6,712 matches
-
un mister. Aldaya rîse. — Nu există nici un mister, Julián. Trucul e să nu pui laolaltă pesetele cîte trei, ci cîte trei milioane. Și atunci nu mai există nici o enigmă valabilă. Nici preasfînta Treime. În acea după-amiază, pe cînd urca pe bulevardul Tibidabo, Julián crezu că trece de porțile raiului. Case care i se păreau niște catedrale străjuiau drumul. La jumătatea traseului, șoferul Întoarse și trecură de grilajul uneia dintre acestea. Pe dată, o armată de servitori se puse În mișcare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și cu vorbele pe buze, urmărind-o din priviri pînă cînd silueta ei s-a topit În penumbra cenușie dinaintea furtunii. Am desdoit cartea de vizită. În interior, scrisă cu albastru, era o adresă pe care o știam prea bine: Bulevardul Tibidabo, 32 27 Furtuna nu așteptă să se Înnopteze ca să-și arate dinții. Primele fulgere m-au surprins la puțin timp după ce luasem un autobuz pe linia 22. CÎnd am Înconjurat piața Molina și am urcat pe Balmes, orașul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Trebuie să fiți tare curajos, murmură șoferul cînd i-am cerut să oprească. Era deja ora patru și zece cînd autobuzul m-a lăsat Într-un loc al nimănui, la capătul străzii Balmes, la bunul plac al furtunii. În fața mea, bulevardul Tibidabo se pierdea În zare ca un miraj apos sub ceruri de plumb. Am numărat pînă la trei și am rupt-o la fugă prin ploaie. CÎteva minute mai tîrziu, ud pînă la oase și tremurînd de frig, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spectral al vilelor și căsoaielor Îngropate În ceață. Printre ele se ridica turnul Întunecat și solitar la vilei Aldaya, ancorat În păduricea unduitoare. Mi-am dat deoparte părul ud care-mi cădea În ochi și am alergat Într-acolo, traversînd bulevardul pustiu. Portița de grilaj se bălăbănea În bătaia vîntului. Mai Încolo, se deschidea o potecă unduitoare care urca pînă la casă. M-am strecurat pe portiță și am pătruns pe proprietate. Prin desiș se deslușeau piedestale de statui dărîmate fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fel cum refuzase să cumpere o lojă la Teatrul Liceo, cum era de rigoare, calificîndu-l drept un Babel al surzilor și un stup al nechemaților. Își dorea casa lui departe de oraș, În - pe atunci - Încă relativ dezolantele meleaguri ale bulevardului Tibidabo. Voia să contemple Barcelona de la distanță, spunea el. Drept singură companie dorea o grădină cu statui de Îngeri care, potrivit instrucțiunilor sale (filtrate prin intermediul Mariselei), trebuiau amplasate la capetele conturului unei stele cu șapte vîrfuri, nici mai multe, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca o consecință a reacției chimice, forme stranii Începură să apară pe pelicula expusă. Aceasta era pelicula pe care Jausá voia să i-o arate lui don Ricardo Aldaya În seara cînd l-a invitat În spectrala-i vilă de pe bulevardul Tibidabo, numărul 32. CÎnd auzi asta, Aldaya presupuse că Gelabert, de teamă că va vedea dispărînd fondurile economice oferite de Jausá, recursese la acest șiretlic atît de bizantin spre a menține interesul patronului. Totuși, Jausá nu avea nici o Îndoială În privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
plină lumina zilele. Pe atunci era prea tîrziu: legenda Întunecată a vilei, ca și invazia muzicii cubaneze În saloanele de dans din oraș erau deja de neoprit. CÎteva luni mai tîrziu, don Ricardo Aldaya Își mută familia În casa de pe bulevardul Tibidabo, unde, peste două săptămîni, urma să se nască fiica mai mică a celor doi soți, Penélope. Pentru a sărbători evenimentul, Aldaya reboteză casa „Vila Penélope“. Totuși, numele cel nou n-a prins niciodată. Casa avea propriul ei caracter și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
miracolul se petrece doar o dată și că, atunci cînd se petrecea, vorbea o limbă a secretelor care, de cum erau date În vileag, fugeau pentru totdeauna. De mii de ori am vrut să recuperez acea primă după-amiază petrecută În vila de pe bulevardul Tibidabo cu Bea, cînd universul Întreg se lăsase dus odată cu ropotul ploii. De mii de ori am vrut să mă Întorc și să mă pierd Într-o amintire din care abia dacă pot răscumpăra o imagine furată căldurii flăcărilor. Bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
