6,215 matches
-
accepte cele două gărzi pe care le-ați văzut la ușă, a răspuns preotul. M-am uitat mai bine la el. Nu se schimbase prea mult de când luase parte la pregătirea mea pentru primirea botezului. Era tot bărbatul osos, cu barba și cu părul numai cârlionți, de odinioară și nu prea îmbătrânit, numai paloarea și mâhnirea din ochi erau la el o noutate. Molipsit de amărăciune, l-am însoțit pe Rotari la mine acasă. Toată noaptea a plouat cu înverșunare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu adopția. Grasulf, la rândul său, a trimis o scrisoarea exarhului, cerându-i cel puțin un act public de închinare față de duci. El a răspuns că dorința lui de pace era atât de mare, încât solul său o să radă personal barba lui Taso și a lui Kakko. Astfel stând lucrurile, Marciano însuși și-a dat binecuvântarea, mi-a mărturisit Amichi. - Să le radă bărbile? Eram dezorientat. - Este vorba despre politică, Stiliano. Amichi a coborât vocea: - Solul rade bărbile ducilor ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a răspuns că dorința lui de pace era atât de mare, încât solul său o să radă personal barba lui Taso și a lui Kakko. Astfel stând lucrurile, Marciano însuși și-a dat binecuvântarea, mi-a mărturisit Amichi. - Să le radă bărbile? Eram dezorientat. - Este vorba despre politică, Stiliano. Amichi a coborât vocea: - Solul rade bărbile ducilor ca și cum ar fi un servitor, și astfel îi omagiază pe longobarzi; ei, răzându-se ca romanii, arată că nu au vreo ură față de obiceiurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o să radă personal barba lui Taso și a lui Kakko. Astfel stând lucrurile, Marciano însuși și-a dat binecuvântarea, mi-a mărturisit Amichi. - Să le radă bărbile? Eram dezorientat. - Este vorba despre politică, Stiliano. Amichi a coborât vocea: - Solul rade bărbile ducilor ca și cum ar fi un servitor, și astfel îi omagiază pe longobarzi; ei, răzându-se ca romanii, arată că nu au vreo ură față de obiceiurile lor. Lucrul stătea în picioare, dar nu mă liniștea. Am stăruit: - Ducii sunt la curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Isacco nu-și ține cuvântul. Călăul a apucat țestele ducilor de păr. Picura încă sânge din ele. Le-a pus pe băncuța din fața solului. Acesta, după un hohot nerușinat care a înfiorat întreaga suită, a continuat: - Am promis să rad barba acestor doi indivizi, și o voi face. Lângă el stătea neclintit Andras, cu mâinile încrucișate la piept. Privirea lui mă țintuia, având pe față o expresie ce continuu mă îngrozea din ce în ce mai tare. Un om cu desăvârșire lipsit de emoții. Ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Andras, cu mâinile încrucișate la piept. Privirea lui mă țintuia, având pe față o expresie ce continuu mă îngrozea din ce în ce mai tare. Un om cu desăvârșire lipsit de emoții. Ultimul lucru pe care l-am văzut a fost briciul care reteza barba blondă a lui Taso, în timp ce călăul îi ținea capul neclintit. Din pricina lacrimilor, n-am mai putut să văd nimic, sau poate că am leșinat. Nu-mi mai amintesc. Știu doar că m-am trezit pe când eram tras de subsuori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
e de folos. - Blestemată soartă, se căi tovarășul meu. Omul putea să tot aibă patruzeci de ani. Era îmbrăcat în haine de lână țesută fin, albă, cu dungi subțiri albastre. Avea un nas frumos drept, ochii negri și ageri, o barbă scurtă, căruntă și, trasă pe ceafă, o kippah. - Suntem oameni buni, i-am spus surâzând. Cu cine am norocul să vorbesc? S-a îndreptat de spate și și-a ridicat bărbia. - Sunt Aronne, din tribul lui Levi, primul născut al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de mare. Durando, capul familiei și singurul însurat, avea o nevastă care aproape îl întrecea în privința trompei. Peste tot erau surcele și rumeguș, chiar și pe masă sau în culcușuri, intrându-le în piele și în rufe, în păr, în bărbi, drept care împrăștiau în jur acel miros la orice mișcare. Durando era și singurul care vorbea cu noi, și nu s-a arătat mirat de cererea mea. Între două leorpăituri de ciorbă, m-a întrebat: - Câți, când, unde și ce? I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Era un sat unde se făceau cărbuni pentru vase de încălzit patul și forje, locuit de un neam sălbatic, ce vorbea o limbă