5,129 matches
-
strângând copiii lor morți, scene de deznădăjduire, chihote drăcești prin crâșme și birturi, mulți arși de sete se târâiau la fântâni, se culca în glod, mulți murea, câțiva se ducea sănătoși. Înfricoșat lucru e boala prin orașe. Pe toate ulițele cară [care] pline de trupuri, cu picioarele, mînele și capitile în toate părțile bălăbănind, după umbletul nepotrivit. În zilele liniștite, auzirea morței de-abea-ți lasă o impresie tristă, dară să vezi cum duce la groapă sute și mii, să vezi oameni tăvălindu
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
în căciulă, și eram forțați de domnul polițai și de domnii doctori în așa timpuri periculoase, când cadavrurile oamenilor se transportau pe toate ulițele și tăți lăcuitorii orășeni erau închiși în casele lor, numai noi măturătorii eram pe ulițe și căram". Atrage atenția informația că măturătorii purtau sub căciulă căpățâni de usturoi. Se știe că, în medicina populară românească, usturoiului i se atribuie virtuți protectoare, datorită mai ales presupusei lui capacități de "a curăți". De pildă, în folclorul nostru, cățelul de
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
personalul medico-sanitar, îmbucurător a fost faptul că "nu numai din cei inoculați de două ori, dar nici din cei inoculați numai o singură dată nu s-a îmbolnăvit nimenea, deși fuseseră în contact apropiat cu holericii, îngrijiseră de ei, le căraseră murdăriile, îi scăldaseră etc."548. Lazarete au mai fost instalate la Zimnicea, Giurgiu, Corabia și Bechet. Farmaciștii Adolf Căpățână și Maximilian Zelinschi, care au lucrat în asemenea unități, își aminteau, după mai bine de o jumătate de secol, cum decurgea
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
a două crime. Soțul își ucide soția, după care fata își ucide tatăl criminal. Transformările care pot să aibă loc în sufletul unui copil care își vede mama omorâtă fără niciun motiv sunt absolut cutremurătoare. Când fetița “hotărî atunci când își căra crucea că fără mama ei viața nu mai este la fel, și trebuie să rămână orfană” gestul pe care l-a făcut a fost doar o consecință firească și de neînlăturat a acestui gând. Naturalețea cu care sunt prezentate aceste
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
greu. Ce o fi având în el, Dumnezeu știe. Gândul mi-a zburat la Ioana. O rătăcită a Domnului pe care o știam din anii copilăriei. Era mereu foarte gros îmbrăcată, indiferent de anotimp. Purta cu ea un imens sac, căra tot timpul câte ceva. Mai râdeam, copil fiind, de femeia micuță, brunețică, cu fața blândă și surâsul ce putea să ierte orice răutate. Ioana s-a dus de multă vreme. Venise timpul Floricăi. Nimeni nu știa cum a apărut, de unde și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și un caș. Hai, mamă, hai că amu’ îi noapte. Saveta își prinse trupul subțire în brâul negru, își trase sumănelul și cizmele și ieși în ogradă. Soră-sa venise de cu noapte și jumulea niște găini, iar frati-su căra lemne la cuptor. Se uită peste satul întunecat. Hornurile erau înecate de fum, iar norii stăteau să pleznească de zăpadă. Își trase baticul mai pe frunte și-l legă în față. Coboră și ieși pe poartă. Femeile mai uitau de ce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
copii și apoi sunt vecini și prieteni de când erau la țâță. Se întoarse însă să nu-i vadă Rarița obrajii roșii și se aplecă să mai ia o cană cu apă din găleată. - Era mamă a lu’ Toma la fântână, căra apă în butoi, cred că să ude nu știu ce. - și ce, fa, să-ți fi pus ție o găleată și plecai. - Ei, și mata acum. Rarița nu mai zise nimic. Continua să frământe la lut. Nu-și amăra sufletul cu prostii
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și ajunse la marginea patului, unde visa așteptarea ei. Razele moi ale lunii de dimineață luminară scurt lama care tăia aerul în căutarea cărnii. Pentru prima dată după război, baioneta bunicului își făcu din nou treaba. Polixenia hotărî atunci când își căra crucea că fără mama ei viața nu mai este la fel, și trebuie să rămână orfană. Brăzdă puternic aerul și își duse așteptarea ei visată la capăt, de mai multe ori. La prânz a scos afară cearșafuri albe și le-
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