conștiinței, era ceea ce unii numeau fericire și voia să creadă că, În infinita sa tăcere, Dumnezeu Îi răspunsese, În felul lui, la rugi. Penélope Aldaya se născu În primăvara anului 1903. Pe atunci, don Ricardo Aldaya achiziționase deja casa de pe bulevardul Tibidabo, acea vilă despre care colegii ei servitori erau Încredințați că se afla sub influența unei vrăji puternice, Însă de care Jacinta nu se temea, fiindcă știa că ceea ce ei luau drept vrajă nu era altceva decît o prezență pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și Penélope să poată rămînă Între patru ochi. Trăiau de pe urma hazardului. Se Întîlneau pe coridoare, se priveau de la capetele opuse ale mesei, se atingeau În tăcere, se simțeau În absență. Primele cuvinte le-au schimbat În biblioteca din casa de pe bulevardul Tibidabo, Într-o seară cu furtună În care „Vila Penélope“ era inundată de strălucirea lumînărilor, doar cîteva secunde furate În semiîntuneric, cînd Julián crezu că vede În ochii fetei certitudinea că amîndoi simțeau același lucru, că Îi devora aceeași taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
familiei Aldaya. Se temea pentru ei. Încă de pe atunci, Julián Începuse să facă nopți albe, scriind povestiri de la lăsarea serii și pînă În zori, unde spunea tot ce simțea În suflet pentru Penélope. Apoi, venind În vizită la casa de pe bulevardul Tibidabo sub orice pretext, căuta momentul pentru a se strecurea În camera Jacintei și Îi Încredința foile pentru ca ea să i le dea fetei. Uneori, Jacinta Îi Înmîna cîte-o notă scrisă de Penélope pentru el, și atunci Își petrecea zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de viitor, să afișeze un entuziasm de mucava față de viitorul lui În bancă și În finanțe, să simuleze o afecțiune și un atașament față de Jorge pe care nu le simțea, pentru a-și justifica prezența aproape constantă În casa de pe bulevardul Tibidabo, să spună numai ceea ce știa că ceilalți voiau să-l audă spunînd, să citească privirile și dorințele lor, să-și Închidă onestitatea și sinceritatea În temnița imprudențelor, să simtă cum Își vindea sufletul pe bucățele și să se teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
basma În care Înfășurase ceva ce părea să fie o figurină sculptată În lemn de pin. Jacinta o recunoscu În ea pe Penélope și simți un fior. Înainte să poată spună ceva, băiatul se Îndepărtase. În drum spre casa de pe bulevardul Tibidabo, Jacinta aruncă figurina pe geamul automobilului, de parcă ar fi fost vorba de un hoit Împuțit. Nu o dată, Jacinta avea să se trezească În zori, acoperită de sudoare, urmărită de coșmaruri În care băiatul acela cu privirea tulbure se năpustea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu și-o dorea și de la care el, invocînd rațiuni de afaceri, urma să lipsească, pentru a se Întîlni, În apartamentul albastru al hotelului Colón, cu o delicioasă damă de companie, proaspăt sosită de la Sankt Petersburg. Pentru eveniment, casa de pe bulevardul Tibidabo fu transformată Într-un pavilion de circ: sute de felinare, stegulețe și standuri amplasare prin grădini pentru a-i Întîmpina pe invitați. Fuseseră inviați aproape toți colegii lui Jorge Aldaya de la colegiul San Gabriel. La sugestia lui Julián, Jorge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cele mai felurite. Numai Miquel avea să știe Încotro se Îndreptau. — Iar eu am de gînd să amuțesc de Îndată ce vă urcați În tren. Chiar În acea după-amiază, după ce puse la punct cu Moliner ultimele detalii, Julián merse la casa de pe bulevardul Tibidabo pentru a-i explica planul Penélopei. — Ceea ce am să-ți spun n-ai să poți povesti nimănui. Nimănui. Nici măcar Jacintei, Începu Julián. Fata Îl ascultă, uluită și fermecată. Planul lui Moliner era impecabil. Miquel urma să cumpere biletele folosindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mă cunoștea și că eram o dementă care Îi pîndea familia și copiii. Am petrecut acolo doi ani, Închisă ca un animal. Primul lucru pe care l-am făcut cînd am ieșit a fost să mă duc la casa de pe bulevardul Tibidabo ca s-o văd pe Penélope. — Ai izbutit s-o vezi? Întrebă Fermín. — Casa era Închisă, de vînzare. Nu mai locuia nimeni acolo. Mi s-a spus că familia Aldaya plecase În Argentina. Am scris la adresa pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