necunoscută. Păreau mai curând animale decât oameni, asta și din pricina murdăriei și a negrelii necontenite. Bărbații aveau bărbi și plete lungi încâlcite, fiind îmbrăcați într-un amestec de lână groasă și piei de tot soiul. Femeile purtau tunici fără mâneci, cusute grosolan, copiii având pe ei doar un veștmânt scurt. În picioare aveau cu toții piei de iepure sălbatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fost impresionat de cum arăta. Călărea cu fală un armăsar murg și nu avea armură. Părul lung și negru îi era împletit în nenumărate cozi mici legate două câte două cu funde colorate. Fața, în ciuda ochilor alungiți și înguști, arăta bine, barba și mustățile erau mai curând scurte. Mantaua, care la avari era de felurite culori în funcție de rang, era purpurie, tivită cu blană și-mpodobită cu broderii. Din pricina căldurii o ținea agățată cu un șiret de umărul stâng. Așa că i se putea vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ținutul Mauringia, locuit de poporul asipiților 2, și au ajuns în regiunea numită Golandia, instalându-se în locurile numite Antab, Bantaib și Burgundaib. Cam pe vremea aceea, romanii i-au cunoscut pe winnili și i-au numit „longobarzi“ din pricina lungilor bărbi pe care le purtau bărbații... Ajuns la acest rând al cărții, am făcut un semn, fiindcă Vibana m-a strâns de mâna cu care o țineam, și-a încordat spinarea, a dat ochii peste cap și a murit. Inima mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Rotari, nu-ți face griji, se bucură de mult timp de simpatia mea. Precum un intrigant și un păcătos, am părăsit Brescia pe furiș și cu capul plecat. Am plecat surghiunit de bunăvoie, cu părul tăiat ca romanii și cu barba rasă. IX Episcopul Giovanni din Concordia, care a fugit la sosirea longobarzilor pe insula Caorle, a început să înalțe acolo noua bazilică cu hramul Sf. Ștefan martir. De la întâmplările pe care le relatez au trecut mai bine de cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și călători era redus la minimul necesar. Comandantul era un bărbat taciturn, cu glas repezit, de care se folosea doar atunci când dădea ordine; musculos și totuși uscat, cu o față ieșită în afară în formă de cioc, ascunsă într-o barbă căruntă și creață contrastând cu țeasta fără fire de păr, semăna cu unul din pescărușii ce târcoleau deasupra noastră. Cei șapte marinari se temeau de el. Călătoria a fost lungă, primejdioasă și obositoare. Înaintam urmând din ochi coasta, cârmaciul fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cineva care să-mi livreze niște haine cuviincioase. A fost dezamăgit, căci la ambele lucruri se gândise deja Giuliano. L-am consolat spunându-i că aveam să-i cer stăpânului său să-i îngăduie să-mi stea la dispoziție. Cu barba rasă, pieptănat ca un nobil roman, m-am prezentat în tricliniu pentru cină. Calinic se spălase și se îmbrăcase în hainele de dinainte, modeste, dar curate. Giuliano m-a primit cu un surâs ce mi s-a părut a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
doi falși longobarzi, celui mai tânăr care i se alăturase afectuos, a spus: - Nobile Michele, în seara asta ai de-a face cu un longobard adevărat, chiar dacă înfățișarea lui te poate înșela. Michele a dorit să-i examinez îmbrăcămintea, scramasaxul, barba și părul. M-am amuzat s-o fac, atrăgându-i atenția că părul îi era prea lung, depășind cu trei degete maxilarul. Mi-a mulțumit, spunându-mi că va avea grijă să-și scurteze părul chiar a doua zi. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
i-am spus că voiam să-mi văd fiul. Ansoald și-a stăpânit cu greu bucuria și a dorit să-mi sărute mâinile, punându-mă în încurcătură. Degetele și fața îi erau mânjite de cerneală, și-și lăsase mustăți și barbă odată cu avansarea lui în postul de scrib. L-am luat cu mine la regina Gundeperga, și în timpul călătoriei am putut să aflu ce probleme avea și cum progresase. Mi-a cerut sfatul, și am încercat să i-l dau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
doi servitori zdraveni. Era îmbrăcat cu veșmintele modeste ale benedictinilor și, mai tânăr ca mine, se simțea jenat de felul în care era silit să se prezinte. Sub tonsură, fața i se sfârșea printr-o lungă bărbie ascuțită, pe care barba i-o accentua și mai tare; ochii îi erau ficși, dar calmi, de un azuriu limpede. A ținut să precizeze pe loc, ca și cum s-ar fi scuzat, că biserica și parohia Quattro Santi Coronati in Celio i-au fost încredințate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