îmi era și frică. Deodată am văzut în depărtare o lumină și am ghicit că acolo e turnul bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, din Iguape. I-am făgăduit atunci Domnului Iisus că, dacă mă ajută să scap cu viață, o să car pe creștet în timpul procesiunii o piatră grea de cincizeci de kilograme. N-o să mă crezi, dar apele s-au liniștit, și sufletul meu o dată cu ele. Am înotat lin, stăpânit de o mare fericire, și am ajuns la țărm. Mâine îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se dansează și se fac rugăciuni în a cea mare. E sărbătoarea Sfântului Gheorghe. D'Arrast îl întrebă dacă va dansa și el. Fața bucătarului se întunecă. Pentru prima oară, îi ocoli privirea. - Nu, nu voi dansa. Mâine trebuie să car piatra, și e tare grea. O să mă duc diseară la sărbătoarea sfântului, dar o să plec devreme. - Ține mult? - Toată noaptea, până dimineața târziu. Se uită la d'Arrast, cu o privire oarecum rușinată. - Vino la dans. O să mă iei la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe lângă perete. Pe prag, bucătarul se dădu la o parte, ținând deschisă ușa de bambus, și d'Arrast ieși. Se mai întoarse o dată și-l privi pe mulatru, care rămăsese locului. - Vino. Nu mai e mult și va trebui să cari piatra. - Rămân aici, spuse bucătarul cu răceală. - Și făgăduiala? Fără să răspundă, bucătarul împinse încet ușa, pe care d'Arrast o ținea proptită cu o singură mână. Rămaseră astfel o clipă. Apoi d'Arrast dădu drumul ușii și, ridicând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
conștiincios, primitor, poposește zilnic în aceleași gări, apoi își continuă drumul... Chiar dacă trage după el mai multe vagoane, an de an, inima i-a rămas aceeași; se aude până în depărtări, șuierând... De-a lungul anilor a auzit multe povești, a cărat atâtea bagaje, ziare, scrisori, a adunat între șinele lui drame și tristeți, la ferești, batiste fluturând doruri de acasă, excursii cu cântece și veselie, vacanțe la munte și la mare. Într-o zi îi va veni rândul să se retragă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
impostură ascundea, cumva, ceva încă mai rău, mai neașteptat... Părea conștient a fi pierdut din hazul și poate și misterul unui anumit personaj. Nepăsător, însă, acceptând, poate doar pentru câteva clipe, să apară distant, plictisitor, oficial. — Ați văzut, m-am cărat la această întâlnire cu tot felul de pachete și pachețele. Am vegheat să nu se omită nimic. Să nu se rătăcească ceva. M-am îngrijit chiar, verificând după o listă toate cumpărăturile, să le duc la destinație. Să nu uit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
minute, după oarecare șovăiri, convorbirea se aprinse iarăși, mai ales între Gross și Varga. Apostol Bologa înghițea în silă. Deși nu luase nimic în gură de la prânz, nu-i era foame. Se simțea mereu ostenit, parcă toată ziua ar fi cărat bolovani. Ar fi dorit să ia parte la discuție, ca altădată, dar nu îndrăznea, de teamă să nu observe ceilalți cât de false și nesincere îi sunt vorbele. Frica aceasta îl chinuia neîncetat, îi sfâșia sufletul, fără să i se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cânta azurul la ureche și făceam cu ochiul la cucoanele de pe margine... Gore și Sandu ciocnesc paharele În semn de Împăcare, apoi se uită curioși la Gicu. Da’ ce căutai tu pe transfăgărășan, duceai legumele la Înaltă altitudine? Că legume cărai... Și aveai cucoane pe marginea transfăgărășanului? Gicule, ai Încurcat transfăgărășanul cu centura și cucoanele alea cu fătucile de la margine de București... Sandu mai comandă o sticlă de Tămâioasă, În vreme ce Gicu face pe bosumflatul... Hai, Gicuță, tată, că-ți trece, Îl
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Sandule, că atunci când mori e cu aglomerație, cu agitație, se calcă neamurile În picioare, du-te-ncolo, Întoarce-te, cheamă popa, fă coliva, mută mobilele, atârnă steagu-n ușă... Dacă vine dascălu` beat ai Încurcat-o. Îți trebuie oameni care să care sicriul, tu stai cam sus, e cu belea. S-au mai văzut cazuri sicrie scoase pe geamuri, date jos cu macaraua, da` parcă aș vrea mai mult În cazul tău. De, pretenții... Poate chiar o fanfară, Sandule. Să-ți cânte
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
