4,874 matches
-
să adoarmă. 09.00 ORE Izbiturile, niște izbituri groaznice, și vibrațiile podelei Îl treziră deodată. Brusc alertat, sări În picioare. O văzu pe Beth În fața monitoarelor. — Ce este? țipă el. Ce s-a Întâmplat? — Ce să fie? Întrebă Beth. Părea calmă. Îi zâmbi. Norman privi În jur. Alarmele nu se declanșaseră și nici luminile roșii. — Nu știu, am crezut... nu știu, se bâlbâi Norman. — Ai crezut că am fost din nou atacați? Îl Întrebă Beth. Beth Îl privea din nou În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
jos, Înspre baza habitatului. Și acolo, chiar sub hublou, străluceau niște lumini roșii. „Beth a armat și explozibilele din jurul habitatului.“ — Beth, ce-ai făcut? — Ce-am făcut? — Ai armat și explozibilele din jurul lui DH-8. — Da, Norman, spuse ea, privindu-l calmă, nemișcată. — Beth, mi-ai promis că n-ai s-o faci! — Știu. Dar am fost nevoită. — Cum sunt conectate? Unde e butonul, Beth? — Nu există nici un buton. Sunt conectate la niște senzori automați de vibrații. — Vrei să spui că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
partea cealaltă a habitatului, Își zise: „Fii atent, Norman. Nu poți lăsa garda jos. Pentru că ai de-a face cu o nebună și nu ți-ai dat seama de asta.“ — Constat că nu mă crezi, spuse Beth, În continuare foarte calmă. Ești În stare să discuți cu mine? — Firește. — Adică să fii logic, În sensul ăsta. — Desigur, spuse Norman, gândindu-se În același timp: „Nu eu sunt cel nebun“. — În regulă atunci. Îți amintești când mi-ai povestit despre Harry - cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
tu te-ai simțit vinovat după aceea. Și apoi, când vorbește Jerry? Când tu ești de față, Norman. Și când a Încetat calmarul atacurile? Când tu ți-ai pierdut cunoștința, Norman. Nu Harry, ci tu. Vocea ei era atât de calmă, atât de liniștită. Se căzni să ia În considerare spusele ei. Era oare posibil să aibă dreptate? Fă câțiva pași Înapoi și Încearcă să privești de la distanță, continuă Beth. Ești psiholog, aflat aici Împreună cu o trupă de savanți specializați În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nu-ți mai amintești! Se simți lovit, izbit fără Încetare. Nu reușea să-și regăsească echilibrul, iar loviturile continuau să curgă. Așa cum nu-ți amintești că te-am rugat să cauți codurile pentru lansarea baloanelor, spunea Beth cu vocea ei calmă. Sau că Barnes te-a Întrebat cere e concentrația de heliu În Cilindrul E. „Ce concentrație de heliu? Când m-a Întrebat Barnes așa ceva?“ — Sunt o mulțime de lucruri de care nu-ți amintești, Norman. Când am intrat În sferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
adevărul crud: că atâta vreme cât ești conștient, expediția este amenințată. Norman simți tăria acuzațiilor, percepu forța liniștită a vocii ei. Ideile sale erau ca niște veșminte care Îi Învăluiau treptat corpul. Începu să vadă lucrurile cu ochii ei. Era atât de calmă Încât mai mult ca sigur că avea dreptate. Ideile și gândurile ei erau atât de puternice. — Beth, tu ai intrat În sferă? — Nu, Norman. Asta e mintea ta, care Încearcă din nou să ocolească adevărul. Nu eu am fost acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Da: sus, În tavan, aproape de chepengul superior. — De ce te uiți la banda aia, Norman? — Era pe-aici. Cine ți-a dat voie să te uiți la ea? — Nimeni. Pur și simplu era pe-aici. Acum nu mai părea așa de calmă. — S-a Întâmplat ceva, Beth? Oprește blestemata aia de bandă, Norman. Era gata s-o Întrebe de ce și atunci o văzu pe Beth intrând În câmpul imaginii și oprindu-se În fața sferei. Beth Închise ochii și-și Încleștă pumnii. Șanțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
