurări autoritare și a unei consolidări relative? Îndreptându-ne atenția, cu precădere, spre experiențele Americii Latine, se observă prezența următorilor factori: a) forță organizatorică semnificativă și o unitate ideologică a actorilor - autori ai instaurării; b) dezvoltarea scăzută a structurilor de partid și
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în sfera empirică diferența nu este la fel de clară. Este dificilă, mai ales, analiza procesului instaurativ din prima faza a consolidării. În această etapă inițială, în special după o criză profundă și o lungă perioadă de tranziție, prima problemă a guvernanților autoritari rămâne aceea de a asigura controlul arenei coercitive. Aceasta presupune menținerea unor raporturi apropiate între guvernanții "autoritari" (armata). În plus, este vorba de perfecționarea aparatelor represive ale regimului, creându-se (acolo unde nu existau deja) structuri specifice, printre care poliția
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]