armele bizantine și separau metalele după calitate și soi, sub ochii atenți ai unor negustori sarzi care așteptau să-și umple vasul cu fier, bronz și aramă, metale plătite în avans. Eu stăteam în spatele cortului și-mi curățam cu pieptenele barba și părul de acele de pin cu care mă pricopsisem de pe urma unor rafale de vânt dinspre mare. Preferam să stau de unul singur, căci nu mi-au plăcut niciodată urmările victoriilor, ale violențelor și al jafurilor; deși pricepeam că plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vasalul Ariberto. La intrarea în oraș, ne-a preluat ducele Grasulf. Avea aproape șaptezeci de ani și era încă în putere. Cunoscându-i bine caracterul, am coborât de pe cal, i-am ieșit înainte și i-am prezentat omagiile spunându-i barba, unchiul, așa cum orice tânăr din provincie se adresează unui bătrân înțelept. Măgulit, s-a uitat la însemnele regale pe care le purtam și m-a întrebat: - Îmi mai porți pică pentru lecția pe care ți-am dat-o acum douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mei de viață, începusem să mă-mbrac asemenea lor. Am cerut o oglindă, obiect interzis la Bobbio. A scos-o din bagajul cu care venise și m-am privit: am văzut un bătrân slab, cu riduri adânci pe frunte, cu barba și cu părul încărunțite, cu ochii duși în fundul capului și cu cearcăne negre. M-am mirat și eu oleacă, apoi i-am zis lui Ansoald în glumă: - Să fii mulțumit că am izbutit să îmbătrânesc și sunt încă în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
plăcut să Învețe ceva nou, avea nevoie să-și pună din nou În mișcare neuronii care se cam ruginiseră. Așa Încât, dacă proful nu avea nimic Împotrivă, venea și ea cu mare plăcere. Proful, un tânăr drăguț, fără nici un pic de barbă și cu niște ochelari mici și rotunzi, ce nu semăna deloc a prof, ci mai degrabă a tocilar - nu avea nimic Împotrivă, sau cel puțin nu spuse. Conducea un Peugeot parfumat, ce mirosea a mentă, și mergea foarte Încet, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu ești urât. Iar ea, care Înotase toată ziua și dansase toată seara, iar acum nu-și dorea decât să doarmă, Îi spuse. Era foarte Înalt, slab, cu alură ascetică, parc-ar fi fost Isus Cristos. Avea ochi verzi și barbă. E bărbatul cel mai inteligent pe care l-am Întâlnit vreodată. Antonio Își imagină rivalul: un profet măsluit ce Înșelase o virgină ingenuă de șaisprezece ani. Își dori să-l Întâlnească și să-i smulgă testiculele cu dinții. Țipă nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi recunoscu pe câinii lui Aris, care se strecurau printre picioarele dansatorilor și le lingeau mâinile cerșind mângâieri și mâncare. Dar câinii nu o recunoscură, și când se aplecă să-i mângâie Își rânjiră dinții. Erau acolo Mabuse, câinele cu barbă, Dillinger, Shylock - și unul nou, poate paralizat, care se târa comic, trăgând după el, legat de labele din spate, un cărucior. Câinii lui. Aris spune că sunt singurii lui prieteni adevărați. O recunoscu și pe Meri. Tânăra spaniolă care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
automobilelor, milioane de persoane care se Întorc acasă, se pun În pat și fac dragoste, se ceartă, dorm, unii mor, alții se nasc, viața merge mai departe. Din nou În salon. A sosit și procurorul de serviciu. Un om cu barba cenușie și cu mina obosită a celui care a văzut multe. Îi cunoaște pe polițiști. Se cunosc ca niște rude Îndepărtate, care se Întâlnesc doar la Înmormântări. Îi explică Încă o dată presupusa desfășurare a acțiunilor. Magistratul se interesează dacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dușmănos și nu se grăbea niciodată să facă ce-i cerea fata. De aceea se bucurase când Savetina, bucătăreasa, îi spusese că o-ncasase cu o seară în urmă: „Domnișoară, domnișoară, îi spusese aceasta, vătaful nostru a luat-o în barbă, a fost un scandal azi-noapte în odaia grajdului. Cică Pampu ar fi posedat, Doamne, ferește!“. Bucătăreasa nu știa mai mult, iar Ghighina voia amănunte și spera să le afle de la Pampu. Evident voia să-i arate și rochia cea nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]