vicolos, ori ca baia în Tibru Iarna, ori ca un foc pe vatră-n luna lui August. Deci din Roma se cade, soarta fiind cu priință, Să fericești depărtatele Samos, Chio și Rhodos. Ia dar mulțumitor în mâni fericitele ore Cari un zeu ți le dă: n-amîna cele bune pe alt an Și te vei ști trăind fericit oriunde în lume. {EminescuOpIV 403} Grijile noastre fug de cuvinte și-nțelepciune, Nu de un loc ce răsare domnind peste apele mării. Cerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Da sfatul lui cu dulce glas. Trăia din scris și din tradus Nimicuri ce erau în us. Când a murit, deși om n-a fost Cărui amic să nu-i fi fost Și totuși nime n-a-ntrebat Cine la groapă fu cărat Și nu se mir-, cum de nu-l văd Mergând pe ulițe încet. Li-a dispărut din ochi o zi Din minte vecinic li peri. Dar în palat cu cariatide Stă în fereastă naltă, râde Un medic gras și pântecos
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu infinitul. Nu ai de unde să-l apuci. Există o filosofie populară pe buzele tuturor. Se pare că cei mai convingători profesori de filosofie rămân, deocamdată, tot țăranii. Filosofia - această punere în ecuație a abisului. Omul un melc care-și cară obsesiile în spate. Toți figurăm pe un palier sau altul al ignoranței. Prea mulți oameni acceptă lumea fără să o înțeleagă. Nu mai crede nimeni în geniile vag școlite. Oamenii de știință trebuie să viseze mai mult chiar decât poeții
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
artă nu a fost tratat mai întâi ca un infractor al moralei sau al esteticii? În afara strălucirii lor, geniile sunt spuzite de precarități. Măsura, echilibrul sunt pentru oameni normali, nu pentru genii. Scrie mai puțin, maestre! Cum ai să te cari cu atâta maculatură la Judecata de Apoi? Geniale sunt operele ale căror comentarii nu se potolesc niciodată. Ca să te impui în artă, trebuie să dărâmi munți, nu mușuroaie. Geniile nu încap în clasamente. Prima grijă a generațiilor tinere e să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
însă mortarul dintre ele. Când lupți împotriva tuturor, ajungi ori erou, ori în focarul tuturor furculițelor. Nu cu piatra, ci cu un măr a aruncat destinul în om, într-un moment hotărâtor al evoluției sale. Șanse literare: statuie sau soclu. Cărăm toată viața pe tălpi geografia locului natal. Lumea - o sublimă tocăniță de destine. Se pare că destinul unor popoare nu poate fi reglat decât prin traume. Destinul își schimbă prea des telegarii. Norocul este locul geometric al hazardului și al
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
eroii care optează prea târziu. Timpul trebuie înnobilat, nu doar dilatat. Fă ceva ! Nămeții senectuții oricum vin. În artă, timpul clasicizează toate caraghioslâcurile valoroase. Cu trecerea timpului, frustrările artiștilor devin orgolii. Nu judecați inima vârstnicilor după vehicolul rablagit care o cară. Pe axa timpului, arta este cea mai subtilă anticipare. O generație înalță idoli, alta îi doboară. Viața nu-mi inspiră încredere. E prea trecătoare. Bătrânețea ține de zona testamentară. Acum se hotărăște ce lăsăm în urmă și ce luăm cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ctitoria domnească a Bârnovei. Un loc mai potrivit și mai frumos pentru așezarea unui han nici că se putea găsi. Pe aici treceau chervanele încărcate cu mărfuri aduse din porturile Brăilei și Galaților. Pe aici treceau poștalioanele, apoi cotiugaragiii care cărau lemne sau piatră spre târg, și nu în ultimul rând ctitorii Bârnovei cu suita lor... Apoi unde mai pui că locul era și un punct strategic. Aici poposeau domnitorii, care, trimiși de Poartă, se îndreptau spre scaunul Moldovei... Treaba era
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
avut niciodată nici un împărat înaintea ta și cum nici nu va mai avea după tine. 13. Solomon s-a întors la Ierusalim după ce a părăsit înălțimea de la Gabaon și cortul întîlnirii. Și a domnit peste Israel. 14. Solomon a strîns cară și călărime; avea o mie patru sute de cară, doisprezece mii de călăreți, pe care i-a așezat în cetățile unde ținea carăle și la Ierusalim lîngă împărat. 15. Împăratul a făcut argintul și aurul tot atît de obișnuite la Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
nici nu va mai avea după tine. 13. Solomon s-a întors la Ierusalim după ce a părăsit înălțimea de la Gabaon și cortul întîlnirii. Și a domnit peste Israel. 14. Solomon a strîns cară și călărime; avea o mie patru sute de cară, doisprezece mii de călăreți, pe care i-a așezat în cetățile unde ținea carăle și la Ierusalim lîngă împărat. 15. Împăratul a făcut argintul și aurul tot atît de obișnuite la Ierusalim ca pietrele, și cedrii tot atît de obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]