măsura. — Vă Înșelați, stimate domn. Zorrilla e un dramaturg. Poate că vă interesează don Juan. Are multe daravere cu fuste și, În plus, protagonistul se cordește cu o măicuță. — O iau. Se Însera cînd metroul m-a lăsat la poalele bulevardului Tibidabo. Silueta tramvaiului albastru se ghicea printre faldurile ceții dese, vineții, Îndepărtîndu-se. Am hotărît să nu mai aștept să se Întoarcă și am făcut drumul pe jos, În timp ce se lăsa noaptea. Îndată am zărit silueta „Îngerului de negură“. Am scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am Împins-o pe Bea afară, bruscînd-o. Bea trebuie că Îmi citise spaima În glas, fiindcă se grăbi spre poartă, prin grădină, și nu se opri pînă cînd nu ne pomenirăm amîndoi, cu răsuflarea tăiată, acoperiți de sudoare, pe trotuarul bulevardului Tibidabo. — Ce s-a Întîmplat acolo jos, Daniel? Era cineva? — Nu. — Ești palid. — SÎnt palid. Hai, să mergem. — Dar cheia? O lăsasem Înăuntru, Înfiptă În broască. N-aveam nici un chef să mă Întorc după ea. Cred că am pierdut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
palid. — SÎnt palid. Hai, să mergem. — Dar cheia? O lăsasem Înăuntru, Înfiptă În broască. N-aveam nici un chef să mă Întorc după ea. Cred că am pierdut-o cînd am ieșit. O s-o căutăm altă dată. Ne-am Îndepărtat În josul bulevardului cu pași repezi. Am trecut pe trotuarul celălalt și-am slăbit pasul pînă cînd n-am ajuns la vreo sută de metri de vilă, iar silueta ei abia se mai ghicea În noapte. Atunci am descoperit că mîna Îmi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
misivă pentru Penélope. Miquel le expedia de la ofiici poștale diferite, deși știa că era În zadar. În scrisorile lui, Julián Întreba mereu de Penélope. Miquel nu Îi putea spune nimic. Știa de la Jacinta că Penélope nu ieșise din casa de pe bulevardul Tibidabo de cînd taică-su o Închisese În camera de la etajul al treilea. Într-o noapte, Jorge Aldaya i-a ieșit În cale, din Întuneric, la două străzi de casă. „Ai venit să mă ucizi?“, l-a Întrebat Miquel. Jorge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din nou numele, a zîmbit În felul acela care le speria atît de tare pe vecinele lui, femeile ușoare, fără să clipească, lingîndu-și Încet buza de sus. Încă și-l amintea pe Carax sărutînd-o pe Penélope Aldaya În vila de pe bulevardul Tibidabo. Penélope a lui. Iubirea lui fusese una pură, adevărată, se gîndea Fumero, ca acelea din filme. Lui Fumero Îi plăceau foarte mult filmele și mergea la cinematograf de cel puțin două ori pe săptămînă. Într-o sală de cinema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe care o semna cu numele Adrián Maltés. Fantoma războiului plutea deja ]n văzduh. Țara duhnea a frică. Fără serviciu și prea slăbit chiar și pentru a se plînge, Miquel obișnuia să coboare În piață ori să meargă pînă la bulevardul Catedralei, luînd mereu cu sine una din cărțile lui Julián, de parcă ar fi fost o amuletă. Ultima oară cînd Îl cîntărise doctorul avea mai puțin de șaizeci de kilograme. Am aflat de insurecția din Maroc de la radio, iar cîteva ceasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
avea să-l constate era că familia Aldaya dispăruse fără urmă. Nu avea să găsească prea multe locuri de unde să Înceapă să o caute pe Penélope. Am făcut o listă cu aceste locuri și ne-am Început periplul. Vila de pe bulevardul Tibidabo nu mai era decît o proprietate pustie, eșuată Îndărătul unor lanțuri și văluri de iederă. Un florar ambulant care vindea buchete de trandafiri și de garoafe peste drum, la colțul străzii, ne-a zis că Își amintea de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lăsase pentru Miquel un mesaj prin care Îl informa că Îl văzuse pe bărbatul pe care i-l descrisesem dînd tîrcoale pe lîngă vilă, asemenea unui spectru. Era trecut de miezul nopții cînd Miquel a ajuns la numărul 32 de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură și pîndea casa asemenea unui animal neliniștit. Miquel l-ar fi putut striga de acolo, Însă a preferat să nu alerteze niște posibili martori. Avea impresia că priviri furișe spionau bulevardul de pe la ferestrele Întunecate ale caselor Învecinate. A Înconjurat zidul proprietății pînă În partea care dădea către fostele terenuri de tenis și garaje. A putut recunoaște scobiturile În piatră pe care Julián le folosise ca trepte și plăcuțele desprinse din zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]