al cîmpurilor de gunoaie. Așa că, ieși din năuceală, poate te dumirești că singura strălucire care ți-a fost hărăzită rămîne recăutarea sa. Dar am certitudinea că mă va refuza. Și unde să caut? Vreau să mă sinucid. E atîta siguranță calmă în izbucnirea acesta, un calm paradoxal față de jalea din interior, încît aproape că mă mîndresc. V. tînăr sînt liniștit propunîndu-mi moartea. V. celălalt, maturul internat, îmi vine să strig de spaimă. Noțiunea de V. implică acum o mare nedeterminare. Și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Nu speranța de ceva ci, nădejdea în sine. Știu, să trăiești, e părelnic, doar moartea-i siguranță. Dar pînă acum frica din mine a privit atît viața ca sfîrșit, cît și iminența proprie cuvîntului. Moartea. Și-i invidiam pe stoici, calmi că li se va închide suferința reînglobîndui, prin virtutea morții, în curcubeul liniștii planetare. Între Socrate și Orfeu, sfidînd micimea mea egoistă, intoxicată de Elena, mă amăgeam că suport, ca pe o jumătate de sinucidere, o tortură mistică, un soi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu ea. Altfel, de unde să vină, dacă nu din tine? Faptul că exiști și poți nădăjdui e singura dovadă a iubirii lui Dumnezeu. Și, dacă e adevărată, e destulă. Cu ea poți cuceri lumea. Chiar și tu...” Vocea sa e calmă și mă tulbură. Aș dori să plîng dar lacrimile mi le-am epuizat în revelația nemerniciei mele. Acum văd clar că Judecătorul n-a greșit. Văd cum am căutat, în loc de adevăr, dreptatea. „-Am rămas singur pentru că am vrut să ordonez
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să văd putreziciunea din mine.” Privesc în jur la bătrîni. Și mie mi-au apărut, parcă peste noapte, sumedenie de fire albe în păr și barbă. Au muncit, au suferit. Au crescut copii și se pregătesc să moară. Aceeași privire calmă, poate cu o vagă undă de suspiciune. Vocea Judecătorului mă întreabă: „-Ai înșelat?”-și mi se pare că toți aceștia din jur, necunoscuții, sînt victimele mele. „-Mult”-îi spun. „-Și în special pe cei iubiți. Mai abitir. să le provoc
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu brațele răzimate de CERUL TĂCERILOR ALBE, unde o muzică a visului ne dezmorțește toată setea de ani în care poate am fi trecut unul pe lângă celălalt, fără a înțelege că VIAȚA E O LUPTĂ a căutărilor și n oboseala calmă a visului nu ne rămâne decât să avem curajul de-a evada din muțenia firescului pentru a contempla noaptea ce s-a însingurat în noi. Și pentru toate neșansele vieții o ușoară ordine a înghețului frustrat și el de lumi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un REGAT DE PROFEȚI, ce mi-au ucis iubirea din zile. Dar, Eu, am rămas lacrima tăcerii din PLAPUMA DE VIS, și vreau să uit de tine, IUBIRE, căci CERUL S-A DESCHIS, și mă așteaptă să fiu vie și CALMĂ, să zburd în iubirea stelară, cu sufletul alb de zăpadă. Dar, Eu, sunt și rămân pe o PLAPUMĂ A NORILOR un FOC VIU DE IUBIRI ABSOLUTE. RANĂ A STELEI MORBINDE Sunt singură în noaptea suferindă, Cuvintele îmi sunt cristale, prin
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
este un poem sinucis METAFORA îmi este furată. Dintre mine și DEMONI ei rămân PIATRĂ, și la rândul lor ei se vor renașe din PIATRĂ. Țărâna lor ce se va renaște din țărână. Simfonia de CER prea intrusă în arderea calmă de soare. Din mine se vor renaște sfinți cu aoreole de zare. Dar ei aș dori să mă ajute ca voi să fiți niște morți frumoși. Voi ce v-ați înfruptat din timpul meu de soare. Și trupul meu de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
rece îmi sărută timpul. O liniște a nopților a încercat să decanteze albăstritele nopți. Din steaua universului la o noapte de ger, îmi surâde El și Ea, poemul de timp născut din înseratele vieți de boeme și amestecat în tăcerile calme de Sorți. O unduire răcnește, Un ochi mă vinde, un ochi rămâne calm în atingerea apogeului ucis, nu e nici o înserare neagră și nici un BOEM Zidit în margini de cer și cuvânt. Lacrima din mine mă arde, mă minte prin
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în fiecare noapte, de ce nu-ți hotărăști o EVADARE ASTRALĂ PE UN CER DE FERICIRE SUBLIMĂ. O, tu, cel ce m-ai mințit în toată voința ploilor, din ce parte vii și unde vrei să-ți întorci privirea rece și calmă a mânjitelor vieți. Nu vei înțelege, că poți fi dacă vrei, un PĂMÂNT DE SENTIMENTE SFÂȘIETOARE, peste o IUBIRE STINSĂ, într-o viață aproape ruptă din legendarele nopți de iubiri imposibile. GLASUL NOPȚILOR DE GERURI Domnul meu din acea noapte
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-n lumină Ca ziua ce-mi renaște corole de dor Ca un suflet al zărilor revărstat în decor, Și iarăși aprind gene de dragoste albă Pe amiezi desfrunzite, de tâmpla nuntită Și mi-e frig în iubire, ca o poveste calmă, Cum miri de zăpezi de amor se mprumută, II Și se trec în răsfirate iubiri de cuvânt Până nopțile plâng și se ning în veșmânt Și florile la ferestre își trag draperiile geroase Pân’ce se contopesc legendele în trăiri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
locuit în sufletul de noapte Cu trupul lui de vis și nemurire, Zăcea întins în somnuri de lumi amestecate. Dar a venit în Zori, fără a mă ști Că voi rămâne Cerul ce se-adâncește-n ape Și dragostea din vieți, prin calme sindrofii S-a prefăcut în clipe arse lungite în EPAVE. L-am privit ca pe-o icoană vie Era un prinț frumos venit din zări Avea în ochi privirea unor arse zile L am îndrăgit ca o nebună prin Spuma
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
unei mări. Și m-a iubit frumos, îi prețuiam iubirea Cum simți prin noapte o lumină sfântă Din mine se rupeau liane, în albele strigări Pe un tărâm de vorbe O stea ce mă alintă. Am prețuit atunci o nebunie calmă, Zile și nopți s-au prefăcut în dor Părea o amintire prin viața-mi arsă, faldă, Și-n plânsul timpului un cântec în decor. O, tu, nebun din clipe sfărâmate, Ce mă iubești și pari venit din stele, Tresari prin
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
văd cum, plângi POETE, Și-n ochii tăi de înger sunt dăinuiri sihastre, Ce Dumnezeu te-alină prin taine de VERSETE. În care Eu te aștept ca pe-o icoană, Să te sărut în trupul legendelor feline, Și-n amorțeala calmă a ploilor de toamnă Să fii tu ÎNȚELEPTUL din seri ce te combină. În amintiri trăite prin depărtate vieți, Când nostalgia tinereții dansa în trup de soare, Din verde crud te-amestecai prin CEȚI, Și-n doruri plânse, retrăiai iubirea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Mi-e dor să fiu lumină prin Cerul neatins Cu o rază vie ce se contemplă-n flori, Prin rodia de lume, iubind același vis, Ce rătăcește-n sfera din PLEOAPA UNUI NOR. E-atâta soare-n suflet și-n calmele iubiri De ce nu știu ce să vreau în haosul de lume Mai caut steaua vieții prin altele priviri. Și-n Zodii rătăcite, tăcerea unui Nume De vei veni iubite, prin aerul de seară Să mă privești din frunze ofilite Să nu-mi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Din sabia ta curge un sânge albastru de Promoteu Peste osânda țăranului întoarsă pe oază. Venim la tine, ai milă de toți cei flămânzi, bolnavi și plini de-ntuneric căci pământul mai iartă fărâme de nopți și seacă în trecerea calmă aerul sferic. Venim la tine cu sufletul-chin, din trupul nostru se tânguie o vară legenda românului din cerul divin mai plouă-n tăceri pe-o geană de seară. Venim cu luare aminte, Doamne, cei ce mai fac rău o să piară
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
simt o fericire din aburi de pământ Ce se ridică-n noaptea de ceruri plânse, Unde toți îngerii au făcut legământ Să mă prefac în STELE din lumile de vise. Să nu mai fiu o AȘCHIE de nori, În devenirea calmă a versului sfidat Și din sicriu de soare, să fiu prin Zori, Iubirea din iubire, pe un destin uitat. 01-08-2007, 1454h TĂLPILE TIMPULUI Domnului prof. dr. univ. VICTOR ȘABLIOVSCHI TĂLPILE TIMPULUI Sub tălpi de vis, renasc pământuri de iubire Și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
CĂLĂTORULUI, ce-mi strivește liniștea și-mi calcă iubirea în PICIOARE DE LEMN. Dar mi se pare că prin vene de AER nu mai curge Sfântul fior de sânge. Prin CLOPOTUL DURERILOR, doar o noapte se mai zbate, și-n calme amintiri, iubirea-mi răcnește prin ciudățenii deșarte ce-mi sărută umbra ta și o dezmiardă cu o ninsoare târzie Din liniștea ce-mi picură-n nopți fărâme de suflet etern, ascult cum din TRUPUL PĂMÂNTULUI sicriul dorului îți sărută trupul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
tăcerilor ochi-ți adormeau printre rânduri Dar te-am privit IUBIRE, ca pe-un RĂCNET UȘOR Și ți-am sărutat trupul dintr-o infinitate de gânduri. Ai privit CERUL, îndelung cu un glas tremurând Întinerită de dragoste, pe o priveliște calmă, Ca o nălucă de vremi pe o noapte alergând Să fiu o jertfă de ani pe-o imensitate prea albă, Dar tu știi drumul, de vrei urmează-mă acum Și lasă țărâna de ani, să te contemple-n măiastre Chemător
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]